STIRI - COPII

  • Alocațiile pentru copii, posibil să fie mărite la propunerea a doi deputați din PNL

    Alocațiile pentru copii, posibil să fie mărite la propunerea a doi deputați din PNL

    Miercuri, 12 Septembrie, 2018 16:37

    Doi deputați PNL au o propunere foarte bună în ceea ce privesc alocațiile copiilor, care sunt foarte mici în România, însă posibil ca această propunere să nu fie aprobată de Senat. Deputații PNL au propus ca de la 1 ianuarie 2019, toți copiii cu vârsta de până în 2 ani să primească alocație în ...

  • Elevii scutiți de sport vor fi obligați să practice șahul

    Elevii scutiți de sport vor fi obligați să practice șahul

    Miercuri, 25 Iulie, 2018 13:15

    Potrivit unei hotărâri a Ministrului Educației Naționale, Valentin Popa,toți elevii scutiţi la orele de educaţie fizică şi sport vor practica şahul, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Române de Şah. „Anunţăm, cu satisfacţie, faptul că introducerea şahului în sistemul românesc de învă ...

  • ȘCOALA de VARĂ de  LIMBĂ ENGLEZĂ la COLEGIUL NAȚIONAL PREPARANDIA-DIMITRIE ȚICHINDEAL ARAD, ediția a V-a

    ȘCOALA de VARĂ de LIMBĂ ENGLEZĂ la COLEGIUL NAȚIONAL PREPARANDIA-DIMITRIE ȚICHINDEAL ARAD, ediția a V-a

    Joi, 12 Iulie, 2018 09:02

       În perioada 09.07-03.08.2018  elevii Colegiului Național Preparandia-Dimitrie Țichindeal, Arad beneficiază de cursuri gratuite de limbă engleză sustinute de studenți straini bine pregatiți. Studenții: ZEHRA KIRYOLCU (Turcia) , KONSTANTINOS KOLOKOTHIS (Grecia), LOU HIU  LAM TIFFANY (Hong  Kong), BEGUM ACAR (Turcia), Y ...

  • Elevii clasei pregătitoare din Mândruloc au pregătit mărțișoare cu suflet, pentru mămici

    Elevii clasei pregătitoare din Mândruloc au pregătit mărțișoare cu suflet, pentru mămici

    Miercuri, 28 Februarie, 2018 14:52

    Primăvara bate la ușă, deși afară totul este alb,un peisaj rar întâlnit însă, simbolul primăverii, care aduce bucurie în sufletul tuturor este mărțișorul. Elevii clasei pregătitoare din Mândruloc, împreună cu învățătoarea lor Kocsis Maria-Magdalena au realizat "mărțișoare cu suflet" pentru mămici.& ...

  • Povești păpușărești de primăvară, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”

    Povești păpușărești de primăvară, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”

    Luni, 26 Februarie, 2018 15:37

    Duminicile primei luni de primăvară arată bine deopotrivă pentru actorii păpușari arădeni și pentru micii spectator iubitori de povești.  Istorii cu tâlc, umor și inspirație vor fi prezente la fiecare final de săptămână pe scena  Trupei Marionete a Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad. Astfel, în 4 marti ...

  • DONEAZĂ orice sumă, pentru HANNA, o fetiță de numai 3 anișori din Arad, diagnosticată cu cancer

    DONEAZĂ orice sumă, pentru HANNA, o fetiță de numai 3 anișori din Arad, diagnosticată cu cancer

    Luni, 19 Februarie, 2018 11:59

    ARAD. A salvat de nenumărate ori, suflete aflate în pericol de moarte, a pus umăr la umăr, alături de colegi și a salvat vieți care au avut nevoie de el. Este vorba despre pompierul arădean, Detari Csaba, care acum el are MARE NEVOIE DE NOI : Fetița lui, comoara lui, sufletul lui, HANNA, de numai 3 anișori SE LUPTĂ SĂ TRĂIASCĂ ! Cancerul i ...

  • De astăzi, elevii și preșcolarii s-au întors la cursuri. AFLĂ unde au petrecut ultima zi de vacanță, cei mai mulți dintre arădeni

    De astăzi, elevii și preșcolarii s-au întors la cursuri. AFLĂ unde au petrecut ultima zi de vacanță, cei mai mulți dintre arădeni

    Luni, 12 Februarie, 2018 09:31

    După o săptămână de vacanță binemeritată, elevii și preșcolarii s-au întors astăzi la cursuri. AFLĂ unde și-au petrecut utima zi din vacanță, mulți copii din Arad.Duminică 11 februarie a.c. , ultima zi din vacanță intersemestrială, mulți dintre elevii arădeni şi-au petrecut ziua pe pârtia din Vârtop, unde distrac ...

  • Efort comun pentru nou născuţi! Secția Clinică Neonatologie, igienizată și dotată cu aparatură medicală modernă

    Efort comun pentru nou născuţi! Secția Clinică Neonatologie, igienizată și dotată cu aparatură medicală modernă

    Joi, 08 Februarie, 2018 10:46

    O mare parte din secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, pe parcursul anului trecut, au fost îmbunătăţite prin diferite lucrări de reparații, unele dintre ele fiind dotate cu aparatură necesară desfășurării actului medical, în condiții optime. Una dintre acestea este Secția Clinică Neonatologie, unde pe parcursul an ...

