Stiri cu tag: sergiu bilcea

  • Motivarea sentinței trebuie realizată odată cu pronunțarea hotărârii

    Motivarea sentinței trebuie realizată odată cu pronunțarea hotărârii

    Marti, 11 Mai, 2021 11:29

    Camera Deputaților a dat vot final pentru modificarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală. Printre modificările importante se află obligația judecătorilor de a realiza motivarea sentinței odată cu pronunțarea sentinței și stabilirea unor termene mai clare pentru pronunțarea unei hotărâri după închiderea dezbaterilor. ...

  • Surprize de Paşti în cartierele Aradului

    Surprize de Paşti în cartierele Aradului

    Vineri, 30 Aprilie, 2021 13:57

    Tradiţia surprizelor plăcute de sărbători a fost păstrată şi în acest an, în cartierele Aradului.   Organizaţiile de cartier PNL, doamnele şi domnişoarele liberale din OFL au organizat şi în acest an acţiuni prin care au adus spiritul sărbătorilor pentru copii şi persoane vulnerabile.   „Felicitări colegi ...

  • Diploma „Arădeni cu care ne mândrim” pentru olimpicul de aur al Aradului

    Diploma „Arădeni cu care ne mândrim” pentru olimpicul de aur al Aradului

    Miercuri, 28 Aprilie, 2021 13:47

    Performanţa excepţională obţinută de elevul arădean Tudor Lile, aur la Olimpiada Internaţională de Chimie, trebuie apreciată de întreaga comunitate. Deputatul Sergiu Bîlcea i-a acordat diploma „Arădeni cu care ne mândrim” pentru excelenţă în educaţie. Întâlnirea a avut loc într-un cadru restr ...

  • Sergiu Bîlcea: „Găzduirea Campionatului European de Fotbal poate da un impuls sportului românesc”

    Sergiu Bîlcea: „Găzduirea Campionatului European de Fotbal poate da un impuls sportului românesc”

    Luni, 26 Aprilie, 2021 12:11

    România va fi în această vară pe harta majoră a evenimentelor sportive, prin găzduirea jocurilor Campionatului European de Fotbal. Deputatul Sergiu Bîlcea, secretarul comisiei pentru tineret şi sport, consideră că acest eveniment trebuie să relanseze sportul în România.   „Este pentru prima dată când ...

  • Victimele violenței domestice vor fi protejate prin dispozitive electronice de monitorizare

    Victimele violenței domestice vor fi protejate prin dispozitive electronice de monitorizare

    Miercuri, 21 Aprilie, 2021 15:04

    România face pași înainte pentru introducerea unor metode moderne de monitorizare a persoanelor, în cadrul procedurilor judiciare. „Am votat astăzi o lege care modernizează sistemul de monitorizare a persoanelor, cu utilizare în domeniul justiției, în cazul celor aflați sub control judiciar, celor aflați în ar ...

  • Deputatul Sergiu Bîlcea a inițiat modificarea legii educației fizice și sportului

    Deputatul Sergiu Bîlcea a inițiat modificarea legii educației fizice și sportului

    Marti, 20 Aprilie, 2021 13:04

    Deputatul PNL de Arad Sergiu Bîlcea a depus o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, care speră să fie dezbătută în regim de urgență. Propunerea legislativă a fost construită în urma dialogului cu federațiile sportive și vizează o relație mai bună înt ...

  • PNL susține investițiile și reforma corectă a instituțiilor publice

    PNL susține investițiile și reforma corectă a instituțiilor publice

    Joi, 15 Aprilie, 2021 19:18

    Bugetul s-a aflat în ultimele zile în dezbatere internă în cadrul PNL Arad, împreună cu consilierii locali. „În urma dezbaterilor interne, au fost formulate mai multe amendamente la bugetul Aradului, prin care au fost suplimentate fondurile care pregătesc investiții importante, cele destinate educației, culturii și r ...

  • Deputatul Bîlcea este inițiatorul unei legi care protejează drumurile publice

    Deputatul Bîlcea este inițiatorul unei legi care protejează drumurile publice

    Miercuri, 14 Aprilie, 2021 14:23

    Investițiile în drumurile publice trebuie protejate, prin întreținere corespunzătoare și sancționarea celor care le distrug prin nerespectarea regulilor. Aceasta este ideea de la care pornește inițiativa legislativă susținută de deputatul PNL Sergiu Bîlcea, prin care modifică legislația privind regimul drumurilor.   &bdqu ...

