Petrolul a atins cel mai mic preț ai ultimilor 6 ani jumate!

Data publicare: Luni, 24 August, 2015 Total: 2506 accesari

Petrolul Brent, de referință de Londra, precum și WTI, cel de referință pe piața americană, au atins azi minimul ultimilor șase ani și jumătate, coborând sub pragul de 45 de dolari per baril, respectiv 40 de dolari, în condițiile în care investitorii sunt îngrijorați că încetinirea economiei chineze va conduce la o cerere mai mică de petrol pe fondul supraofertei globale, transmite Reuters.

 

Bursa de la Shanghai a închis luni cu o scădere de 8,49%, cea mai mare contracție din ultimii opt ani, ceea ce a afectat și restul burselor asiatice, precum și principalele burse europene. În prezent, Bursa de la Shanghai a șters toate câștigurile înregistrate de la începutul anului, revenind sub nivelul înregistrat în data de 31 decembrie 2014. Investitorii sunt îngrijorați de posibilitatea unei aterizări dure a economiei chineze, în pofida eforturilor autorităților de a relansa exporturile și activitatea economică, notează Agerpres.
 

Cotația petrolului Brent cu livrare în octombrie este în declin cu 1,08 dolari, până la 44,38 dolari pe baril, după ce anterior a atins un minim de 44,24 dolari, cel mai redus nivel din martie 2009. De asemenea, cotația țițeiului West Texas Intermediate, de referință pe piața americană, se apropie de 39 de dolari, cel mai redus nivel înregistrat după luna februarie 2009.
 

Pe lângă petrol, și alte materii prime au atins luni noi valori minime, pe fondul îngrijorărilor că o încetinire severă în China va trage în jos și alte economii din regiune, ceea ce va duce la reducerea consumul de energie și materii prime. Indicele Bloomberg, ce regrupează 22 de materii prime, a scăzut luni cu 1,7%, până la 86.3542 puncte, cel mai redus nivel înregistrat după luna august 1999.
 

În schimb, cotația aurului era relativ stabilă, metalul galben beneficiind de statutul său de valoare de refugiu în perioade de turbulență. În cursul tranzacțiilor derulate luni după amiaza la Singapore, uncia de aur era în scădere ușoară cu 0,2% până la 1.158,10 dolari.