  • Elevii Colegiului Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad au participat  la ,,Conferința Internațională a Elevilor” de la Praga

    Elevii Colegiului Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad au participat la ,,Conferința Internațională a Elevilor” de la Praga

    Miercuri, 06 Decembrie, 2017 15:04

    Un grup de elevi de la Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad, însoțiți de un cadru didactic, a participat, zilele trecute, la ,,Conferința Internațională a Elevilor”, care a avut loc la Praga, în cadrul acțiunii ,,Colaborări culturale Arad-Praga” și în baza acordului de înfrățire într ...

  • Și-a găsit din întâmplare într-un mall, băiețelul răpit în urmă cu 9 luni

    Și-a găsit din întâmplare într-un mall, băiețelul răpit în urmă cu 9 luni

    Sambata, 18 Noiembrie, 2017 13:37

    Poveste emoționantă a u ei familii din China, care în urmă cu 9 luni au trăit cele mai cumplite clipe din viața lor: băiețelul lor de numai 6 ani a fost răpit chiar din casă. AFLĂ mai multe detaliiÎn urmă cu 9 luni,Cheng Jiafu de numai 6 ani se afla în casă,împreună cu sora lui mai mare, când au intrat peste ei răp ...

  • Cinci gimnaste de la CSM Arad, în Top 10 la ritmică!

    Cinci gimnaste de la CSM Arad, în Top 10 la ritmică!

    Vineri, 03 Noiembrie, 2017 17:23

    Federaţia Română de Gimnastică Ritmică a desemnat primele zece gimnaste ale anului 2017! Cea mai valoroasă sportivă a României este Ana Luiza Filiorianu (CSA Steaua Bucureşti), campioană natională absolută, ea reuşind anul acesta să se califice în finala individuală din cadrul Campionatului Mondial de senioare. Filioria ...

  • Burse sociale medicale pentru 54 elevi din Arad

    Burse sociale medicale pentru 54 elevi din Arad

    Joi, 26 Octombrie, 2017 10:36

    Consiliul Judeţean Arad va asigura şi în acest an şcolar (2017-2018) burse de ajutor social medicale pentru elevii care au solicitat acest sprijin şi care sunt şcolarizaţi la Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă Arad. Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă Arad a solicitat 54 de burse, iar cuantumul unei burse este de 100 lei lunar pe ...

  • Consultaţii gratuite pentru 180 de copii din Nădlac și Chișineu Criș  în cadrul campaniei România merită zâmbete Colgate

    Consultaţii gratuite pentru 180 de copii din Nădlac și Chișineu Criș în cadrul campaniei România merită zâmbete Colgate

    Luni, 23 Octombrie, 2017 16:13

    Un număr de 180 de elevi din clasele primare din Nădlac și Chișineu Criș au beneficiat de consultații stomatologice gratuite urmate de un diagnostic cu recomandări pentru tratament. În plus, copiii au primit sfaturi de sănătate orală pentru un zâmbet sănătos și mostre gratuite de produse de îngrijire orală.   „To ...

  • Senatorul Wiener solicită mai multe teste gratuite pentru nou-născuți

    Senatorul Wiener solicită mai multe teste gratuite pentru nou-născuți

    Vineri, 20 Octombrie, 2017 12:15

    Mortalitatea infantilă foarte ridicată din România nu este o noutate. Printre multiplele cauze sociale sau educaționale, un aspect ignorat în prezent este testarea insuficientă pentru boli congenitale metabolice, endocrine sau cardiovasculare. Senatorul USR Adrian Wiener interpelează Ministerul Sănătății pentru a afla care sunt măsurile ...

  • Festivalul Internațional de Povești „Magia Cuvântului” gata de start

    Festivalul Internațional de Povești „Magia Cuvântului” gata de start

    Miercuri, 18 Octombrie, 2017 12:23

    În perioada 26 – 30 octombrie 2017, în mai multe locații din Arad și județ se va derula cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Povești „Magia Cuvântului”, un proiect ce reunește Asociația „Magia Cuvântului”, Biblioteca Județeană „AlexandruD. Xenopol” Arad și Școala P ...

  • Cum sunt primele săptămâni pentru o educatoare la grupa mică? Stiai acest lucru?

    Cum sunt primele săptămâni pentru o educatoare la grupa mică? Stiai acest lucru?

    Joi, 21 Septembrie, 2017 17:21

    Ești mămică a unui copil sau chiar doi? Iți este greu și nu știi ce să mai faci ca ziua să treacă mai repede? AFLĂ cum sunt primele săptămâni  la grădiniță la grupa mică, pentru o educatoare !În fiecare seară ești obosită și te gândești cât de greu este să te ocupi de un copil sau doi, care nu au mai mult de ...

  • Pompierii au fost vizitați de sute de elevi și preșcolari

    Pompierii au fost vizitați de sute de elevi și preșcolari

    Miercuri, 13 Septembrie, 2017 13:04

    ARAD. Miercuri 13 septembrie, începând cu orele 12:00, sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad a fost vizitat de sute de elevi și preșcolari ! VEZI Galerie FotoZiua Porților Deschise la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a fost sărbătorită  alături de sute de copii, veseli și inocenți. Copiii au fost ...

  • Lacrimi de emoții, bucurie, culoare, în curtea Grădiniței Bambi din Arad, la festivitatea de deschidere a noului an școlar !

    Lacrimi de emoții, bucurie, culoare, în curtea Grădiniței Bambi din Arad, la festivitatea de deschidere a noului an școlar !

    Luni, 11 Septembrie, 2017 19:59

    ARAD. Veselie, multă culoare și multe surprize i-au așteptat pe micuții care au pășit luni 11 septembrie, în curtea Grădiniței Bambi din Arad. VEZI GALERIE FOTOCa în fiecare an, festivitatea de deschidere a noului an școlar s-a desfășurat cu multe surprize, veselie și culoare, la Grădinița Bambi din Arad. Luni 11 septembrie, curtea ...

  • Amenajarea camerei unui elev la inceput de an scolar

    Amenajarea camerei unui elev la inceput de an scolar

    Sambata, 09 Septembrie, 2017 10:58

    Iata-ne in pragul unui nou an scolar, ceea ce presupune o perioada mai agitata atat pentru elevi, cat si pentru parintii care trebuie sa le asigure copiilor toate echipamentele necesare studiului si un spatiu de lucru adecvat. Acesta din urma este si motivul pentru care inceputul toamnei coincide cu momentele in care parintii cauta cele mai bune solutii de a ...

  • ATENȚIE părinți ! O fată de 12 ani sedusă pe Facebook de un tânăr de 27 de ani ! INCREDIBIL ce a pus-o să facă bărbatul !

    ATENȚIE părinți ! O fată de 12 ani sedusă pe Facebook de un tânăr de 27 de ani ! INCREDIBIL ce a pus-o să facă bărbatul !

    Joi, 24 August, 2017 20:20

    ATENȚIE părinți ! Adolescenții din ziua de astăzi sunt în mare pericol, datorită faptului că majoritatea dintre ei socializează pe Facebook, cu necunoscuți ! AFLĂ ce a pățit o fată de numai 12 ani !Mediul mediul online este un real pericol pentru tinerii din ziua de astăzi, în special pentru fetele naive, care socializează cu necun ...

  • Strumpfii la Atrium Mall

    Strumpfii la Atrium Mall

    Vineri, 11 August, 2017 14:44

    O veste extraordinară pentru cei mici care nu au aflat încă: luni, 7 august, Satul pierdut al ștrumpfilor a luat ființă în Atrium Mall. Cu toții cred că știți povestea Ștrumpfilor. Mulți dintre noi am crescut alături de omuleții albaștri care erau mereu urmăriți de Gargamel și motanul lui. Dacă aventurile ștrumpfilor au fost t ...

  • Ce haine pentru bebelusi nu trebuie sa-i lipseasca unui nou-nascut

    Ce haine pentru bebelusi nu trebuie sa-i lipseasca unui nou-nascut

    Luni, 31 Iulie, 2017 21:05

    Cand vine vorba de pregatirile pentru venirea pe lume a bebelusului tau, sunt multe aspecte pe care trebuie sa le iei in considerare, unul dintre acestea fiind alegerea hainutelor. Tinand cont ca iti vei schimba bebelusul de cateva ori pe zi, trebuie sa te asiguri ca hainutele sunt usor de imbracat si dezbracat, pentru a putea schimba scutecul cu usurinta. P ...

  • Fetița cu cele mai multe puteri din lume ! AFLĂ ce s-a întâmplat când a avut un accident de circulație !

    Fetița cu cele mai multe puteri din lume ! AFLĂ ce s-a întâmplat când a avut un accident de circulație !

    Sambata, 29 Iulie, 2017 09:20

    Doarme rar, mănâncă foarte puțin și nu simte durerea ! Medicii au numit-o fata "bionică" , singura din lume care le are pe toate cele trei "puteri" ! Fetița, pe nume Olivia Farnsworth are acum 8 ani, și petrece chiar și 3 zile și nopți când nu doarme, iar această afecțiune de care suferă, este descrisă ca fiind un caz de șterg ...

  • VEZI când începe școala și perioada VACANȚELOR în anul școlar 2017-2018 !

    VEZI când începe școala și perioada VACANȚELOR în anul școlar 2017-2018 !

    Luni, 24 Iulie, 2017 12:31

    AFLĂ când începe școala și care este structura anului şcolar 2017-2018 ! Structura anului școlar cuprinde semestrul I (11 septembrie 2017 – 2 februarie 2018) şi semestrul al II-lea (12 februarie 2018 – 15 iunie 2018). Cursurile noului an şcolar 2017-2018 încep luni, 11 septembrie și însumează 167 de zile lucr ...

  • LEGO Friends – succesul răsunător al uneia dintre cele mai mari companii de jucării din lume

    LEGO Friends – succesul răsunător al uneia dintre cele mai mari companii de jucării din lume

    Duminica, 23 Iulie, 2017 15:41

    Dupa o perioada de timp relativ lunga in care compania producatoare de jucarii LEGO a incercat sa-si mareasca publicul tinta, adresandu-se si fetelor, aceasta a reusit sa gaseasca raspunsul care sa rezolve diferenta dintre genuri. LEGO Friends este un set de jucarii de construit introdus pe piata de firma daneza in anul 2012, care s-a bucurat de un succes ...

