Stiri cu tag: liberal

  • Geanina Pistru (PNL): „Continuăm campania 100 femei liberale, 100 de ani de la Marea Unire”

    Geanina Pistru (PNL): „Continuăm campania 100 femei liberale, 100 de ani de la Marea Unire”

    Vineri, 03 August, 2018 19:49

    „Suntem în grafic în ceea ce privește proiectul Organizației de Femei Liberale de a promova doamne și domnișoare de valoare care au ales să se alăture echipei noastre. Săptămâna aceasta am mărit organizația arădeană, primind alături de noi femei care își doresc să contribuie activ la construcția PNL și la proiec ...

  • Proiectul „100 de femei liberale, 100 de ani de la Marea Unire” a adus alte 
10 doamne în PNL!

    Proiectul „100 de femei liberale, 100 de ani de la Marea Unire” a adus alte 10 doamne în PNL!

    Miercuri, 04 Iulie, 2018 14:47

    Campania prin care doamnele şi domnişoarele sunt invitate să se implice în viaţa comunităţii continuă cu succes la PNL. Geanina Pistru, prim-vicepreşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale la nivel național şi Liliana Wass, preşedinta Organizaţiei Municipale OFL Arad au prezentat alte 10 doamne şi domnişoare care au acceptat provocarea d ...

  • Sergiu Bîlcea (PNL): „În timp ce PSD se opune parcării subterane administrația liberală achiziționează 28 de tramvaie noi!”

    Sergiu Bîlcea (PNL): „În timp ce PSD se opune parcării subterane administrația liberală achiziționează 28 de tramvaie noi!”

    Marti, 19 Iunie, 2018 18:39

    „Felicit consilierii PNL care au dat un vot favorabil în ședința CLM de astăzi prin care s-a aprobat proiectul privind achiziționarea a 28 de tramvaie noi și modernizarea a 20 de tramvaie existente. Este un proiect important pentru arădeni, unul care nu ar fi posibil fără administrația liberală. Investiția totală este în valoar ...

  • Partidul Național Liberal, partidul Unirii care a făcut România Mare și modernă!

    Partidul Național Liberal, partidul Unirii care a făcut România Mare și modernă!

    Vineri, 25 Mai, 2018 07:39

    Constituirea statului românesc a fost prima bătălie politică și diplomatică pe care prima generație de liberali a câștigat-o după revoluția de la 1848. Secolul al XIX-lea a fost secolul liberalismului care a reprezentat pentru societatea românească momentul cuplării la spaţiul cultural şi politic al Europei Occidentale. Pentru ...

  • Bogdan Boca (PNL): “Liberalii au votat pentru rezolvarea problemei gunoiului stradal!”

    Bogdan Boca (PNL): “Liberalii au votat pentru rezolvarea problemei gunoiului stradal!”

    Miercuri, 02 Mai, 2018 18:13

    În ședința Consiliului Local Municipal de astăzi consilieriii locali municipali au fost nevoiți să reglementeze situația curățeniei stradale în municipiul Arad. Problema a fost creată de faptul că au existat contestații la licitația pentru desemnarea firmei care se va ocupa de acest serviciu.         ...

  • Geanina Pistru (PNL): „Demarăm proiectul 100 de femei liberale,100 de ani de la Marea Unire!”

    Geanina Pistru (PNL): „Demarăm proiectul 100 de femei liberale,100 de ani de la Marea Unire!”

    Joi, 26 Aprilie, 2018 08:56

    Geanina Pistru, prim-vicepreședite al Organizației Femeilor Liberale la nivel național, împreună cu Liliana Waas, președinte OFL Arad le-au prezentat în conferința de presă de astăzi pe doamnele liberale care au ales să se implice în politica arădeană. De asemenea au prezentat calendarul  acțiunilor  organizației pent ...

  • Bogdan Boca (PNL): „Clubul Liberal își deschide astăzi porțile!”

    Bogdan Boca (PNL): „Clubul Liberal își deschide astăzi porțile!”

    Joi, 19 Aprilie, 2018 08:12

    Președintele Organizației Municipale de Tineret a PNL Arad, Bogdan Boca organizează o serie de dezbateri de idei, politici publice și training-uri în cadrul întâlnirilor Clubului Liberal: „Consider că liberalismul este mai mult decât o doctrină politică, reprezintă un crez, un mod de viață în centrul căruia st ...

  • Femeile liberale luptă împotriva cancerului mamar!

    Femeile liberale luptă împotriva cancerului mamar!

    Miercuri, 04 Aprilie, 2018 16:47

    Una dintre prioritățile Organizației Femeilor Liberale Arad este sănătatea doamnelor de toate vârstele. De aceea femeile liberale au organizat o campanie de informare medicală privind combaterea și prevenția cancerului la sân. În cadrul acestui eveniment cele 100 de arădence prezente au avut ocazia să primească informații esenț ...