  • Canalul Mureșel, inclus în Programul Național de Reziliență pentru decolmatarea zonelor intubate

    Canalul Mureșel, inclus în Programul Național de Reziliență pentru decolmatarea zonelor intubate

    Luni, 12 Aprilie, 2021 11:17

    Rezolvarea Canalului Mureșel și a disconfortului produs pentru mii de arădeni este o preocupare pentru deputatul PNL Sergiu Bîlcea. Acesta a adresat o întrebare ministrului agriculturii, în care a expus problema Mureșelului și dorința comunității arădene de a ajunge la o situație de normalitate. Răspunsul ministerului este î ...

  • Mii de persoane vulnerabile vor avea asigurată o masă caldă

    Mii de persoane vulnerabile vor avea asigurată o masă caldă

    Joi, 08 Aprilie, 2021 12:46

    Aproximativ 5 000 de arădeni din tot județul au beneficiat lunar, în ultimul an, de alimente din fonduri europene, în contextul pandemiei. Deputatul Sergiu Bîlcea a anunțat că persoanele vulnerabile vor continua să beneficieze de acest sprijin. „Am votat legea prin care persoanele vulnerabile continuă să primească sprijin, di ...

  • Deputat Sergiu Bîlcea: “Nu mai putem ține oamenii în case și nu ne mai permitem să închidem economia”

    Deputat Sergiu Bîlcea: “Nu mai putem ține oamenii în case și nu ne mai permitem să închidem economia”

    Luni, 29 Martie, 2021 12:22

    “Nu mai putem ține oamenii în case și nu ne mai permitem să închidem economia. Nu cred că era nevoie de proteste pentru a înțelege acest lucru. Măsurile autorităților funcționează dacă oamenii cred în ele, altfel nu vor avea efect. Sunt unul dintre cei care, acum un an, am cerut responsabilitate, am cerut să purtăm ...

  • Proiectele Aradului sunt o prioritate pentru care lucrez din primele zile ale mandatului

    Proiectele Aradului sunt o prioritate pentru care lucrez din primele zile ale mandatului

    Joi, 25 Martie, 2021 15:07

    Deputatul Sergiu Bîlcea a prezentat un raport de activitate, la trei luni după preluarea mandatului de deputat de Arad. „Mi-am propus o activitate transparentă, cetățenii au dreptul să știe care este activitatea noastră în Parlament. Deși orice început presupune o perioadă de acomodare, am încercat să trec foarte repe ...

  • Aradul în top la conexiunea cu autostrada. În curând a 5-a ieșire la autostradă pentru arădeni

    Aradul în top la conexiunea cu autostrada. În curând a 5-a ieșire la autostradă pentru arădeni

    Joi, 18 Martie, 2021 15:48

    Deputatul PNL Sergiu Bîlcea anunță un proiect important pentru județul Arad: vom avea un nou nod rutier care presupune ieșire la autostradă, la Cruceni, lângă Șagu. Astfel, Aradul va avea a 5-a ieșire la autostradă Compania Națională de Investiții în Infrastructura Rutieră (CNAIR) a semnat contractul pentru proiectarea a șase ...

  • Deputatul Bîlcea cere surse de finanțare suplimentare pentru susținerea sportului

    Deputatul Bîlcea cere surse de finanțare suplimentare pentru susținerea sportului

    Miercuri, 17 Martie, 2021 12:00

    Sergiu Bîlcea a susţinut astăzi o declaraţie politică în Parlament prin care atrage atenţia asupra declinului în care se află  mişcarea sportivă în România. Deputatul PNL susţine că este nevoie de „o strategie mai bună pentru dezvoltarea sportului de performanță și a sportului de masă.” „Dac ...

  •  Sergiu Bîlcea: Marile proiecte ale Aradului sunt cuprinse în Bugetul României

    Sergiu Bîlcea: Marile proiecte ale Aradului sunt cuprinse în Bugetul României

    Joi, 04 Martie, 2021 19:37

    „În acest moment de criză, reușim să garantăm salariile și pensiile și să orientăm mulți bani spre investiții.  Peste 60 miliarde de lei, dintre care 50% provin din fonduri europene și 50% din bani guvernamentali merg spre investiții și ajută la creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă. Mai multe proiecte ale A ...

  • Interpelare pentru a rezolva deficitul de personal DSP Arad destinat triajului din vămi

    Interpelare pentru a rezolva deficitul de personal DSP Arad destinat triajului din vămi

    Luni, 15 Februarie, 2021 14:42

    Deputatul PNL Sergiu Bîlcea a adresat o interpelare ministrului sănătăţii, Vlad Voiculescu, prin care a cerut măsuri în sprijinul DSP Arad, instituţie care se confruntă cu un deficit de personal grav în activitatea de triaj epidemiologic la punctele de trecere a frontierei.            ...

