Stiri cu tag: palatul

  • 300 de participante, dar și participanți la Skirt Bike – ediția a X-a

    300 de participante, dar și participanți la Skirt Bike – ediția a X-a

    Luni, 18 Iulie, 2022 09:50

    Duminică, 17 iulie, pe traseul Palatul Administrativ – Lunca Mureșului, peste 300 de reprezentante ale sexului frumos, dar și câțiva domni au luat parte la cea de a X-a ediție a evenimentului Skirt Bike.   Pe un timp superb pentru o plimbare cu bicicleta doamnele, domnișoarele și fetițele din Arad, într-o explozie de culori, ...

  • Skirt Bike la a 10-a ediție

    Skirt Bike la a 10-a ediție

    Sambata, 16 Iulie, 2022 09:56

    Duminică, 17 iulie, 2022, începând cu ora 15:00, pe platoul din fața Palatului Administrativ din Arad se pot face înscrieri pentru Skirt Bike.   Plecarea spre Lunca Mureșului va fi la ora 16:30.   Coloratul eveniment a ajuns la cea de-a zecea ediție și cu siguranță organizarea, bicicletele, doamnele, aranjamentele flora ...

  • Moment istoric în Marea Britanie: Jubileul de Platină. 70 de ani de domnie ai reginei Elisabeta a II-a

    Moment istoric în Marea Britanie: Jubileul de Platină. 70 de ani de domnie ai reginei Elisabeta a II-a

    Joi, 02 Iunie, 2022 16:06

    De la cel mai faimos balcon din lume, balconul Palatului Buckingham regina Elisabeta a II-a a dat semnalul de începere a festivităților de aniversare a 70 de ani de la domnie, o longevitate fără precedent sărbătorită într-un moment de tranziție pentru monarhia britanică.   Îmbrăcată într-un costum albastru deschis, c ...

  • Ziua Copilului va fi sărbătorită în Arad cu muzică, spectacole pentru copii, dans și activități recreative

    Ziua Copilului va fi sărbătorită în Arad cu muzică, spectacole pentru copii, dans și activități recreative

    Vineri, 27 Mai, 2022 20:19

    1 Iunie - Ziua Copilului va fi sărbătorită, în municipiul Arad, cu jocuri, teatru pentru copii, muzică și multă distracție, în patru zone din oraș.   Acțiunile vor avea loc în 1 iunie 2022, între orele 11.00 – 15.00, în cartierele Micălaca (Parcul Aventura Voinicilor și Parcul Regina Maria din zona Orizon ...

  • Palatul Copiilor Arad aniversează 70 de ani de existență

    Palatul Copiilor Arad aniversează 70 de ani de existență

    Luni, 23 Mai, 2022 10:03

    Palatul Copiilor Arad organizează în data de 1 iunie o festivitate ce va marca aniversarea a 70 de ani de existență.   Programul manifestărilor este următorul: 10.30- 11.30 - vizitarea noului sediu al Palatului Copiilor Arad, la cartodromul Palatului Copiilor Arad, strada Corneliu Coposu, nr 25; 12.00-16.00 - Cercul Militar Arad, Bulevar ...

  • Săptămâna europeană la Arad

    Săptămâna europeană la Arad

    Joi, 05 Mai, 2022 21:02

    În luna mai Aradul marchează Ziua Europei printr-o serie de activități organizate în perioada 9-13 mai:   -Proiecție de lumini pe clădirea Palatului Administrativ din Arad -Expoziție de fotografie pe platoul Palatului Administrativ din Arad -Întâlnire cu tinerii din Arad   Prin aceste acțiuni Municipiul Arad se ...

  •  Klaus Iohannis a primit-o pe Kamala Harris, vicepreședintele SUA, la Palatul Cotroceni. ”NATO va acționa fără ezitare pentru apărarea României”

    Klaus Iohannis a primit-o pe Kamala Harris, vicepreședintele SUA, la Palatul Cotroceni. ”NATO va acționa fără ezitare pentru apărarea României”

    Vineri, 11 Martie, 2022 20:13

    Președintele României a dat asigurări că țara noastră este apărată de NATO, iar alianța va acționa fără ezitare, la nevoie.   ”Sunt momente de cumpănă pentru comunitatea democratică și securitatea euro-atlantică. Doamna vicepreședinte a reconfirmat angajamentul deplin al SUA față de articolul 5 al apărării colective, c ...