  • Beneficiile unei trambuline pentru copii

    Beneficiile unei trambuline pentru copii

    Joi, 13 Iulie, 2017 20:01

    Dezvoltarea rapida a tehnologiei si a device-urilor mobile sunt principalele motive pentru care copilul tau nu mai este tentat sa faca miscare atat de des. Este mult mai usor pentru el sa stea pe canapea sau in pat, cu telefonul in mana, si sa se joace sau sa navigheze, pe Internet. Ca sa impiedici aparitia sedentarismului si a obezitatii in viata copilului ...

  • Claudia Boghicevici: „Educaţia reprezintă unul dintre cei trei piloni fundamentali pe care se bazează o naţiune, alături de familie şi biserică”

    Claudia Boghicevici: „Educaţia reprezintă unul dintre cei trei piloni fundamentali pe care se bazează o naţiune, alături de familie şi biserică”

    Vineri, 30 Iunie, 2017 21:31

    Timp de 3 zile, la Arad se desfăşoară Simpozionul Internațional „Portrete de dascăli”- ediția a IX-a, Concursul Internațional de Creație Plastică pentru Copii și Elevi „Portretul dascălului meu”, conferințe și cursuri pentru educatoare, învățători și profesori certificate de furnizorii de formare,  evenimen ...

  • Drama copiilor crescuţi la laptop

    Drama copiilor crescuţi la laptop

    Miercuri, 28 Iunie, 2017 14:52

        În epoca actuală, aproape fiecare copil se naşte şi creşte cu un laptop, o tabletă sau un smartphone în braţe, însă acest stil de viaţă tinde să genereze mult mai multe cazuri de depresie şi nefericire decât ne putem imagina.    În opinia psihologului Andra Tănăsescu, nu dezvoltarea tehnolog ...

  • Elevii distinşi la Cupa Ienopolis au fost oaspeţii parlamentarilor PSD de Arad, la Palatul Parlamentului

    Elevii distinşi la Cupa Ienopolis au fost oaspeţii parlamentarilor PSD de Arad, la Palatul Parlamentului

    Miercuri, 28 Iunie, 2017 14:45

       Elevii care au obţinut distincţii la Concursul interdisciplinar regional- Cupa Ienopolis, au primit ieri un bonus cu totul special, o invitaţie din partea parlamentarilor social democraţi de Arad de a vizita Palatul Parlamentului. Senatorul Mihai Fifor, alături de preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar şi deputaţii Florin Tripa şi Adrian ...

  • Porți Deschise la IPJ Arad ! Preșcolarii de la Bambi au fost "polițiști" pentru câteva clipe !

    Porți Deschise la IPJ Arad ! Preșcolarii de la Bambi au fost "polițiști" pentru câteva clipe !

    Miercuri, 31 Mai, 2017 11:25

    ARAD. Miercuri dimineața, în curtea IPJ-ului Arad au pornit sirenele pentru toți vizitatorii , care au pășit în curte, de Ziua Porților Deschise ! VEZI GALERIE FOTOÎn holul IPJ-ului Arad, polițistele Lorena Radu și Claudia Iuga i-au primit cu brațele deschise pe copiii de la Grădinița Bambi din Arad, care au fost în vizită, ...

  • Jucăria KENDAMA un joc strategic pentru copii ! AFLĂ care sunt secretele acestui joc  !

    Jucăria KENDAMA un joc strategic pentru copii ! AFLĂ care sunt secretele acestui joc !

    Marti, 30 Mai, 2017 13:00

    Jucăria KENDAMA părea a fi doar un joc simplu, din lemn, însă, acest joc ascunde și multe beneficii, pe care părinții trebuie să le afle !Kendama este o jucărie tradițională japoneză care datează încă din secolele  X-VII- X-VIII. Unii părinți își îndeamnă copiii să se joace cu Kendama, deoarece, în acest m ...

  • Școala Gimnazială ” Aurel Vlaicu” Arad împlinește 35 de ani de existență

    Școala Gimnazială ” Aurel Vlaicu” Arad împlinește 35 de ani de existență

    Miercuri, 24 Mai, 2017 14:16

    Școala Gimnazială ” Aurel Vlaicu” Arad împlinește 35 de ani de existență. Cu această ocazie, vineri, 26 mai 2017, vor avea loc spectacole, sesiuni de referate, expoziții, mese rotunde, activități extracurriculare dedicate acestui eveniment. Spectacolul aniversar ce va cuprinde și momentul festiv al zilei, se va derula în sa ...

  • Proiecție  de film pentru copiii la Cinema Grădişte

    Proiecție de film pentru copiii la Cinema Grădişte

    Marti, 23 Mai, 2017 16:50

    Centrul Municipal de Cultură Arad în colaborare cu Asociaţia CitiZeni continuă seria de filme pentru copii de la Cinema Grădişte cu animaţia de aventură „La capătul lumii. Proiecția va avea loc sâmbătă, 27 mai, la ora 11. Filmul urmăreşte călătoria fantastică şi peripeţiile unei tinere care se aventurează la Polul Nord. ...

  • DE NECREZUT ce a făcut un băiețel de 5 ani lăsat singur acasă !

