Peste 50 de milioane de euro vor fi cheltuiți pentru proiectul Arad - Capitală Culturală Europeană - Află în ce vor fi investiți

Data publicare: Luni, 28 Septembrie, 2015 Total: 1943 accesari



Administraţia locală din Arad va cheltui peste 50 de milioane de euro în competiţia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, dosarul de candidatură fiind finalizat, iar banii urmează a fi investiţi în infrastructura culturală şi în "oferta pentru Europa", a anunţat primarul Gheorghe Falcă, citat de Mediafax.

 

Primăria Arad a prezentat public, sâmbătă seara, proiectul candidaturii oraşului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, eveniment care a avut loc în prezenţa a peste 1.500 de persoane, într-un spaţiu inedit, mai exact într-o hală de producţie de tramvaie a unei fabici arădene.

 

Organizatorii evenimentului şi-au justificat alegerea prin faptul că mediul economic din oraş susţine cultura şi va exista un parteneriat pentru proiectul candidaturii.

 
 

În discursul său, primarul oraşului, Gheorghe Falcă, a spus că există un sondaj din care reise că 80 la sută dintre arădeni susţin proiectul candidaturii pentru acest titlu.

 

Potrivit primarului, peste 50 de milioane de euro vor fi cheltuiţi pe proiecte culturale în următorii ani, în legătură cu această candidatură.
 

"Vom investi în această competiţie peste 50 de milioane de euro. Suntem poate oraşul care a pus cei mai mulţi bani la bătaie pentru că noi lucrăm atât la infrastructura culturală, cât şi la oferta noastră pentru Europa. Noi nu vrem să fim o capitală culturală în interiorul României, vrem să oferim Europei soluţii care pleacă din Arad", a declarat edilul-şef.
 

Falcă a explicat că o parte din bani vor merge pe infrastructura culturală, respectiv restaurarea unor clădiri importante.
 

Primarul a precizat că suma de peste 50 de milioane de euro estimată se referă la investiţii directe, iar dacă se iau în considerare şi investiţiile indirecte în cultură, precum reconversia Cetăţii Aradului, suma va depăşi 200 de milioane de euro.
 

Referitor la dosarul candidaturii, primarul a declarat că acesta a fost finalizat, iar la începutul lunii octombrie, într-o şedinţă a Consiliului Local, va fi aprobată finanţarea pentru fiecare obiectiv.
 

"Ulterior, echipa noastră se va deplasa la Bucureşti pentru depunerea dosarului la Ministerul Culturii, iar în decembrie va susţine candidatura în faţa juriului", a spus Falcă.
 

Printre iniţiativele prezentate de edil şi echipa sa se numără valorificarea râului Mureş, care trece prin centrul oraşului.
 

"Mureşul va fi cea mai importantă stradă a oraşului, va fi pus în valoare", a declarat Falcă.
 

Primarul s-a referit şi la bugetul alocat culturii în ultimii ani, spunând că acesta a fost în creştere, iar până în 2021 va reprezenta 16 la sută din bugetul municipal.
 

Totodată, primarul a anunţat că Aradul este singurul oraş din România care a decis să candideze şi pentru titlul de Capitală Europeană Verde 2018.
 

"Nu ştim dacă vom câştiga. Niciodată nu a câştigat o astfel de competiţie un oraş care a candidat prima dată, dar ştim ce direcţie să avem. Ştim că ne interesează transportul local, spaţiile verzi, calitatea aerului", a declarat primarul.



În 5 martie 2013, Aradul şi-a lansat oficial candidatura pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, aminteşte sursa citată. Evenimentul a avut loc la Bruxelles, în Parlamentul European, în prezenţa a peste 300 de invitaţi, între care europarlamentari şi membri ai Comitetului Regiunilor.