  • „Tu ești primăvara mea“ – spectacol-concert cu QBand și invitații

    „Tu ești primăvara mea“ – spectacol-concert cu QBand și invitații

    Miercuri, 23 Februarie, 2022 08:41

    Cunoscuta formație arădeană QBand, în colaborare cu Primăria Municipiului Arad, Filarmonica Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad și Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad organizează spectacolul-concert „Tu ești primăvara mea“, un eveniment dedicat zilei de 8 Martie, care se dorește a fi unul dintre cele mai mari ev ...

  • Lucrările de la Palatul Copiilor au finanțare asigurată

    Lucrările de la Palatul Copiilor au finanțare asigurată

    Miercuri, 02 Februarie, 2022 11:14

    Anul acesta se va lucra pentru finalizarea Palatului Copiilor. Deputatul PNL Sergiu Bîlcea s-a întâlnit cu ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, cu care a discutat acest subiect.   „Pentru a finaliza investiția avem nevoie de 6,8 milioane de lei, din care avem asigurați 3,5 milioane de lei. Domnul ministru m-a asigurat ...

  • Programul evenimentelor dedicate zilei de 24 ianuarie-Unirea Moldovei cu Țara Românească

    Programul evenimentelor dedicate zilei de 24 ianuarie-Unirea Moldovei cu Țara Românească

    Joi, 20 Ianuarie, 2022 08:46

    Locul desfăşurării evenimentelor va fi Platoul din fața Palatului Administrativ Arad, după următorul program : Ora 12.00 – 12.05 –Deschiderea festivităților dedicate Unirii Principatelor – 24 ianuarie 1859 și primirea oficialităților;   Ora 12.05 – 12.10 – Intonarea Imnului Național al României; & ...

  • “A ieșit fum alb” de la Palament. Guvernul Ciucă a fost investit cu 318 voturi, a depus jurămîntul și a avut și prima ședință

    “A ieșit fum alb” de la Palament. Guvernul Ciucă a fost investit cu 318 voturi, a depus jurămîntul și a avut și prima ședință

    Joi, 25 Noiembrie, 2021 18:57

    Guvernul condus de Nicolae Ciucă a obținut joi voturile de învestire în Parlament. Cabinetul a fost votat cu o majoritate confortabilă de 318 voturi, cu peste 80 mai mult decât minimul necesar de 234 de voturi. Parlamentarii USR și AUR votat împotrivă. Miniștrii Guvernului Ciucă au depus jurământul la Cotroceni.   ...

  • Iustin Cionca: ,,Academicieni, vioara Stradivarius, Aradul în imagini de arhivă, la inaugurarea sălii festive a Palatului Comitatului”

    Iustin Cionca: ,,Academicieni, vioara Stradivarius, Aradul în imagini de arhivă, la inaugurarea sălii festive a Palatului Comitatului”

    Miercuri, 10 Noiembrie, 2021 12:31

    Consiliul Județean Arad inaugurează vineri, 12 noiembrie, sala festivă din Palatul Comitatului, de pe Bd. Revoluției, nr. 81. Sala a fost reabilitată din fonduri europene și readusă de Consiliul Județean Arad la strălucirea de altădată. Aspectul inițial al sălii a fost redat de o echipă de arhitecți specializați în restaurarea clădiril ...

  • Consultare civică pentru redenumirea sălii ”Iuliu Maniu” de la Palatul Comitatului

    Consultare civică pentru redenumirea sălii ”Iuliu Maniu” de la Palatul Comitatului

    Vineri, 05 Noiembrie, 2021 11:24

    Iustin Cionca, președintele Consiliului Judefean Arad, informează că din data de 12 noiembrie, cu ocazia aniversării tratativelor de la Arad, din noiembrie 1 9 1 8, se va deschide sala festivă a Palatului Comitatului, de pe Bulevardul Revoluției nr. 81.   În prezent, sala este denumită, informal ,,Sala Iuliu Maniu". Având insă &ici ...

  • Maratonul vaccinării la Palatul Administrativ Arad

    Maratonul vaccinării la Palatul Administrativ Arad

    Sambata, 23 Octombrie, 2021 08:21

    Primăria Municipiului Arad, în parteneriat cu DSP Arad, Instituția Prefectului Județului Arad, Facultatea de Medicină UVVG Arad, Crucea Roșie Arad, HoReCa Arad, ULAL Arad organizează, în perioada 29 - 31 octombrie 2021, Maratonul Vaccinării.   Timp de 3 zile, holul Palatului Administrativ va fi transformat  ...