  • La ALDE Arad, nu mai curge lapte şi miere. Liberalii roşii se revoltă împotriva liberalului galben, Eusebiu Pistru

    La ALDE Arad, nu mai curge lapte şi miere. Liberalii roşii se revoltă împotriva liberalului galben, Eusebiu Pistru

    Luni, 02 Aprilie, 2018 19:21

      Aşa cum anticipam noi, cei de la Ghidul Arădean, încă de la bun început, acceptarea deputatului Eusebiu Pistru în fruntea filialei arădene, de către liberalii roşii, a fost una de faţadă.   Încă de pe-atunci Eusebiu Pistru a intrat cu bocancii murdari în casa ALDE, aducând odată cu el, o mulţime d ...

  • Florica Cherecheș, președinta femeilor liberale, s-a întâlnit cu arădenii

    Florica Cherecheș, președinta femeilor liberale, s-a întâlnit cu arădenii

    Joi, 29 Martie, 2018 20:58

    Deputata Florica Cherecheș, președinta organizației de femei a PNL (OFL) la nivel național, a fost astăzi la Arad. Florica Cherecheș este inițiatoarea legii pentru combaterea ambroziei.   Legea prevede obligativitatea proprietarilor de terenuri de a combate această plantă, care generează alergii. La sediul Consiliului Județean Arad, doamna ...

  • Campania de donare a sângelui organizată de femeile liberale arădene s-a încheiat cu succes!

    Campania de donare a sângelui organizată de femeile liberale arădene s-a încheiat cu succes!

    Sambata, 17 Martie, 2018 20:11

    Doamnele din Organizația Femeilor Liberale Arad au donat sânge, dar au și îndemnat arădenii să li se alăture în campania „Donează darul vieții”. Astfel, pe parcursul acestei săptămâni aproximativ 30 de persoane s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Arad pentru a dona sânge și celule stem: &bdqu ...

  • Tinerii liberali arădeni au împărțit ceai cald și mâncare oamenilor străzii!

    Tinerii liberali arădeni au împărțit ceai cald și mâncare oamenilor străzii!

    Sambata, 03 Martie, 2018 11:49

    Echipa tinerilor PNL Arad au făcut un gest umanitar în cursul serii de joi. Pe viscolul care s-a lăsat în municipiu tinerii liberali au ieșit în zona Gării și au împărțit ceai cald și sandwich-uri oamenilor străzii care au refuzat să meargă la adăpostul de noapte. Au fost distribuiți aproximativ 20 de litri de ceai cald ...

  • Femeile liberale promovează necesitatea donării de sânge și celule stem!

    Femeile liberale promovează necesitatea donării de sânge și celule stem!

    Miercuri, 28 Februarie, 2018 17:51

    În continuarea campaniei de donare a sângelui demarată în decembrie anul trecut, doamnele din Organizația Municipală a Femeilor Liberale Arad și-au propus să se implice în acțiuni de conștientizare a importanței donării sângelui și a celulelor stem. Ieri doamnele liberale au organizat evenimentul de informare, „ ...

  • Rândurile PSD Arad, rupte de primarul din Pâncota! Fără sprijin financiar de la Guvern, edilul cere ajutorul liberalilor

    Rândurile PSD Arad, rupte de primarul din Pâncota! Fără sprijin financiar de la Guvern, edilul cere ajutorul liberalilor

    Joi, 25 Ianuarie, 2018 13:44

    Dan Pocrişer, primarul oraşului Pâncota rupe rândurile PSD şi cere sprijinul liberalilor de la conducerea Consiliului Judeţean Arad, pentru a-şi putea finanţa proiectele.   După ce a fost lăsat cu ochii în soare de către propriul partid în încercarea de a atrage fonduri prin PNDL, edilul oraşului Pâncota, ...

  • Geanina Pistru aleasă prim-vicepreşedinte la nivel central al Organizaţiei Femeilor Liberale

    Geanina Pistru aleasă prim-vicepreşedinte la nivel central al Organizaţiei Femeilor Liberale

    Luni, 18 Decembrie, 2017 08:10

    Duminică, 17 decembrie, la Palatul Parlamentului, a avut loc congresul OFL al PNL la nivel central. Doamnele din PNL şi-au ales conducerea organizaţiei naţionale, unde arădeanca Geanina Pistru a fost aleasă în funcţia de prim-vicepreşedinte al OFL. Aceasta a candidat la această funcţie  alături de Florica Cherecheş, deputat de Oradea, ...

  • Farmecul Sărbătorilor de Iarnă a cuprins orașul Curtici!

    Farmecul Sărbătorilor de Iarnă a cuprins orașul Curtici!