  • Sergiu Bîlcea:Fifor să-și vadă de corupții de la sediul PSD!

    Sergiu Bîlcea:Fifor să-și vadă de corupții de la sediul PSD!

    Vineri, 12 Februarie, 2021 11:14

    Deputatul Sergiu Bîlcea consideră ridicolă campania politizată a deputatului PSD Mihai Fifor, sub pretextul situației de la Spitalul Județean. „Dacă la o instituție sunt nereguli sau fapte de corupție, sunt organe abilitate care trebuie să facă lumină. Și nu le va împiedica nimeni să cerceteze eventualele fapte de corupție, p ...

  • Demersuri pentru Cetatea Aradului și modernizarea căii ferate Arad Timișoara

    Demersuri pentru Cetatea Aradului și modernizarea căii ferate Arad Timișoara

    Joi, 11 Februarie, 2021 10:54

    Sergiu Bîlcea, a anunțat demersuri pentru investiții importante la Arad. Deputatul PNL a anunțat pe o rețea de socializare că a adresat două întrebări ministrului apărării și ministrului transporturilor, pentru Cetatea Aradului respectiv investiția în modernizarea căii ferate Arad – Timișoara. „M-am întors d ...

  • Sergiu Bîlcea: “Sunt încrezător că România poate merge pe drumul cel bun”

    Sergiu Bîlcea: “Sunt încrezător că România poate merge pe drumul cel bun”

    Luni, 21 Decembrie, 2020 20:25

    Astăzi, luni, 21.12.2020, a fost convocat noul Parlament al României pentru legislatura 2020-2024.  Pentru prima oară în Parlament, Sergiu Bîlcea a depus jurământul ca deputat de Arad. “Sunt încrezător acum, în prima zi a mandatului de deputat, că România poate merge pe drumul cel bun. Chiar dacă tr ...

  • Sergiu Bîlcea a optat pentru calitatea de deputat

    Sergiu Bîlcea a optat pentru calitatea de deputat

    Vineri, 18 Decembrie, 2020 17:08

    Președintele PNL Municipiul Arad, Sergiu Bîlcea, a făcut un nou pas pentru preluarea mandatului de deputat: renunțarea la calitatea de consilier municipal. „Am optat astăzi pentru calitatea de deputat, ceea ce înseamnă că demisia din Consiliul Local Municipal. Deși pare o alegere ușoară, nu a fost așa. Pentru că nu am pus î ...

  • Sergiu Bîlcea: „Trebuie să dăm restart relației cu arădenii”

    Sergiu Bîlcea: „Trebuie să dăm restart relației cu arădenii”

    Joi, 10 Decembrie, 2020 06:47

    PNL a câștigat la Arad toate tipurile de alegeri în ultimii ani, spune președintele organizației municipale, Sergiu Bîlcea. „Alegerile parlamentare din 6 decembrie închid un ciclu electoral cu alegeri europarlamentare, prezidențiale, locale și generale. Toate au fost câștigate de PNL în municipiul Arad, ceea ce ...

  • Sergiu Bîlcea: „Votaţi, e nevoie de fiecare, pentru a porni pe drumul corect”

    Sergiu Bîlcea: „Votaţi, e nevoie de fiecare, pentru a porni pe drumul corect”

    Duminica, 06 Decembrie, 2020 15:02

    Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad şi candidat pentru Camera Deputaţilor a votat pentru dezvoltare. „Am votat pentru Arad, pentru România, pentru justiţie liberă şi dezvoltare. Vă îndemn să aveţi curajul şi responsabilitatea să ieşiţi la vot. E nevoie de fiecare, pentru a porni pe drumul corect. Suntem î ...

  • „Aradul are nevoie de Guvern, de Parlament pentru dezvoltare cu mai multă forţă”- Interviu cu Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad, candidat pentru Camera Deputaţilor(P)

    „Aradul are nevoie de Guvern, de Parlament pentru dezvoltare cu mai multă forţă”- Interviu cu Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad, candidat pentru Camera Deputaţilor(P)

    Miercuri, 02 Decembrie, 2020 19:30

    Domnule Sergiu Bîlcea, aţi participat la toate etapele în care a fost gândit drumul expres Arad – Oradea. Cât de optimist sunteţi cu privire la construcţia acestui drum? Sunt foarte opimist, pentru că primii paşi i-am făcut deja. Primăriile din Arad şi Oradea, consiliile judeţene din Arad şi Bihor au alocat bani pentr ...