  • Concert Alin Oprea&Talisman și Orchestra Filarmonicii la Balul Comunității Arădene

    Concert Alin Oprea&Talisman și Orchestra Filarmonicii la Balul Comunității Arădene

    Luni, 18 Octombrie, 2021 10:51

    Asociația Europeanul și Remada continuă seria de evenimente filantropice prin care dorește să susțină și să premieze performanța în rândul tinerei generații arădene. Astfel, sâmbătă, 30 octombrie, de la ora 19:00, vor organiza cea de-a doua ediție a Balului Comunității Arădene. Participarea se va face cu normele epidemi ...

  • Surpriză de proporții la Palatul Cotroceni. Președintele Iohannis l-a desemnat pe Dacian Cioloș premier-candidat

    Surpriză de proporții la Palatul Cotroceni. Președintele Iohannis l-a desemnat pe Dacian Cioloș premier-candidat

    Luni, 11 Octombrie, 2021 18:37

    Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat luni seară pe Dacian Cioloș drept candidat la funcția de premier. Nominalizarea a venit la finalul consultărilor de la Cotroceni între șeful statului și reprezentanții partidelor parlamentare.   USR e singurul partid care a propus un premier, în persoana lui Dacian Cioloș, președintele par ...

  • Festivalul medieval „Aradul la anul 1000“, ediția a IV-a

    Festivalul medieval „Aradul la anul 1000“, ediția a IV-a

    Joi, 07 Octombrie, 2021 17:40

    Cea de-a IV-a ediție a Festivalul medieval „Aradul la anul 1000“, eveniment care promovează muzica veche, meșteșugurile tradiționale, instrumentele muzicale tradiționale (multe pe cale de dispariție), va avea loc duminică, 10 octombrie, la Palatul Cultural din Arad, în condiții restrânse pentru a putea fi respectate regulile ...

  • Modernizarea clădirii Complexului Muzeal, inclusă în patrimoniul Consiliului Județean Arad

    Modernizarea clădirii Complexului Muzeal, inclusă în patrimoniul Consiliului Județean Arad

    Sambata, 02 Octombrie, 2021 09:15

    Consiliul Județean Arad a modernizat Palatul Cultural, partea care găzduiește Complexul Muzeal Arad, pentru a pune și mai mult în valoare patrimoniul istoric al Muzeului, a expozițiilor pe care le deține instituția. Prin votul consilierilor județeni, patrimoniul Consiliului Județean a fost întregit cu valoarea acestor lucrări de moderni ...

  • Florin Cîțu a decis să trimită la Palatul Cotroceni demisiile miniștrilor USR PLUS

    Florin Cîțu a decis să trimită la Palatul Cotroceni demisiile miniștrilor USR PLUS

    Miercuri, 08 Septembrie, 2021 10:37

    Premierul Florin Cîțu a decis să trimită azi, 8 septembrie, la Palatul Cotroceni demisiile miniştrilor USR PLUS şi a întocmit lista cu miniștrii care îi va înlocui pe demnitarii demisionari.   Astfel, potrivit unor surse guvernamentale, Florin Cîțu ar urma să preia Ministerul Fondurilor Europene, Dan Vîlcean ...

  • O fetiță de 8 ani s-a pierdut la concertul din fața Primăriei de sâmbătă seara. Polițiștii au găsit-o teafără după doar 15 minute

    O fetiță de 8 ani s-a pierdut la concertul din fața Primăriei de sâmbătă seara. Polițiștii au găsit-o teafără după doar 15 minute

    Duminica, 22 August, 2021 13:23

    În seara zilei de 21 august, pe platoul din fața Palatului Administrativ din Arad a avut loc un concert live, cu un public de câteva mii de persoane.   La un moment dat, sora unei fetițe de 8 ani a anunțat cel mai apropiat polițist că cea mică s-a pierdut.   Polițiștii de la Biroul de Ordine Publică, împreună cu cei ...

  • Un nou sezon de tururi ghidate gratuite la Arad – proiectul „Turist la tine acasă” revine

    Un nou sezon de tururi ghidate gratuite la Arad – proiectul „Turist la tine acasă” revine

    Joi, 05 August, 2021 20:04

    După succesul avut anul trecut, proiectul „Turist la tine acasă” revine cu un nou sezon de tururi ghidate gratuite pentru localnici. La fel ca anul trecut, tururile vor fi organizate săptămânal în fiecare duminică după-amiaza și vor aborda teme diferite. Fiecare ghid voluntar implicat va avea libertatea de spune poveștile ora ...

  • CAD ornamente (din nou) de pe Palatul Cenad

    CAD ornamente (din nou) de pe Palatul Cenad

    Joi, 29 Iulie, 2021 12:18

    Pompierii arădeni au fost solicitați în cursul zilei de joi, pentru a intervenii la îndepărtarea unor ornamente de la Palatul Cenad, care au început să se desprindă…..din nou   Din nou, pentru că nu este prima oară când se întâmplă acest fenomen la Palatul Cenad, și nu numai, acesta aflându-se ...

