Criza refugiaților: Austria și Slovacia reintroduc temporar controalele la frontieră

Data publicare: Luni, 14 Septembrie, 2015 Total: 4370 accesari

Austria și Slovacia au anunțat luni reintroducerea temporară a controalelor la frontieră, după ce duminică Germania a adoptat măsuri similare pentru a face față valului masiv de imigranți, relatează Reuters și AFP, citate de Agerpres.

 

Potrivit Ministerului de Interne slovac, 220 de polițiști suplimentari vor fi trimiși la graniță, pentru a ajuta forțele de frontieră deja existente.

Bratislava susține că monitorizează situația și este în contact cu autoritățile din țările vecine, Austria, Ungaria și Cehia.

Guvernul Austriei a explicat că decizia este o reacţie la măsurile luate de Germania la frontiera comună. Autorităţile germane au instituit, duminică, verificări temporare la frontiera cu Austria, potrivit Mediafax.
 

"Dacă Germania efectuează controale la frontieră, atunci şi Austria trebuie să intensifice verificările, în interesul populaţiei locale, şi exact asta facem", a declarat vicecancelarul Reinhold Mitterlehner în cursul unei conferinţe de presă organizate la Viena. "Acesta va fi un semnal clar pentru cei afectaţi de haosul de la frontiere că astfel de situaţii nu se vor repeta în viitor", a spus Mitterlehner.
 

Coloane de maşini de câţiva kilometri se înregistrează de câteva săptămâni la punctele de trecere a frontierei dintre Ungaria şi Austria.
 

Cancelarul Austriei, Werner Faymann, a declarat, potrivit presei de la Viena, că circa 2.200 de militari vor fi mobilizaţi la frontiera cu Ungaria pentru a ajuta agenţii poliţiei.