Stiri cu tag: mai

  • VEZI ce angajați ar putea primi mai puțini bani. Guvernul obligă companiile să facă asta

    VEZI ce angajați ar putea primi mai puțini bani. Guvernul obligă companiile să facă asta

    Vineri, 19 Aprilie, 2019 10:33

    Vești foarte rele pentru acești angajați! Ar putea primi mai puțini bani, iar decizia o va lua GuvernulNoi reguli pentru angajatorii care angajează aceste persoane! Guvernul obligă companiile care procedează în acest mod să plătească contribuția la pensii. Dacă angajatului nu îi va fi mărit salariul brut, el riscă să rămână ...

  • 74 de ani de UTA! „Campioana Provinciei” a sărbătorit prin lansarea volumului „Mircea Axente, de pe maidanele Aradului în casa campioanei lumii”

    74 de ani de UTA! „Campioana Provinciei” a sărbătorit prin lansarea volumului „Mircea Axente, de pe maidanele Aradului în casa campioanei lumii”

    Vineri, 19 Aprilie, 2019 10:15

    Pe 18 aprilie 1945 s-a născut o legendă. Baronul Francisc Neuman, proprietar la acea vreme al fabricilor ITA și a celei de Spirt și Drojdie, și-a înființat propria echipă de fotbal, denumită la început „ITA”, mai apoi „Flamura Roșie” și, din 1958, „UTA”. Echipa avea să devină cea mai titrată din pr ...

  • Cel mai mare turneu de kickboxing al anului, Colosseum Tournament 12, va avea loc la Arad!

    Cel mai mare turneu de kickboxing al anului, Colosseum Tournament 12, va avea loc la Arad!

    Joi, 18 Aprilie, 2019 09:06

    Numele mari ale kickboxingului mondial participă la Arad la Colosseum Tournament 12. Gala va aduce la Arad sportivi cunoscuţi, pregătiţi de legende ale acestui sport, printre care Remy Bonjasky, Peter Aerts şi românul Sebastian Ghiţă. Aradul va fi puternic reprezentat la acest turneu nu doar pentru că îl găzduieşte – arădeanul Ed ...

  • Care va fi ordinea pe buletinele de vot la alegerile europarlamentare din 26 mai

    Care va fi ordinea pe buletinele de vot la alegerile europarlamentare din 26 mai

    Joi, 18 Aprilie, 2019 08:25

    Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit, miercuri, prin tragere la sorţi, ordinea pe buletine de vot la alegerile europarlamentare din 26 mai.   Ordinea stabilită prin tragere la sorţi este următoarea: Poziţia nr. 1 – Partidul Social Democrat Poziţia nr. 2 – Alianţa electorală “Alianţa 2020 USR Plus” Poziţia nr. ...

  • Falcă: „Proiectul de regenerare urbană a Pieţei Catedralei merge mai departe!”

    Falcă: „Proiectul de regenerare urbană a Pieţei Catedralei merge mai departe!”

    Miercuri, 17 Aprilie, 2019 12:22

    Primăria municipiului Arad a luat la cunoştinţă şi respectă decizia instanţei de anulare a Hotărârii Consiliului Local Municipal Arad cu nr. 365 din 21.09.2018 privind aprobarea modificării și completării HCLM nr. 41/2014 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiție &bdquo ...

  • Țucudean și Man , cei mai valoroși jucători din Liga I

    Țucudean și Man , cei mai valoroși jucători din Liga I

    Miercuri, 17 Aprilie, 2019 09:16

    Conform transfermarkt.com, Dennis Man și George Țucudean sunt jucătorii din Liga I cu cea mai mare cotă. Arădenii plecați dela UTAsunt evaluați la 4,5 milioane, respectiv 3,5 milioane de euro. La egalitate cu atacantul CFR-ului se mai află alți doi internaționali români, Alexandru Cicâldău (CSU Craiova) și Ianis Hagi (Viitorul). &nbs ...

  • Cel mai important târg de flori din regiune are loc la Arad, în weekend-ul de Florii

    Cel mai important târg de flori din regiune are loc la Arad, în weekend-ul de Florii

    Luni, 15 Aprilie, 2019 11:30

    Cel mai mare târg de flori, grădinărit și bunuri de larg consum din vestul țării are loc, în perioada 18-21 aprilie, la Expo Arad, care se va transforma în paradisul culorilor vii și a prospețimii.   Ca și în anii trecuți, și ediția din 2019 a Târgului Primăverii aduce laolaltă cei mai buni producători de fl ...