  • Forme și culori în lumea moluștelor la Muzeul de Științe ale Naturii

    Forme și culori în lumea moluștelor la Muzeul de Științe ale Naturii

    Vineri, 16 Iulie, 2021 10:32

    Complexul Muzeal Arad prezintă publicului o nouă expoziție inspirată din farmecul și magia naturii, expoziția ”Forme și culori în lumea moluștelor” deschisă, prin strădania colecționarilor arădeni prof. Călin Istrate și prof. Simona Opriș, la Muzeul de Științe ale Naturii. Expoziția temporară ”Forme și culori &ici ...

  • Sunt deblocate lucrările la Palatul Copiilor

    Sunt deblocate lucrările la Palatul Copiilor

    Joi, 15 Iulie, 2021 14:46

    Aradul beneficiază de investiții, prin parteneriatul dintre Guvernul PNL și administrația locală. O parte dintre proiectele blocate în timpul guvernării PSD au fost repornite odată cu guvernarea liberală. Un astfel de proiect este construcția Palatului Copiilor.   „A fost aprobată modificarea indicatorilor tehnico-economici și s ...

  • Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a fost remaniat de premierul Florin Cîțu. Interimatul va fi asigurat de Florin Cîțu

    Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a fost remaniat de premierul Florin Cîțu. Interimatul va fi asigurat de Florin Cîțu

    Joi, 08 Iulie, 2021 12:12

    Premierul Florin Cîțu a trimis la Palatul Cotroceni cererea de revocare a ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, au declarat pentru Digi24.ro surse oficiale guvernamentale.    Surse din interiorul PNL susțin că miza schimbării ministrului Finanțelor este legată de războiul intern din partid, respectiv de conflictul deschis î ...

  • Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, concertul „O harpă de poveste“ va avea loc în sala de concerte de la Palatul Cultural

    Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, concertul „O harpă de poveste“ va avea loc în sala de concerte de la Palatul Cultural

    Vineri, 02 Iulie, 2021 16:40

    Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, concertul „O harpă de poveste“, programat să se desfășoare sâmbătă, 3 iulie 2021, în Parcul „Mihai Eminescu“, va avea loc în sala de concerte de la Palatul Cultural, de la aceeași oră 20.30.   Proiectul „O harpă de poveste“ aduce pe scenă ...

  • Noaptea muzeelor și la Arad

    Noaptea muzeelor și la Arad

    Joi, 10 Iunie, 2021 11:25

    Inițiată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfășurat la nivel internațional și aflat anul acesta la a 17-a ediție. Muzee și instituții culturale din zeci de țări europ ...

  • Valiză suspectă abandonată în fața Palatului Copiilor. O echipă pirotehnică și specialiști da la SRI la fața locului

    Valiză suspectă abandonată în fața Palatului Copiilor. O echipă pirotehnică și specialiști da la SRI la fața locului

    Vineri, 04 Iunie, 2021 15:40

    Astăzi, 4 iunie, în jurul orei 14,15, un bărbat a sesizat prin 112 prezența unei valize abandonate pe trotuarul din fața Palatului Copiilor de pe Bd. Revoluției.   Echipajul de ordine publică sosit la fața locului a constatat că cele reclamate se confirmă, fiind vorba despre o valiză abandonată, închisă, cu aspect metalic. &nb ...

  • Dintre cei 2.006 arădeni vaccinați sâmbătă, 360 au ales Maratonul Vaccinării de la Palatul Administrativ

    Dintre cei 2.006 arădeni vaccinați sâmbătă, 360 au ales Maratonul Vaccinării de la Palatul Administrativ

    Duminica, 09 Mai, 2021 13:54

    De la începutul campaniei de vaccinare până sâmbătă, 8 mai, în județul Arad au fost administrate doze de vaccin unui număr de 71.353 persoane ( doză 1) și  doză de rapel pentru un număr de 49.467 persoane.   În ultimele 24 ore au fost vaccinate 2006 persoane,dintre care 939 cu prima doză Pfizer, 13 cu prima ...

  • Atenție!!! CADEEEE tencuiala!Cad Ornamentele! acum de pe CENAD... ghinionul e că mai nou cade pe mașinile parcate!

    Atenție!!! CADEEEE tencuiala!Cad Ornamentele! acum de pe CENAD... ghinionul e că mai nou cade pe mașinile parcate!