    DE NECREZUT ce a făcut un băiețel de 5 ani lăsat singur acasă !

    Luni, 22 Mai, 2017 20:01

    Părinții unui băiat de numai 5 ani au fost șocați când s-au întors acasă, și au văzut ce a făcut copilul lăsat singur ! Băiețelul de numai 5 ani a fost lăsat singur în casă, iar el a început să umble prin sertare. Băiatul , din China, a început să rupă în bucățele mai multe bancnote, în valoa ...

  • Şoc la o şcoală catolică din Buenos Aires! Trei preoţi şi o călugăriţă acuzaţi de viol!

    Şoc la o şcoală catolică din Buenos Aires! Trei preoţi şi o călugăriţă acuzaţi de viol!

    Luni, 08 Mai, 2017 15:58

    Kozako Kumiko, o călugăriţă româno-catolică, în vârstă de 42 de ani, din Buenos Aires, a fost recent acuzată de o fosta elevă că ar fi complice la fărădelegile preotului Horacio Corbacho.   Cei doi clerici româno-catolice sunt amândoi angajati ai Institului Antonio Provolo, o şcoală catolică din Buenos Aires ...

  • Micile gimnaste de la ritmică, pe podium la Naţionale

    Micile gimnaste de la ritmică, pe podium la Naţionale

    Marti, 02 Mai, 2017 16:36

    Campionatul Naţional de copii la gimnastică ritmică, întrecere desfăşurată zilele trecute la Ploieşti, a consemnat rezultate notabile pentru CSM Arad. Fetele pregătite de Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova s-au întors acasă cu trei medalii şi tot atâtea calificări în probele individuale (Varga, Brădean şi Cohuţ) ...

  • Muzeul Memorial Ioan Slavici și Emil Monția din Șiria a fost vizitat de preșcolarii din Arad

    Muzeul Memorial Ioan Slavici și Emil Monția din Șiria a fost vizitat de preșcolarii din Arad

    Joi, 27 Aprilie, 2017 19:10

    ȘIRIA. Joi dimineața, un grup de preșcolari din Arad, de la Grădinița Bambi au fost să viziteze Muzeul Memorial "Ioan Slavici și Emil Monția" din Șiria. VEZI GALERIE FOTO  Micuții au avut la grădiniță, diverse activități, pe timpul vacanței de primăvară, cât timp grădinița este deschisă. Ei au învățat și despre scrii ...

  • Imagini care pot afecta emoțional ! Un copil cu cancer, nu lipsea o clipă de lângă mama lui ! VEZI ce a făcut înainte să moară

    Imagini care pot afecta emoțional ! Un copil cu cancer, nu lipsea o clipă de lângă mama lui ! VEZI ce a făcut înainte să moară

    Sambata, 08 Aprilie, 2017 17:42

    Un copil de numai 4 ani a murti pe 7 februarie a.c. , doborât de o boală cruntă: cancer. VEZI ce a făcut micuțul, cu doar câteva clipe, înainte să moară !În 2015, Nolan Scully a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer. Părinții au fost devastați la aflarea veştii, însă micuțul, care pe atunci avea 2 ani, era pl ...

  • Băiat de numai 11 ani, care a încercat să-şi ia viaţa acum trei săptămâni, a murit ! VEZI ce anume l-a împins la acest gest !

    Băiat de numai 11 ani, care a încercat să-şi ia viaţa acum trei săptămâni, a murit ! VEZI ce anume l-a împins la acest gest !

    Joi, 06 Aprilie, 2017 13:31

    Un elev de numai 11 ani a încercat să-şi ia viața. Băiatul era un copil minune, plin de viață, avea mulți prieteni, era campion, dar pentru un moment , prin care trec mulți copii, a hotărât să-şi ia viața ! AFLĂ ce l-a împins să facă asta !   Tysen Benz , din Marquette, Michigan, a fost un elev extraordinar, un copil p ...

  • O elevă de 12 ani a murit în mod accidental! Vezi ce obicei zilnc, i-a adus sfârşitul tragic!

    O elevă de 12 ani a murit în mod accidental! Vezi ce obicei zilnc, i-a adus sfârşitul tragic!

    Joi, 30 Martie, 2017 12:54

      O elevă de 12 din Marea Britanie, a decedat într-un mod mai mult decât stupid. Adolescenta, era de-a dreptul obsedată de igiena personală, şi obişnuia să folosească deodarantul în exces. Paige Daughhtry, a fost găsită inconştienţă în pat de către mama sa. Fata se întorsese de la piscină, a făcut un duş, i ...

  • TRAGEDIE în România, din cauza jocului "Balena albastră" ! AFLĂ ce mesaj a transmis poliţiştii tuturor părinţilor !

    TRAGEDIE în România, din cauza jocului "Balena albastră" ! AFLĂ ce mesaj a transmis poliţiştii tuturor părinţilor !

    Marti, 28 Martie, 2017 14:13

    ÎNGROZITOR ! Tragedie prin care trece în aceste momente o familie din România, din cauza jocului „ Balena albastră „ ! AFLĂ ce mesaj transmit poliţiştii, tuturor părinţilor !   Un băieţel de 11 ani din comuna Cazaci, judeţul Dâmboviţa s-a jucat şi el jocul teribil, cunoscut sub numele de ”Balena alb ...

