STIRI - POLITIC

  • Ponta a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a punctului privind aderarea României la Schengen în cadrul sedinţei Consiliului JAI

    Ponta a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a punctului privind aderarea României la Schengen în cadrul sedinţei Consiliului JAI

    Marti, 06 Octombrie, 2015 09:29

    România a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului JAI de săptămâna aceasta a punctului privind intrarea țării noastre în Schengen, a anunțat luni premierul Victor Ponta, motivând că se știe foarte clar că decizia nu va fi favorabilă, notează Agerpres.   "Bineînțeles (n.r.—am informaț ...

  • Chiul în Senat: Ședința plenului, suspendată din lipsă de cvorum

    Chiul în Senat: Ședința plenului, suspendată din lipsă de cvorum

    Miercuri, 30 Septembrie, 2015 13:19

    Ședința plenului Senatului de astăzi a fost suspendată din lipsă de cvorum.   În urma verificării prezenței prin două apeluri, președintele de ședință, Augustin Mitu, vicepreședinte al Senatului, a constatat că în plen erau 76 de senatori, cvorumul necesar pentru desfășurarea lucrărilor fiind de 84, informează agerpres.ro ...

  • Moțiunea de cenzură împotriva lui Ponta- respinsă

    Moțiunea de cenzură împotriva lui Ponta- respinsă

    Marti, 29 Septembrie, 2015 13:39

    Moțiunea de cenzură "Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!", inițiată de liberali, a fost respinsă azi în ședința de plen a Parlamentului cu 207 voturi "pentru" și 8 "împotrivă".     La şedința comună a Senatului și Camerei Deputaților în care s-a dezbătut ...

  • Parlamentarii ar putea rămâne fără maşini pentru deplasările în colegiu

    Parlamentarii ar putea rămâne fără maşini pentru deplasările în colegiu

    Luni, 28 Septembrie, 2015 16:52

    Parlamentarii ar putea rămâne fără maşini pentru deplasări în colegiu, urmând să primească, în schimb, o sumă forfetară de 1400 de lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport în colegiul în care au fost aleşi, potrivit unei propuneri a Birourilor Permanente, înaintată astăzi Comisiei de Statut. &nbs ...

  • Iohannis: România va contribui cu 300.000 de euro la Programul Alimentar Mondial pentru refugiaţi

    Iohannis: România va contribui cu 300.000 de euro la Programul Alimentar Mondial pentru refugiaţi

    Joi, 24 Septembrie, 2015 10:30

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după Consiliul European Extraordinar informal de la Bruxelles, că România va contribui cu 300.000 de euro în următorii trei ani la Programul Alimentar Mondial pentru ajutorarea refugiaţilor din taberele aflate în preajma zonelor de conflict. Şeful statului a susţinut, totodată, că ideea potri ...

  • Iohannis: Acest prim-ministru nu va participa niciodată la Consiliul European

    Iohannis: Acest prim-ministru nu va participa niciodată la Consiliul European

    Miercuri, 23 Septembrie, 2015 14:51

    Președintele Klaus Iohannis a precizat astăzi la Palatul Cotroceni, că nu este nevoit să ceară Parlamentului un mandat pentru a participa la reuniunea Consiliului European și a adăugat că premierul Victor Ponta nu va participa niciodată la astfel de evenimente.   Întrebat într-o conferință de presă dacă, în conformitate ...

  • PNL a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta. Iată ce scrie în document

    PNL a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta. Iată ce scrie în document

    Luni, 21 Septembrie, 2015 15:55

    PNL a depus la Parlament, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului intitulată "Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!". În document, liberalii susțin că prim-ministrul, fiind trimis în judecată, compromite o națiune întreagă și că liderii UNPR și PSD, Gabriel Oprea și ...

  • PSD a votat! Unanimitate pentru Ponta

    PSD a votat! Unanimitate pentru Ponta

    Luni, 21 Septembrie, 2015 14:29

    Comitetul Executiv al PSD a votat azi, în unanimitate, sprijinul pentru menţinerea la guvernare cu Victor Ponta premier, acesta precizând că va rămâne la Palatul Victoria atâta vreme cât va avea sprijinul coaliţiei de guvernare, informează mediafax.ro.   "Mergem mai departe", a declarat Victor Ponta la fina ...

  • Primul termen al dosarului Turceni-Rovinari – desfășurat fără Ponta

    Primul termen al dosarului Turceni-Rovinari – desfășurat fără Ponta

    Luni, 21 Septembrie, 2015 13:39

    Premierul Victor Ponta nu s-a prezentat azi la Înalta Curte de Casație și Justiție la primul termen al dosarului "Turceni - Rovinari", în care a fost trimis în judecată de DNA, deoarece nu a fost citat de către judecători.    Singurul care a venit în instanță este senatorul Dan Șova, deoarece el are o măsură pre ...

  • Procesul premierului Victor Ponta începe astăzi

    Procesul premierului Victor Ponta începe astăzi

    Luni, 21 Septembrie, 2015 11:12

    Procesul lui Victor Ponta, acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor, în dosarul Turceni-Rovinari, începe astăzi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar în ziua în care PSD decide soarta premierului, după trim ...

  • Un judecător s-a retras din dosarul lui Ponta. Iată care a fost motivul

    Un judecător s-a retras din dosarul lui Ponta. Iată care a fost motivul

    Vineri, 18 Septembrie, 2015 10:17

    Judecătoarea Cristina Rotaru de la Înalta Curte de Casație și Justiție, căreia i-a fost repartizat dosarul premierului Victor Ponta, a făcut cerere de abținere pe motiv de incompatibilitate.   Cererea sa a fost aprobată, iar dosarul va fi repartizat aleatoriu altui judecător. "Admite declarația de abținere, constată incompatibilitat ...

  • DNA vrea confiscarea a peste 3,7 milioane de lei de la Ponta şi Şova

    DNA vrea confiscarea a peste 3,7 milioane de lei de la Ponta şi Şova

    Joi, 17 Septembrie, 2015 16:44

    Procurorii DNA cer instanţei supreme, care va judeca dosarul în care sunt acuzaţi premierul Victor Ponta şi senatorul Dan Şova, confiscarea de la aceştia a peste 3,7 milioane de lei (aproximativ 840.000 de euro), arătând că, până la finalul anchetei, CE Oltenia nu s-a constituit parte civilă.    Premierul Victor Po ...

  • Victor Ponta, trimis în judecată de procurorii DNA

    Victor Ponta, trimis în judecată de procurorii DNA

    Joi, 17 Septembrie, 2015 12:35

    Potrivit unui comunicat al DNA transmis azi Agerpres, Victor Ponta a fost deferit justiției pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor, fapte săvârșite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual ...

  • Ilie Sârbu a fost numit consilier de conturi și vicepreședinte al Autorității de Audit

    Ilie Sârbu a fost numit consilier de conturi și vicepreședinte al Autorității de Audit

    Miercuri, 16 Septembrie, 2015 13:21

    Plenul reunit al Parlamentului a aprobat azi numirea lui Ilie Sârbu în funcția de consilier de conturi și vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi.   Astfel, senatorii și deputații au aprobat cu 290 de voturi "pentru" și 108 "împotrivă" Hotărârea Parlamentului prin care este numit Ilie S&ac ...

  • Criza refugiaților: Mesajul tranșant a lui Iohannis pentru preşedintele Comisiei Europene

    Criza refugiaților: Mesajul tranșant a lui Iohannis pentru preşedintele Comisiei Europene

    Luni, 14 Septembrie, 2015 10:26

    Administraţia Prezidenţială spune că şeful statului, Klaus Iohannis, l-a asigurat pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discuţia telefonică avută duminică, de faptul că România este solidară cu Uniunea Europeană în criza imigranţilor.   Într-un răspuns oficial transmis agenţiei Mediafax, Adi ...

  • Klaus Iohannis: NU cotelelor obligatorii de imigranți

    Klaus Iohannis: NU cotelelor obligatorii de imigranți

    Joi, 10 Septembrie, 2015 13:00

    Mandatul ministrului de Interne la Consiliul JAI, care se va reuni în 14 septembrie, este să nu declare adeziunea României pentru cotele obligatorii de imigranți, a declarat azi președintele României, Klaus Iohannis, care și-a exprimat nemulțumirea față de anunțul Comisiei Europene referitor la introducerea unor cote obligatorii pen ...

  • Acord pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor grave între România și SUA

    Acord pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor grave între România și SUA

    Miercuri, 09 Septembrie, 2015 14:32

    Guvernul a aprobat, printr-un Memorandum, semnarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea și combaterea infracțiunilor grave. Documentul va fi parafat, din partea Guvernului României, de către viceprim-ministrul pentru securitate națională, minis ...

  • Președintele României a promulgat Codul fiscal

    Președintele României a promulgat Codul fiscal

    Marti, 08 Septembrie, 2015 11:12

    Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că a promulgat Codul Fiscal.   El a precizat că a trimis Legislativului spre reexaminare Codul fiscal din două motive, unul fiind legat de faptul că nu avusese loc o dezbatere aprofundată pe această temă.  "După părerea mea, nu avusese loc o dezbatere publică așa cum se cuvine pentru un ...

  • Senatul a aprobat legea privind datele cu caracter personal şi protecţia vieţii private

    Senatul a aprobat legea privind datele cu caracter personal şi protecţia vieţii private

    Marti, 08 Septembrie, 2015 10:09

    Senatul a aprobat, luni, propunerea legislativă de modificare a Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu 91 de voturi, urmând ca aceasta să ajungă în dezbaterea Camerei Deputaţilor.     Iniţiativa legislativă stabileşte ...

  • Victor Ponta: România nu poate primi mai mult de 1.500 de refugiaţi

    Victor Ponta: România nu poate primi mai mult de 1.500 de refugiaţi

    Luni, 07 Septembrie, 2015 13:20

    Victor Ponta a declarat că şedinţa CSAT în care se va discuta despre criza refugiaţilor va avea loc, cel mai probabil, săptămâna viitoare, când se va decide asupra cotei de refugiaţi, adăugând că, în opinia sa, România nu poate accepta mai mult decât capacitatea sa de 1.500 de locuri, notează Mediafax. Toto ...

  • Camera Deputaților a adoptat cererea de reexaminare a Codului fiscal

    Camera Deputaților a adoptat cererea de reexaminare a Codului fiscal

    Joi, 03 Septembrie, 2015 12:35

    Cererea de reexaminare a Codului fiscal, transmisă Parlamentului de către președintele Klaus Iohannis, a fost aprobată azi de plenul Camerei Deputaților cu 279 de voturi pentru, opt împotrivă și cinci abțineri, informează Agerpres.    Comisia pentru buget-finanțe a Camerei Deputaților a aprobat miercuri cererea de reexaminare a C ...

  • Dragnea: Modificările la Codul fiscal, adoptate în forma inițială

    Dragnea: Modificările la Codul fiscal, adoptate în forma inițială

    Joi, 27 August, 2015 13:48

    Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat astăzi după discuțiile dintre liderii partidelor parlamentare, că s-a stabilit ca modificările operate în Codul fiscal să fie readoptate în forma inițială, dar unele măsuri vor fi aplicate etapizat.   Potrivit lui Dragnea, TVA va fi redusă la 20% de la 1 ianuarie 2016 și ...

  • Republica Moldova: Ajutor de 100 de milioane euro din partea României

    Republica Moldova: Ajutor de 100 de milioane euro din partea României

    Joi, 27 August, 2015 13:29

    România va acorda Republicii Moldova un ajutor nerambursabil de 100 de milioane euro, banii urmând să fie folosiţi pentru continuarea proiectelor de interconectare energetică, a infrastructurii de transport, dar şi pentru extinderea SMURD şi modernizarea unor puncte de trecere a frontierei comune, informează Mediafax.   Anunţul a fo ...

  • Chestionarul premierului privind noul Cod Fiscal. Care sunt cele 10 întrebări la care partidele trebuie să răspundă?

    Chestionarul premierului privind noul Cod Fiscal. Care sunt cele 10 întrebări la care partidele trebuie să răspundă?

    Luni, 24 August, 2015 10:08

    Victor Ponta a postat pe Facebook zece întrebări adresate partidelor politice, considerând că „în calitate de prim-ministru al Guvernului care a conceput şi promovat proiectul noului Cod Fiscal” și că „toate partidele politice parlamentare au datoria să răspunda opiniei publice la zece întrebari legitime şi u ...

  • Partidele parlamentare au ajuns la un consens asupra reducerii TVA la 20% - surse

    Partidele parlamentare au ajuns la un consens asupra reducerii TVA la 20% - surse

    Joi, 20 August, 2015 11:54

    PSD, PNL, UNPR, UDMR şi ALDE au ajuns azi în discuţiile tehnice pe tema noului Cod Fiscal, la un consens asupra reducerii TVA la 20%, urmând să stabilească dacă vor fi păstrate prevederile privind elimianarea altor taxe sau dacă măsurile vor fi amânate, au declarat, pentru Mediafax, surse politice.    Discuţiile î ...

  • Datoriile declarate ale parlamentarilor: Cine are o gaură de 2.200.000 euro și 1 700 000 de dolari în buget?

    Datoriile declarate ale parlamentarilor: Cine are o gaură de 2.200.000 euro și 1 700 000 de dolari în buget?

    Luni, 10 August, 2015 10:01

    Mulţi parlamentari au, potrivit declaraţiilor de avere, datorii la bănci sau la persoane fizice, în unele cazuri de sute de mii de euro. În acelaşi timp, unii aleşi au acordat împrumuturi substanţiale firmelor la care sunt acţionari sau unor persoane fizice.    Din cei aproape 550 de deputaţi şi senatori, mai mult de ju ...

  • ANALIZĂ: Cât au lucrat parlamentarii concret în acest an?

    ANALIZĂ: Cât au lucrat parlamentarii concret în acest an?

    Marti, 04 August, 2015 14:57

    Senatorii şi deputaţii au lucrat în plen un total de 316 ore în prima sesiune parlamentară din acest an, echivalentul a 39 de zile la un program normal de 8 ore, şi au lăsat restante peste 700 de proiecte şi iniţiative legislative, potrivit datelor de pe site-ul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, prezentate de Mediafax.    ...

  • Recomandarea FMI pentru România cu privire la Codul Fiscal

    Recomandarea FMI pentru România cu privire la Codul Fiscal

    Marti, 04 August, 2015 14:22

    Fondul Monetar Internaţional (FMI) recomandă României să tempereze amploarea şi viteza de implementare a măsurilor de politică fiscală, precum şi noile planuri de cheltuieli pentru a reuşi să reducă treptat datoria publică, să relaxeze povara fiscală şi să finanţeze proiecte noi.    "România a făcut paşi importanţi ...

  • Adrian Ţolea a preluat cârma CJ Arad  în acest weekend

    Adrian Ţolea a preluat cârma CJ Arad în acest weekend

    Luni, 03 August, 2015 09:36

    Adrian Ţolea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, a preluat, sâmbătă, 1 august , atribuţiile de preşedinte.  Reuniţi în şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni au votat proiectul privind alegerea în funcţia de preşedinte interimar al CJ Arad. Aceştia au avut în vedere o serie de acte juridice, respect ...

  • Oprea, din nou la cârma Guvernului

    Oprea, din nou la cârma Guvernului

    Miercuri, 29 Iulie, 2015 10:46

    Potrivit unei decizii a premierului Victor Ponta, publicată azi în Monitorul Oficial, vicepremierul pentru securitate națională, Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, va exercita în perioada 29 iulie-9 august atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a Guvernului.   Victor Ponta a anunțat aseară la un post d ...

  • Noi beneficii în derularea Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD)

    Noi beneficii în derularea Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD)

    Marti, 28 Iulie, 2015 16:12

    Guvernul a adoptat astăzi o Hotărâre prin care se operează o serie de modificări în derularea Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014.   Astfel, actul normativ va extinde numărul beneficiarilor, întrucât limitele de venituri din pensii și indemnizații de șomaj eligibile pentru primire ...

  • Victor Ponta: În 2016 nu mai candidez pentru funcţia pe premier

    Victor Ponta: În 2016 nu mai candidez pentru funcţia pe premier

    Marti, 28 Iulie, 2015 09:27

    Victor Ponta a declarat, luni, că nu vrea să mai candideze pentru funcţia de premier în 2016, motivând că are mulţi colegi în coaliţia de guvernare care îi pot lua locul la Palatul Victoria.   "Nu mai candidez în 2016 să fiu prim-ministru, chiar vreau să fac lucrurile bune, 5 ani de zile cred că reprezintă un ma ...

  • Patru miliarde lei în plus pentru bugetul de stat

    Patru miliarde lei în plus pentru bugetul de stat

    Luni, 27 Iulie, 2015 12:37

    Premierul Victor Ponta a declarat astăzi că rectificarea bugetară care urmează să fie aprobată mâine în Guvern este una pozitivă, adăugând că pe primele șase luni încasările la buget au fost cu patru miliarde de lei în plus.   "Toată lumea jonglează cu cifre, dar nimeni nu le înțelege. Conform Legii bu ...

