Stiri cu tag: moneasa

  • Modernizarea drumului Bârsa-Sebiș-Moneasa, necesară pentru dezvoltarea întregii zone

    Modernizarea drumului Bârsa-Sebiș-Moneasa, necesară pentru dezvoltarea întregii zone

    Marti, 03 Martie, 2020 19:28

    Cristian Feieș, consilier județean și administrator public al orașului Sebiș, salută decizia deblocării situației drumului Bârsa-Sebiș-Moneasa-limită județ Bihor.  Începerea lucrărilor a fost amânată din cauza faptului că nu s-a obținut toate aprobările necesare, pe tronsonul Moneasa-limită județ. Conform noilor regle ...

  • Se lucrează pe Bârsa – Moneasa şi Gurahonţ – Dieci – Buteni

    Se lucrează pe Bârsa – Moneasa şi Gurahonţ – Dieci – Buteni

    Luni, 02 Martie, 2020 17:00

    Două drumuri judeţene importante sunt în lucru în acest moment. Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a fost pe teren să vadă stadiul lucrărilor. „În 2016 am promis că vom dezvolta zona aceasta, începând cu infrastructura. Drumul Bârsa – Moneasa este important pentru că asigură a ...

  • Conferința regională a UAV dedicată stațiunii Moneasa

    Conferința regională a UAV dedicată stațiunii Moneasa

    Luni, 30 Septembrie, 2019 10:28

    UAV a organizat la Moneasa, în perioada 23-26 septembrie, o conferință regională intitulată „Cooperare regională și dezvoltare durabilă”. O mare parte a conferinței a fost dedicată dezvoltării unei strategii pentru stațiunea Moneasa și a zonei nord – estice a judeţului Arad precum și a întregului județ, în c ...

  • Moneasa are un nou punct turistic. Clinica privată de recuperare medicală și ozonoterapie

    Moneasa are un nou punct turistic. Clinica privată de recuperare medicală și ozonoterapie

    Vineri, 20 Septembrie, 2019 15:56

    O nouă investiție în domeniul turismului balnear a fost inaugurată ieri la Moneasa, eveniment la care a participat și președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca. Este vorba despre clinica privată de recuperare medicală și ozonoterapie Neoklinik, care și-a amenajat o salină în valoare de 200.000 de euro!,,Felicitări inv ...

  • De ce se mută Festivalul Cântecului Popular din Ţara Zărandului de la Moneasa, la Sebiş

    De ce se mută Festivalul Cântecului Popular din Ţara Zărandului de la Moneasa, la Sebiş

    Miercuri, 14 August, 2019 09:53

    Festivalul Cântecului Popular din Ţara Zărandului, aflat la cea de-a 50-a ediţie, se va desfăşura, la Centrul Cultural din Sebiş, în 25 august, de la ora 19.00. Intrarea liberă. Evenimentul, aflat la ceas aniversar, va avea loc, în acest an, la Centrul Cultural din Sebiş, nu la Teatrul de Vară din Moneasa,  pentru că ne dori ...

  • Baci Pavel din Moneasa, pierdut în pădure a fost găsit de polițiști după zeci de minute de căutări

    Baci Pavel din Moneasa, pierdut în pădure a fost găsit de polițiști după zeci de minute de căutări

    Vineri, 09 August, 2019 10:33

    În după-amiaza zilei de joi 8 august a.c., o femeie din Moneasa, județul Arad a anunțat la postul de poliție din localitate, că soțul a plecat în pădure după vreascuri și nu s-a mai întors. Tanti Leana, așa cum o știu cei din Moneasa a anunțat poliția că soțul ei "Baci Pavel" ( așa cum îl cunosc cei din Moneasa n.r.) a ...

  • Elevi și liceeni au participat la Moneasa la concursul CU VIAȚA MEA APĂR VIAȚA

    Elevi și liceeni au participat la Moneasa la concursul CU VIAȚA MEA APĂR VIAȚA

    Luni, 13 Mai, 2019 19:44

    Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vasile Goldiș al Județului Arad în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad a organizat etapa județeană a concursului Cu viața mea apăr viața, competiție dedicată elevilor școlilor gimnaziale și liceelor. Concursul a fost structurat pe aceste două categorii, gimnaziu și liceu, și a cu ...