  • De ce este important să avem halate medicale de cea mai bună calitate (Adv)

    De ce este important să avem halate medicale de cea mai bună calitate (Adv)

    Luni, 15 Aprilie, 2019 10:49

    Uniformele de lucru sunt, de multe ori, asociate cu mandria profesionala. Astfel, fie ca vorbim de uniforme de piloti sau de halate medicale, acestea trebuie sa indeplineasca anumite standarde de calitate. Din acest motiv, de fiecare data cand vedem un medic, asistent sau un laborant, astfel de profesionisti ne castiga cu usurinta admiratia si respectul, doa ...

  • Nesimţirea firmei care schimbă pavajul de pe Ştrandul Neptun n-are limite! În loc să depoziteze pavajul scos la groapa de gunoi, a fost mai simplu să-l arunce pe malul  Mureşului

    Nesimţirea firmei care schimbă pavajul de pe Ştrandul Neptun n-are limite! În loc să depoziteze pavajul scos la groapa de gunoi, a fost mai simplu să-l arunce pe malul Mureşului

    Sambata, 13 Aprilie, 2019 16:55

    Lucrările de amenajare de pe Strandul Neptun din Arad sunt în toi, sezonul estival va începe curând, iar pentru ca arădenii să fie primiţi aşa cum se cuvine pe ştrand, se fac tot felul de lucrări de renovare, printre care şi schimbarea pavajului din jurul bazinelor. Până aici totul ok, însă firma care a câştigat ...

  • Una dintre cele mai mari bănci din România are vești proaste pentru clienții săi

    Una dintre cele mai mari bănci din România are vești proaste pentru clienții săi

    Vineri, 12 Aprilie, 2019 09:56

    Clienții uneia dintre cele mai importante bănci din țara noastră au parte de vești îngrijorătoare. Potrivit instituției, clienții vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar. BCR le-a transmis clienților o notificare prin care îi anunță că mărește, începând cu data de 25 iunie 2019, comisioanele la ghișeu ș ...

  • Cionca: ,,Consiliul Județean Arad este printre cele mai eficiente din România la atragerea fondurilor europene”

    Cionca: ,,Consiliul Județean Arad este printre cele mai eficiente din România la atragerea fondurilor europene”

    Marti, 09 Aprilie, 2019 17:33

    Președintele Consiliului Județean Arad, domnul Iustin Cionca, face următoarea declarație de presă pe marginea bugetului Județului Arad pe anul 2019: ,,Bugetul pe anul 2019 al Consiliului Județean Arad este un buget orientat spre investiții și spre dezvoltare. Alocăm 59% din buget pentru investiții, respectiv pentru lucrări la drumurile județene ...

  • Cea mai gustoasă rețetă de prăjitură de post: Negrese

    Cea mai gustoasă rețetă de prăjitură de post: Negrese

    Luni, 08 Aprilie, 2019 09:56

    Nu mai știi ce rețetă de prăjitură, de posst să faci? Îți propunem o rețetă simplă și foarte gustoasă, care este și ieftină. O poți prepara rapid și fără mare efort. Timpi de preparare Timp de preparare: 5 min Timp de gatire: 30 min Gata in: 35 min Ingrediente 280 g făină 240 ml apă 250-280 g zahăr 100 g c ...

  • Paul van Dyk aduce rețeta fericirii, tocmai din spațiu, la Arad Open Air Festival

    Paul van Dyk aduce rețeta fericirii, tocmai din spațiu, la Arad Open Air Festival

    Luni, 01 Aprilie, 2019 17:44

    Arad Open Air Festival își deschide porțile în perioada 28 - 30 iunie 2019, cu o nouă ediție spațială, în același loc deja cunoscut de melomanii din vestul țării - Aeroportul Arad. Acolo, echipajul AOA așteaptă și anul acesta iubitorii de spațiu pentru a decola în cel mai frumos laborator din Univers - Stația Spați ...

  • Factura de Apă-Canal se poate plăti prin mai multe modalitați, nu doar la caserie

    Factura de Apă-Canal se poate plăti prin mai multe modalitați, nu doar la caserie

    Miercuri, 27 Martie, 2019 10:34

    Compania de Apă Arad oferă începând din 2017, de când au fost introduse facturile cu cod de bare, noi modalități de plată a facturilor de apă și de canalizare. Clienții pot opta între a achita facturile la magazinele partenere PAYPOINT, PAYZONE, UN-DOI CENTRU DE PLĂȚI, prin aplicațiile online ale BCR și Banca Transilvania, ...

  • Iustin Cionca: „Aradul primește de două ori mai puțini bani pentru repararea drumurilor județene decât județele asistate social”

    Iustin Cionca: „Aradul primește de două ori mai puțini bani pentru repararea drumurilor județene decât județele asistate social”

    Sambata, 23 Martie, 2019 09:08

     Modul de calcul și alocare a banilor pentru repararea drumurilor județene este incorect și injust. Județele care contribuie cu cei mai mulți bani la bugetul de stat primesc cele mai puține fonduri pentru reparații, iar județele care contribuie puțin sau foarte puțin, primesc de câteva ori mai mult față de cei care susțin economia Rom ...

  • Cristian Sălășan: „În ultimii șase ani Lipova nu a mai primit atâția bani de la Consiliul Județean!”

    Cristian Sălășan: „În ultimii șase ani Lipova nu a mai primit atâția bani de la Consiliul Județean!”

    Sambata, 23 Martie, 2019 08:56

    Consilierul județean Cristian Sălășan, președintele organizației PNL Lipova, a discutat cu conducerea Consiliului Județean Arad unele dintre cele mai importante proiecte ale orașului, susținând nevoia co-finanțării acestora. În ședința extraordinară de astăzi a Consiliului Județean Arad, orașului Lipova i-au fost alocate 200.000 ...

  • Mai multe partide somate să-şi desfiinteze corturile de pe domeniul public

    Mai multe partide somate să-şi desfiinteze corturile de pe domeniul public

    Miercuri, 20 Martie, 2019 22:15

    Direcţia Generală Poliţia Locală prin Serviciul Disciplina în Construcţii şi Afişaj Stradal a somat mai multe filiale judeţene a unor formaţiuni politice pentru faptul că au amplasat pe domeniul public construcţii provizorii de tip cort, fără autorizaţie de construire. Este vorba despre un număr total de 9 corturi aparţinând Parti ...

  • Sergiu Bîlcea: “Parlamentarii PSD au mai votat o dată un buget
 împotriva Aradului”

    Sergiu Bîlcea: “Parlamentarii PSD au mai votat o dată un buget împotriva Aradului”

    Joi, 14 Martie, 2019 06:34

    Bugetul votat de PSD şi ALDE nu aduce investiţiile aşteptate de arădeni. „Au avut a doua şansă să voteze un buget corect, dar parlamentarii PSD au votat fără să gândească, cu ochii închişi, aşa cum le-a dictat Dragnea. Bugetul nu duce bani către investiţii, deci nu va sprijini economia, nu finanţează nici bugetele locale. ...

  • Un bărbat care a incendiat mai multe containere de gunoi din Arad, identificat și sancționat de polițiștii locali

    Un bărbat care a incendiat mai multe containere de gunoi din Arad, identificat și sancționat de polițiștii locali

    Sambata, 09 Martie, 2019 15:48

    Un bărbat în vârstă de 69 de ani a fost amendat de polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine, Liniște Publică și Parcări după ce a incendiat un container de gunoi pe strada Ioan Georgescu din municipiu.  S.I.  nu se află la prima abatere de acest gen, incendiile zilnice provocate de acesta ținând pe jar autorită ...

  • Ionel Bulbuc : „Nici măcar Ministerul Educației nu o mai vrea pe Anca Stoenescu la ISJ Arad”

    Ionel Bulbuc : „Nici măcar Ministerul Educației nu o mai vrea pe Anca Stoenescu la ISJ Arad”

    Marti, 05 Martie, 2019 23:14

    Consilierul local municipal Ionel Bulbuc consideră că retrogradarea Ancăi Stoenescu din funcția de Inspector  Școlar General este o veste îmbucurătoare pentru sistemul de învățământ arădean:   „Telenovela de la Inspectoratul Școlar Județean Arad care o avea ca actor principal pe Anca Stoenescu, pupila lui Fifor ...

  • Mai bine de 4 ha de vegetație uscată au ars la Chișindia

    Mai bine de 4 ha de vegetație uscată au ars la Chișindia

    Luni, 04 Martie, 2019 10:00

    Duminică după-amiaza, pompierii din Sebiș au intervenit la stingerea unui incendiu de vegetație uscată, care s-a intins pe aproximativ 4 ha de teren, în zona Chișindia. De nenumărate ori, pompierii au tras un semnal de alarmă tuturor cetățenilor, legat de incendierea voită a vegetației uscate și de atenția sporită în momentul ...

  • Ai nevoie de un fişet metalic? Iată cum îl alegi pe cel mai bun!

    Ai nevoie de un fişet metalic? Iată cum îl alegi pe cel mai bun!

    Duminica, 03 Martie, 2019 15:41

    Avand rolul de a clasifica si a arhiva in siguranta documentele si actele importante, fisetul metalic este o piesa de mobilier de birou indispensabila intr-un mediu de lucru activ, in care organizarea este punctul forte. Nu putem alege la intamplare un fiset metalic, intrucat numai un specialist in domeniu ar putea sa ne furnizeze informatii pretioase cu pri ...

  • Green Book a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film

    Green Book a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film

    Luni, 25 Februarie, 2019 10:04

    Premiile Oscar 2019. Pelicula “Green Book” a câștigat Oscarul la categoria “cel mai bun fim”, în cadrul celei de a 91-a ediţii a galei premiilor Academiei americane de film.  Câștigătorii celei de a 91-a ediții a galei premiilor Academiei americane de film: Cel mai bun film: Green BookCel mai bun regi ...

