Tinere arădence obligate să se prostitueze în străinătate

Data publicare: Miercuri, 26 August, 2015 Total: 1541 accesari

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Arad, au depistat şi reţinut un bărbat, bănuit de comiterea infracţiunii de trafic de persoane.
 

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în perioada 2012-2013, bărbatul de 34 de ani, din Arad, profitând de starea de vulnerabilitate a victimelor, ar fi recrutat şi transportat două tinere din aceeaşi localitate, de 19 respectiv 20 de ani, pe teritoriul Austriei şi Franţei, pe care le-ar fi obligat să practice prostituţia.
 

De asemenea, s-a stabilit că exploatarea victimelor avea loc pe stradă sau în localuri de noapte de pe raza localităţilor Salzburg şi Beziers iar sumele de bani obţinute din practicarea prostituţiei erau însuşite în totalitate de bărbat.
 

Ieri poliţiştii au efectuat o percheziţie la locuinţa bărbatului, ocazie cu care a fost pus în executare mandatul de aducere emis pe numele acestuia.
 

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului, cel în cauză fiind reţinut pe bază de ordonanţă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane.