STIRI - LOCALE

  • Două noi străzi au intrat în reparaţii în municipiul Arad

    Două noi străzi au intrat în reparaţii în municipiul Arad

    Joi, 02 Noiembrie, 2017 08:38

    Primăria municipiului Arad continuă programul de reparaţii locale pentru străzile care necesită astfel de intervenţii, astfel încât circulaţia în zonele respective să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. Se lucrează pe străzile Nicolae Ştefu şi Mătăsari. Aici urmează să se refacă partea carosabilă, vor fi sc ...

  • Festivalului Vinului Arad 2017 – Parcul Eminescu 3-5 Noiembrie: Program

    Festivalului Vinului Arad 2017 – Parcul Eminescu 3-5 Noiembrie: Program

    Joi, 02 Noiembrie, 2017 07:12

    O nouă ediție e Festivalului Vinului a fost programată să se desfășoare în primul sfârșit de săptămână din luna noiembrie, la eveniment organizatorii invitând producători de vin din județul Arad și din alte județe din vestul țării și artiști apreciați la nivel național. Festivalul Vinului, ediția 2017, va avea lo ...

  • Intersecţia de la CJA, finalizată

    Intersecţia de la CJA, finalizată

    Joi, 02 Noiembrie, 2017 06:02

    Primăria municipiului Arad anunţă încheierea lucrărilor de reparaţii executate la nivelul intersecţiei străzilor Corneliu Coposu şi Miron Costin. În zona anterior menţionată s-au realizat următoarele lucrări: rezarea părții carosabile, ridicarea capacelor de canal la cotă și așezarea primului strat de mixtură, respectiv al celu ...

  • Şcoala Gimnazială „Ilarion Felea” va avea sală de mese

    Şcoala Gimnazială „Ilarion Felea” va avea sală de mese

    Joi, 02 Noiembrie, 2017 05:47

    Primăria municipiului Arad a achiziţionat cantina mobilă tip container care va permite implementarea programului guvernamental „Masă caldă” la Şcoala Gimnazială „Ilarion Felea”. Până acum, programul nu s-a putut derula în unitatea școlară din cauza lipsei spațiului adecvat servirii mesei calde. Soluţia propus ...

  • Liviu Dragnea, umilit şi pus pe fugă de un grup de sibieni!

    Liviu Dragnea, umilit şi pus pe fugă de un grup de sibieni!

    Miercuri, 01 Noiembrie, 2017 21:12

    Liderul PSD, Liviu Dragnea a fost primit cu proteste şi huiduieli la Sibiu, acolo unde trebuia să se întâlnească alături de Mihai Tudose cu membrii filialei PSD Sibiu. Deşi sediul a fost pregătit ca pentru zi de sărbătoare, membrii PSD Sibiu s-au văzut nevoiţi să închidă uşile şi să plece cu buza umflată după ce, Dragnea a ...

  • 20 de ani de parteneriat între Arad şi Hainan

    20 de ani de parteneriat între Arad şi Hainan

    Miercuri, 01 Noiembrie, 2017 19:03

    În aceste zile se împlinesc 20 de ani de la semnarea Memorandumului de Înţelegere referitor la cooperarea bilaterală între judeţul Arad şi Provincia Hainan, din China. Ca urmare a acestui Memorandum, în data de 27 noiembrie 2000, la Beijing, a avut loc semnarea Acordului de Înfrăţire între judeţ ...

  • Aradul pregăteştete documentaţia pentru centura Aradul Nou – Vladimirescu

    Aradul pregăteştete documentaţia pentru centura Aradul Nou – Vladimirescu

    Miercuri, 01 Noiembrie, 2017 18:21

    Vom avea o nouă şosea de centură, care va degreva traficul în Arad. Se lucrează deja la documentaţia pentru şoseaua de centură care va lega sudul oraşului de est şi le va permite celor care vin dinspre Timişoara sau locuiesc în Aradul Nou să ajungă uşor la Vladimirescu. Stadiul demersurilor a fost prezentat de Sergiu Bîlcea, vi ...

  • Incursiune în lumea ştiinţei pentru elevii din Arad

    Incursiune în lumea ştiinţei pentru elevii din Arad

    Miercuri, 01 Noiembrie, 2017 15:30

    Expoziţia interactivă, pe teme de ştiinţele naturii LABORATOR, este un proiect educaţional de succes, care se desfăşoară la Complexul Muzeal Arad şi în această lună, NOIEMBRIE, muzeul venind în întâmpinarea cadrelor didactice cu o propunere pentru activitate didactică sau pentru implicarea în activită ...

  • INCENDIU la o casă privată în Bujac

    INCENDIU la o casă privată în Bujac

    Miercuri, 01 Noiembrie, 2017 12:56

    UPDATE: Potrivit pompierilor care au intervenit la faţa locului, au ars aproximativ 100 mp de acoperiş, cauza cea mai probabilă de la care a pornit incendiul fiind un scurt-circuit la panoul electric al locuinţei.ARAD. Un incediu a izbucnit la o casă privată, miercuri în jurul orelor 12:20. VEZI Galerie FotoMiercuri la orele prânzului, un i ...