  • Când se schimbă buletinele și cum vor arăta noile acte de identitate

    Când se schimbă buletinele și cum vor arăta noile acte de identitate

    Miercuri, 20 Februarie, 2019 10:43

    Vești importante pentru români după ce MAI a anunțat, printr-un comunicat oficial, că buletinele se schimbă în România în perioada următoare, fiind vorba de o decizie luată la nivel european. MAI a anunțat că se schimbă buletinele la nivel european, iar reprezentanţii Preşedinţiei române a Consiliului şi ai Parlame ...

  • Blocurile de pe Tarafului, finalizate mai devreme decât se stabilise iniţial

    Blocurile de pe Tarafului, finalizate mai devreme decât se stabilise iniţial

    Vineri, 15 Februarie, 2019 09:43

    Viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ a verificat stadiul lucrărilor la cele două   blocuri ridicate pe strada Tarafului.  Pentru a soluţiona cel puţin o parte din solicitările pentru locuinţe sociale, administraţia locală a început în toamna anului 2017 construcţia a două imobile cu două etaje, pe fostul amplas ...

  • Acestea sunt cele mai periculoase telefoane .VEZI lista telefoanelor care emit cele mai multe radiații

    Acestea sunt cele mai periculoase telefoane .VEZI lista telefoanelor care emit cele mai multe radiații

    Luni, 11 Februarie, 2019 16:15

    Toată lumea deține un smartphone, deoarece acesta ușurează munca, dar și relațiile interumane. Se pare că riscul la care sunt supuși utilizatorii este major, iar cei mai mulți dintre noi nu știm acest lucru. Potrivit unei analize recente, există riscuri în utilizarea smartphone-urilor, în special radiaţiilor pe care acestea le emi ...

  • Tocmai ce ieșeau de la serviciu și au observat că o casă a luat foc. Povestea celor trei salvatori

    Tocmai ce ieșeau de la serviciu și au observat că o casă a luat foc. Povestea celor trei salvatori

    Luni, 11 Februarie, 2019 08:42

    Proprietarul unei case din Cermei a sunat cu disperare la 112 și a anunțat că a luat foc garajul, iar casa este în pericol. Norocul a făcut ca în acele momente de cumpănă, pe acolo treceau trei pompieri ce tocmai ieșeau de la serviciu. Pompierii tocmai și-au terminat tura și toți trei se îndreptau spre casă cu mașina. &Icir ...

  • Ioan Cristina: „Cel mai mult vor avea de suferit oamenii de la ţară”

    Ioan Cristina: „Cel mai mult vor avea de suferit oamenii de la ţară”

    Miercuri, 06 Februarie, 2019 17:53

    Senatorul Ioan Cristina atrage atenţia că milioane de români vor avea de suferit din cauza subfinanţării medicinei de familie în 2019, ca efect al guvernării iresponsabile a PSD. De altfel, spune senatorul, medicii și-au exprimat deja public nemulțumirea față de subfinanțarea medicinei primare, în domeniu preconizându-se o ...

  • Unic în lume ! Și-a dat părinții în judecată pentru că nu i-au cerut acordul când l-au adus pe lume

    Unic în lume ! Și-a dat părinții în judecată pentru că nu i-au cerut acordul când l-au adus pe lume

    Marti, 05 Februarie, 2019 20:39

    Un indian în vârstă de 27 de ani s-a trezit la această vârstă să facă un gest, care a uimit întreaga lume: el și-a dat părinții în judecată, întrucât aceștia nu i-au cerut acordul când l-au adus pe lume În lumea aceasta sunt diferite cazuri, care te uimesc când auzi de ele, îns ...

  • PSD-jos mâinile de pe banii arădenilor!

    PSD-jos mâinile de pe banii arădenilor!

    Joi, 31 Ianuarie, 2019 10:59

    După ce anul trecut Aradul a fost furat de către Guvernul Dragnea-Dăncilă cu 16 milioane de euro la municipiu și 45 milioane de euro la județ, acum liberalii nu mai tolerează aceste ilegalități și se revoltă împotriva ministrului Teodorovici: „Revolta primarilor din orașele mari dovedește clar că aceștia s-au săturat să fie mini ...

  • Cel mai important târg de organizări de evenimente are loc la Expo Arad

    Cel mai important târg de organizări de evenimente are loc la Expo Arad

    Miercuri, 30 Ianuarie, 2019 10:29

    Începutul lunii februarie aduce la Expo Arad cel mai mare târg de nunți din regiune, în care peste 100 de furnizori din industria organizării de evenimente- din România și din afara țării- își vor expune ofertele anului 2019. Petreceri de Vis se află deja la cea de-a XV-a ediție și reunește specialiști titrați din do ...