  • Programul de guvernare al PNL: puterea de cumpărare va creşte cu 30%!(P)

    Programul de guvernare al PNL: puterea de cumpărare va creşte cu 30%!(P)

    Duminica, 29 Noiembrie, 2020 17:20

    Obiectivul unei bune guvernări este un nivel de trai mai bun pentru oameni. Cum se ajunge aici? În mod sigur, nu prin minciuni, promisiuni demagogice sau legi populiste, aşa cum a făcut PSD, care a blocat dezvoltarea României şi a împărţit sărăcia. Vizunea PNL pune accent pe investiţii şi un cadru în care firmele se dezvolt ...

  • Sergiu Bîlcea, antreprenorul devenit politician: „Cea mai mare dorinţă a mea este să le construim copiilor noştri un viitor aici, acasă, la Arad”(P)

    Sergiu Bîlcea, antreprenorul devenit politician: „Cea mai mare dorinţă a mea este să le construim copiilor noştri un viitor aici, acasă, la Arad”(P)

    Duminica, 22 Noiembrie, 2020 13:35

    Este un om pragmatic, de acţiune, care vrea să schimbe lucrurile, să împingă proiectele înainte. Asta este impresia pe care ţi-o lasă foarte repede Sergiu Bîlcea. Abia trecut de 40 de ani, are deja o experienţă notabilă în administraţia locală, după un mandat de consilier local şi unul de vicepreşedinte al Consiliului Ju ...

  • Investiţii importante în educația arădeană: școlile și grădinițele, modernizate integral în următorii patru ani (P)

    Investiţii importante în educația arădeană: școlile și grădinițele, modernizate integral în următorii patru ani (P)

    Luni, 16 Noiembrie, 2020 16:34

    Elevilor arădeni li se asigură condiţii pentru învăţământul on-line: luni administraţia locală a dat undă verde pentru achiziţia a peste 18 000 de tablete. În plus, în această perioadă, se lucrează intens la pregătirea şcolilor din Arad, aflate în plin proces de modernizare. Până la finele mandatului, toate ...

  • Cetatea Aradului se întoarce, în sfârșit, la arădeni: „Este istorie vie!”(P)

    Cetatea Aradului se întoarce, în sfârșit, la arădeni: „Este istorie vie!”(P)

    Sambata, 14 Noiembrie, 2020 19:36

    De aici, de peste Mureş, s-a văzut dintotdeauna cum creşte Aradul, cum îşi face propria istorie şi îşi construieşte identitatea. Biserica Franciscană, construită între 1775 și 1781, este una dintre cele mai vechi şi frumoase clădiri din Arad. În jurul ei s-a construit Cetatea Aradului, una din comorile care îmbogăţ ...

  • Guvernul PNL a deblocat marile proiecte ale Aradului, iar administrația arădeană le pune în practică (P)

    Guvernul PNL a deblocat marile proiecte ale Aradului, iar administrația arădeană le pune în practică (P)

    Joi, 12 Noiembrie, 2020 16:05

    E vremea Aradului: cu fonduri europene şi un Guvern favorabil, vom beneficia de investiţii de peste 1,3 miliarde de euro în următorii ani. Aceste proiecte înseamnă drumuri mai bune, legături mai rapide între oameni, sprjin pentru economie şi locuri de muncă. Aradul se dezvoltă prin investiţii susţinute de administraţia locală ş ...

  • Sergiu Bîlcea (PNL): Vot pentru drumul expres Arad – Oradea

    Sergiu Bîlcea (PNL): Vot pentru drumul expres Arad – Oradea

    Marti, 03 Noiembrie, 2020 09:53

    Votarea parteneriatului pentru drumul expres Arad – Oradea este un pas înainte spre o investiţie aşteptată de arădeni. Parteneriatul reuneşte primăriile din Arad şi Oradea, consiliile judeţene din Arad şi Bihor, alături Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).  „Este vorba despre o investiţie ...

  • Sergiu Bîlcea: „Avem administraţia, ne trebuie o guvernare favorabilă şi sprijin la Bucureşti”

    Sergiu Bîlcea: „Avem administraţia, ne trebuie o guvernare favorabilă şi sprijin la Bucureşti”

    Marti, 27 Octombrie, 2020 17:34

    La doar 40 de ani, Sergiu Bîlcea a acumulat o experienţă relevantă în mediul de afaceri şi în administraţia locală. Cu realizări notabile la Consiliul Judeţean, este unul dintre candidaţii PNL pentru alegerile parlamentare. În cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sediul PNL Arad, acesta s-a prezentat încă ...

