Inaugurarea Mănăstirii Maria Radna, în prezenţa delegatului special al Papei

Data publicare: Vineri, 31 Iulie, 2015 Total: 3783 accesari

Duminică, de la ora 11.00, delegatul Sfântului Părinte Papa Francisc, Eminenţa Sa, Joachim Meisner, arhiepiscop emerit de Köln, va oficial, Liturghia pontificală de binecuvântare a lucrărilor de renovare de la Maria Radna, anunţă reprezentanţii basilicii papale de la Radna. La eveniment este așteptat și un consilier al președintelui Klaus Iohannis.

 

Mănăstirea Maria Radna din județul Arad este considerată cel mai mare loc de pelerinaj din vestul ţării. După renovare se estimează că numărul acestora se va dubla.

 

În ultima perioadă aici s-au investit peste 10 milioane de euro, în reabilitare. Cea mai mare parte a fondurilor, respectiv 30 de milioane de lei, au venit de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional, iar diferența de bani a fost alocată de Guvernul României şi de Episcopia Romano-Catolică Timişoara.

 

În complexul mănăstiresc a fost amenajată o bibliotecă pentru cele 10.000 de tomuri vechi, un muzeu, o sală pentru expoziţia permanentă, săli de conferinţe. De asemenea, trei clădiri declarate monumente istorice au beneficiat lucrări de restaurare, fiind reamenajate şi spaţiile din jur.

 

Întregul complex bisericesc va intra în circuitul turistic internaţional permanent.

 

Mănăstirea franciscană Maria Radna este închinată Sfintei Fecioare Maria. Documentele istorice menționează că aceasta a fost edificată la 1520. Lăcașul de cult a fost distrus de două ori sub ocupația turcească și o data într-un incediu. În mod miraculous, icoana Maicii Domnului, pe hârtie, nu a fost atinsă niciodată de distrugeri, rămânând intactcă în timpul prăduirii turce dar și după focul devastator.