  • Cât se câştigă la cel mai bun studio de videochat

    Cât se câştigă la cel mai bun studio de videochat

    Vineri, 25 Ianuarie, 2019 14:16

    Una dintre cele mai profitabile meserii din lume, videochatul cunoaste o ascensiune impresionanta in randul tinerelor care isi doresc o cariera in acest domeniu. Cu cifre anuale de afaceri de ordinul milioanelor de dolari, studiourile de videochat premium reprezinta optiunea ideala pentru o tanara aflata la inceput de drum care isi doreste sa se dezvolte ca ...

  • Leul a luat-o la vale şi nu se mai opreşte! EURO înregistrează un nou RECORD!

    Leul a luat-o la vale şi nu se mai opreşte! EURO înregistrează un nou RECORD!

    Marti, 22 Ianuarie, 2019 16:27

    Ziua și maximul istoric pentru euro în raport cu leul. Moneda euro a continuat să crească în raport cu leul și atinge, marţi un nou maxim istoric la cursul anunțat de BNR, după ce toată săptămâna trecută a doborât record după record.   Moneda euro a continuat să crească în raport cu leul și atinge, marţi,, ...

  • VEȘTI rele pentru toți românii cu rate în lei

    VEȘTI rele pentru toți românii cu rate în lei

    Luni, 21 Ianuarie, 2019 12:20

    Este dezastru pentru românii cu rate! Banca Națională a României a făcut un anunț care îi privește pe românii cu credite în lei. Potrivit BNR, indicele ROBOR, în funcție de care se calculează rata dobânzii la creditele în lei, a exploda . ROBOR la 3 luni, indicele în funcție de care se calculează ...

  • Vineri 18 ianuarie,elevii școlii ”Mihai Eminescu” din Arad vor fi gazdele concursului ”Mai aproape de Eminescu”

    Vineri 18 ianuarie,elevii școlii ”Mihai Eminescu” din Arad vor fi gazdele concursului ”Mai aproape de Eminescu”

    Miercuri, 16 Ianuarie, 2019 10:10

    Vineri, 18 ianuarie 2019, la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” din Arad,  va avea loc Concursul de Creație Literară și Plastică , cu titlul ”Mai aproape de Eminescu”, care se află la etapa  a-II-a, cu participare directă, unde elevii din zece județe ale țării, dar și din Republica Moldova se vor întrece &i ...

  • Începe cel mai aşteptat Targ de Nunţi din ARAD!  Wedding Bouquet! Sâmbătă și Duminică la sala de evenimente Palacio (fosta Biavati)

    Începe cel mai aşteptat Targ de Nunţi din ARAD! Wedding Bouquet! Sâmbătă și Duminică la sala de evenimente Palacio (fosta Biavati)

    Luni, 14 Ianuarie, 2019 15:50

    Doar câteva zile ne mai despart până la unul dintre cele mai aștepte târguri de nunți din zona de Vest a țării - Wedding Bouquet   În acest sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică, la sala de evenimente Palacio (fosta Biavati) va avea loc cea de-a treia ediţie a Târgului de Nunţi - Weddi ...

  • Pe 31 mai vine în România. Este vorba despre Papa Francisc

    Pe 31 mai vine în România. Este vorba despre Papa Francisc

    Vineri, 11 Ianuarie, 2019 12:34

    Pe 31 mai 2019 Suveranul Pontif, Papa Francisc va veni în România, la Bucureștişi și va rămâne în țara noastră pentru trei zile. Este al doilea suveran pontif care vizitează România. Primul a fost Papa Ioan Paul al II-lea în 1999. El a fost primul suveran pontif din istorie care a vizitat o ţară majoritar ortodox ...

  • Vești PROASTE pentru români. Energia electrică mai scumpă decât în 2018

    Vești PROASTE pentru români. Energia electrică mai scumpă decât în 2018

    Joi, 10 Ianuarie, 2019 11:42

    Preţul energiei pe piaţa bursieră spot cu livrare în ziua de joi a ajuns la o medie de 411 lei pe MWh, depăşind cel mai mare nivel de anul trecut, de 406 lei pe MWh, înregistrat pe 3 decembrie 2018, scrie www.agerpres.ro . Preţul energiei cu livrare joi are un maxim de 610 de lei pe MWh în două intervale orare, respectiv între ...

  • LEUL se duce în cap după introducerea noilor TAXE! Cel mai slab leu din istorie! Vin scumpirile!

    LEUL se duce în cap după introducerea noilor TAXE! Cel mai slab leu din istorie! Vin scumpirile!

