Noua monedă BNR

Data publicare: Luni, 31 August, 2015 Total: 2008 accesari

BNR a lansat în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a o sută de ani de la constituirea Corpului de Aviaţie Român.

 

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

-Valoare nominală: 10 lei

-Metal: argint
-Titlu: 999‰
-Formă: rotundă
-Diametru: 37 mm
-Greutate: 31,103 g
-Calitate: proof
-Cant: zimţat

 

Aversul monedei prezintă două avioane de epocă, respectiv un aparat de tip Farman şi unul de tip Blériot, valoarea nominală „10 LEI”, stema României, inscripţia „ROMANIA” şi anul de emisiune „2015”.

 

Reversul monedei redă un grup de militari ai Corpului de Aviaţie Român din perioada următoare constituirii acestuia, insigna de pilot militar instituită în 1915, inscripţiile „CONSTITUIREA CORPULUI DE AVIATIE ROMAN”, „100 ANI” şi „1915”, anul evenimentului aniversat, informează Gandul.

 


 

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
 

Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
 

Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede.
 

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 310,00 lei.
 

Monedele din argint dedicate împlinirii a 100 de ani de la constituirea Corpului de Aviaţie Român au putere circulatorie pe teritoriul României.
 

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.