  •  S-a încheiat perioada de înscrierea în învățământul primar

    S-a încheiat perioada de înscrierea în învățământul primar

    Vineri, 24 Martie, 2017 17:52

    În data de 23 martie 2017 s-a încheiat prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2017-2018. Astfel, la nivelul judeţului, avem 2794 cereri admise pentru copiii din circumscripţia şcolară, 405 cereri admise pentru copiii din afara circumscripţiei şcolare, 17 cereri respinse la o altă unitate de î ...

  • Grădinarii de la Bambi au plantat pomi, şi au învăţat că sănătatea Mediului este şi sănătatea lor ! (GALERIE FOTO)

    Grădinarii de la Bambi au plantat pomi, şi au învăţat că sănătatea Mediului este şi sănătatea lor ! (GALERIE FOTO)

    Miercuri, 22 Martie, 2017 12:17

    ARAD. Miercuri 22 martie, preşcolarii de la Grădiniţa Bambi au plantat pomi la Pădurea Ceala şi au învăţat că Sănătatea Mediului este sănătatea lor şi au înţeles cât de important este să protejăm mediul. VEZI GALERIE FOTO !Preşcolarii de la Grădinița Bambi , însoțiți de educatoarele Grădiniței, Sas Liliana, Otil ...

  • Asociaţia Cetatea Voluntarilor şi baschetbalistele de la Icim sprijină bebeluşii abandonaţi de la Matern!

    Asociaţia Cetatea Voluntarilor şi baschetbalistele de la Icim sprijină bebeluşii abandonaţi de la Matern!

    Marti, 21 Martie, 2017 20:28

      Câteva baschetbaliste arădene împreună cu Anamaria Neyki preşedinta Asociaţiei “Cetatea Voluntarilior ”, au făcut astăzi un gest emoţionant pentru nou-născuţii abandonaţi la Spitalul Matern Arad. “Înarmate” cu scutece, creme, şerveţele umede, şi multă afecţiune pentru cei mici, fetele au vizita ...

  • Concursul judeţean  ŞTIINŢA CA O JOACĂ

    Concursul judeţean ŞTIINŢA CA O JOACĂ

    Marti, 21 Martie, 2017 12:52

    Vineri 17 martie şi sâmbătă 18 martie 2017, la Palatul Copiilor Arad, s-a desfăşurat Ediţia a III-a a Concursului Judeţean Ştiinţa ca o joacă, concurs ştiinţific structurat pe două secţiuni, Matematică distractivă cu partcipipare directă, şi Ştiinţe ale naturii cu particpare directă şi indirectă. Copiii înscriși la secţiu ...

  • “Bârfe, șmenuri, șușanele”-  la Palat

    “Bârfe, șmenuri, șușanele”- la Palat

    Luni, 20 Martie, 2017 10:37

    Trupa Teatrix vă invită,  miercuri, 22 martie 2017, la avanpremiera Bârfe, șmenuri, șușanele , după Jean – Michel Ribes. Spectacolul va avea loc de la ora 19:30, în Sala festivă a Palatului Copiilor, regia fiind semnată de prof. Gabriela Pavel. Din distribuție fac parte Andreea Maier, Timea Fekete, Ligia Cr ...

  • Prezenţa candidaţilor la simularea  Examenului de bacalaureat naţional și a Evaluării naționale pentru elevii de clasa a VIII-a

    Prezenţa candidaţilor la simularea Examenului de bacalaureat naţional și a Evaluării naționale pentru elevii de clasa a VIII-a

    Luni, 13 Martie, 2017 18:11

    În perioada 13.03-17.03.2017 au loc, conform Calendarului, Anexa 1 la OMEN 3150/31.01.2017, probele scrise din cadrul simulării Examenului de bacalaureat național pentru elevii de clasele a XII-a și a XI-a, precum și simularea Evaluării naționale pentru elevii de clasa a VIII-a.  Azi, 13 martie 2017 a avut loc simularea la  Limba și l ...

  • Minor cercetat pentru furtul unui telefon mobil

    Minor cercetat pentru furtul unui telefon mobil

    Vineri, 10 Martie, 2017 13:12

    Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un minor, bănuit de furtul unui furt de telefon mobil.  În urma cercetărilor, polițiștii au identificat un minor de 17 ani, din Arad, care în data de 23 noiembrie 2016 ar fi sustras un telefon mobil din mâna unei femei, în timp ce călătorea cu tramvaiul, pe ra ...

  • Vizită inedită la Consiliul Judeţean

    Vizită inedită la Consiliul Judeţean

    Miercuri, 08 Martie, 2017 15:11

    Consiliul Judeţean Arad a primit, astăzi, vizita clasei a V-a B de la Colegiul Naţional de Informatică Arad, în cadrul „Săptămânii Altfel”. Gazde au fost Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean, şi Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte.  „Astăzi am avut 26 «consilieri judeţeni» inediţi, care ...