  • Haine, încălţăminte şi parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii arădeni

    Haine, încălţăminte şi parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii arădeni

    Miercuri, 01 Noiembrie, 2017 11:52

    Un arădean s-a ales cu dosar penal după ce asupra sa au fost găsite mai multe haine, încălţăminte şi parfumuri contrafăcute purtând numele unor mărci consacrate de articole vestimentare.   Captura a fost făcută de către polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin, împreună cu cei ai Postului de Poliție Bârzav ...

  • Trei zile de EXIT la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad

    Trei zile de EXIT la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad

    Miercuri, 01 Noiembrie, 2017 10:58

    Trei zile. Trei reprezentații. Trei locații. Spectacolul EXIT, coproducție Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad, Teatrul Maghiar “Csiky Gergely” și Teatrul Național din Sombor va prezent  pe scenele celor trei instituții, vreme de trei zile consecutiv. Maratonul începe în 7 noiembrie, când, de la ora 19.00, ...

  • Doi bătrâni din Chişineu- Criş au ars de vii în propria locuinţă

    Doi bătrâni din Chişineu- Criş au ars de vii în propria locuinţă

    Miercuri, 01 Noiembrie, 2017 10:18

    O adevărată tragedie a avut loc în oraşul Chişineu- Criş din judeţul Arad. Doi bătrâni, au ars de vii în propria locuinţă după ce bărbatul ar fi încercat să aprindă focul în sobă. Din primele informaţii, se pare că bătrânul în vârstă de 64 de ani a încercat să aprindă focul în ...

  • După succesul lui Transcarpatic, Astra Vagoane Călători îşi extinde parcul de material rulant şi vrea să lanseze noi rute

    După succesul lui Transcarpatic, Astra Vagoane Călători îşi extinde parcul de material rulant şi vrea să lanseze noi rute

    Miercuri, 01 Noiembrie, 2017 09:04

    Astra Vagoane Călători, a lansat, în luna ianuarie, trenul ”Transcarpatic”, cel mai nou și modern produs al companiei arădene. Trenul este operat chiar de către de companie, prin intermediul operatorului Astra Trans Carpatic, cu sediul în București. Acesta circulă pe ruta Arad-București și retur, în prezent existâ ...

  • Grădiniţa P.P. Furnicuţa Arad împlineşte 40 de ani

    Grădiniţa P.P. Furnicuţa Arad împlineşte 40 de ani

    Miercuri, 01 Noiembrie, 2017 07:49

    Cu ocazia împlinirii celor 40 de ani de activitate a fost prezentată viața acestei instituții de învățământ preșcolar de-a lungul timpului, implicarea întregului personal didactic şi nedidactic precum şi rezultatele obţinute atât de cadrele didactice cât şi de copii, bineînţeles cu ajutorul părinţilor ...

  • PNL Bîrzava: Mașină de lux pentru primăria unei comune înecate în noroi!

    PNL Bîrzava: Mașină de lux pentru primăria unei comune înecate în noroi!

    Marti, 31 Octombrie, 2017 18:47

    Locuitorii din comuna Bîrzava sunt foc şi pară după ce au aflat că edilul local se preocupă de propriul confort din bani publici în loc să se preocupe de problemele comunei. Primarul din Bîrzava a cumpărat pentru primărie o mașină de lux, dar oamenii umblă în noroi până la genunchi pe unele străzi din comună! Sup ...

  • CLM convocat în şedinţă extraordinară de îndată

    CLM convocat în şedinţă extraordinară de îndată

    Marti, 31 Octombrie, 2017 18:40

    Marţi, 31 octombrie, Consiliul Local al Municipiului Arad a fost convocat în şedinţă publică extraordinară de îndată având pe ordinea de zi trei proiecte de hotărâre referitoare la salubrizarea menajeră din municipiul Arad. Necesitatea acestei şedinţe a derivat din situaţia în care SC. Polaris M Holding SA a notific ...

  • Călin Bibarț: PSD- un perpetuu vot împotriva Aradului!

    Călin Bibarț: PSD- un perpetuu vot împotriva Aradului!

    Marti, 31 Octombrie, 2017 18:22

    „Așa cum ne-au obișnuit consilierii PSD, de fiecare dată când presa este de față crează o atmosferă de circ, aduc acuze nefondate și se victimizează. Luni de zile PSD a atacat municipalitatea privind condițiile de salubrizare ale orașului. Iată că astăzi, când aveau șansa de a propune proiecte viabile pentru soluționarea ser ...