    Joi, 14 Decembrie, 2017 08:35

    Organizația Femeilor Liberale din Curtici a organizat și în acest an o acțiune deosebită dedicată copiilor. Peste 60 de copii s-au bucurat de o seară minunată în care au avut ocazia să creeze decorațiuni de Crăciun în cadrul atelierilor organizate de doamnele din OFL Curtici. Micuții au colindat, au spus poezii și au prezentat t ...

  • Geanina Pistru dorită în conducerea femeilor liberale la nivel naţional !

    Geanina Pistru dorită în conducerea femeilor liberale la nivel naţional !

    Luni, 11 Decembrie, 2017 09:42

    Alegerile pentru conducerea organizaţiei de femei a PNL intră în linie dreaptă. Potrivit informaţiilor noastre, organizaţia PNL Arad este curtată puternic de toate candidatele care vizează preşedinţia organizaţiei. Este o recunoaştere a forţei PNL Arad, un semn al aprecierii faţă de implicarea şi competenţa unor doamne din oraşul nostr ...

  • Semnal de unitate din partea primarilor PNL. Petru Antal: Primarii liberali rămân alături de partid!

    Semnal de unitate din partea primarilor PNL. Petru Antal: Primarii liberali rămân alături de partid!

    Vineri, 08 Decembrie, 2017 16:33

    Proaspăt-demisionatul deputat Eusebiu Pistru, care a părăsit PNL pentru partidul condus de Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că va fi urmat de mai mulți colegi din fosta sa formațiune, inclusiv primari din județ. Președintele Ligii Aleșilor Locali ai PNL Arad, Petru Antal, consideră că afirmațiile fostului său coleg de partid sunt menite s ...

  • Femeile liberale donează sânge pentru a salva o viață!

    Femeile liberale donează sânge pentru a salva o viață!

    Miercuri, 06 Decembrie, 2017 20:34

    Doamnele liberale din organizația PNL Arad și-au propus să nu rămână indiferente la apelul profesioniștilor din sănătate și au decis să doneze sânge în cadrul unei frumoase acțiuni de conștienizare.                  O parte dintre reprezentantele Or ...

  • Campania PNL „Aradul Liberal!” merge mai departe

    Campania PNL „Aradul Liberal!” merge mai departe

    Vineri, 24 Noiembrie, 2017 08:58

    Campania intitulată „Aradul Liberal!” demarată în toamna anului trecut are continuitate. Astăzi a venit rândul lui Nicolae Rada, fost ofițer ISU, să se alăture acestui proiect, alături de președintele pe municipiu Sergiu Bîlcea, și colegii săi, vicepreședintele Geanina Pistru și Lazăr Faur. „M-am alăturat P ...

  • Liberalii, uniţi de un proiect câştigător

    Liberalii, uniţi de un proiect câştigător

    Marti, 21 Noiembrie, 2017 12:54

    PNL a arătat în ultimele zile o unitate poate surprinzătoare: primarii din judeţ şi liderii partidului au reacţionat ferm şi eficient la atacurile guvernării PSD la adresa bugetelor locale. Protestul primarilor susţinut puternic de conducerea PNL Arad a arătat forţa acestui partid, capabil să se mobilizeze în momentele importante. Prot ...

  • Mircea Purcaru: Liberalii protestează împotriva propriilor proiecte !

    Mircea Purcaru: Liberalii protestează împotriva propriilor proiecte !

    Joi, 16 Noiembrie, 2017 14:51

    Mircea Purcaru, vicepreşedinte ALDE, apreciază poziţia UDMR faţă de moţiunea de cenzură pe care PNL şi USR vor să o iniţieze. „Nu atât refuzul de a semna o moţiune de cenzură evident lipsită de şanse, cât ironiile lui Kelemen Hunor la adresa liberalilor au fost edificatoare. Mai exact, liderul UDMR spunea că nu prea pricepe d ...

  • Femeile Liberale arădene şi-au ales conducerea

    Femeile Liberale arădene şi-au ales conducerea

    Duminica, 12 Noiembrie, 2017 09:28

    Aproximativ 450 de femei din tot judeţul Arad au fost prezente Sâmbătă , 11 noiembrie, la complexul Expo Arad, unde femeile liberale arădene şi-au ales conducerea judeţeană. În funcţia de preşedinte a organizaţiei judeţene a OFL Arad a fost aleasă Garofiţa Popa, care ocupă şi consilier judeţean, aceasta preia ştafeta de la Simon ...

  • PNL prezintă personalităţile care se alătură campaniei „Aradul Liberal”: Doru Stanca

    PNL prezintă personalităţile care se alătură campaniei „Aradul Liberal”: Doru Stanca

    Joi, 09 Noiembrie, 2017 13:53

    Campania „Aradul Liberal” a adus deja alături de PNL Arad câteva personalităţi ale Aradului. „Prin această campanie întărim legăturile cu societatea, aducem alături de proiectele noastre administrative şi politice personalităţi locale, profesionişti în diferite domenii de activitate. PNL Arad este singurul parti ...

