Noul cod fiscal şi modificările favorabile sportului

Data publicare: Luni, 07 Septembrie, 2015 Total: 2647 accesari

Noul Cod fiscal, aprobat de cele două camere ale parlamentului și trimis la promulgare, prevede și modificări benefice sportului, între care reducerea cotei de TVA la 5 la sută pentru accesul la evenimentele sportive, precum și mărirea plafonului pentru acordarea de sponsorizări, de la 0,3 la 0,5 % din cifra de afaceri potrivit Ministerului Tineretului și Sportului.

 

Reducerea de TVA este cuprinsă în articolul 291 alin (3), constituind o excepție de la cota standard pentru biletele la evenimentele sportive, fiind o armonizare a prevederile legale naționale cu Directiva 2006/112/CE, referința principală pentru modificarea amintită, actul normativ european permițând expres derogarea, notează Agerpres.
 

Pe lângă creșterea plafonului de sponsorizare, care permite o sursă de finanțare privată mai importantă (prevedere cuprinsă în art 25), se statuează neimpozitarea primelor acordate sportivilor pentru îndeplinirea unor obiective de performanță și la cluburile sportive. Concret, se extinde sfera de aplicare a acestei facilități și la primele sau indemnizațiile acordate sportivilor sau staff-ului tehnic pentru obținerea calificării și participării la competiții intercluburi oficiale europene sau mondiale, ce urmează să fie scutite de impozit.
 

De asemenea, s-a efectuat o modificare benefică în ce privește cotele procentuale ale asigurărilor sociale, atât cele plătite de angajator, cât și cele plătite de angajat, prevăzându-se plafonarea acestora de la un anumit nivel, încheie sursa citată.