  • S-a semnat contractul pentru modernizarea drumului județean Bârsa-Moneasa-limită județ Bihor

    S-a semnat contractul pentru modernizarea drumului județean Bârsa-Moneasa-limită județ Bihor

    Miercuri, 17 Aprilie, 2019 10:22

    Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a semnat astăzi, în fața jurnaliștilor,  contractul pentru modernizarea unuia dintre cele mai intens mediatizate drumuri județene ale Aradului: drumul dintre comuna Bârsa și stațiunea Moneasa și, mai departe, spre limita județului Bihor. „Este un drum județean pe care Co ...

  • Sergiu Bîlcea: Consiliul Județean Arad a semnat pentru modernizarea drumului judeţean  Bârsa - Sebiş - Moneasa - limită judeţ Bihor

    Sergiu Bîlcea: Consiliul Județean Arad a semnat pentru modernizarea drumului judeţean Bârsa - Sebiş - Moneasa - limită judeţ Bihor

    Marti, 16 Aprilie, 2019 15:21

    În cel mult trei luni, începe modernizarea drumului judeţean Bârsa - Sebiş - Moneasa - limită judeţ Bihor! Anunţul a fost făcut astăzi, la Consiliul Judeţean Arad, la semnarea contractului de execuţie a lucrării. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea, a declarat: „Ultima modernizare a acestui dru ...

  • Județul Arad are acum două pârtii de schi. Șiria și Moneasa sunt locațiile în care arădenii se pot bucura de zăpadă

    Județul Arad are acum două pârtii de schi. Șiria și Moneasa sunt locațiile în care arădenii se pot bucura de zăpadă

    Vineri, 21 Decembrie, 2018 09:20

    Acum, județul Arad are două pârtii de schi: una la Șiria și alta la Moneasa, însă la Moneasa primarul a întâmpinat niște probleme. În ziua în care primarul din Moneasa a declarat deschisă pârtia de schi, acesta s-a ales cu o plângere penală pentru executarea acestei construcții fără a deține autoriz ...

  •  15 copii din Republica Moldova în Tabară la Moneasa

    15 copii din Republica Moldova în Tabară la Moneasa

    Marti, 21 August, 2018 08:19

    Consiliul Județean Arad a oferit unui grup de elevi din Republica Moldova o tabără la Moneasa. Tinerii sunt veniţi din Raionul Ungheni, raion înfrățit cu județul Arad.  Cei 15 copii, alături de cadrele didactice însoţitoare, au avut parte astăzi de o scurtă prezentare a județului Arad, din punct de vedere istoric și turistic. &b ...

  • ATENȚIONARE SALVAMONT privind starea traseelor turistice din zona Stațiunii Moneasa, județul Arad

    ATENȚIONARE SALVAMONT privind starea traseelor turistice din zona Stațiunii Moneasa, județul Arad

    Vineri, 10 August, 2018 18:38

    În urma evaluărilor recente privind starea traseelor turistice din arealul Stațiunii Moneasa, județul Arad, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad anunță că jumătate din traseele din masivul Codru-Moma rămân închise! Traseele turistice au fost închise în urma furtunii violente din luna septembrie 2017, c&ac ...

  • S-a semnat contractul pentru modernizarea drumului Bîrsa-Moneasa-limită judeţ Bihor

    S-a semnat contractul pentru modernizarea drumului Bîrsa-Moneasa-limită judeţ Bihor

    Miercuri, 14 Martie, 2018 12:31

    Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a semnat contractul de finanţare a drumului Bîrsa-Moneasa-limită judeţ Bihor, cel de-al treilea şi ultimul finanţat prin PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală). Tronsonul are o lungime de 28 km şi face legătura între DN 79 (din Bîrsa) şi staţiunea Moneasa, continu&a ...

  • Detalii inedite din cantonamentul de la Moneasa. Află declaraţiile antrenorului Cristi Todea, după meciul pierdut de UTA în faţa echipei din Cermei

    Detalii inedite din cantonamentul de la Moneasa. Află declaraţiile antrenorului Cristi Todea, după meciul pierdut de UTA în faţa echipei din Cermei

    Sambata, 27 Ianuarie, 2018 19:43

    Cantonamentul UTA-ei de la Moneasa a luat sfârșit vineri seara  dupa zilele cu antrenamente intense şi istovitoare. Seara,după cină, antrenorii au creat o atmosferă deosebită felicitându-şi jucătorii pentru seriozitatea de care au dat dovadă pe tot parcursul cantonamentului. Momente deosebite au fost şi atunci când s-a c&acir ...