    Luni, 15 Februarie, 2021 14:12

    Atenție, cade tencuiala! ne-am obișnuit deja cu plăcuțele avertizoare cu acest mesaj de pe clădirile din centrul Aradului, ce e drept, în ultimul an, s-au mai renovat câteva fațade datorită supraimpozitării, însă ritmul nu e cel pe care ni l-am dorii cu toții.   Astăzi, luni, 15 februarie, s-a întâmplat inevita ...

  • Două cereri în căsătorie au avut loc duminică, 14 februarie 2021, la evenimentul “Îndrăgostit de Arad”, pe platoul din fața Palatului Primăriei

    Două cereri în căsătorie au avut loc duminică, 14 februarie 2021, la evenimentul “Îndrăgostit de Arad”, pe platoul din fața Palatului Primăriei

    Luni, 15 Februarie, 2021 08:46

    Evenimentul organizat duminică, de Primăria Arad,  “Îndrăgostit de Arad”, cu ocazia celebrei sărbători “Valentine,s Day”, a adunat nu mai puţin de 80 de cupluri care au răspuns provocării lansate de administraţie. Cei care au ales duminică să vină pe platoul din faţa Palatului Administrativ, au avut posibilit ...

  • Primarul Bibarț, nemulțumit de bradul din fața Palatului Administrativ a hotărât schimbarea lui, refuzând să plătească actualul brad

    Primarul Bibarț, nemulțumit de bradul din fața Palatului Administrativ a hotărât schimbarea lui, refuzând să plătească actualul brad

    Marti, 08 Decembrie, 2020 13:39

    Bradul din fața Primăriei Arad a fost montat în urmă cu câteva zile iar luminițele au fost aprinse odată cu iluminatul festiv din oraș.   În aceste zile, în mediul on line s-a pornit un val de critici legate de aspectul bradului pe timp de zi. Primăria Arad a decis marți despodobirea acestuia, nemulțumită fiind de as ...

  • Proprietarii de căsuțe din Ștrandul Neptun, invitați de Primăria Arad, joi, în Sala Ferdinand din Palatul Administrativ

    Proprietarii de căsuțe din Ștrandul Neptun, invitați de Primăria Arad, joi, în Sala Ferdinand din Palatul Administrativ

    Miercuri, 18 Noiembrie, 2020 13:21

    Primăria Municipiului Arad invită toate persoanele fizice/juridice care dețin în închiriere/proprietate căsuțe și spații comerciale în incinta Ștrandului Neptun, joi, 19 Noiembrie 2020, ora 14, la sediul Primăriei Municipiului Arad-sala Regele Ferdinand (sala 70). Subiectul întâlnirii îl reprezintă lucrările de ...

  • Renovarea Sălii Iuliu Maniu scoate la lumină frescele originale

    Renovarea Sălii Iuliu Maniu scoate la lumină frescele originale

    Joi, 29 Octombrie, 2020 12:23

    Lucrările de restaurare a Sălii Iuliu Maniu, din Palatul Comitatului (B-dul Revoluției nr. 81) sunt în desfășurare. O echipă de restauratori de la Timișoara lucrează să readucă sala la strălucirea ei inițială. Pentru Arad și pentru România acest obiectiv este important pentru că aici s-a negociat, în 13-14 noiembrie 1918, vii ...

  • Consiliul Județean Arad investește în reabilitarea sălilor de expoziție din Palatul Cultural

    Consiliul Județean Arad investește în reabilitarea sălilor de expoziție din Palatul Cultural

    Luni, 31 August, 2020 16:48

    Sala Expozițională a Complexului Muzeal Arad va intra într-un proces de reabilitare.   „Este un moment important pentru toți iubitorii de cultură, care vor avea ocazia să vadă opere de artă deosebite. Conceptul viitoarei expuneri din Palatul Cultural se axează pe pictura maghiară, austriacă, germană (a doua jumătate de secol XIX ...

  • Ajuns la un grad mare de degradare, Palatul Cenad va fi reabilitat

    Ajuns la un grad mare de degradare, Palatul Cenad va fi reabilitat

    Vineri, 07 August, 2020 15:59

    Reabilitarea Palatului Cenad, prioritate 0 pentru administrația locală, va deveni  certitudine. Totul este posibil grație implicării actualilor proprietari ai imobilului, care au înțeles că numai împreună vor putea readuce frumusețea de odinioară a acestui imobil emblematic din centrul orașului. Cum 20% din această clădire este p ...