  • Iustin Cionca: „BPJ Arad a validat candidaturile femeilor liberale!”

    Iustin Cionca: „BPJ Arad a validat candidaturile femeilor liberale!”

    Miercuri, 08 Noiembrie, 2017 11:44

    “Unul dintre punctele de pe ordinea de zi din ședința BPJ de astăzi a fost validarea candidaturilor doamnelor care își doresc să ocupe funcții în conducerea Organizației Femeilor Liberale Arad. Toate cele 17 funcții de conducere, atât de la județ, cât și de la municipiu au fost validate în unanimitate de către ...

  • Senatorul liberal Ioan Cristina: PSD-ul nu-și lasă deoparte „penalii”

    Senatorul liberal Ioan Cristina: PSD-ul nu-și lasă deoparte „penalii”

    Joi, 02 Noiembrie, 2017 05:41

    Comisia juridică a Senatului a respins proiectul de lege prin care era prevăzută interdicţia expresă pentru condamnaţii penal de a candida la alegerile parlamentare sau la funcţia de preşedinte al României. Decizia de a întocmi un raport de respingere a fost luată cu şapte voturi, în timp ce reprezentanţii PNL şi USR au votat p ...

  • Deputatul Mara Mareş, noul preşedinte al tineretului liberal la nivel naţional

    Deputatul Mara Mareş, noul preşedinte al tineretului liberal la nivel naţional

    Luni, 23 Octombrie, 2017 07:16

    Deputatul Mara Mareş este noul preşedintele al Tineretului Naţional Liberal, a fiind aleasă duminică la Congresul TNL.   Ea şi-a disputat conducerea organizaţiei cu Radu Surugiu, obţinând 545 de voturi, în condiţiile în care contracandidatul său a primit 496 de voturi. În primul tur, Mara Mareş a obţinut 513 v ...

  • Tinerii liberali arădeni şi-au ales conducerea la nivel municipal

    Tinerii liberali arădeni şi-au ales conducerea la nivel municipal

    Luni, 02 Octombrie, 2017 18:11

    Sâmbătă, 30 septembrie, a avut loc Consiliul de Coordonare Local al Tineretului Național Liberal (CCL TNL), filiala Arad, în cadrul căruia a fost ales noul Birou Politic Municipal al tinerilor liberali arădeni cu următoarea structură: preşedinte TNL, prim-vicepreşedinți, vicepreşedinți, secretarul general, secretarul general adjunct ...

  • Glad Varga unic candidat pentru șefia tineretului liberal la congresul din Octombrie

    Glad Varga unic candidat pentru șefia tineretului liberal la congresul din Octombrie

    Luni, 11 Septembrie, 2017 12:18

    Deputatul de Arad Glad Varga este uniculo candidat la şefia tineretului liberal la nivel naţional.   Varga Glad a expus principalele linii ale platformei sale pentru TNL (dând asigurări că are susținerea a peste 17 filiale), iar actualul preşedinte, Sorin Moldovan Moldovan a afirmat pentru publicaţia PSnews.ro că „es ...

  • Simona Stan: “Partidul Național Liberal este un promotor al tradițiilor!”

    Simona Stan: “Partidul Național Liberal este un promotor al tradițiilor!”

    Luni, 31 Iulie, 2017 21:32

    Organizația Femeilor Liberale Sântana a organizat la sfârșitul săptămânii trecute acțiunea "Oamenii Locului".Evenimentul și-a dorit să aducă în atenția comunității tradiția culinară a locului, precum și frumosul port popular local. Actiunea a fost susținută de primarul orașului Sântana, Daniel Tomuța, care le- ...

  • Galerie FOTO| Tinerii liberali, de vorbă cu Ludovic Orban

    Galerie FOTO| Tinerii liberali, de vorbă cu Ludovic Orban

    Duminica, 23 Iulie, 2017 19:00

    Într-un cadru mai puţin formal, la una dintre terasele de pe malul Mureşului, nu mai puţin de 150 de membrii ai organizaţiei de Tineret a PNL, precum şi alti tineri simpatizanti, s-au reunit pentru a socializa şi a dobândi noi experienţe politice. Sâmbătă după amiază, organizaţia Tineretului Naţional Liberal a avut ocazia să ...

  • VIDEO! Ludovic Orban, în vizită la Arad: peste 500.000 locuri de muncă sunt în pericol!

    VIDEO! Ludovic Orban, în vizită la Arad: peste 500.000 locuri de muncă sunt în pericol!