  • Cantonamentul spartan al UTA-ei s-a încheiat cu un amical pierdut împotriva echipei Gloria Lunca Teuz din Cermei

    Cantonamentul spartan al UTA-ei s-a încheiat cu un amical pierdut împotriva echipei Gloria Lunca Teuz din Cermei

    Sambata, 27 Ianuarie, 2018 15:29

    Echipa fanion a Aradului a încheiat vineri cantonamentul de la Moneasa, acolo unde „roș-albii” au fost cazaţi vreme de 8 zile, timp în care Cristi Todea i-a "chinuit" efectiv pe jucători, în încercarea de a duce echipa la un nivel superior atât tactic cât şi al condiţiei fizice. În cea mai mare part ...

  • Consilierului județean Sulincean (PSD) i s-a pus pata pe studii și îl demască pe primarul din Moneasa!

    Consilierului județean Sulincean (PSD) i s-a pus pata pe studii și îl demască pe primarul din Moneasa!

    Miercuri, 08 Noiembrie, 2017 11:49

    Într-un comunicat de presă prost scris, în care se face de râs de mai multe ori, Sulincean spune că dezvoltându-și comuna și străduindu-se să găsească soluții de finanțare, primarul PNL din Ghioroc își face doar datoria pentru care este plătit. Corect! Dar cu câteva rânduri mai sus, același Sulincean &ic ...

  • Ioan Herbei aruncă staţiunea Moneasa în paragină! Finanţare de 5 mil. euro, pierdută din cauza orgoliului primarului!

    Ioan Herbei aruncă staţiunea Moneasa în paragină! Finanţare de 5 mil. euro, pierdută din cauza orgoliului primarului!

    Joi, 02 Noiembrie, 2017 09:57

    În timp ce Ioan Herbei este preocupat de propria imagine şi de răfuieli politice imaginare cu adversarii politici, Staţiunea Moneasa, aflată în păstorirea acestuia,  una dintre cele mai importante obiective turistice din judeţul  Arad, pierde o finanţare de 5 milioane de euro din cauza ignoranţei cu care a fost tratat un proiect ...

  • CJA aşteaptă finanţare pentru tronsonul de drum Bîrsa-Moneasa

    CJA aşteaptă finanţare pentru tronsonul de drum Bîrsa-Moneasa

    Joi, 26 Octombrie, 2017 18:10

    Consiliul Judeţean a finalizat documentaţia privind tronsonul de drum Bîrsa-Moneasa-limită jud. Bihor, depus pentru finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Acest drum are o lungime de 28 de kilometri, iar valoarea lucrărilor este de aproximativ 80 de milioane de lei. „Conform solicitărilor Ministerului Dezvoltării Region ...

  • Traseele montane din Arad, afectate de fenomenele meteo

    Traseele montane din Arad, afectate de fenomenele meteo

    Marti, 17 Octombrie, 2017 10:17

    În urma patrulărilor efectuate pe traseele turistice din zona de vest a Munților Zărand, SALVAMONT Arad avertizează că toate traseele montane au fost parțial afectate de fenomenele meteo extreme din ultima perioadă. Astfel, sute de arbori au fost doborâți de vânt, blocând porțiuni din traseele care pornesc din Șiria, Feredeu ...

  • Afaceristul arădean Teo Morar, patronul Hotelului Crişana, a încetat din viaţă

    Afaceristul arădean Teo Morar, patronul Hotelului Crişana, a încetat din viaţă

    Duminica, 15 Octombrie, 2017 15:23

    Un important om de afaceri arădean, a încetat din viaţă trecând la cele veşnice, în dimineaţa zilei de duminică, 15 Octombrie.  Este vorba de Teo Morar, deţinător al restaurantului Zori de Zi dar şi a hotelurilor Crişana din municipiul Arad şi Hotel Parc din staţiunea Moneasa.   Vestea morţii afaceristului arădean ...

  • Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad închide temporar toate traseele turistice din zona stațiunii Moneasa

    Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad închide temporar toate traseele turistice din zona stațiunii Moneasa

    Vineri, 29 Septembrie, 2017 08:30

    Furtuna violentă din după-masa zilei de 17 septembrie 2017 a doborât sute de arbori pe traseele turistice din zona stațiunii Moneasa, masivul Codru-Moma, acestea devenind impracticabile. Ca urmare a evaluarii efectuate în teren, Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Arad este nevoit să închidă cele 12 trasee turistice de pe ra ...

  • Video spectaculos din timpul urgiei de la Moneasa. Un preot spunea rugăciuni în timp ce terasa pensiunii era luată pe sus!

    Video spectaculos din timpul urgiei de la Moneasa. Un preot spunea rugăciuni în timp ce terasa pensiunii era luată pe sus!

    Luni, 18 Septembrie, 2017 08:10

    Staţiunea Moneasa este cea mai afectată localitate din judeţul Arad, de furtuna care a lovit vestul ţării duminică seara.   Clipele de groază pe care le-au trăit cei care au fost surprinşi de urgia care s-a abătut peste staţiunea Moneasa, au fost surprinse cu telefonul mobil de Andreea K. Şi postate pe pagina personală cu comentariul scur ...

  • Bilanţ catastrofal în Judeţul Arad! Nu mai puţin de 29.000 locuitori din 32 localităţi au fost afectaţi de furia naturii!

    Bilanţ catastrofal în Judeţul Arad! Nu mai puţin de 29.000 locuitori din 32 localităţi au fost afectaţi de furia naturii!

    Duminica, 17 Septembrie, 2017 22:15

    Bilanţ catastrofal după furtuna care a făcut ravagii astăzi în Arad. O persoană a murit la Moneasa, mai multe blocuri şi case au rămas fără acoperişuri şi mai multe autoturisme au fost.  În urma furtunii, telefoanele au început să curgă la numărul unic de urgenţă 112. Nu mai puţin de 174 de solicitări au fost î ...

  • BILANȚ TRAGIC în urma furtunii care a avut loc duminică în vestul țării !

    BILANȚ TRAGIC în urma furtunii care a avut loc duminică în vestul țării !

    Duminica, 17 Septembrie, 2017 19:28

    Furtuna care s-a abătut peste vestul țării a îndoliat cinci familii ! AFLĂ mai multe detalii !UPDATE ora 20:00 - Din nefericire, bilanțul tragic s-a ridicat la 7 morți și zeci de răniți. Printre răniți se află și 6 copii.UPDATE: 20:28- Numărul morților a urcat la opt ! În Arad au fost rănite 5 persoane, iar la Ineu 3 persoane."Bă ...

  • Furia naturii s-a abătut asupra staţiunii Moneasa! Mai multe maşini au fost distruse de copacii puşi la pământ!

    Furia naturii s-a abătut asupra staţiunii Moneasa! Mai multe maşini au fost distruse de copacii puşi la pământ!

    Duminica, 17 Septembrie, 2017 18:00

    Furtuna care s-a abătut asupra judeţului Arad a făcut ravagii şi în staţiunea Moneasa. Arbori seculari au fost rupţi de vântul puternic şi puşi la pământ.Martori de la faţa locului au relatat pentru Ghidul Arădean că deşi urgia naturii a ţinut preţ de aproximativ 10 minute, pagubele sunt însemnate, ridicându-se la ...

  • Cetatea Aradului, ignorată de Guvernul PSD: nu a fost inclusă în Masterplanul pe Turism!

    Cetatea Aradului, ignorată de Guvernul PSD: nu a fost inclusă în Masterplanul pe Turism!

    Miercuri, 09 August, 2017 19:04

    Masterplanul pe Turism a lăsat aproape cu totul pe dinafară Aradul. Un singur obiectiv turistic din Arad se află în atenţia Guvernului PSD: staţiunea Moneasa, şi acela cu o investiţie minimă. Niciunul dintre celelalte obiective nu este avut în vedere de guvernanţi.   Printre proiectele lăsate fără finanţare din partea Guvernul ...

  • Aradul, umilit din nou! Moneasa, pe ultimul loc în țară în Master Planul de turism al Guvernului

    Aradul, umilit din nou! Moneasa, pe ultimul loc în țară în Master Planul de turism al Guvernului

    Marti, 08 August, 2017 14:06

    Stațiunea Moneasa este pe ultimul loc în țară în Master Planul prezentat de Ministerul Turismului, care a și retrogradat stațiunea de interes național Moneasa pe „lista de turism de importanță locală”. Mai mult, Ministerul consideră că Moneasa nu merită nici pârtie de schi, nici investiții în turismul balnear, ...