  • Gheorghe Falcă: “Suplimentăm fondurile pentru proiectul Palatul Copiilor”

    Gheorghe Falcă: “Suplimentăm fondurile pentru proiectul Palatul Copiilor”

    Marti, 25 Februarie, 2020 14:34

    “Astăzi, împreună cu o delegație a administrației arădene formată din Călin Bibarț, Glad Varga, Iustin Cionca și Sergiu Bîlcea  am participat la o întâlnire cu ministrul Educației, doamna Monica Anisie.Principalele proiecte pe care le-am dezbătut au fost suplimentarea bugetului pentru definitivarea Palatului Copi ...

  • Arhitectul Ludovic Szantay are de sâmbătă o statuie în faţa edificiului pe care l-a proiectat

    Arhitectul Ludovic Szantay are de sâmbătă o statuie în faţa edificiului pe care l-a proiectat

    Duminica, 23 Februarie, 2020 16:45

    Statuia renumitului architect arădean Ludovic Szantay, a fost amplasată a fost amplasată la intrarea în Palatul Cultural din Arad, clădire construită după planurile acestuia, în perioada 1911 – 1913.   Statuia, realizată de sculptorul Kocsis Rudolf, şi a fost dezvelită sâmbătă, în prezența oficialităților lo ...

  • Gheorghe Falcă: „Refacem complet sistemul educațional arădean!”

    Gheorghe Falcă: „Refacem complet sistemul educațional arădean!”

    Joi, 20 Februarie, 2020 19:53

    “Astăzi am avut o vizită de lucru pe șantierul noii clădiri a Palatului Copiilor împreună cu deputatul Glad Varga și inspectorul școlar general, Marius Gondor.În urma acestei vizite am luat legătura telefonic cu doamna Monica Anisie, ministrul Educației și am convenit că este necesară o întâlnire punctuală săptăm& ...

  • Consiliul Județean transformă palatul de pe B-dul Revoluției 81 într-o mândrie națională!

    Consiliul Județean transformă palatul de pe B-dul Revoluției 81 într-o mândrie națională!

    Luni, 10 Februarie, 2020 15:45

    Consiliul Județean este tot mai aproape de finalizarea lucrărilor de renovare a unuia dintre cele mai importante clădiri pentru istoria României moderne: palatul de pe Bulevardul Revoluției nr. 81, unde în zilele de 13-14 noiembrie 1918 s-a negociat viitorul Transilvaniei, în contextul Marii Uniri. În această perioadă se lucreaz ...

  • 24 ianuarie: Hora Unirii, jucată pe platoul din fața Palatului Administrativ

    24 ianuarie: Hora Unirii, jucată pe platoul din fața Palatului Administrativ

    Vineri, 24 Ianuarie, 2020 17:34

    Platoul din fața Palatului Administrativ a fost învăluit astăzi în atmosferă de sărbătoare, „Mica Unire” desăvârșită la 24 ianuarie 1859 fiind sărbătorită printr-o frumoasă ceremonie încheiată cu o Horă a Unirii în care s-au prins mare parte din cei prezenți. Evenimentul a fost organizat de  Ins ...

  • "Ziua Culturii Maghiare" la Muzeul de Istorie

    "Ziua Culturii Maghiare" la Muzeul de Istorie

    Miercuri, 22 Ianuarie, 2020 14:15

    Asociația "Kölcsey" Arad, cu sprijnul Complexului Muzeal Arad, în colaborare cu Muzeul Memorial "Arany János" Salonta, organizează evenimentul muzeal: "Ziua Culturii Maghiare/ A Magyar Kultúra Napja", care va avea loc la Muzeul de Istorie, etaj II (Palatul Cultural - intrarea dinspre Parcul Copiilor), Miercuri, 22 ianuar ...

  • Primăria organizează o dezbatere publică. Cei interesați sunt așteptați la Palatul Administrativ

    Primăria organizează o dezbatere publică. Cei interesați sunt așteptați la Palatul Administrativ

    Luni, 20 Ianuarie, 2020 11:18

    Primăria Municipiului Arad anunţă organizarea unei dezbateri publice, marți, 21.01.2020 de la orele 1530, în sala ”Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ, având ca temă următorul Proiect de Hotărâre:Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 153/2011 privind măsuri de cr ...

  • Concert de colinde la Palatul Cultural

    Concert de colinde la Palatul Cultural

    Joi, 12 Decembrie, 2019 15:01

    Atmosferă de sărbătoare în seara de 10 decembrie la Palatul Cultural când cele două coruri ale Facultății de Teologie din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad au susținut tradiționalul concert de colinde. Cele două coruri ale Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad: Corul bărbătesc „ ...

