Sprijin pentru familiile pacienților răniți în clubul Colectiv

Data publicare: Luni, 09 Noiembrie, 2015 Total: 2620 accesari

Guvernul a adoptat astăzi măsuri pentru sprijinirea familiilor sau rudelor pacienților internați în spitalele din România sau trimiși la tratament în spitale din străinătate, pentru perioada spitalizării.
 

Potrivit unei Hotărâri aprobate în ședința de astăzi, un membru al familiei sau altă rudă care însoțește un pacient transferat la un spital din străinătate va primi 7.500 de euro lunar, respectiv 6.000 de euro pentru cazare și masă (200 de euro pe zi) și 1.500 de euro pentru transport, informează comunicatul emis de Guvernul României.
 

Un membru al familiei sau altă rudă a persoanei rănite internate în spitale din București va primi 6.000 de lei lunar, suport financiar acordat pentru perioada spitalizării.
 

Poate beneficia de acest sprijin un membru al familiei rănitului sau rudă a acestuia (însoțitor), indiferent de gradul de rudenie.
 

Acest sprijin financiar se acordă în maximum 5 zile lucrătoare, în baza unei cereri, însoțite de copia actului de identitate al însoțitorului pacientului și a actului pe baza căruia s-a aprobat tratamentul în țară sau în străinătate.


Banii se asigură din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru toată perioada de spitalizare.

 



foto: realitatea.net