  • Trei candidați pentru funcția de președinte al ANI. Iată cine sunt ei

    Trei candidați pentru funcția de președinte al ANI. Iată cine sunt ei

    Joi, 23 Iulie, 2015 13:57

    Trei persoane și-au depus dosarele de candidatură la concursul organizat de Consiliul Național de Integritate (CNI) în vederea ocupării funcției de președinte al Agenției Naționale de Integritate (ANI), care a rămas vacantă în urma demisiei lui Horia Georgescu, trimis în judecată de DNA în dosarul ANRP.  Cei trei cand ...

  •  Gabriel Berca, fostul consilier prezidenţial, reţinut pentru trafic de influenţă

    Gabriel Berca, fostul consilier prezidenţial, reţinut pentru trafic de influenţă

    Joi, 23 Iulie, 2015 13:42

    Gabriel Berca, fost consilier prezidenţial şi fost ministru al Internelor, a fost reţinut joi, de DNA Bacău, care îl acuză de trafic de influenţă în perioada 2010-2012, după ce ar fi primit 180.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a interveni la membri ai Guvernului să atribuie bani unei primării.   Gabriel Berca, fost cons ...

  • Ponta despre noul șef interimar al PSD: Dragnea e liderul nostru și noi îl urmăm

    Ponta despre noul șef interimar al PSD: Dragnea e liderul nostru și noi îl urmăm

    Joi, 23 Iulie, 2015 09:19

    Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seara, că Liviu Dragnea va avea sprijinul tuturor celor din conducerea PSD, inclusiv al celor care nu l-au votat pentru funcția de președinte al partidului, informează Agerpres.   "Important este că Liviu Dragnea a obținut un vot foarte clar, că sunt absolut convins că și cei care nu l-au votat &ici ...

  • Ministerul Mediului vrea subvenții de 20.000 lei la cumpărarea mașinilor electrice

    Ministerul Mediului vrea subvenții de 20.000 lei la cumpărarea mașinilor electrice

    Miercuri, 22 Iulie, 2015 09:54

    Ministerul Mediului propune acordarea unor subvenţii de 20.000 de lei la cumpărarea unui autovehicul pur electric şi de 5.000 de lei la achiziţia unui autovehicul electric hibrid, potrivit unui proiect de ordonanaţă a Guvernului lansat în dezbatere publică, informează Mediafax.   Aceste subvenţii vor fi acordate sub formă de ecotichet ...

  • Ponta: Până la 1 septembrie o să avem și Codul fiscal și reducerea TVA

    Ponta: Până la 1 septembrie o să avem și Codul fiscal și reducerea TVA

    Marti, 21 Iulie, 2015 11:55

    Premierul Victor Ponta a anunțat azi că, până la 1 septembrie, într-o formulă constituțională, vor fi adoptate Codul fiscal și reducerea TVA la 19%.   "În primul rând mă bucur foarte tare că avem promulgată legea amnistiei fiscale pentru că îndreptăm o serie de greșeli legislative și de aplicare din 2010 &ic ...

  • DNA a pus sechestru pe averea premierului Ponta

    DNA a pus sechestru pe averea premierului Ponta

    Luni, 13 Iulie, 2015 13:36

    Procurorii DNA au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin premierului Victor Ponta, în dosarul în care acesta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani.   Victor ...

  • Premierul Victor Ponta, la DNA

    Premierul Victor Ponta, la DNA

    Luni, 13 Iulie, 2015 11:12

    Premierul Victor Ponta s-a prezentat astăzi la sediul Direcției Naționale Anticorupție. Ponta a coborât din mașină sprijinindu-se în cârje, după operația la genunchi pe care a suferit-o în Turcia.  El i-a rugat pe jurnaliștii prezenți să-l lase să treacă, în condițiile în care aceștia încercau s ...

  • Care va fi salarul Președintelui, a șefilor Camerelor și al premierului începând cu data de 1 august?

    Care va fi salarul Președintelui, a șefilor Camerelor și al premierului începând cu data de 1 august?

    Miercuri, 08 Iulie, 2015 16:26

    Președintele României, președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților și premierul vor avea un salariu brut de 21.540 de lei, iar net de 15.108 lei, începând cu 1 august 2015, la nivelul indemnizației președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit Ordonanței privind majorarea indemnizațiilor lunare ...