  • CELE TREI DIVE pe o scenă cu istorie din România. Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu şi Ileana Tonca în concert la Palatul Cultural din Arad

    CELE TREI DIVE pe o scenă cu istorie din România. Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu şi Ileana Tonca în concert la Palatul Cultural din Arad

    Miercuri, 20 Noiembrie, 2019 15:49

    Gala Cele trei Dive revine pe scenele din România, de această dată în premieră în superba ambianţă a Palatului cultural din Arad, cea mai vestică sală de concert a României.Mezzo-soprana Ruxandra Donose, sopranele Teodora Gheorghiu şi Ileana Tonca vor apărea pentru prima dată împreună în această formulă l ...

  • Ediția a III-a a Festivalului Internațional Iubiți Muzica Românească vine la Arad

    Ediția a III-a a Festivalului Internațional Iubiți Muzica Românească vine la Arad

    Vineri, 11 Octombrie, 2019 21:20

    Structura ediției a III-a a Festivalului Internațional Iubiți Muzica Românească!, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, este menită să atragă o mare diversitate de auditori, tinerilor fiindu-le destinată  la începutul de săptămână o memorabilă întâlnire cu Nicolas Simion, unul dintr ...

  • Găsiți-vă “fraierilor” spațiu moca pentru Palatul Copiilor că noi nu vă mai plătim chiria!

    Găsiți-vă “fraierilor” spațiu moca pentru Palatul Copiilor că noi nu vă mai plătim chiria!

    Joi, 03 Octombrie, 2019 11:51

    Inspectoratul Școlar Județean Arad, condus de unica și inegalabila Anca Stoenescu, consilier municipal PSD, a trimis Palatului Copiilor Arad o înștiințare scrisă în data de 23.09.2019, prin intermediul căreia instituția a fost anunțată că Ministerul Educației Naționale nu va mai suporta cheltuielile cu plata chiriei începâ ...

  • Îi doare la “başcheţi”, Palatul Copiilor  în pragul evacuării

    Îi doare la “başcheţi”, Palatul Copiilor în pragul evacuării

    Duminica, 29 Septembrie, 2019 14:41

    Din anul 2008 tot construiesc pe Palatul Copiilor din Arad iar în anul de graţie 2019, adică după 10 ani buni, construcţia nu este gata iar marele inspector general al ISJ Arad dă vina pe primărie, cum că aceasta nu poate să plătească chiria unui sediu pentru Palatul Copiilor pentru că nu le permite legea, deci primăria e naşpa iar Ancuţa ...

  • Din 2 septembrie încep înscrierile la Palatul Copiilor Arad

    Din 2 septembrie încep înscrierile la Palatul Copiilor Arad

    Vineri, 30 August, 2019 09:54

    Palatul Copiilor Arad vine și anul acesta cu o bogată ofertă educațională. Preşcolarii şi elevii din ciclul primar, gimnazial, profesional şi liceal pot alege una sau mai multe activităţi instructiv- educative, din oferta educațională a celor peste 30 de cercuri existente. Înscrieri se fac pe tot parcursul lunii septembrie, de luni pâ ...

  • S-a actualizat situația cadastrală a Palatului Cultural

    S-a actualizat situația cadastrală a Palatului Cultural

    Joi, 01 August, 2019 09:11

    Consilierii județeni au aprobat actualizările cadastrale ale Palatului Cultural, imobil unde funcționează două instituții culturale, Complexul Muzeal și Filarmonica, una fiind în subordinea Consiliului Județean, iar cealaltă în cea a Primăriei.„Practic, în clădirea Palatului Cultural își desfășoară activitatea dou ...

  • Proprietarii din Palatul Cenad au termen până la finalul anului să renoveze

    Proprietarii din Palatul Cenad au termen până la finalul anului să renoveze

    Joi, 11 Iulie, 2019 17:01

    Pentru a evita supraimpozitarea imobilului începând cu data de 1 ianuarie 2020, proprietarii apartamentelor situate în incinta Palatului Cenad au obligația ca, până la data de 31 decembrie 2019, să fie în una din următoarele situații: fie vor fi renovat fațada emblematicei clădiri situate la kilometrul 0 al municipiului, ...

  • Palatul Mocioni-Teleki de la Căpâlnaș de vânzare. Vezi ce sumă vor proprietarii!

    Palatul Mocioni-Teleki de la Căpâlnaș de vânzare. Vezi ce sumă vor proprietarii!