  • Măsuri de precauție în vederea desfășurării alegerilor locale din comuna Bocsig

    Măsuri de precauție în vederea desfășurării alegerilor locale din comuna Bocsig

    Marti, 31 Octombrie, 2017 18:13

    În vederea alegerilor locale parțiale, care se vor desfășura în data de 5 noiembrie 2017 la Bocsig, Prefectul Județului Arad, dna Florentina Horgea, a solicitat din partea tuturor structurilor M.A.I. atenție sporită și vigilență, astfel încât acest proces electoral, pentru desemnarea primarului comunei, să se desfășoare &i ...

  • Gheorghe Falcă: „Le mulțumesc consilierilor PNL pentru că au votat proiectul privind serviciul public de salubrizare menajeră al municipiului!”

    Gheorghe Falcă: „Le mulțumesc consilierilor PNL pentru că au votat proiectul privind serviciul public de salubrizare menajeră al municipiului!”

    Marti, 31 Octombrie, 2017 18:06

    În urma ședinței publice de îndată care a avut loc astăzi, a fost votat Proiectul de hotărâre nr. 410/2017 privind aprobarea  Caietului de sarcini,  a modelului de contract de achiziţie publică pentru delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare menajeră a Municipiului Arad şi încheierea  contractului ...

  • Oraşul Pecica, pregătit pentru colectarea selectivă a deşeurilor

    Oraşul Pecica, pregătit pentru colectarea selectivă a deşeurilor

    Marti, 31 Octombrie, 2017 15:27

    Oraşul Pecica, împreună cu localităţile aparţinătoare, Turnu, Sederhat şi Bodrogu Vechi, este repartizat în Zona I – conform modului în care a fost împărţit judeţul Arad, pentru implementarea Proiectului „Sistem de Mangement Integrat al Deşeurilor Solide”. În urma semnării primului contract de oper ...

  • Arădean din localitatea Olari arestat pentru deţinere ilegală de arme

    Arădean din localitatea Olari arestat pentru deţinere ilegală de arme

    Marti, 31 Octombrie, 2017 14:32

    Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Poliției orașului Sântana și Postului de poliție Olari au întocmit dosar de cercetare penală pe numele unui bărbat după ce au depistat, la domiciliul acestuia, situat în localitatea Olari, mai multe arme și muniție, deținute fără drept ...

  • O nouă sală de sport ar putea fi construită în Aradul Nou

    O nouă sală de sport ar putea fi construită în Aradul Nou

    Marti, 31 Octombrie, 2017 12:24

    Aradul Nou ar putea avea o sală de sport. Informaţia a apărut chiar la întâlnirea cetăţenilor din cartierul Aradul Nou la care a participat şi Sergiu Bîlcea, preşedintele Oganizaţiei Municipale PNL Arad. Atât arădenii din zonă veniţi la întâlnire cât şi profesorii de la liceul Adam Müller Guttenbrunn ...

  • Întâlnire fără accesul presei între suporterii UTA-ei şi conducerea clubului! Află ce s-a discutat în spatele uşilor închise

    Întâlnire fără accesul presei între suporterii UTA-ei şi conducerea clubului! Află ce s-a discutat în spatele uşilor închise

    Marti, 31 Octombrie, 2017 11:41

    Luni seara, la Old Lady s Pub, aproximativ 30 de arădeni, fani ai Bătrânei Doamne au luat parte la o întâlnire în cadrul dintre cele mai importante ședințe ale Suporter Club UTA, din ultima perioadă.  Scopul întâlnirii a fost acela de a lua pulsul suporterilor în ceea ce privește actuala situație sportiv ...

  • Meteorologii au emis prognoza pentru următoarele două săptămâni. Vezi cum va fi vremea în vestul ţării

    Meteorologii au emis prognoza pentru următoarele două săptămâni. Vezi cum va fi vremea în vestul ţării

    Marti, 31 Octombrie, 2017 08:45

    Iarna pare să-şi intre în drepturi înainte de vreme în România, în zonele de deal și de munte zăpada s-a aşternut deja. Meteorologii anunță că temperaturile vor rămâne scădea în perioada următoare, iar vântul va fi cel care ne va da ceva bătăi de cap. ANM a publicat luni prognoza meteo pentru urm ...

  • Sergiu Bîlcea: Documentaţia pentru cele trei drumuri judeţene cuprinse în PNDL a fost transmisă la timp Guvernului

    Sergiu Bîlcea: Documentaţia pentru cele trei drumuri judeţene cuprinse în PNDL a fost transmisă la timp Guvernului

    Marti, 31 Octombrie, 2017 06:23

    Consiliul Judeţean Arad a depus la Guvern documentaţia pentru realizarea celor trei drumuri judeţene cuprinse în PNDL. „Am respectat termenele şi am depus documentaţia pentru drumurile Sânmartin – Şimand – Caporal Alexa şi Nădab – Zărand – Seleuş. Anterior, a fost transmisă documentaţia şi pentru drumul ...