  • Liberalii arădeni au depus la Biroul Electoral Județean Arad dosarele cu semnăturile pentru susținerea candidaturilor la alegerile parlamentare

    Liberalii arădeni au depus la Biroul Electoral Județean Arad dosarele cu semnăturile pentru susținerea candidaturilor la alegerile parlamentare

    Joi, 22 Octombrie, 2020 14:18

    PNL Arad a depus în cursul zilei de miercuri, 21 octombrie, dosarele cu 32.777 semnături pentru candidaturile în alegerile generale care ar urma să se desfășoare pe 6 decembrie.   „Mă simt onorat după un mandat de parlamentar să deschid din nou lista pentru Camera Deputaților. Sunt onorat, dar și obligat să-mi continui dr ...

  • Cionca: „Îi mulțumesc lui Sergiu Bîlcea, pentru profesionalism și colegialitate”

    Cionca: „Îi mulțumesc lui Sergiu Bîlcea, pentru profesionalism și colegialitate”

    Marti, 20 Octombrie, 2020 16:13

    Într-o conferință de presă organizată astăzi, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a apreciat contribuția vicepreședintelui Sergiu Bîlcea la derularea celor mai importante proiecte pe infrastructură ale județului Arad. Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad în mandatul 2016-2020 este ...

  • USR să îşi asume responsabilitatea de a participa la guvernarea locală!

    USR să îşi asume responsabilitatea de a participa la guvernarea locală!

    Marti, 06 Octombrie, 2020 12:03

    „Campania electorală s-a încheiat: haideţi la treabă! Dacă vreţi, dacă nu, este momentul să le spuneţi clar arădenilor fără să găsiţi alte scuze şi justificări!” este mesajul transmis de Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad celor de la USR. Acesta a invitat din nou USR să îşi asume responsabilitate ...

  • Sergiu Bîlcea : „Arădenii au dat PSD mesajul pe care îl merită!”

    Sergiu Bîlcea : „Arădenii au dat PSD mesajul pe care îl merită!”

    Joi, 01 Octombrie, 2020 07:07

    Duminică a fost ziua în care arădenii şi-au făcut auzită vocea, au ales partidele care au făcut ceva pentru ei şi i-au sancţionat pe cei care au fost timp de patru ani împotriva Aradului. „Oamenii din judeţul nostru au dat PSD mesajul pe care îl merită! Un mesaj de sancţiune, pentru aceşti patru ani în care au votat ...

  • Sergiu Bîlcea:,,Donație de 18 000 de măști pentru școlile din Arad”

    Sergiu Bîlcea:,,Donație de 18 000 de măști pentru școlile din Arad”

    Marti, 15 Septembrie, 2020 12:40

    Asociația Rubio Pro Copilărie, Pro Viață donează 18 000 de măști de protecție pentru școlile din județul Arad, în contextul pandemiei COVID-19. ,,După semnarea protocolului între Inspectoratul Școlar Județean și Asociația Rubio, cu parteneriatul Consiliului Județean Arad, măștile vor fi distribuite școlilor din județ. Este vo ...

  • „Mi s-a spus să fug de drumuri”... Vezi cine este tânărul care a ignorat sfatul şi s-a apucat de treabă(P)

    „Mi s-a spus să fug de drumuri”... Vezi cine este tânărul care a ignorat sfatul şi s-a apucat de treabă(P)

    Vineri, 11 Septembrie, 2020 13:55

    Dezvoltarea unui oraş depinde de capacitatea de a realiza proiecte şi de a aduce investiţii. Este nevoie de voinţă, muncă şi pricepere pentru a trece de la nevoi şi dorinţe la obiective finalizate. Sergiu Bîlcea este unul dintre cei care au pus umărul cu rezultate la proiectele pentru Arad. Vine din mediul privat, la doar 40 de ani are o firm ...

  • Sergiu Bîlcea: Asfalt nou de la Arad la Horia, până la finalul lunii

    Sergiu Bîlcea: Asfalt nou de la Arad la Horia, până la finalul lunii

    Miercuri, 02 Septembrie, 2020 13:46

    Continuă asfaltarea pe drumul județean Arad-Șiria-Pâncota. ,,Îmi doresc ca până la sfârșitul lunii septembrie să circulăm de la Arad la Horia pe primul strat de asfalt, în regim de șantier. Mă bucur că lucrările avansează într-un ritm bun. În prezent se lucrează pe toți cei aproape 100 de kilometri de ...