  • Maria Luisa Sâpcu: “Îmi place viaţa de artist. Nu cred că mi-aş dori altceva”

    Maria Luisa Sâpcu: “Îmi place viaţa de artist. Nu cred că mi-aş dori altceva”

    Luni, 06 Martie, 2017 14:46

    Maria Luisa Sâpcu, cunoscută sub numele de scenă ISA, are 10 ani şi este elevă a Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” Arad unde studiază pianul și clarinetul. De la vârsta de 5 ani urmează cursurile Şcolii Populare de Arte, clasa Canto - Muzică ușoară. De asemenea, face parte din cunoscuta formație medievală „LUPUS DA ...

  • Copilărie distrusă!

    Copilărie distrusă!

    Vineri, 03 Martie, 2017 16:10

    Un băieţel de doar 9 ani din judeţul Arad, a fost de-a dreptul stigmatizat de propriul părinte. Bărbatul, ce trebuia în mod normal şi creştinesc, să îi fie protector, i-a distrus fiului sau atât copilăria cât şi viitorul.  Profitând de faptul că fiul său nu putea să îşi exprime dorinţa, şi de faptul c ...

  • Situaţia înscrierilor  în învăţământul primar pentru anul şcolar 2017 – 2018

    Situaţia înscrierilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2017 – 2018

    Vineri, 03 Martie, 2017 13:36

    I. La finalul primei săptămâni de înscriere în învăţământul primar, potrivit datelor înregistrate în sistemul electronic, la nivelul unităţilor de învăţământ au fost completate 1432 de cereri-tip de înscriere în învăţământul primar, astfel: 1067 de cereri pentru copii ...

  • Circo Italiano Bonaccini vine în Arad

    Circo Italiano Bonaccini vine în Arad

    Marti, 28 Februarie, 2017 20:07

    Pentru prima data în România vine unul din cele mai mari Circuri din Italia, o familie cu renume în Italia (Fam. Bonaccini).  Circo Italiano Bonaccini vine în România cu un spectacol unic intitulat ELLISSIMO, un spectacol cu foarte multe animale și numere de acrobație de excepție, numere aeriane premiate la numeroase fe ...

  • Protocol de colaborare,la initiativa Claudiei Boghicevici-vicepreședinte al Consiliului Județean Arad

    Protocol de colaborare,la initiativa Claudiei Boghicevici-vicepreședinte al Consiliului Județean Arad

    Luni, 27 Februarie, 2017 17:08

    Luni, 27 februarie, la inițiativa doamnei Claudia BOGHICEVICI, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, a avut loc întâlnirea factorilor de decizie din Inspectoratul Școlar Județean Arad, reprezentat de inspectorul școlar general adjunct Daniel TOCOIAN și managerul Complexului Muzeal Arad, Dr. Peter HÜGEL, pentru încheierea ...

  • Rezultate de excepţie pentru Şcoală de Dans Royal Steps Arad

    Rezultate de excepţie pentru Şcoală de Dans Royal Steps Arad

    Luni, 27 Februarie, 2017 14:18

    Dansatorii Şcolii de Dans Royal Steps din Arad, au început sezonul competiţional cu rezultate excelente. Prezenţi la Cupa Oradea, ce a avut loc în acest weekend, arădenii s-au întors acasă cu medalii. Cu toate că dansează împreună de doar 3 luni, şi după o pauză de 3 ani respectiv 1 an perechea arădeană formată din Bogd ...

  • Matei Prallea – Blaga: Viitorul e plin de posibilităţi minunate şi îmi place încă să visez

    Matei Prallea – Blaga: Viitorul e plin de posibilităţi minunate şi îmi place încă să visez

    Joi, 23 Februarie, 2017 14:30

    Matei Prallea - Blaga are 16 ani şi este elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional Elena Ghiba Birta Arad. De 7 ani este şi elev al Şcolii Populare de Artă, la clasa de actorie, unde profesoară este mama sa, actriţa Oltea Blaga. “La început, am rugat-o pe mama să mă ia la cursuri pentru a petrece în acest fel cu ea cât m ...

  • Înscrierea elevilor în învăţământul primar  - 2017

    Înscrierea elevilor în învăţământul primar - 2017

    Joi, 23 Februarie, 2017 14:06

    1. Înscrierea elevilor în învăţământul primar  - 2017 Pentru anul scolar 2017-2018,la nivelul judetuui Arad,in proiectul planului de scolarizare ,sunt prevazute 190,5 clase pregatitoare(omogene si simultane) ,preconizandu-se 3600  de elevi care vor incepe anul scolar 2017-2018 in clasele pregatitoare.  Prin Ordinu ...

  • Calendarele olimpiadelor şi concursurilor şcolare şi extraşcolare - 2017

    Calendarele olimpiadelor şi concursurilor şcolare şi extraşcolare - 2017

    Marti, 21 Februarie, 2017 18:05

    Calendarele olimpiadelor şi concursurilor şcolare , precum şi Calendarele Activităţilor Educative avizate de M.E.N./ISJ Arad ( Calendarul Naţional, Calendarul Regional – Interjudeţean, Calendarul Judeţean)  se găsesc pe Forumul ISJ Arad, în secţiunea „Informaţii publice”, la link - urile de mai jos:   Olimpiade ...


SUS Pagina:  << 01 02 03 04 05 >>

Un incendiu la un autoturism BMW a blocat traficul pe DN 79 la ieşire din Chişi ...