  • Conflictul informaţional în mediul on line, în dezbatere la UAV

    Conflictul informaţional în mediul on line, în dezbatere la UAV

    Luni, 30 Octombrie, 2017 21:32

    Dezbateri  intense la conferinţa „Conștientizarea arădenilor despre impactul culturilor și conflictul informațional în mediul on line”  organizată de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, luni 30 octombrie, la sediul UAV.  Derulată  în parteneriat cu Departamentul Regional de Studii pentru Manag ...

  • Poliţia Locală la datorie, de Ziua Morţilor

    Poliţia Locală la datorie, de Ziua Morţilor

    Luni, 30 Octombrie, 2017 21:02

    Primăria municipiului Arad anunţă faptul că pe 1 noiembrie ordinea publică în incinta cimitirelor Pomenirea şi Eternitatea din Arad, precum și în zonele adiacente acestora va fi asigurată de agenţi din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală. Aceştia vor patrula pe tot parcursul zilei pentru a preveni incidentele de orice fel, asigu ...

  • Accident rutier la intersecţia străzii Andrei Şaguna cu strada Ion Raţiu

    Accident rutier la intersecţia străzii Andrei Şaguna cu strada Ion Raţiu

    Luni, 30 Octombrie, 2017 17:30

    Neatenţia la volan şi nerespectarea unor reguli elementare de  conduită preventivă în trafic au dus la un accident rutier în intersecţia străzii Andrei Şaguna cu strada Ion Raţiu din municipiul Arad. Din primele informaţii, de vină ar fi fost şoferul unui autoturism marca OPEL Astra care nu a respectat distanţa regulamentară fa ...

  • Impact puternic între două maşini, lângă Cimitirul Pomenirea

    Impact puternic între două maşini, lângă Cimitirul Pomenirea

    Luni, 30 Octombrie, 2017 17:14

    O bătrână a fost rănită la cap după ce autoturismul în care se afla a intrat în coliziune cu un altul, într-o intersecţie din Arad. Accidentul de circulaţie a avut loc luni, la ora 16: 40 în intersecţia Căii Bodrogului cu Strada Pădurii. Două autoturisme s-au ciocnit chiar în faţa Cimitirului Pomenirea. Î ...

  • Proiectul „Cărțile care m-au format” continuă la Biblioteca Județeană

    Proiectul „Cărțile care m-au format” continuă la Biblioteca Județeană

    Luni, 30 Octombrie, 2017 16:02

    În anul 2013 Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad demara proiectul  „Cărțile care m-au format”, adresat tuturor acelora pentru care lectura este o componentă evidentă, constantă, uzuală a vieţii, acelora dispuşi, indiferent de profesie, să se destăinuie cu privire la rolul cărţilor în formare ...

  • Alpinistul arădean Zsolt Torok se alătură echipei USR Arad

    Alpinistul arădean Zsolt Torok se alătură echipei USR Arad

    Luni, 30 Octombrie, 2017 14:55

    Unul dintre cei mai prestigioși arădeni, cel care a urcat simbolul municipiului nostru pe vârfuri și la altitudini de peste 8.000 de metri, parcurgând unele dintre cele mai dificile trasee ale alpinismului mondial, debutează în politică alături de echipa USR Arad, cucerit fiind de stilul ”altfel” al tânărului partid ...

  • Are doar 20 de ani şi a fost prins cu o cantitate enormă de droguri asupra sa. Poliţiştii arădeni l-au arestat imediat!

    Are doar 20 de ani şi a fost prins cu o cantitate enormă de droguri asupra sa. Poliţiştii arădeni l-au arestat imediat!

    Luni, 30 Octombrie, 2017 14:06

    Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Arad au depistat în flagrant delict un tânăr care intenționa să comercializeze 640 de grame de cannabis și 119 grame de hașiș. Cel în cauză a fost reținut și ulterior arestat preventiv.   Totul s-a întâmplat vineri, ll data de 27 octombrie, atunci c&acir ...

  • Filarmonica de stat din Arad, ultimele pregătiri înainte de Festivalul Toamna Muzicală Arădeană

    Filarmonica de stat din Arad, ultimele pregătiri înainte de Festivalul Toamna Muzicală Arădeană

    Luni, 30 Octombrie, 2017 13:31

    Începe ediția a VI-a a Festivalului de toamnă al Filarmonicii, o nouă serie de concerte cu tematici interesante, gândită pentru amatorii de clasic, dar și pentru pentru cei care preferă arta divertismentului, o ediție care se detașează voit de acelea ale anilor precedenți, abundând în culoare, varietate și accesibilitate. ...

  • Cinci alcoolişti prinşi la volan de poliţiştii arădeni, la sfârşitul săptămânii trecute

    Cinci alcoolişti prinşi la volan de poliţiştii arădeni, la sfârşitul săptămânii trecute

    Luni, 30 Octombrie, 2017 12:46

    Polițiștii rutieri au depistat în trafic, la sfârșitul săptămânii trecute, mai mulţi alcoolişti care după ce au băut, s-au urcat la volanul autovehiculelor şi au condus pe drumurile publice. Şi îi numim alcoolişti fără absolut nici o reţinere pentru că din moment ce nu s-au putut abţine de la a consuma alcool, deşi ...