  • Sergiu Bîlcea: „Începe renovarea esplanadei de pe malul Mureșului!”

    Sergiu Bîlcea: „Începe renovarea esplanadei de pe malul Mureșului!”

    Marti, 01 Septembrie, 2020 17:01

    Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, anunță refacerea unui nou obiectiv din municipiu, în parteneriat cu societatea civilă și cu mediul de afaceri. Este vorba despre amenajarea esplanadei din Parcul Eminescu, care oferă o priveliște deosebită de pe digul Mureșului. Lucrarea este realizată în parteneriat cu A ...

  • Sergiu Bîlcea: ,,Asfaltările avansează rapid la Horia, pe șantierul Arad-Șiria-Pâncota”

    Sergiu Bîlcea: ,,Asfaltările avansează rapid la Horia, pe șantierul Arad-Șiria-Pâncota”

    Luni, 24 August, 2020 17:05

    Lucrările pe Arad-Șiria-Pâncota avansează în mod alert. Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, anunță că în prezent se asfaltează în două puncte ale tronsonului: la ieșire din Arad, spre Horia, respectiv la ieșire din Horia, spre Șiria. ,,S-a lucrat la fundație, a fost lărgit drumul, s-a lucra ...

  • Sergiu Bîlcea: ,,Trei drumuri modernizate pentru 35.000 de cetățeni”

    Sergiu Bîlcea: ,,Trei drumuri modernizate pentru 35.000 de cetățeni”

    Joi, 30 Iulie, 2020 09:37

    Consiliul Județean Arad continuă modernizarea drumurilor județene, cu o zonă importantă din județ care include tronsoanele Nădab-Seleuș, Sântana-Sintea Mică, Sânmartin-Șimand-Olari-Caporal Alexa. Pe toate aceste tronsoane se lucrează deja, șantierele fiind în fază avansată. Drumurile totalizează aproximativ 55 kilometri. ,,& ...

  • Sergiu Bîlcea: ,,Primul strat de asfalt până la Rănușa, pe Bârsa-Sebiș-Moneasa”

    Sergiu Bîlcea: ,,Primul strat de asfalt până la Rănușa, pe Bârsa-Sebiș-Moneasa”

    Miercuri, 29 Iulie, 2020 09:21

    Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, anunță că s-a așternut primul strat de asfalt între Bârsa și Rănușa, parte a proiectului de modernizare a drumului județean Bârsa-Sebiș-Moneasa. ,,Lucrările avansează în ritm alert pe șantierul Bârsa-Sebiș-Moneasa. Ne dorim ca cel târziu p&aci ...

  • PSD Arad a pus din nou interesul personal în fața interesului cetățenilor

    PSD Arad a pus din nou interesul personal în fața interesului cetățenilor

    Duminica, 26 Iulie, 2020 16:53

    Primăria comunei Târnova, prin vocea primarului Florin Farcașiu se arată consternată de rezultatul votului din ședința Consiliului Județean de astăzi, care consființește oprirea lucrărilor de modernizare a drumului din centrul satului Agrișu Mare. La punctul 12 pe ordinea de zi, la inițiativa Președintelui Consiliului Județean, Iustin C ...

  • Sergiu Bîlcea îl propune pe Călin Bibarț pentru funcția de candidat PNL la Primăria Arad!

    Sergiu Bîlcea îl propune pe Călin Bibarț pentru funcția de candidat PNL la Primăria Arad!

    Vineri, 24 Iulie, 2020 19:00

    În cadrul ședinței de astăzi a Biroului Permanent Municipal al PNL Arad, președintele organizației municipale le-a propus membrilor liberali să îl susțină pe Călin Bibarț pentru funcția de primar al Aradului:             „Sunt un om de echipă, am pus mereu binele partidului ...

  • Sergiu Bîlcea : „ Şansa României este să se vindece de boala PSD”

    Sergiu Bîlcea : „ Şansa României este să se vindece de boala PSD”

    Joi, 16 Iulie, 2020 17:01

    Atitudinea criminală a PSD a fost taxată de Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad. „Pandemia a scos la suprafaţă oameni de caracter care au salvat vieţi cu preţul propriei sănătăţi dar şi profitori, gata să se urce pe cadavre pentru a ajunge la putere. Categoria profitorilor şi-a găsit o platformă de sprijin în PS ...

  • Sergiu Bîlcea: ,,Cel mai important proiect de la înființarea Consiliului Județean Arad este Centura Aradului!”