    Duminica, 07 Iulie, 2019 15:15

    Situat în satul Căpâlnaș, comuna Birchiș, conacul a fost reședința familiei Mocioni-Teleki până în anul 1947, când a fost confiscat de stat. Revenit în proprietatea moștenitorilor familiei Teleki (2007), palatul e acum scos la vânzare pentru suma de 1,1 milioane de euro. Suma nu este uriașă, estimările spec ...

  • „Aradul în România Mare”. Expoziție și lansare de carte la Palatul Cultural

    „Aradul în România Mare”. Expoziție și lansare de carte la Palatul Cultural

    Miercuri, 26 Iunie, 2019 10:22

    Miercuri 26 iunie, de la ora 18.00, în foaierul Palatului Cultural, va fi vernisată expoziția „Aradul în România Mare”, concept istoric care a intrat în uz, după Tratatul de Pace de la Paris (1920), ca o realitate obiectivă a dimensiunii țării în comparație cu cea anterioară.În această perioadă (1920 ...

  • De Ziua Drapelului Național va fi înălțat un nou drapel pe catargul din vecinătatea Palatului Administrativ

    De Ziua Drapelului Național va fi înălțat un nou drapel pe catargul din vecinătatea Palatului Administrativ

    Luni, 24 Iunie, 2019 12:58

    Ziua Drapelului Național va fi marcată și în acest an printr-o ceremonie de înălțare a unui drapel nou pe catargul aflat în vecinătatea Palatului Administrativ, spre Palatul Cenad. Conform tradiției, în seara zilei de 25 iunie, drapelul vechi, ce a fost înălțat anul trecut, va fi coborât de pe catarg iar drapelul ...

  • Papa Francisc a ajuns la Palatul Patriarhiei

    Papa Francisc a ajuns la Palatul Patriarhiei

    Vineri, 31 Mai, 2019 16:03

    Papa Francisc a sosit, vineri, în România, pentru o vizită istorică între 31 mai şi 2 iunie. Călătoria apostolică a Papei Francisc în România are loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, şi se desfăşoară sub genericul "Să mergem împreună”. Papa Francisc a ...

  • Târgul de Paști se deschide vineri. Comercianții fac ultimele pregătiri la căsuțele amplasate în fața palatului Administrativ

    Târgul de Paști se deschide vineri. Comercianții fac ultimele pregătiri la căsuțele amplasate în fața palatului Administrativ

    Joi, 18 Aprilie, 2019 13:09

    Târgul de Paști își deschide porțile vineri, ediția din acest an a Târgului de la Arad se va desfășura în perioada 19 aprilie 2019 – 2 mai 2019, pe platoul din faţa Palatului Administrativ și pe strada Romul Veliciu, unde vor putea fi admirate și achiziționate produse specifice sărbătorilor și nu numai. A fost preg ...

  • Grădiniţa „Palatul Fermecat” va fi reabilitată termic

    Grădiniţa „Palatul Fermecat” va fi reabilitată termic

    Joi, 14 Martie, 2019 06:54

    Marţi, 12 martie 2019,  a fost semnat un nou contract de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014- 2020. Este vorba despre proiectul Municipiului Arad care prevede reabilitarea termică a Grădiniței cu Program Prelungit Palatul Fermecat. Având în vedere importanța clădirii, deficiențele constatate, precum și necesitatea in ...

  • Glad Varga (PNL):„Dacă v-ar fi păsat de copii, ați fi alocat bani pentru 
Palatul Copiilor!”

    Glad Varga (PNL):„Dacă v-ar fi păsat de copii, ați fi alocat bani pentru Palatul Copiilor!”

    Joi, 28 Februarie, 2019 08:40

    Deputatul Glad Varga dorește să le reamintească reprezentanților PSD, în special parlamentarilor PSD de Arad, că nu au absolut nici un drept să vorbească despre creșterea alocațiilor, despre arogarea acestui merit, nici măcar despre copii, în general, deoarece nu fac nimic pentru noile generații. „PSD nu are dreptul să vorbeas ...


SUS Pagina:  << 01 02 03 04 >>

Accident grav la Sânleani, 4 victime între care un minor în stare gravă, ajun ...

STIREA ZILEI - Sambata, 03 Mai, 2025 20:08

Accident grav la Sânleani, 4 victime între care un minor în stare gravă, ajun ... Sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 17.00, a avut loc un accident grav la Sânleani în apropiere de sala de evenimente Ava Garden. În incidentul rutier au fost implicate 2 autoturisme care s-au acroșat frontal, în care se afl ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:20

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.   La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 12:41

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 16:54

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:47

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

Joi, 02 Ianuarie, 2025 10:56

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7. ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 16:09

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 09:26

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...



Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.