  • Florin Tripa: Staţiunea Moneasa este cuprinsă în master-planul Guvernului pe turism

    Florin Tripa: Staţiunea Moneasa este cuprinsă în master-planul Guvernului pe turism

    Marti, 08 August, 2017 10:34

    Deputatul social-democrat arădean Florin Tripa salută decizia Guvernului României de a cuprinde staţiunea Moneasa în master-planul pe turism. Prin această decizie, în staţiunea arădeană vor avea loc investiţii masive, iar scopul va fi acela de a pune Moneasa în circuitul internaţional.   „De-a lungul ultimelor lu ...

  • Ioan Nuţu Herbei (primar Moneasa): „Parada Clătitelor a fost o reuşită, cu toată opoziţia PNL şi CJA”

    Ioan Nuţu Herbei (primar Moneasa): „Parada Clătitelor a fost o reuşită, cu toată opoziţia PNL şi CJA”

    Miercuri, 02 August, 2017 13:32

    Ioan Nuţu Herbei (primar Moneasa): „Parada Clătitelor a fost o reuşită, cu toată opoziţia PNL şi CJA”     Ioan Nuţu Herbei, primarul comunei Moneasa, spune că ediţia din acest an a Paradei Clătitelor a fost o reuşită, în condiţiile în care au existat mai multe piedici. Edilul critică acţiunile Consiliului ...

  • Clătita „electorală”. PSD şi PMP au ţinut morţiş să politizeze Parada Clătitelor de la Moneasa şi în acest an

    Clătita „electorală”. PSD şi PMP au ţinut morţiş să politizeze Parada Clătitelor de la Moneasa şi în acest an

    Duminica, 30 Iulie, 2017 14:57

    Cu toate că în acest an, Consiliul Judeţean a decis să nu mai participe la acest eveniment primăriile şi partidetele politice cu standuri, tocmai pentru a mai nu politiza evenimentul, venind în sprijinul comercianţilor  pentru care participarea la un astfel de eveniment presupune un efort financiar, PSD Arad şi PMP Arad, au ignorat ac ...

  • Clătitele au cucerit Moneasa pentru al 17-lea an la rând - Parada Clătitelor 2017

    Clătitele au cucerit Moneasa pentru al 17-lea an la rând - Parada Clătitelor 2017

    Duminica, 30 Iulie, 2017 11:48

    Mare festival mare, în acest weekend, în staţiunea Moneasa, unde zeci de tigăi au fost încinse pentru clătite care de care mai gustoase.  Cea de-a 17 a ediţie a festivalului „Parada clătitelor” are loc în perioada 29-30 iulie în staţiunea Moneasa din judeţul Arad.    Ca în fiecare an, ş ...

  • Parada Clătitelor ediţia a XVII-a la Moneasa

    Parada Clătitelor ediţia a XVII-a la Moneasa

    Marti, 25 Iulie, 2017 14:34

    Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad organizează, în 29 iulie, în staţiunea Moneasa, ediţia a XVII-a a „Paradei Clătitelor”, sub sloganul „Caută-ţi clătita potrivită la Moneasa!”. În 30 iulie, de organizarea evenimentului se ocupă Primăria Moneasa. Persoanele care aleg să meargă ...

  • Parada Clătitelor de la Moneasa ajunge la ediţia a XVII-a

    Parada Clătitelor de la Moneasa ajunge la ediţia a XVII-a

    Marti, 11 Iulie, 2017 12:23

      Cea de-a XVII-a ediţie a Paradei Clătitelor se va desfăşura în staţiunea Moneasa, în zilele de 29 şi 30 iulie. Primăria Moneasa a pregătit pentru publicul prezent un program aparte. În faţa publicului vor evolua: ansambul Cununiţa, Mile Povan, Ioana şi Dragoş Pricop, Petrică şi Ramona Viţa, Fraţii Petreuş, Formaţi ...