  • Victor Ponta s-a întors în România și vrea să vină la deschiderea punctului de frontieră Nădlac - Csanadpalot (Ungaria)

    Victor Ponta s-a întors în România și vrea să vină la deschiderea punctului de frontieră Nădlac - Csanadpalot (Ungaria)

    Miercuri, 08 Iulie, 2015 11:43

    Premierul Victor Ponta s-a întors în România şi a mers, în acestă dimineaţă, la Guvern, el putând fi văzut intrând, în cârje, în Palatul Victoria, înainte de şedinţa Executivului.   El a fost întâmpinat la intrare, pe scările Palatului Victoria, de către premierul interim ...

  • PROIECT: Prelungirea concediului paternal la zece zile

    PROIECT: Prelungirea concediului paternal la zece zile

    Luni, 06 Iulie, 2015 10:11

    Concediul parternal ar putea fi prelungit la zece zile şi acordat în primele două luni de la naşterea copilului, potrivit unui proiect de lege iniţiat de unsprezece senatori ai PNL şi un senator independent.   Potrivit proiectului de lege, concediul parternal se acordă, la cerere, în primele două luni de la naşterea copilului şi e ...

  • Palatul Cotroceni: Întâlnire între Iohannis și secretarul general al NATO

    Palatul Cotroceni: Întâlnire între Iohannis și secretarul general al NATO

    Joi, 02 Iulie, 2015 12:18

    Președintele Klaus Iohannis l-a primit azi la Palatul Cotroceni, pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care efectuează o vizită oficială la București.   Cei doi au convorbiri oficiale, iar apoi vor susține o declarație de presă. De asemenea, președintele Iohannis va oferi un dejun de lucru în onoarea secretarului general al N ...

  • Cazanciuc: Premierul revine în țară în câteva zile

    Cazanciuc: Premierul revine în țară în câteva zile

    Miercuri, 01 Iulie, 2015 16:16

    Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat azi că a discutat cu premierul Victor Ponta și acesta i-a transmis că se va întoarce în România în câteva zile.   'Chiar azi de dimineață (am vorbit cu premierul — n.r.). Se simte din ce în ce mai bine și în câteva zile o să revină în ...

  • Mihai-Răzvan Ungureanu - director al SIE

    Mihai-Răzvan Ungureanu - director al SIE

    Miercuri, 01 Iulie, 2015 10:06

    Mihai-Răzvan Ungureanu a fost numit, marți, director al SIE de plenul Parlamentului cu 278 de voturi 'pentru' și șase 'împotrivă', din total de 284 de voturi valabil exprimate.   "Potrivit prevederilor art. 76, alin. 2 din Constituție și ale art 51, alin.7 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, num ...


SUS Pagina:  << 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 >>

O familie din Arad a trecut prin clipe de groază Vineri după-masa, când casa l ...

STIREA ZILEI - Vineri, 15 Martie, 2019 13:26

O familie din Arad a trecut prin clipe de groază Vineri după-masa, când casa l ... După-amiaza zilei de vineri 15 martie a fost o zi de spaimă pentru o familie din Arad. Casa lor a luat foc în jurul orei 13:00. Din primele informații se pare că două încăperi ale casei au luat foc. Familia a trecut prin clipe de groază &i ...

Sergiu Bîlcea: “Senatorul Zero nu a ajutat Aradul, deşi avea bani!”

Luni, 11 Martie, 2019 13:19

Sergiu Bîlcea: “Senatorul Zero nu a ajutat Aradul, deşi avea bani!”

Ipocrizia şi lipsa de interes a senatorului PSD Mihai Fifor sunt scoase în evidenţă de prestaţia sa la Ministerul Apărării. „În calitate de ministru, senatorul Zero Mihai ...

De ce să alegi vapatul ca metodă de administrare a uleiului de canabis?

Sambata, 09 Martie, 2019 18:39

De ce să alegi vapatul ca metodă de administrare a uleiului de canabis?

In ultimii ani, uleiul de canabis a devenit una dintre cele mai apreciate, studiate, dar si controversate substante disponibile pe piata. Acesta este apreciat intrucat are efecte exclusiv benefic ...

VIDEO! Viteză, neacordare de prioritate, acestea sunt cauzele accidentului mortal de marţi dimineaţa de pe strada Renaşterii

Marti, 26 Februarie, 2019 09:52

VIDEO! Viteză, neacordare de prioritate, acestea sunt cauzele accidentului mortal de marţi dimineaţa de pe strada Renaşterii

Aşa cum era de bănuit, cauza accidentului de marţi dimineaţa din cartierul arădean Micălaca, de la intersecţia strazilor Renaşterii cu strada Vrancei, au fost viteza şi neacordarea de pr ...