    Miercuri, 09 Ianuarie, 2019 15:10

    Taxa pe Lăcomie introdusă de GUVERN de la începutul acestui an începe să producă efecte   Leul a scăzut miercuri la un nou minim istoric în fața euro, cursul oficial ajungând la 4,6722 lei pentru moneda europeană, după ce marţi, un euro era cotat la 4,6670 lei potrivit datelor afișate de către Banca Națională a Rom ...

  • Se SCHIMBĂ PAȘAPOARTELE! Vezi cum vor arăta noile documente

    Se SCHIMBĂ PAȘAPOARTELE! Vezi cum vor arăta noile documente

    Miercuri, 09 Ianuarie, 2019 10:44

    Ministerul de Interne a decis schimbarea actualelor pașapoarte. În ședința de Guvern de miercuri se va discuta despre acest aspect, iar odata cu publicarea în Monitorul Oficial, noile modificări vor intra în vigoare.   Noul pașaport va avea o altă culoare, actualul roșul-vișiniu se transformă în roșu-închis. Se ...

  • Pe lângă că nu selectăm deșeurile, mai aruncam și porci morți la gunoi

    Pe lângă că nu selectăm deșeurile, mai aruncam și porci morți la gunoi

    Marti, 08 Ianuarie, 2019 11:20

    România și-a luat angajament față de UE, că vom aduna selectiv tot mai mult în fiecare an, angajându-se ca până în 2020 (douăzeci... douăzeci, vorba unui clasic în viață), să ajungem la un procent de 45% deșeuri colectate selectiv.   În Arad, colectăm mai mult decât puțin, în anul care ...

  • Cele mai tranzitate puncte de frontieră în perioada sărbătorilor de iarnă au fost cele din vestul

    Cele mai tranzitate puncte de frontieră în perioada sărbătorilor de iarnă au fost cele din vestul

    Joi, 03 Ianuarie, 2019 20:30

    Aproximativ 2 milioane de persoane au tranzitat frontiera în perioada sărbătorilor de iarnă   În perioada sărbătorilor de iarnă şi în primele zile ale anului 2019, traficul prin punctele de trecere ale frontierei a înregistrat creșteri faţă de o perioadă normală dar măsurile dispuse de conducerea Poliţiei de Front ...

  • COCKTAILUL FINANCIAR ce ne va face MAI SĂRACI! Ce impozite și taxe a introdus Guvernul de la 1 ianuarie 2019

    COCKTAILUL FINANCIAR ce ne va face MAI SĂRACI! Ce impozite și taxe a introdus Guvernul de la 1 ianuarie 2019

    Miercuri, 02 Ianuarie, 2019 14:35

    Guvernul Dăncilă a introdus de la 1 ianuarie 2019 noi taxe, iar aplicarea anumitor impozite se va prelungi. O parte dintre măsuri se aplică deja de la 29 decembrie 2018, însă altele au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019.   Salariul minim brut creşte de la 1.900 de lei, la 2.080 de lei pentru cei care nu au studii universitare şi 2 ...

  • VEZI cea mai delicioasă rețetă de Lichior de Ouă. Cea mai potrivită băutură de Revelion

    VEZI cea mai delicioasă rețetă de Lichior de Ouă. Cea mai potrivită băutură de Revelion

    Miercuri, 26 Decembrie, 2018 15:58

    Cum se prepară lichiorul de ouă, băutura cremoasă a fiecărui Revelion. VEZI cea mai reușită rețetă Cum se prepară lichiorul de ouă? Câte bordeie, atâtea obiceie… De fapt, nu tocmai, pentru că rețeta lichiorului de ouă nu este extrem de diferită, de la o țară, la alta. Formula clasică este reprezentată, desigur, ...

  • Pregătește de Crăciun cea mai gustoasă salată de Boef cu această rețetă

    Pregătește de Crăciun cea mai gustoasă salată de Boef cu această rețetă

    Joi, 20 Decembrie, 2018 14:57

    Dacă tot se apropie Sărbătorile, iar gospodinele își pregătesc meniul pentru masa de Crăciun, am găsit pentru voi o rețetă pentru salata de boef, care este foarte gustoasă . Salata de boeuf, unul dintre cele mai gustoase preparate de pe mesele festive, iese delicioasă dacă se ţine cont de câteva sfaturi. Radu Anton Roman, regretatul ...

  • Mai multe trenuri au fost oprite pe liniile din judeţul Arad, după prăbuşirea unor copaci

    Mai multe trenuri au fost oprite pe liniile din judeţul Arad, după prăbuşirea unor copaci

    Duminica, 16 Decembrie, 2018 17:34

    Duminică, circulatia feroviară a fost blocată pe Magistrala 200 Arad – Simeria, din cauza mai multor copaci care au căzut pe calea ferată şi au oprit circulaţia a cinci trenuri intre statiile CFR Bârzava si Bătuța, din județul Arad, sute de călători au rămas blocaţi.   Trenurile care au fost blocate in statiile CFR Batuta res ...