    Duminica, 23 Iulie, 2017 16:11

    Sâmbătă a fost o zi plină pentru organizaţia PNL Arad. Liberalii au primit vizita preşedintelui PNL, Ludovic Orban, care în drum spre muntele Găina, a poposit la Arad.   Acesta a susţinut o conferinţă de presă alături de echipa de conducere a flilialei din Arad, după care s-a retras alături de mai-marii organizaţiei judeţene ...

  • Liberalul Florin Mariș acuză: “PSD recunoaște că autostrăzile și pasajele nu sunt prioritare pentru ei! ”

    Liberalul Florin Mariș acuză: “PSD recunoaște că autostrăzile și pasajele nu sunt prioritare pentru ei! ”

    Vineri, 07 Iulie, 2017 18:12

    Liberalul Florin Mariş aduce acuze grave la adresa PSD-ului. Acesta declară că PSD nu a făcut altceva decâmintă cu neruşinare atunci când le vorbeau românilor despre crearea de indrastructura rutieră. Nici Fifor şi Căprar nu au scăpat "neurecheaţi" de consilierul Liberal, Mariş spunând despre aceştia că au uitat de prom ...

  • Aradul liberal: PNL deschide porţile pentru noi membri!

    Aradul liberal: PNL deschide porţile pentru noi membri!

    Joi, 29 Iunie, 2017 20:55

       Echipa Organizaţiei Municipale a PNL Arad lansează o campanie de deschidere a partidului către oamenii activi din societate. „Aradul liberal” este o campanie care vizează atragerea de noi membri spre PNL şi o serie de evenimente prin care se va încuraja dialogul cu comunitatea locală.    Preşedintele filialei ...

  • Călin Bibarț (PNL): “Proiectul Aradul Liberal deschis oricărui arădean!”

    Călin Bibarț (PNL): “Proiectul Aradul Liberal deschis oricărui arădean!”

    Joi, 29 Iunie, 2017 20:48

       Călin Bibarț, prim-vicepreședintele organizației municipale PNL Arad este de părere că acum, nefiind la guvernare, este momentul prielnic pentru a aduce alături de echipa liberală oameni noi care doresc binele comunității, fără să primeze interesele proprii:    „Ne dorim cât mai mulți oameni să vină spre no ...

  • Doamnele liberale au organizat și în acest an un eveniment special pentru Ziua Copilului!

    Doamnele liberale au organizat și în acest an un eveniment special pentru Ziua Copilului!

    Joi, 01 Iunie, 2017 18:59

    Organizația municipală a femeilor PNL Arad a organizat cu ocazia zilei de 1 iunie evenimentul pentru cei mici, “Oglinda Magică”. Copiii împreună cu părinții au avut parte de costumații haiose, poze la minut, oglinzi masive, dans și muzică în parcul Pădurice: “Este o tradiție ca în fiecare an organizația doamne ...

  • Liberalii și-au desemnat candidații pentru primăriile Almaș și Covăsânț!

    Liberalii și-au desemnat candidații pentru primăriile Almaș și Covăsânț!

    Miercuri, 10 Mai, 2017 18:13

    Alegerile electorale pentru conducerea primăriei comunelor Almaș și Covăsânț vor avea loc în data de 11 iunie. Secretarul general al PNL Arad, Răzvan Cadar are sarcina de a se ocupa de organizarea acestor alegeri: „Împreună cu echipa formată din conducerea partidului, dar și cu secretarii generali adjuncți, Doru Bozga și Bo ...

  • Se scumpesc gazele din toamna lui 2017 !

    Se scumpesc gazele din toamna lui 2017 !

    Sambata, 29 Aprilie, 2017 18:17

    Efectele liberalizării preţului gazelor de producţie internă de la 1 aprilie se vor vedea toamna şi iarna viitoare, când populaţia va avea surprize legate de preţul gazelor, a declarat, marţi, Silvia Vlăsceanu, director executiv al Asociaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), în cadrul conferinţei PRIA Energy.  &b ...

  • Eusebiu Pistru: Numărul delgaților  liberali arădeni trebuie recalculat! Este decizia conducerii centrale a PNL!

    Eusebiu Pistru: Numărul delgaților liberali arădeni trebuie recalculat! Este decizia conducerii centrale a PNL!

    Joi, 13 Aprilie, 2017 13:49

    “Am primit răspunsul de la centru cu privire la sesizarea pe care am făcut-o referitoare la modalitatea de adoptare a deciziei privind norma de reprezentare și calculul numărului de reprezentanți la alegerile organizației județene a PNL Arad.  Așa cum am anticipat, Secretariatul General al Partidului Național Liberal a constatat că num ...

  • Gheorghe Falcă: “Liberalii arădeni au dat un vot clar. Mergem înainte!”

    Gheorghe Falcă: “Liberalii arădeni au dat un vot clar. Mergem înainte!”