  • Moneasa Mountainbike Maraton 2017 (Galerie FOTO)

    Moneasa Mountainbike Maraton 2017 (Galerie FOTO)

    Luni, 03 Iulie, 2017 20:20

    MONEASA MOUNTAINBIKE MARATON 2017, ajuns la ediţia VI-a, este un concurs de mountainbike tip maraton (XCM) care are loc în staţiunea turistică Moneasa din judeţul Arad, fiind deschis tuturor bicicliştilor amatori, începători, sau avansaţi precum şi celor profesionişti.   Moneasa Mountainbike Maraton 2017 s-a desfăşurat pe parcur ...

  • Drumul spre Moneasa, foarte aglomerat duminică după masa !

    Drumul spre Moneasa, foarte aglomerat duminică după masa !

    Duminica, 30 Aprilie, 2017 22:16

    Duminică la orele prânzului, drumul dintre Arad-Ineu a fost foarte aglomerat. Mulți arădeni s-au îndreptat spre stațiunea Moneasa. Toți cei care doresc să petreacă ziua liberă de 1 mai, au ales să meargă într-un loc deosebit, unde găsesc liniște, aer foarte curat și un prilej deosebit de a face un picnic la iarbă verde : ...

  • Eusebiu Pistru: „ Alegerile interne ale PNL vor consolida întreaga organizație!”

    Eusebiu Pistru: „ Alegerile interne ale PNL vor consolida întreaga organizație!”

    Joi, 30 Martie, 2017 11:14

    Ionel Oprea a fost ales, în unanimitate, președintele PNL Moneasa: “Este o bucurie pentru mine să am parte de susținerea tuturor colegilor din organizație pentru această funcție. Nu ne este ușor, având în vedere faptul că nu am câștigat Primăria la alegerile trecute, însă împreună cu echipa de liberali di ...

  • Tăiere ilegală de arbori

    Tăiere ilegală de arbori

    Miercuri, 08 Martie, 2017 14:50

    Sâmbătă 04 martie, a.c., un echipaj al  Postului de Jandarmi Ordine Publică Stațiunea Balneoclimaterică Moneasa, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat un bărbat care tăia arbori în zona Codrutești de pe raza localității Rănușa, județul ...

  • Florin Tripa : Conducerea CJA vorbeşte despre cai verzi pe pereţi, în timp ce teatrul de vară din Moneasa stă să se prăbuşească

    Florin Tripa : Conducerea CJA vorbeşte despre cai verzi pe pereţi, în timp ce teatrul de vară din Moneasa stă să se prăbuşească

    Marti, 21 Februarie, 2017 12:23

    Deputatul PSD Florin Tripa se miră cât de puternic poate fi nivelul de ipocrizie a celor care conduc la ora actuală Consiliul Judeţean Arad.Liderul social democrat consideră că Iustin Cionca şi cei care îl secondează nu au dreptul moral să vorbească despre strategii fanteziste de redresare a staţiunii Moneasa, câtă vreme unicul o ...

  • Consiliul Judeţean vrea includerea Monesei și Căsoaiei în programul de susținere a sporturilor de iarnă

    Consiliul Judeţean vrea includerea Monesei și Căsoaiei în programul de susținere a sporturilor de iarnă

    Miercuri, 01 Februarie, 2017 12:49

    Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a transmis o solicitare  ministrului Turismului în vederea includerii stațiunii Moneasa și a localității Căsoaia în Legea 526/2003 pentru aprobarea Programului Național de Dezvoltare a Turismului „Schi în România”, care va fi actualizat în anul 2017. ...

  • Ai grijă ce postezi pe Facebook, un bihorean a pus pe jar autorităţile cu o filmare neclară

    Ai grijă ce postezi pe Facebook, un bihorean a pus pe jar autorităţile cu o filmare neclară

    Luni, 28 Noiembrie, 2016 22:33

    O postare pe Facebook despre un presupus dezastru ecologic în staţiunea Moneasa a pus pe jar DSVSA-ul din Arad.   Răzvan Harpan, un turist din Oradea, care era în trecere prin staţiunea Moneasa, a postat pe reţeaua de socializare Facebook o înregistrare cu cu lacul din Moneasa, care era acoperit de frunze, însă mai multe p ...

  • UPS ! Fifor şi Căprar semnează ca primarii !

    UPS ! Fifor şi Căprar semnează ca primarii !

    Luni, 26 Septembrie, 2016 12:55

    Într-o invitaţie care poartă printre altele sigla Senatului României, expediată şi semnată de senatorul PSD Mihai Fifor, deputatul PSD Dorel Căprar, şi de primarul PSD al localităţii Moneasa Herbei Ioan Nuţu, este plină de greseli. Se pare că cei trei politicieni au semnat buclucaşa invitaţie precum zicala: "semnezi ca pri ...