STIREA ZILEI - Luni, 22 Octombrie, 2018 14:04

Un incendiu la un autoturism BMW a blocat traficul pe DN 79 la ieşire din Chişi ... Un autoturism de tip SUV marca  BMW, a luat foc la ieşirea din localitatea arădeană Chişineu Criş. Au fost alertaţi Pompierii care intervin cu autospeciale de stingere, însă din păcate, flăcările s-au propagate foarte repede şi au cuprins &i ...

Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad: „Am semnat încă un contract pentru modernizarea drumurilor județene!”

Vineri, 19 Octombrie, 2018 08:55

Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad: „Am semnat încă un contract pentru modernizarea drumurilor județene!”

Modernizarea tronsonului DJ 709 J Pecica-Turnu este parte a Proiectului ,,Modernizare DJ 709 J Dorobanți-Macea și Modernizare DJ 709 J Pecica-Turnu”. „Am semnat încă un contr ...

Se reabilitează Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad din fonduri nerambursabile

Joi, 18 Octombrie, 2018 18:39

Se reabilitează Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad din fonduri nerambursabile

Luni, 18 octombrie 2018, Primăria Municipiului Arad, alături de Consiliul Județean Arad, a semnat contractele de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), pentru urm ...

Accident pe Sever Bocu: Rezultatul: trei autoturisme avariate

Duminica, 21 Octombrie, 2018 20:37

Accident pe Sever Bocu: Rezultatul: trei autoturisme avariate

Arad: Duminică, în jurul orei 13:30, trei arădeni au fost “loviţi” de ghinion, care le-a făcut ziua mai puţin fericită. În Accident au fost implicate un Volkswagen ...

Rochii de seară – ce modele să ai în garderobă sezonul acesta

Vineri, 19 Octombrie, 2018 16:40

Rochii de seară – ce modele să ai în garderobă sezonul acesta

Oricat de mult am incercat sa prelungim aceasta vara, iata ca in cele din urma sezonul rece si-a intrat in gratii si ne obliga sa trecem la garderoba de toamna-iarna. Va trebui sa spunem “l ...

Bazinul de polo din Arad a fost recepţionat

Luni, 01 Octombrie, 2018 19:02

Bazinul de polo din Arad a fost recepţionat

Luni, 1 octombrie 2010, Compania Naţională de Investiţii - CNI a realizat recepţia lucrărilor la bazinul de polo din municipiul Arad.  Vă reamintim faptul că bazinul de polo din Subc ...

Aradul a fost capitala diplomaţiei în acest weekend

Luni, 22 Octombrie, 2018 08:13

Aradul a fost capitala diplomaţiei în acest weekend

Nu mai puţin de 27 de ambasadori de pe tot globul au vizitat Aradul sâmbătă la o întâlnire cu autoritaţile locale. Vizita diplomaţilor a avut loc la iniţiativa Ministerul& ...

Bani europeni pentru 18 autobuze electrice noi în Municipiul Arad

Joi, 18 Octombrie, 2018 14:44

Bani europeni pentru 18 autobuze electrice noi în Municipiul Arad

În ședința din data de 17 octombrie 2018 a Consiliului Local Municipal a fost adoptat proiectul de hotărâre nr. 361/2018 privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici ...

O femeie din Pecica data dispărută după ce a plecat la cules de ciuperci în pădure

Duminica, 21 Octombrie, 2018 15:58

O femeie din Pecica data dispărută după ce a plecat la cules de ciuperci în pădure

Duminică în jurul amiezii, echipele de salvare au fost alertate, o persoană de sex feminine în jurul vârstei de  46 de ani, a fost dată dispărută în zona orașul ...

Subvenții APIA: de marți 16 octombrie, 450.000 de fermieri intră la primele plăți

Luni, 15 Octombrie, 2018 13:54

Subvenții APIA: de marți 16 octombrie, 450.000 de fermieri intră la primele plăți

Începând de marți 16 octombrie a.c. , 450.000 de fermieri vor primi banii în conturi, întrucât Agenția de Plăți pentru Agricultură are deja pregătită document ...

Noua secție de Oncologie a Spitalului Judeţean Arad se construieşte pe strada Vicențiu Babeș

Marti, 09 Octombrie, 2018 17:36

Noua secție de Oncologie a Spitalului Judeţean Arad se construieşte pe strada Vicențiu Babeș

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad: „Demarăm unul dintre cele mai importante proiecte care vizează sistemul de sănătate din Arad”   Iustin Cionca, pre ...

Când vin ninsorile și ce spun meteorologii

Luni, 15 Octombrie, 2018 10:11

Când vin ninsorile și ce spun meteorologii

Prognoza realizată de meteorologi pentru iarna anului 2018-2019 nu arată deloc bine, deoarece va fi lungă și grea. Meteorologii avertizează că,primele ninsori își vor face ...

A început reabilitarea drumului judeţean 691 Lipova – Neudorf – Timișoara

Vineri, 14 Septembrie, 2018 07:01

A început reabilitarea drumului judeţean 691 Lipova – Neudorf – Timișoara

Marian TOADER, primar comuna Zăbrani „Odată cu reabilitarea acestui drum, vom intra în normalitate”   Repararea și asfaltarea drumul județean 691 Lipova – Neud ...



Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.