    Miercuri, 12 Aprilie, 2017 18:08

    Astăzi a avut loc ședința Colegiului Director al PNL Arad și cea a Colegiului Județean Executiv, în cadrul cărora s-au votat criteriile pentru alegerile la nivelul organizației județene. Cu  doar 3 abțineri s-au aprobat de către membrii prezenți, data alegerilor județene, stabilită în 20 aprilie și numărul delegaților cu drep ...

  • Parlamentarii liberali arădeni au reprezentat România la Congresul PPE

    Parlamentarii liberali arădeni au reprezentat România la Congresul PPE

    Sambata, 01 Aprilie, 2017 09:11

    Săptămâna aceasta, în Malta a avut loc Congresul PPE, programat între două congrese statutare în care se va alege conducerea partidului. Tema congresului a fost „Securizarea viitorului Europei”. Au fost prezenți în jur de 2500 de participanti din peste 40 de tari. Aradul a fost reprezentat de către parlamentarii ...

  • Consilier liberal Barbeș: “PSD și minciuna cu picioare scurte!”

    Consilier liberal Barbeș: “PSD și minciuna cu picioare scurte!”

    Luni, 06 Martie, 2017 18:29

    Liberalul Adrian Barbeș, consilier local municipal, consideră că minciunile PSD-ului aruncate prin vocea deputatului Tripa sunt încă o dovadă a manipulării și nesimțirii acțiunilor social-democraților: Cum era și normal pentru tipul de politică pe care PSD îl practică de mai bine de 27 ani, reprezentanții social-democraților mint ...

  • Florin Tripa : După ce au jefuit ani de zile Spitalul Județean, liberalii plâng că nu mai au bani de investiții

    Florin Tripa : După ce au jefuit ani de zile Spitalul Județean, liberalii plâng că nu mai au bani de investiții

    Miercuri, 01 Martie, 2017 11:02

    Conducerea județului Arad, alături de parlamentarii liberali, continuă campania jalnică prin care încearcă să-și ascundă incompetența și să dea vina pe actualul guvern pentru situația dramatică a sistemului sanitar arădean   „Cei de la Consiliul Județean Arad și, mai nou, marele specialist în Sănătate Eusebiu Pistru ...

  • Parlamentarii liberali arădeni acuză: „Interesul politic a fost mai important decât interesul Aradului”

    Parlamentarii liberali arădeni acuză: „Interesul politic a fost mai important decât interesul Aradului”

    Marti, 07 Februarie, 2017 15:17

    Parlamentarii liberali Eusebiu Pistru, Ioan Cristina şi Glad Varga reclamă faptul că amendamentele pe care le-au formulat, la Legea Bugetului de Stat, au fost respinse pe linie.   „Trebuie să se înţeleagă faptul că aceste amendamente, prin care ceream bani pentru finalizarea Inspectoratului şcolar şi a Palatului Copiilor, pent ...

  • Marius Sulincean : Arădenii pierd un aparat RMN la Spitalul Judeţen datorită incompetenţei liberale

    Marius Sulincean : Arădenii pierd un aparat RMN la Spitalul Judeţen datorită incompetenţei liberale

    Miercuri, 04 Ianuarie, 2017 16:20

    “Am votat pentru oameni care au făcut fapte”, afirma plin de patetism Gheorghe Falcă în vară, ca o recapitulare probabil a sumei nereuşitelor în plan administrativ şi a tuturor proiectelor pentru judeţul Arad care au rămas fără finanţare datorită incompetenţei oamenilor din PNL pe care primarul i-a promovat în funcţ ...

  • Primul liberal de după revoluţie, Radu Câmpeanu, a murit în cursul zilei de Miercuri

    Primul liberal de după revoluţie, Radu Câmpeanu, a murit în cursul zilei de Miercuri

    Miercuri, 19 Octombrie, 2016 21:17

    Radu Câmpeanu, președintele fondator al Partidului Național Liberal (PNL) imediat după Revoluție, s-a stins din viaţă miercuri seară, la 94 de ani.S-a născut la 28 februarie 1922, în București. Provenea dintr-o familie de vechi proprietari în județul Dâmbovița. Tatăl, Dumitru Câmpeanu, a fost prefect liberal de D&aci ...

  • Quintus, despre alegerile parlamentare din iarnă. Vezi predicția liberalului de 99 de ani!

    Quintus, despre alegerile parlamentare din iarnă. Vezi predicția liberalului de 99 de ani!

    Duminica, 09 Octombrie, 2016 11:10

    Prezent la la ședința Consiliului Național de Coordonare a PNL, președintele de onoare al liberalilor, Mircea Ionescu Quintus, a afirmat ca PNL nu a fost niciodata așa puternic ca în prezent și ca va câștiga alegerile parlamentare. "M-am născut în acest partid. Îi cunosc foarte bine soarta, de aproape 100 de ani. Când v ...