  • Românii nu vor mai avea nevoie de vize în această țară

    Românii nu vor mai avea nevoie de vize în această țară

    Vineri, 14 Decembrie, 2018 19:20

    Pentru a ajunge în această țară românii aveau nevoie de o viză care costă 50 de euro,dar de la 1 ianuarie această viză este eliminată Autoritățile tailandeze eliberează viză de intrare și la frontiere, pentru o perioadă de ședere de până la 15 zile. ATENȚIE ! Cetățeni români care doresc să rămână pe te ...

  • Un arădean de numai 28 de ani a murit într-un accident în Italia

    Un arădean de numai 28 de ani a murit într-un accident în Italia

    Vineri, 14 Decembrie, 2018 15:10

    Un tânăr arădean în vârstă de 28 de ani a murit joi dimineata, în jurul orei 10:30 în urma unui accident rutier care a avut loc în Italia la Milano. Șoferul a fugit de la locul faptei Arădeanul se afla pe bicicletă și se îndrepta spre serviciu în  momentul în care a fost spulberat de o mașin ...

  • Incredibil dar adevărat. Efectul miraculos al lămâilor înghețate

    Incredibil dar adevărat. Efectul miraculos al lămâilor înghețate

    Joi, 13 Decembrie, 2018 17:29

    Cu toții știm că lămâile sunt foarte sănătoase și conțin multe vitamine, însă puțini știu că și coaja de lămâie conține de 10 ori mai multe vitamine. Ce efect miraculos au lămâile înghețate Poate nu te-ai gândit niciodată să consumi lămâia înghețată, însă vei afla ce efecte mir ...

  • Cel mai mare sandwich realizat la Timișoara

    Cel mai mare sandwich realizat la Timișoara

    Joi, 13 Decembrie, 2018 16:46

    Vineri 14 decembrie, în Piața Unirii din Timișoara toți cei prezenți vor avea ocazia să vadă cel mai mare sandwich din România.Evenimentul în cadrul căruia va fi realizat cel mai mare sandwich din România va avea loc la Timișoara și este organizat de Direcția de Asistență Socială cu ocazia împlinirii a 101 ani de "C ...

  • A plecat de la domiciliul său din Ineu și nu s-a mai întors

    A plecat de la domiciliul său din Ineu și nu s-a mai întors

    Miercuri, 12 Decembrie, 2018 15:50

    La data de 10 decembrie a.c., a plecat de la domiciliul său din Ineu și nu s-a mai întors, COVACI CLAUDIU, de 17 ani.   Tânărul are următoarele semnalmente: 1,80 m., 95 de kg., păr negru tuns scurt, ochi negri, două alunițe pe obrazul stâng și deasupra buzei superioare.   La data dispariției, acesta purta pantaloni de ...

  • Legea Pensiilor a fost modificată. Se reduce vârsta de pensionare pentru mai multe mii de români!

    Legea Pensiilor a fost modificată. Se reduce vârsta de pensionare pentru mai multe mii de români!

    Miercuri, 12 Decembrie, 2018 15:26

    Vârsta de pensionare se va reduce pentru mii de români. Mamele care adoptă (unul, doi sau toți cei 3 copii) și pe care îi vor crește timp de minim 13 ani, vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare.   Singura condiţie este ca acestea să aibă stagiul minim de cotizare plătit.  Iniţial, legea spunea că ...

  • PSD nu mai are răbdare şi vrea să dea OUG pentru modificarea legilor justiţiei!

    PSD nu mai are răbdare şi vrea să dea OUG pentru modificarea legilor justiţiei!

    Luni, 10 Decembrie, 2018 19:32

    Premierul Viorica Dăncilă a făcut declarații la finalul ședinței PSD, susținută la Palatul Parlamentului, în care s-a votat în unanimitate adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru modificarea legilor justiției.   „A fost o astfel de discuție în CExN. În unanimitate s-a hotărât ca articolele declarate ...

  • 4 mililoane de euro vor transforma zona străzii Mărului într-una dintre cele mai frumoase zone de agrement din municipiu

    4 mililoane de euro vor transforma zona străzii Mărului într-una dintre cele mai frumoase zone de agrement din municipiu

    Marti, 04 Decembrie, 2018 20:38

    Consilierii locali arădeni au fost în unanimitate de acord cu proiectul de revitalizare a zonei strada Mărului. Studiul de fezabilitate ”Revitalizare a zonei strada Mărului și amenajare ca zonă de agrement”, supus votului în cadrul sedinţei ordinare de marţi, 4 decembrie 2018, a fost aprobat. În aproximativ 3 ani de zile ...