    Sergiu Bîlcea: ,,Cel mai important proiect de la înființarea Consiliului Județean Arad este Centura Aradului!”

    Miercuri, 08 Iulie, 2020 09:04

    După doi ani de muncă la acest proiect, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, și președintele Iustin Cionca au prezentat ministrului Transporturilor cel mai consistent proiect de infrastructură al județului Arad, șoseaua de centură din estul municipiului. Proiectul vizează finalizarea șoselei de centură a municipiului ...

  • Sergiu Bîlcea: ,,Se lucrează cu aproape 100 de oameni pe Arad-Șiria-Pâncota!”

    Sergiu Bîlcea: ,,Se lucrează cu aproape 100 de oameni pe Arad-Șiria-Pâncota!”

    Luni, 06 Iulie, 2020 13:21

    Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, anunță că se lucrează la turație maximă pe drumul județean Arad-Șiria-Pâncota. ,,Se lucrează în opt puncte, cu 30 de camioane, nouă excavatoare, cinci cilindri compactori de mari dimensiuni și 80 de oameni pe șantier. Între Horia și Șiria se frezează, iar &ic ...

  • Elevii arădeni de 10 la BAC au primit diploma „Arădeni cu care ne mândrim”

    Elevii arădeni de 10 la BAC au primit diploma „Arădeni cu care ne mândrim”

    Joi, 02 Iulie, 2020 14:41

    Excelenţa în educaţie este recunoscută şi apreciată de comunitate. Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, a acordat diploma „Arădeni cu care ne mândrim” elevilor de 10 la Bacalaureat, Alexandru Andrei Tomuta, Raluca Teodora Berceni, Maria Cristina Chioseaua, Mălina Magdalena Mărtoiu. „Felicit ...

  • Sergiu Bîlcea : „PNL continuă parteneriatul cu arădenii!”

    Sergiu Bîlcea : „PNL continuă parteneriatul cu arădenii!”

    Miercuri, 24 Iunie, 2020 18:14

    În ultimii patru ani, administraţia liberală din Arad a continuat proiectele de dezvoltare şi a continuat să reprezinte interesele arădenilor. Săptămâna aceasta s-a împlinit patru ani de la preluarea mandatelor, un moment în care reprezentanţii PNL au prezentat reperele cele mai importante ale activităţii. „Este un mo ...

  • Au început lucrările pe drumul Arad-Șiria, cel mai circulat drum din județ

    Au început lucrările pe drumul Arad-Șiria, cel mai circulat drum din județ

    Miercuri, 24 Iunie, 2020 10:05

    Lucrările de modernizare a drumului Arad-Șiria-Pâncota, cel mai circulat din județ, au demarat în sfârșit după multiplele piedici birocratice care ascund în spate lupte politice, și au demarat cu restricții de circulație pe mai exact, de la intersecția cu drumul ce duce înspre Livada până la intersecția cu drumu ...

  • Sergiu Bîlcea: „Am depus un proiect împreună cu Primăria Arad pentru suma de 2,8 milioane de euro, pentru echipamente medicale”

    Sergiu Bîlcea: „Am depus un proiect împreună cu Primăria Arad pentru suma de 2,8 milioane de euro, pentru echipamente medicale”

    Miercuri, 17 Iunie, 2020 15:13

    „La Spitalul Municipal, împreună cu medicul dedicat Gigi Aiordăchioae. Am găsit o unitate medicală cu probleme de rezolvat şi cadre medicale hotărâte să lupte pentru pacienţi, cu pandemia şi cu multe alte afecţiuni. Mă bucur că am putut să dau veşti bune: după ce Guvernul a acceptat cererea de rambursare a unor cheltuieli ale ...

  •  Sergiu Bîlcea:„Virusul PSD ameninţă România!”

    Sergiu Bîlcea:„Virusul PSD ameninţă România!”

    Miercuri, 10 Iunie, 2020 11:08

    Atitudinea PSD faţă de prelungirea stării de alertă arată că iresponsabilitatea acestui partid nu are limite. „Prelungirea stării de alertă nu este o problemă politică şi nu trebuie lăsată la discreţia politicienilor. Specialiştii şi epidemiologii sunt cei în măsură să spună, în urma unor analize, dacă pericolul a fost ...

  • Sergiu Bîlcea : „PSD redeschide robinetul minciunilor electorale!”

    Sergiu Bîlcea : „PSD redeschide robinetul minciunilor electorale!”