  • Liberalii ne-au răspuns în legătură cu felul în care au votat în cazul Oprea, încă aşteptăm un răspuns şi de la domnul Fifor:

Cristina: Senatorii PNL au votat pentru începerea urmăririi penale!

    Liberalii ne-au răspuns în legătură cu felul în care au votat în cazul Oprea, încă aşteptăm un răspuns şi de la domnul Fifor: Cristina: Senatorii PNL au votat pentru începerea urmăririi penale!

    Joi, 22 Septembrie, 2016 11:55

    Senatorul Cristina (PNL): Oprea- o demisie așteptată! Votul din Senatul României din data de 19 septembrie 2016 privind solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea formulării cererii de efectuare a urmăririi penale față de domnul senator Gabriel Oprea – fost ministru al afacerilo ...

  • Dorel Căprar : Bucuria lui Falcă de a se vedea stăpân absolut pe „culorile liberale” a fost de scurtă durată

    Dorel Căprar : Bucuria lui Falcă de a se vedea stăpân absolut pe „culorile liberale” a fost de scurtă durată

    Marti, 16 Februarie, 2016 20:04

       Deputatul PSD Dorel Căprar consideră că cel mai recent conflict intern din PNL Arad, declanşat de demisia lui Remus Guţu, din toate funcţiile deţinute în partid, creionează în ochii cetăţenilor, adevărata înfăţişare a acestei organizaţii.      „În aceast conflict nu există „bun ...


SUS Pagina:  << 01 02 >>

O femeie în vârstă a fost accidentată de un autoturism pe strada Poetului

STIREA ZILEI - Miercuri, 16 Iunie, 2021 12:27

O femeie în vârstă a fost accidentată de un autoturism pe strada Poetului În aceasta dimineață,16 iunie, în jurul orei 10,15, un bărbat de 61 de ani, din Şepreuş, în timp ce conducea un autoturism pe str. Poetului, a accidentat o femeie de 70 de ani, care a traversat în loc nepermis și fără să se asigur ...

Deputatul Bîlcea cere scutirea de la TVA pentru primăriile care accesează proiecte europene

Marti, 15 Iunie, 2021 14:06

Deputatul Bîlcea cere scutirea de la TVA pentru primăriile care accesează proiecte europene

Deputatul PNL de Arad Sergiu Bîlcea face demersuri pentru a ajuta primăriile să implementeze eficient proiecte pentru energie verde cu finanţare europeană. Acesta a adresat o într ...

Erdogan îi așteaptă pe arădeni cu brațele deschise. Răzvan Cadar: „Turiștii pot călători din nou în Turcia, de pe Aeroportul Internațional Arad!”

Joi, 10 Iunie, 2021 19:34

Erdogan îi așteaptă pe arădeni cu brațele deschise. Răzvan Cadar: „Turiștii pot călători din nou în Turcia, de pe Aeroportul Internațional Arad!”

Începând de astăzi,10 iunie, se dă startul curselor charter pentru Antalya, curse care vor opera până la sfârșitul lunii septembrie.   „Este o veste care ...

Bilanţ Pandemie 15 iunie: Niciun caz nou, niciun deces și 49 de cazuri active

Miercuri, 16 Iunie, 2021 06:40

Bilanţ Pandemie 15 iunie: Niciun caz nou, niciun deces și 49 de cazuri active

La nivel local, autorităţile au anunţat noul bilanţ pentru judeţul Arad înregistrat în  ultimele 24 de ore, 0 cazuri  noi de persoane infectate cu S ...

Anchetă la Spitalul Județean Arad. Consum uriaș de morfină pentru pacienții decedați de Covid

Marti, 15 Iunie, 2021 21:41

Anchetă la Spitalul Județean Arad. Consum uriaș de morfină pentru pacienții decedați de Covid

Se fac cercetări la Spitalul Județean din Arad, din cauza unui consum prea mare de morfină descoperit la o secție de terapie intensivă. Aici au fost internați bolnavi de Covid însă, ...

UTA renunță la o echipă. 11 jucători spun ”Adio”

Joi, 10 Iunie, 2021 20:35

UTA renunță la o echipă. 11 jucători spun ”Adio”

Jucătorii care nu vor face parte din lotul echipei UTA pentru viitorul sezon competițional al Ligii I sunt: Alexandru Albu, Valentin Buhăcianu, Cristian Melinte, Andrei Peteleu, Adrian Petre, ...