  • Păpușarii arădeni, premiați la Timișoara

    Păpușarii arădeni, premiați la Timișoara

    Luni, 30 Octombrie, 2017 11:40

    Actorii Trupei Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” se întorc din nou premiați de la un festival de profil. De data aceasta de la Festivalul Internațional de Animație “Sub bagheta lui Merlin” , de la Timișoara. Spectacolul “Jocuri magice” de Titus Jucov și avându-i în distribuție pe Izabela M ...

  • Cele mai performante biciclete din lume, testate pe dealurile Şiriei

    Cele mai performante biciclete din lume, testate pe dealurile Şiriei

    Luni, 30 Octombrie, 2017 11:33

    Club Sportiv Racing Bike Pro a organizat Test Day la sfârşitul săptămânii trecute  un traseu spectaculos în care iubitorii de ciclism au putut testa 17 dintre cele mai noi inovaţii în ceea ce priveşte industria bicicletelor cu asistenţă electrică produse de constructorul German Haibike. Începând cu orele 10:0 ...

  • Pădurea Ceala a fost gazda Arad CX & MTB Cup

    Pădurea Ceala a fost gazda Arad CX & MTB Cup

    Luni, 30 Octombrie, 2017 10:41

    Sâmbătă, 28 octombrie, la Ceala a avut loc Arad CX & MTB Cup, un concurs de ciclism mai puţin obişnuit.   Traseul parcurs a fost de tip circuit în poligon cu obstacole, iar regulile de desfăşurare au fost similare cu cele specifice concursurilor de ciclocros. Concursul a contat ca etapa a II-a a Campionatului Naţional Româ ...

  • Doliu în PSD Arad! Primarul comunei Archiş s-a stins din viaţă noaptea trecută

    Doliu în PSD Arad! Primarul comunei Archiş s-a stins din viaţă noaptea trecută

    Luni, 30 Octombrie, 2017 09:47

    Comuna Archiş şi organizaţia PSD Arad sunt în doliu după ce noaptea trecută, primarul comunei, unul dintre cei mai longevivi primari din ţară a trecut la cele veşnice. Primarul comunei arădene Archis, s-a stins din viaţă în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 64 de ani. Nicolae Valea, unul dintre cei mai loiali "soldaţ ...

  • O săptămână până la Ar-Medica, târgul internațional de medicină de la Expo Arad!

    O săptămână până la Ar-Medica, târgul internațional de medicină de la Expo Arad!

    Luni, 30 Octombrie, 2017 09:15

    Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează la Expo Arad, în perioada 2-4 noiembrie 2017, cea mai mare expoziție de profil medical din Vestul României și una dintre cele mai importante la nivel național, târgul Ar-Medica. Ediția de anul acesta oferă un program științitic foarte complex care va atrage ...

  • Întreruperi în furnizarea apei potabile în Ineu, Chereluş, Şicula şi Gurba

    Întreruperi în furnizarea apei potabile în Ineu, Chereluş, Şicula şi Gurba

    Luni, 30 Octombrie, 2017 09:04

    În cadrul Proiectului „Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania de Apă Arad S. A., sunt planificate lucrări la reţeaua de apă ...

  • Comunitatea Arădeană Sprijină Performanţa ediţia a II-a

    Comunitatea Arădeană Sprijină Performanţa ediţia a II-a

    Luni, 30 Octombrie, 2017 08:57

    Sub înaltul patronaj al Guvernanței Europei Centrale și de Est a Cavalerilor de Saint Bernard OESB, Asociația St. Martin Arad, organizează vineri, 3 noiembrie, la orele 18,00, în incinta Teatrului de Stat „Ioan Slavici”, cea de-a doua ediție a evenimentului Comunitatea arădeană sprijină performanța. În timp, asociaţia ...

  • Cadavrul unei arădence de 83 de ani dispărută de 6 luni, găsit pe un câmp din afara oraşului

    Cadavrul unei arădence de 83 de ani dispărută de 6 luni, găsit pe un câmp din afara oraşului

    Duminica, 29 Octombrie, 2017 18:51

    Descoperire macabră făcută de un arădean care se întorcea de la pescuit în dimineaţa zilei de duminică, 29 octombrie. Acesta a găsit pe un câmp din imediata apropiere a străzii Pădurii, cadavrul unei persoane intrat în putrefacţie. Speriat de şocanta descoperireş  arădeanul a sunat de urgenţă la 112 iar la faţa l ...

