Ultima zi pentru plata impozitelor! Apropo, ştii cât impozit pe clădiri vei plăti din 2016?

Data publicare: Miercuri, 30 Septembrie, 2015 Total: 1423 accesari


Potrivit legislației în vigoare, contribuabilii care nu-și achită obligațiile fiscale până la data de 30 septembrie vor suporta penalități de întârziere de 2% din cuantumul obligațiilor principale.

 

Acestea sunt calculate pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență.

 

Din 2016, potrivit noului Cod fiscal, ipersoanele fizice ar putea plăti impozite duble pentru locuinţe şi chiar de 20 de ori mai mari pentru spaţiile comerciale. Cât de mult vor creşte depinde de consiliile locale.

 

Sistemul de impozitare a proprietăţilor imobiliare se va schimba radical, din 2016, conform noului cod. Cele mai afectate vor fi persoanele fizice care deţin clădiri nerezidenţiale, folosite în scop economic, adică spaţii comerciale sau de birouri.

 

Destinaţia clădirii - rezidenţială sau nerezidenţială - este principalul criteriu în funcţie de care se vor stabili taxele locale de anul viitor. În prezent, Codul fiscal nu face această distincţie şi instituie formulele de calcul (cota de impozit, valoarea impozabilă) în funcţie de statutul proprietarului: persoană fizică sau juridică.

 

Prin urmare, persoanele fizice care, acum, plătesc aceleaşi impozite, indiferent de scopul în care este utilizat imobilul, vor datora mai mult, din 2016. Pentru spaţiile comerciale sau de birouri, vor plăti exact ca firmele. Taxa va fi cel puţin dublă şi va putea ajunge chiar de 20 de ori mai mare.

 

Nivelul va depinde de decizia consiliilor locale care vor putea alege o cotă din intervalul 0,2%-1,3%.

 

Citeşte articolul integral AICI