  • Glasul Ceaunelor - Moneasa 10 - 11 septembrie

    Glasul Ceaunelor - Moneasa 10 - 11 septembrie

    Miercuri, 07 Septembrie, 2016 10:33

    Evenimentul cultural – gastronomic "Glasul Ceaunelor",se află la cea de-a VII-a ediţie, şi reuneşte în 10  şi 11 septembrie, la Moneasa, 15  echipe care se vor întrece în prepararea tocanei la ceaun. Pe lângă tradiţionala tocană de porc, fasole cu ciolan, gulaş de vită, turiştii sosiţi în staţiune v ...

  • Parada Clătitelor la Moneasa

    Parada Clătitelor la Moneasa

    Marti, 26 Iulie, 2016 15:40

       Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad organizează, în perioada 30 – 31 iulie, în staţiunea Moneasa, ediţia a XVI-a a „Paradei Clătitelor” care, în acest an, se desfăşoară sub sloganul „Clătite adolescentine pentru T(M)INE”. Festivalul debutează sâmbă ...

  • Parada Clătitelor la Moneasa

    Parada Clătitelor la Moneasa

    Vineri, 22 Iulie, 2016 10:16

       Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad organizează, în perioada 30 - 31 iulie, în staţiunea Moneasa, ediţia a XVI-a a „Paradei Clătitelor” care, în acest an, se desfăşoară sub sloganul „Clătite adolescentine pentru T(M)INE”.      Festivalul debutează sâ ...

  • Festivalul Clătitelor la Moneasa

    Festivalul Clătitelor la Moneasa

    Joi, 14 Iulie, 2016 08:36

       În 30 - 31 iulie, staţiunea Moneasa va găzdui ediţia a XVI-a a „Paradei Clătitelor” care, în acest an se desfăşoară sub sloganul „Clătite adolescentine numai pentru T(M)INE”.     În cele două zile vor avea loc spectacole de muzică uşoară dar şi spectacole folclorice susţinut ...

  • Mountainbike Moneasa – la a V-a ediţie

    Mountainbike Moneasa – la a V-a ediţie

    Vineri, 17 Iunie, 2016 11:57

       Clubul Sportiv „Bike For All”, în colaborare cu Consiliul Judeţean Arad şi cu Centrul Cultural Judeţean, organizează la Moneasa cea de a V-a ediţie a concursului de ciclism montan Moneasa Mountainbike Maraton, în perioada 24-26 iunie.     Organizatorii promit o agendă încărcată de evenimente ...

  • Moneasa a găzduit cel mai mare eveniment anual al Federației Române de Speologie

    Moneasa a găzduit cel mai mare eveniment anual al Federației Române de Speologie

    Miercuri, 09 Septembrie, 2015 12:09

    Congresul Național de Speologie – ediția a 43-a a avut loc în județul Arad, în arealul Stațiunii Moneasa, în perioada 02-06 septembrie 2015 și a fost organizat de către Asociația Speologică Speowest Arad sub egida Federației Române de Speologie.  Activitățile evenimentului s-au desfășurat în două etape, ...

  • Moneasa găzduieşte cea mai importantă întâlnire anuală a speologilor din România

    Moneasa găzduieşte cea mai importantă întâlnire anuală a speologilor din România

    Marti, 01 Septembrie, 2015 12:50

    În perioada 2-6 septembrie 2015, în arealul Stațiunii Moneasa va avea loc cea de a 43-a ediție a Congresului Național de Speologie, cea mai mare și cea mai importantă întâlnire anuală a speologilor din România. Congresul Național de Speologie marchează bilanţul unui an de activitate, fiind un forum de exprimare şi dezb ...

  • Recomandare de weekend: Târgul Meşterilor Populari şi Parada Portului Tradiţional de la Moneasa

    Recomandare de weekend: Târgul Meşterilor Populari şi Parada Portului Tradiţional de la Moneasa

    Vineri, 21 August, 2015 10:20

      Pentru acest weekend vă recomandăm să vizitați staţiunea Moneasa, unde, în perioada 22-23 august, se va desfășura cea de-a XIII-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari şi Parada Portului Tradiţional. Pe parcursul celor două zile publicul va asista la o serie de manifestări culturale dedicate tradiţiilor legate de meşteşug ...