    Miercuri, 03 Iunie, 2020 13:39

    Lumea se schimbă, PSD rămâne acelaşi partid iresponsabil şi mincinos. Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad, atrage atenţia arădenilor asupra comportamentului populist prin care PSD încearcă să amăgească românii.  „România primeşte veşti bune, pentru că ne permitem măsuri de relaxare şi sunt ...

  • Sergiu Bîlcea: 70 de kilometri de covoare asfaltice în județul Arad

    Sergiu Bîlcea: 70 de kilometri de covoare asfaltice în județul Arad

    Luni, 25 Mai, 2020 19:15

    Asfaltările pe drumurile județene din Arad continuă și pe unele tronsoane de drum periferice. Covoarele asfaltice, o soluție aplicată de anul trecut de Consiliul Județean, au ajuns în ultimele săptămâni în zone unde fundația drumului este bună, dar stratul de uzură a fost degradat în timp.  Ca urmare, aceste drumuri ...

  • Sergiu Bîlcea : „Aradul se pregăteşte pentru repornirea hotelurilor, restaurantelor şi cafenelelor”

    Sergiu Bîlcea : „Aradul se pregăteşte pentru repornirea hotelurilor, restaurantelor şi cafenelelor”

    Joi, 30 Aprilie, 2020 19:22

    O parte din restricţiile impuse pentru limitarea epidemiei de Coronavirus vor fi ridicate după 15 mai. Autorităţile arădene pornesc o serie de consultări cu patronii de hoteluri, restaurante şi cafenele (HORECA) pentru a stabili regulile de funcţionare, pentru a pregăti momentul redeschiderii. „Cu toţii ne dorim revenirea la viaţa socială ...

  • Bîlcea: PSD se confirmă un partid nociv pentru România

    Bîlcea: PSD se confirmă un partid nociv pentru România

    Joi, 30 Aprilie, 2020 12:14

    Iresponsabilitatea, cinismul, incompetenţa PSD sunt evidente în problema Ţinutului Secuiesc, apreciază reprezentanţii PNL Arad. „Indiferent dacă în spatele adoptării tacite de către Camera Deputaţilor a unei legi neconstituţionale şi contrare interesului naţional se află interese negociate sau incompetenţă crasă, PSD se doved ...

  • Centura de sud-est va fi finanţată din fonduri europene

    Centura de sud-est va fi finanţată din fonduri europene

    Miercuri, 22 Aprilie, 2020 14:55

    Aradul va beneficia de deschiderea unei noi sesiuni de finanţare din fonduri europene, pe care Guvernul o pregăteşte în vederea evitării riscului de dezangajare pentru perioada de programare 2014-2020. Este vorba despre centura de sud-est a Aradului, care va lega autostrada, în Aradul Nou, de Vladimirescu. Proiectul a cărui valoare estimată ...

  • Spitalul de campanie de la Expo este predat medicilor, să speram că nu vom avea nevoie de el

    Spitalul de campanie de la Expo este predat medicilor, să speram că nu vom avea nevoie de el

    Sambata, 18 Aprilie, 2020 08:58

    Aradul a amenajat într-o săptămână spațiul necesar pentru spitalul de campanie destinat bolnavilor de Coronavirus. Construcția va fi preluată astăzi de Spitalul Județean, care se va ocupa de dotarea cu tehnică medicală și personal și va decide momentul în care vor fi aduși pacienți. „Într-o primă fază vom avea 24 ...

  • 10.000 de măşti pentru arădeni au început să fie distribuite

    10.000 de măşti pentru arădeni au început să fie distribuite

    Vineri, 10 Aprilie, 2020 15:46

    Purtarea măştilor în spaţiul public este o măsură necesară pentru încetinirea răspândirii Coronavirus la Arad. PNL vine în sprijinul celor care nu pot achiziţiona măşti şi a comandat 10.000 de bucăţi, confecţionate de producătorul arădean Chic. Ele pot fi refolosite prin spălare sau călcare la temperatură mare. Mă ...


SUS Pagina:  << 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 >>

Accident mortal pe șoseaua Horia - Șiria

STIREA ZILEI - Sambata, 11 Ianuarie, 2025 10:02

Accident mortal pe șoseaua Horia - Șiria Încă o tragedie s-a produs azi noapte pe deja celebra șosea Horia – Șiria. În urma unui accident de circulație, un bărbat și-a pierdut viața.   ”În data de 10 ianuarie 2025, în jurul orei 23:45, pompierii militari ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:20

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.   La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 12:41

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 16:54

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:47

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

Joi, 02 Ianuarie, 2025 10:56

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7. ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 16:09

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 09:26

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...



Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.