  • Curs ”Declanșatori motivaționali, sau cum să ne cunoaștem mai bine colegii și colaboratorii”

    Curs ”Declanșatori motivaționali, sau cum să ne cunoaștem mai bine colegii și colaboratorii”

    Marti, 04 Decembrie, 2018 09:17

    În perioada ianurie – februarie 2019 Camera de Comerţ Arad vă propune cursul Declanșatori motivaționali, sau cum să ne cunoaștem mai bine colegii și colaboratorii.   „Motivaţia este un fenomen complex care afectează o multitudine de factori din mediul organizaţional şi la rândul ei este influenţată de ei. Pentru a ...

  • AFLĂ câteva trucuri simple pentru a păstra căldura în casă mai mult timp

    AFLĂ câteva trucuri simple pentru a păstra căldura în casă mai mult timp

    Vineri, 30 Noiembrie, 2018 09:47

    Ți s-a întâmplat de multe ori să te întrebi de ce nu este suficientă căldură în casă? AFLĂ câteva trucuri simple care te vor ajuta să menții căldura la tine în casă pentru mai mult timpFOLOSIȚI FOLIA DE ALUMINIUPrimul truc simplu pentru a păstra căldura mai mult timp în casă este să acoperiți cu foli ...

  • O femeie fura alături de fiica ei de numai 10 ani, dintr-un magazin pe care-l vizita des

    O femeie fura alături de fiica ei de numai 10 ani, dintr-un magazin pe care-l vizita des

    Sambata, 24 Noiembrie, 2018 12:31

    O femeie în jur de 30 de ani, însoțită de o fetiță de aproximativ 10 ani (n.r. posibil fiica ei) a fost prinsă în timp ce fura haine dintr-un magazin. Gestul femeii este cu atât mai rușinos cu cât ea nu prezintă un bun exemplu pentru copilul care o însoțea. Tânăra femeie vizita respectivul magazin din T ...

  • Târgul de iarnă îşi deschide porţile sâmbătă! Cel mai frumos iluminat de sărbători, inaugurat, la ora 17,30! Vezi aici programul spectacolelor

    Târgul de iarnă îşi deschide porţile sâmbătă! Cel mai frumos iluminat de sărbători, inaugurat, la ora 17,30! Vezi aici programul spectacolelor

    Sambata, 24 Noiembrie, 2018 08:43

    Târgul de Iarnă, manifestare devenită tradiţională în municipiul Arad, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, va fi organizat, anul acesta, în Parcul „Mihai Eminescu“, unde vor fi amplasate căsuțe la care vor fi comercializate produse specifice sărbătorilor de iarnă, dar vor fi organizate și diverse program ...


Aradul sub cod portocaliu de vijelii și averse torențiale

STIREA ZILEI - Luni, 03 Iunie, 2024 10:21

Aradul sub cod portocaliu de vijelii și averse torențiale

Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată pentru jumătate din țară în intervalul de valabilitate: 3 iunie, ora 15:00 – 4 iunie, ora 03:00.  În Banat, Crișana, cea mai mare parte a Tra ...

Două victime, dintre care o femeie în stop cardio respirator, în urma unui accident produs pe centura Ineului. Echipajul medical de pe ambulanță a reușit resuscitarea femeii

Luni, 12 Februarie, 2024 09:31

Două victime, dintre care o femeie în stop cardio respirator, în urma unui accident produs pe centura Ineului. Echipajul medical de pe ambulanță a reușit resuscitarea femeii

Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor. &nbs ...

Atac cibernetic la 18 spitale din toată țara. Sistemul e nefuncțional!

Luni, 12 Februarie, 2024 13:30

Atac cibernetic la 18 spitale din toată țara. Sistemul e nefuncțional!

Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...

Șoferii fără poliță RCA la mașină ar putea riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Propunere ASF trimisă în Parlament

Luni, 12 Februarie, 2024 15:40

Șoferii fără poliță RCA la mașină ar putea riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Propunere ASF trimisă în Parlament

Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului. &nb ...

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Luni, 12 Februarie, 2024 16:53

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Luni, 12 Februarie, 2024 17:08

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:49

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...

Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:10

Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...

Supărat că și-a pierdut salariul la păcănele, un bărbat din Grăniceri a vrut să distrugă aparatul de joc

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:13

Supărat că și-a pierdut salariul la păcănele, un bărbat din Grăniceri a vrut să distrugă aparatul de joc

Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Luni, 12 Februarie, 2024 12:14

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...

Lucrări de spălare a rețelelor de apă în localitățile Ineu, Beliu și Tăgădău în cursul zilei de marți

Luni, 12 Februarie, 2024 17:31

Lucrări de spălare a rețelelor de apă în localitățile Ineu, Beliu și Tăgădău în cursul zilei de marți

Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...

Timișoara, primul oraș românesc care va intra oficial în Schengen

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:47

Timișoara, primul oraș românesc care va intra oficial în Schengen

Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:45

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:20

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.   ...



{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.