  • Ora de limba chineză la UAV Arad

    Ora de limba chineză la UAV Arad

    Duminica, 29 Octombrie, 2017 18:00

    E deja tradiţie ca în fiecare an la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad iubitorii culturii şi civilizaţiei chineze să găsească aici locul potrivit pentru a se iniţia sau a se perfecţiona în tainele acestei limbi. An de an, prin Institutul Confucius, profesori de limba chineză predau gratuit cursuri celor care doresc să &ic ...

  • Vântul puternic a dobărât un zid pe strada 6 vânători al fostei fabrici IMAR

    Vântul puternic a dobărât un zid pe strada 6 vânători al fostei fabrici IMAR

    Duminica, 29 Octombrie, 2017 17:09

    UPDATE Ora 19: 20!O echipă a firmei RER care se ocupă cu salubrizarea stradală intervine chiar în acest moment pentru degajarea trotuarului şi înlăturarea potenţialului pericol.Resturile de zid care au mai rămas în picioare au fost demolate pe o porţiune de aproximativ 20 de metri cu ajutorul unui utilaj de mare tonaj iar trotuarul ...

  • Expoziţie inedită la UAV

    Expoziţie inedită la UAV

    Duminica, 29 Octombrie, 2017 16:10

    Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit expoziţia Campus KNIT în perioada 25-27 octombrie la parterul Complexului M. Expozanţii, compania japoneză SHIMA SEIKI, au adus la Arad câteva din cele mai moderne utilaje din domeniul textil. Expoziţia s-a bucurat de succes pe tot parcursul celor trei zile, fiind prezenţi oameni d ...

  • Un arădean de 39 de ani, găsit spânzurat în apartament

    Un arădean de 39 de ani, găsit spânzurat în apartament

    Duminica, 29 Octombrie, 2017 15:31

    ARAD. Duminică 29 octombrie un apel la 112 a anunțat că ar fi vorba despre un cadavru într-un bloc ANL din Micalaca.AFLĂ mai multe detaliiDuminică 29 octombrie, in jurul orelor 12:00, locatarii blocului ANL L1 din zona Micalaca au simțit un miros puternic, înțepător, ceveneq dinspre unul dintre apartamente. Aceștia au sunat la 112, iar l ...

  • Aradi Kamaraszínház (Teatrul de Cameră Arad), la 10 ani de activitate, vă invită la o ministagiune aniversară

    Aradi Kamaraszínház (Teatrul de Cameră Arad), la 10 ani de activitate, vă invită la o ministagiune aniversară

    Duminica, 29 Octombrie, 2017 15:17

    Născut după mai multe încercări eșuate de a reînființa la Arad teatrul profesionist maghiar – desființat în 1947 prin mutarea teatrului arădean în limbă maghiară la Timișoara -, acum zece ani a debutat prima stagiune în urma eforturilor lui Ernő Tapasztó, un adevarat oneman-show el în persoană. &n ...

  • Cod Galben de vânt puternic pentru județele Arad și Timiș

    Cod Galben de vânt puternic pentru județele Arad și Timiș

    Duminica, 29 Octombrie, 2017 14:56

    ARAD. Administrația Națională de Meteorologie a transmis o avertizare meteo de COD GALBEN de vreme rea. AFLĂ până la ce oră ține avertizarea meteo ! ANM  a transmis o avertizare de Cod Galben de vânt puternic cu intensificări care la rafală vor atinge și depăși 90km/h pentru județele Arad și Timiș.  Avertizarea meteo a ...

  • Panică la o benzinărie din Arad! Un autoturism a luat foc în parcarea acesteia!

    Panică la o benzinărie din Arad! Un autoturism a luat foc în parcarea acesteia!

    Duminica, 29 Octombrie, 2017 13:41

    Arad: Duminică în jurul orei 13.00, un autoturism marca opel Astara combi înmatriculat în Mehedinţi, a luat foc în parcarea benzinăriei Petrom care se află la piciorul viaductului spre cartierul arădean Grădişte. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă Arad care a reuşit să ...

  • Pâinea şi produsele de panificaţie se vor scumpi în perioada următoare

    Pâinea şi produsele de panificaţie se vor scumpi în perioada următoare

    Duminica, 29 Octombrie, 2017 13:06

    Pâinea şi produsele de panificaţie se vor scumpi în viitorul apropiat! Anunţul a fost făcut de către Aurel Popescu, președintele ROMPAN, vineri, în cadrul unei vizite la târgul agricol Indagra. Cauzele pentru care vom plăti mai mult pentru o franzelă sunt creşterile de salarii dictate de către Guvern, scumpirea carburanţilo ...

  • Tupeu maxim: parlamentarii PSD s-au dus peste muncitorii de la CET să le spună că nu îi ajută cu nimic!

    Tupeu maxim: parlamentarii PSD s-au dus peste muncitorii de la CET să le spună că nu îi ajută cu nimic!