Bizonul Zilei: Sensurile de mers sunt pentru FRAIERI. Cum se circula pe A1 Arad-Nădlac pe sens invers

Luni, 11 Martie, 2019 14:07

Bizonul Zilei: Sensurile de mers sunt pentru FRAIERI. Cum se circula pe A1 Arad-Nădlac pe sens invers

În ziua de azi, mulţi Bizoni se găsesc pe şoselele patriei, şi mulţi dintre ei nu ne mai uimesc, excepţie face un şofer care conducea un Ford înmatriculat în Hunedoara, c ...

Șase drumuri județene, pregătite pentru modernizare

Luni, 11 Martie, 2019 17:02

Șase drumuri județene, pregătite pentru modernizare

Consiliul Județean Arad a actualizat astăzi, în cadrul ședinței extraordinare, indicatorii tehnico-economici pentru șase drumuri județene. Actualizarea a venit ca urmare a modificări ...

7.1 km de artere apă potabilă noi în zona centrală din Arad

Joi, 28 Februarie, 2019 14:24

7.1 km de artere apă potabilă noi în zona centrală din Arad

Joi, 21 februarie a.c., a avut loc semnarea contractului de lucrări CL1 Reabilitare reţele apă în Municipiul Arad şi aducţiune în localitatea Fântânele, din cadrul Pr ...

Asasinii care l-au ucis pe patronul schimbului valutar din Vrancea, prinși la Vama Nădlac

Luni, 25 Februarie, 2019 16:20

Asasinii care l-au ucis pe patronul schimbului valutar din Vrancea, prinși la Vama Nădlac

Suspecții în cazul uciderii afaceristului din Vrancea, care a fost găsit împuşcat în propria maşină, în localitatea Slobozia Ciorăşti, au fost prinşi de poliţişt ...

Bulevardul central intră în reabilitare

Joi, 28 Februarie, 2019 08:20

Bulevardul central intră în reabilitare

„În numai câteva săptămâni, demarăm amplul proiect de reabilitare a zonei centrale a municipiului. Peste 35 de milioane de euro este valoarea investiţiilor ce urmează ...

Un TIR a rupt un stâlp de curent pe strada 6 Vânători, apoi a dispărut ca porcul în ceaţă

Luni, 25 Februarie, 2019 20:48

Un TIR a rupt un stâlp de curent pe strada 6 Vânători, apoi a dispărut ca porcul în ceaţă

Arad, strada 6 Vânători, în jurul orei 18:00, un stâlp de curent a fost rupt şi a căzut peste restul de gard al fostei fabrici de mobilă IMAR. Se pare că, şi spunem că se ...

CARAMBOL pe Cocorilor : un tramvai a lovit o mașină de gunoi de la Retim

Marti, 26 Februarie, 2019 15:30

CARAMBOL pe Cocorilor : un tramvai a lovit o mașină de gunoi de la Retim

În după-amiaza zilei de marți 26 februarie, în jurul orei 15:00 pe Cocorilor a avut loc un carambol între un tramvai, o mașină de gunoi de la Retim și un autoturims marca V ...

Două sensuri giratorii din Arad modernizate într-un weekend

Luni, 25 Februarie, 2019 19:44

Două sensuri giratorii din Arad modernizate într-un weekend

Primăria Municipiului Arad prin intermediul operatorilor de spaţii verzi a început reamenajarea sensurilor giratorii din oraş. Primele două sensuri giratorii care au fost reamenajate &i ...

CUTREMURĂTOR ! Crima urmată de sinucidere care a îngrozit Aradul

Luni, 25 Februarie, 2019 08:42

CUTREMURĂTOR ! Crima urmată de sinucidere care a îngrozit Aradul

În noaptea de duminică spre luni o crimă înfiorătoare a cutremurat Aradul. Un bărbat și-a ucis cu sânge rece soția, în fața copilului lor de numai 10 ani. Crima car ...

Gonea cu 103 km/h pe străzile din Arad

Joi, 28 Februarie, 2019 09:02

Gonea cu 103 km/h pe străzile din Arad

Un șofer absolut inconștient a fost prins de polițiștii arădeni pe Bd. N. Titulescu în timp ce gonea cu 103 km/h. Acesta a rămas fără permis pentru următoarele 90 de zilePolițișt ...



Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.