Pare utopie, dar românii vor primi compensații financiare în cazul întreruperilor neplanificate de energie electrică. Cel puțin așa scrie pe hârtie

Marti, 15 Iunie, 2021 15:34

Pare utopie, dar românii vor primi compensații financiare în cazul întreruperilor neplanificate de energie electrică. Cel puțin așa scrie pe hârtie

ANRE impune operatorilor de distribuție a energiei electrice să plătească compensații financiare clienților afectați de întreruperile neplanificate.   ANRE a aprobat în ...

Au sosit trotinetele electrice cu care va fi dotată Poliția Locală Arad

Miercuri, 09 Iunie, 2021 13:27

Au sosit trotinetele electrice cu care va fi dotată Poliția Locală Arad

În cursul zilei de miercuri, au sosit trotinetele electrice cu care va fi dotată Poliția Locală Arad pentru a putea patrula în zonele mai puțin accesibile cum sunt: Faleza Mureșu ...

Investiţii pentru modernizarea staţiilor de tramvai. Staţiile de tramvai şi autobuz din Arad sunt amenajate pe timp de noapte

Marti, 15 Iunie, 2021 17:02

Investiţii pentru modernizarea staţiilor de tramvai. Staţiile de tramvai şi autobuz din Arad sunt amenajate pe timp de noapte

„Administraţia PNL lucrează pentru un sistem de transport modern. Avem în vedere proiecte mari, realizate atât din fonduri europene cât şi prin efortul administraţiei ...

Valabil și pentru arădeni. Absolvenții de liceu care iau 10 la Bac vor intra gratis la Untold și Neversea

Marti, 15 Iunie, 2021 07:07

Valabil și pentru arădeni. Absolvenții de liceu care iau 10 la Bac vor intra gratis la Untold și Neversea

Organizatorii festivalurilor Untold și Neversea continuă și în acest an campania ,,BAC DE 10”, începută acum 7 ani.   Prin urmare, absolvenții de liceu care iau nota ...

Țânțarii arădeni sunt condamnați la moarte. Prima acțiune de dezinsecție din municipiu

Joi, 10 Iunie, 2021 17:35

Țânțarii arădeni sunt condamnați la moarte. Prima acțiune de dezinsecție din municipiu

Primăria Municipiului Arad va demara săptămâna viitoare prima acţiune de dezinsecţie (delarvizare) în spaţiile deschise de pe domeniul public şi privat al Municipiului Arad. De ...

Două TIR-uri s-au ”pupat” la Săvârșin. Șoferii au scăpat teferi

Marti, 15 Iunie, 2021 13:48

Două TIR-uri s-au ”pupat” la Săvârșin. Șoferii au scăpat teferi

În această dimineață, 15 iunie, a avut loc un eveniment rutier între două autotrenuri pe D.N.7 în localitatea Săvârșin.   Din primele cercetări a rezultat c ...

Focar de pestă porcină la Dezna și Laz. Set de măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii

Luni, 07 Iunie, 2021 16:48

Focar de pestă porcină la Dezna și Laz. Set de măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii

Având în vedere că la efectivele de porci din două exploatații nonprofesionale aflate în satele Laz și Dezna, comuna Dezna, județul Arad, s-a confirmat boala pestă porcin ...

300 de angajați ai firmei Continental din Nădab vor fi afectați datorită relocării activității acesteia la Carei

Marti, 15 Iunie, 2021 07:27

300 de angajați ai firmei Continental din Nădab vor fi afectați datorită relocării activității acesteia la Carei

Continental anunță transferul activităților sale de la fabrica de sisteme de inducție din Nădab la locația de producție de furtunuri din cauciuc de încălzire/răcire din Carei. Tra ...

10 polițiști de la Serviciul de Înmatriculări Vehicule Timiș au fost reținuți pentru luare de mită

Luni, 14 Iunie, 2021 20:22

10 polițiști de la Serviciul de Înmatriculări Vehicule Timiș au fost reținuți pentru luare de mită

Ofițeri de la DGA Timișoara au descins la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Timiș. Au chemat 10 dintre polițiștii angajați la ...

Electric Castle revine cu surprize în această vară la Cluj

Marti, 08 Iunie, 2021 14:45

Electric Castle revine cu surprize în această vară la Cluj

Electric Castle vine cu o nouă surpriză anul acesta! Organizatorii au pregătit 10 zile cu peste 400 de evenimente în peste 30 de locații din Cluj-Napoca și Bonțidas scrie monitorulcj. ...

În curând românii vor umbla cu două portofele la ei. Comisia Europeană vrea portofel de identitate digitală

Vineri, 04 Iunie, 2021 07:10

În curând românii vor umbla cu două portofele la ei. Comisia Europeană vrea portofel de identitate digitală

Comisia Europeană a propus, joi, 3 iunie, cadrul pentru crearea unui sistem de identificare digitală europeană, de care vor putea beneficia toţi cetăţenii europeni, rezidenţii şi în ...



{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.