    Duminica, 29 Octombrie, 2017 11:24

    Cei patru parlamentari ai PSD Arad au dat buzna peste conducerea şi angajaţii CET. Vizita intempestivă a avut ca pretext o invitaţie din partea unor sindicalişti ai CET, o glumă proastă de fapt: acei sindicalişti sunt membri în conducerea PSD Arad. S-a pus în scenă o descindere neanunţată, pentru a-i lua pe nepregătite pe ceilalţi an ...

  • Tentativă de crimă în noaptea de Haloween! Un client i-a tăiat gâtul unui taximetrist timişorean!

    Tentativă de crimă în noaptea de Haloween! Un client i-a tăiat gâtul unui taximetrist timişorean!

    Duminica, 29 Octombrie, 2017 10:02

    Un taximetrist din Timişoara a ajuns la spital cu mai multe răni în zona gâtului după ce un client a încercat să îl ucidă pentru a-l jefui.   Totul s-a întâmplat în moaptea de sâmbătă spre duminică în zona străzii Andrei Şaguna din Timişoara. Odată ajuns la destinaţie, clientul a scos ...

  • Robert Mureșan se impune la Serres și își adjudecă titlul est-european

    Robert Mureșan se impune la Serres și își adjudecă titlul est-european

    Duminica, 29 Octombrie, 2017 09:23

    Prin bunavoinţa lui Bogdan Minciună de la MRM aflăm cu bucurie că pilotul arădean Robert Mureşan a redevenit campion naşional 2017 al clasei Superbike dar şi noul detinator al titlului est-european al aceleasi clase. Iată ce ne spune Bogdan Minciuna şi Robert despre cursa de pe circuitul Serres   Penultima etapă a campionatului est europ ...

  • Pompierii arădeni, intervenţie la -50 Grade Celsius pentru remedierea unei scurgeri de amoniac

    Pompierii arădeni, intervenţie la -50 Grade Celsius pentru remedierea unei scurgeri de amoniac

    Sambata, 28 Octombrie, 2017 21:55

    O companie din judeţul Arad care se ocupă de întreţinerea instalaţiilor frigotehnice a avut nevoie de ajutorul pompierilor de la ISU Arad, după ce într-una dintre încăperi s-a constatat o scurgere de amoniac, substanţă cu efect iritant care poate să constituie un adevărat pericol pentru sănătatea oamenilor.  Pompierii au in ...

  • Foresta Suceava- UTA Arad 2- 3, sau epopeea unei victorii chinuite

    Foresta Suceava- UTA Arad 2- 3, sau epopeea unei victorii chinuite

    Sambata, 28 Octombrie, 2017 20:46

    După umilinţa din Cupa României în care a încasat 5 goluri, Bătrâna Doamnă s-a deplasat la Suceava unde a reuşit să obţină sâmbătă o victorie in extremis în faţa Forestei, echipă aflată pe ultimul loc în clasament.   Foresta Suceava i-a aliniat în teren pe egan – Onofraș, Masella, Eri ...

  • Păcală și Black Friday

    Păcală și Black Friday

    Sambata, 28 Octombrie, 2017 15:45

    ARAD. Arădenii care vor să-și achiziționeze electronice și electrocasnice noi, sunt atrași zilele acestea, de titluri gen: Black Friday, care promit reduceri de până la 80% reducere (WOW) !? AVEȚI grijă unde și la ce prețuri vă uitați !Multe persoane sunt atrase de așa zisele reduceri, pe care ar trebui să le aibă cei care își pu ...

  • La noapte se schimbă ora! România dă ceasurile înapoi şi revine la ora de iarnă

    La noapte se schimbă ora! România dă ceasurile înapoi şi revine la ora de iarnă

    Sambata, 28 Octombrie, 2017 12:59

    În noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile se dau înapoi iar ora 4.00 devine ora 3.00.  Se încheie astfel orarul de vară, care a debutat în ultima duminică a lunii martie.  Odată cu schimbarea orei, se revine la Timpul Legal Român, ora Europei Orientale, iar diferenţa faţă de Timpul Universal GMT este din nou de 2 ore.   În România, ...

  • Un vârstnic a fost lovit de tramvai în zona gării

    Un vârstnic a fost lovit de tramvai în zona gării

    Sambata, 28 Octombrie, 2017 11:23

    Un accident de circulaţie soldat cu rănirea unui bătrân în vârstă de aproximativ 65 de ani s-a produs sâmbătă dimineaţa în jurul orei 10.00 în staţia de tramvai de la gară.   Bătrânul cu un patruped a încercat să traverseze fără să se asigure printr-un loc nepermis, nu a observat tramvaiul ...


Ilie Balaci a murit! Legenda Craiovei Maxima s-a stins în urma unui infarct!

STIREA ZILEI - Duminica, 21 Octombrie, 2018 11:26

Ilie Balaci a murit! Legenda Craiovei Maxima s-a stins în urma unui infarct! Legendarul Ilie Balaci, simbolul Craiovei Maxima, a murit duminică dimineaţa, în urma unui infarct.   Potrivit Gazeta de Sud, Balaci a fost internat în stare gravă la spital, după ce a suferit un stop cardio-respirator. Acesta ar fi fo ...

Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad: „Am semnat încă un contract pentru modernizarea drumurilor județene!”

Vineri, 19 Octombrie, 2018 08:55

Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad: „Am semnat încă un contract pentru modernizarea drumurilor județene!”

Modernizarea tronsonului DJ 709 J Pecica-Turnu este parte a Proiectului ,,Modernizare DJ 709 J Dorobanți-Macea și Modernizare DJ 709 J Pecica-Turnu”. „Am semnat încă un contr ...

Se reabilitează Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad din fonduri nerambursabile

Joi, 18 Octombrie, 2018 18:39

Se reabilitează Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad din fonduri nerambursabile

Luni, 18 octombrie 2018, Primăria Municipiului Arad, alături de Consiliul Județean Arad, a semnat contractele de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), pentru urm ...

Accident pe Sever Bocu: Rezultatul: trei autoturisme avariate

Duminica, 21 Octombrie, 2018 20:37

Accident pe Sever Bocu: Rezultatul: trei autoturisme avariate

Arad: Duminică, în jurul orei 13:30, trei arădeni au fost “loviţi” de ghinion, care le-a făcut ziua mai puţin fericită. În Accident au fost implicate un Volkswagen ...

Rochii de seară – ce modele să ai în garderobă sezonul acesta

Vineri, 19 Octombrie, 2018 16:40

Rochii de seară – ce modele să ai în garderobă sezonul acesta

Oricat de mult am incercat sa prelungim aceasta vara, iata ca in cele din urma sezonul rece si-a intrat in gratii si ne obliga sa trecem la garderoba de toamna-iarna. Va trebui sa spunem “l ...

Bazinul de polo din Arad a fost recepţionat

Luni, 01 Octombrie, 2018 19:02

Bazinul de polo din Arad a fost recepţionat

Luni, 1 octombrie 2010, Compania Naţională de Investiţii - CNI a realizat recepţia lucrărilor la bazinul de polo din municipiul Arad.  Vă reamintim faptul că bazinul de polo din Subc ...

Aradul a fost capitala diplomaţiei în acest weekend

Luni, 22 Octombrie, 2018 08:13

Aradul a fost capitala diplomaţiei în acest weekend

Nu mai puţin de 27 de ambasadori de pe tot globul au vizitat Aradul sâmbătă la o întâlnire cu autoritaţile locale. Vizita diplomaţilor a avut loc la iniţiativa Ministerul& ...

Bani europeni pentru 18 autobuze electrice noi în Municipiul Arad

Joi, 18 Octombrie, 2018 14:44

Bani europeni pentru 18 autobuze electrice noi în Municipiul Arad

În ședința din data de 17 octombrie 2018 a Consiliului Local Municipal a fost adoptat proiectul de hotărâre nr. 361/2018 privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici ...

O femeie din Pecica data dispărută după ce a plecat la cules de ciuperci în pădure

Duminica, 21 Octombrie, 2018 15:58

O femeie din Pecica data dispărută după ce a plecat la cules de ciuperci în pădure

Duminică în jurul amiezii, echipele de salvare au fost alertate, o persoană de sex feminine în jurul vârstei de  46 de ani, a fost dată dispărută în zona orașul ...

Subvenții APIA: de marți 16 octombrie, 450.000 de fermieri intră la primele plăți

Luni, 15 Octombrie, 2018 13:54

Subvenții APIA: de marți 16 octombrie, 450.000 de fermieri intră la primele plăți

Începând de marți 16 octombrie a.c. , 450.000 de fermieri vor primi banii în conturi, întrucât Agenția de Plăți pentru Agricultură are deja pregătită document ...

Noua secție de Oncologie a Spitalului Judeţean Arad se construieşte pe strada Vicențiu Babeș

Marti, 09 Octombrie, 2018 17:36

Noua secție de Oncologie a Spitalului Judeţean Arad se construieşte pe strada Vicențiu Babeș

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad: „Demarăm unul dintre cele mai importante proiecte care vizează sistemul de sănătate din Arad”   Iustin Cionca, pre ...

Când vin ninsorile și ce spun meteorologii

Luni, 15 Octombrie, 2018 10:11

Când vin ninsorile și ce spun meteorologii

Prognoza realizată de meteorologi pentru iarna anului 2018-2019 nu arată deloc bine, deoarece va fi lungă și grea. Meteorologii avertizează că,primele ninsori își vor face ...

A început reabilitarea drumului judeţean 691 Lipova – Neudorf – Timișoara

Vineri, 14 Septembrie, 2018 07:01

A început reabilitarea drumului judeţean 691 Lipova – Neudorf – Timișoara

Marian TOADER, primar comuna Zăbrani „Odată cu reabilitarea acestui drum, vom intra în normalitate”   Repararea și asfaltarea drumul județean 691 Lipova – Neud ...



Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.