  • Târgul Meşterilor Populari şi Parada Portului Tradiţional de la Moneasa, ediția a XIII-a

    Târgul Meşterilor Populari şi Parada Portului Tradiţional de la Moneasa, ediția a XIII-a

    Luni, 17 August, 2015 11:55

        Staţiunea Moneasa din judeţul Arad va găzdui în perioada 22-23 august, cea de-a XIII-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari şi Parada Portului Tradiţional.  Pe parcursul celor două zile publicul va asista la o serie de manifestări culturale dedicate tradiţiilor legate de meşteşuguri, portul, cântecul şi ...

  • Week-end-uri culturale, cu motoare turate şi clătite medievale

    Week-end-uri culturale, cu motoare turate şi clătite medievale

    Miercuri, 15 Iulie, 2015 13:40

    Consiliul Judeţean Arad (CJA) şi Centrul Cultural Judeţean Arad (CCJ) continuă sprijinirea evenimentelor devenite tradiţionale. După Festivalul Părădăicilor, în următoarele două week-end-uri, CJA şi CCR vă inivită la MotoRock, la Pecica (17-19 iulie), respectiv la Parada Clătitelor, la Moneasa (25-26 iulie).  „Sunt două even ...

  • Parada Clătitelor ediția a XV-a

    Parada Clătitelor ediția a XV-a

    Marti, 07 Iulie, 2015 14:24

    Unul dintre cele mai apreciate şi iubite evenimente ale judeţului nostru, Parada Clătitelor a ajuns la cea de-a XV-a ediţie.  Desfăşurat la Moneasa, evenimentul atrage an de an sute de arădeni iubitori de distracţie şi voie bună. Ca de fiecare dată, oragnizatorii, printre care se numără Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean ...


SUS Pagina:  << 01 02 >>

Accident grav între o motocicletă și un motociclu electric în Arad

STIREA ZILEI - Marti, 16 Aprilie, 2024 15:06

Accident grav între o motocicletă și un motociclu electric în Arad Azi, 16 aprilie, în jurul orei 13:00, s-a produs o tamponare între o motocicletă și un motociclu electric pe strada Zimbrului din Arad.   Echipajul cu medic al ambulanței de la SAJ Arad a constatat că bărbatul de 42 de ani, conducătorul m ...

Două victime, dintre care o femeie în stop cardio respirator, în urma unui accident produs pe centura Ineului. Echipajul medical de pe ambulanță a reușit resuscitarea femeii

Luni, 12 Februarie, 2024 09:31

Două victime, dintre care o femeie în stop cardio respirator, în urma unui accident produs pe centura Ineului. Echipajul medical de pe ambulanță a reușit resuscitarea femeii

Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor. &nbs ...

Atac cibernetic la 18 spitale din toată țara. Sistemul e nefuncțional!

Luni, 12 Februarie, 2024 13:30

Atac cibernetic la 18 spitale din toată țara. Sistemul e nefuncțional!

Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...

Șoferii fără poliță RCA la mașină ar putea riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Propunere ASF trimisă în Parlament

Luni, 12 Februarie, 2024 15:40

Șoferii fără poliță RCA la mașină ar putea riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Propunere ASF trimisă în Parlament

Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului. &nb ...

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Luni, 12 Februarie, 2024 16:53

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Luni, 12 Februarie, 2024 17:08

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:49

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...

Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:10

Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...

Supărat că și-a pierdut salariul la păcănele, un bărbat din Grăniceri a vrut să distrugă aparatul de joc

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:13

Supărat că și-a pierdut salariul la păcănele, un bărbat din Grăniceri a vrut să distrugă aparatul de joc

Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Luni, 12 Februarie, 2024 12:14

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...

Lucrări de spălare a rețelelor de apă în localitățile Ineu, Beliu și Tăgădău în cursul zilei de marți

Luni, 12 Februarie, 2024 17:31

Lucrări de spălare a rețelelor de apă în localitățile Ineu, Beliu și Tăgădău în cursul zilei de marți

Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...

Timișoara, primul oraș românesc care va intra oficial în Schengen

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:47

Timișoara, primul oraș românesc care va intra oficial în Schengen

Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:45

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:20

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.   ...



{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.