Stiri cu tag: cil

  • Primăria Arad continuă să acorde facilităţi la transportul public local pentru elevi, pensionari şi donatori de sânge

    Primăria Arad continuă să acorde facilităţi la transportul public local pentru elevi, pensionari şi donatori de sânge

    Marti, 17 Septembrie, 2019 16:44

    În luna martie a acestui an au fost aprobate cu unanimitate de voturi  facilităţile de care pot beneficia elevii, pensionarii, dar şi donatorii de sânge care folosesc transportul public local din municipiu. Astfel, de jumătate de an, de gratuitate pe mijloacele de transport în comun beneficiază  persoanele cu vârsta de ...

  • Vineri, 13 şi Viorica

    Vineri, 13 şi Viorica

    Vineri, 13 Septembrie, 2019 17:49

    13 septembrie, se serbătoreşte în fiecare an …Ziua Pompierului Român. Şi la Arad s-a sărbătorit, şi evident că la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad de pe strada Şaguna, şi evident că evenimentul a fost marcat ca atare. Printre invitaţi am remarcat prezenţa edilului oraşului, prefectului judeţului, pre ...

  • Dăncilă îi dă liber lui Fifor de la Ministerul de Interne

    Dăncilă îi dă liber lui Fifor de la Ministerul de Interne

    Joi, 12 Septembrie, 2019 13:03

    După povestea care i-a explodat în față lui Mihai Fifor cu scăldatul alături de comisarul șef de poliție Nicolae Bătrîn, adjunctul Inspectoratului de Poliției Arad, și un membru ALDE Arad, Liviu Tuturici, se pare că nu mai este “în cărți” la ministerulș unde a fost numit interimar după ce a fost remaniată Carmen ...

  • Transport gratuit pentru elevii care nu se pot școlariza în localitatea de domiciliu

    Transport gratuit pentru elevii care nu se pot școlariza în localitatea de domiciliu

    Luni, 09 Septembrie, 2019 21:37

    Din fondurile alocate de Ministerul Educației Naționale se decontează transportul elevilor care nu se pot școlariza în localitatea de domiciliu.Până în prezent, Inspectoratul Școlar Județean Arad a alocat unităților de învățământ sumele necesare pentru decontarea integrală a drepturilor cuvenite elevilor, la aceast ...

  • Dăncilă şi Fifor huiduiţi la Constanţa. Sătulă, Dăncilă amenință protestatarii cu o lege pentru “incriminarea defăimării și calomniei”

    Dăncilă şi Fifor huiduiţi la Constanţa. Sătulă, Dăncilă amenință protestatarii cu o lege pentru “incriminarea defăimării și calomniei”

    Duminica, 01 Septembrie, 2019 20:34

    Premierul Viorica Dăncilă împreună cu secretarul general al PSD, Mihai Fifor au făcut duminică o vizită la Constanţa, însă au fost primiţi cu huiduieli, protestatarii i-au strigat premierului printre altele: “Analfabeta”.   „Dacă atât îi duce mintea, atât fac” a spus premierul vădit dera ...

  • UTA se deplasează la Timișoara sâmbătă, pentru duelul cu Ripensia. Balint: „O deplasare foarte dificilă,  ne dorim să continuăm forma bună”

    UTA se deplasează la Timișoara sâmbătă, pentru duelul cu Ripensia. Balint: „O deplasare foarte dificilă, ne dorim să continuăm forma bună”

    Joi, 22 August, 2019 09:24

    Odată cu încheierea etapei a treia din Liga II, trei echipe au maxim de puncte: UTA, Gloria Buzău și Turris-Oltul Turnu Măgurele. Buzoienii sunt primii, deoarece au un gol în plus înscris față de „Bătrâna Doamnă”, golaveraj 10-1 față de 9-0, în timp ce teleormănenii au 8-1. E de menționat și faptul că & ...

  • Gala de operă Open Air în Parcul Reconcilierii

    Gala de operă Open Air în Parcul Reconcilierii

    Miercuri, 21 August, 2019 10:28

    Cea de a XIII-a ediție a Galei de operă Open Air, evenimentul care precede stagiunea de toamnă a Filarmonicii, se desfășoară în prima Duminică a lunii Septembrie, la ora 20.00, în Parcul Reconcilierii. Propusă sub conducerea lui Hermann Szabolcs, dirijorul Teatrului de Operetă din Budapesta, seara de 1 Septembrie etalează o mixtura de ...

  • N-avem autostrăzi dar pe ei nu-i deranjează…Dăncilă şi Fifor se deplasează cu elicopterul

    N-avem autostrăzi dar pe ei nu-i deranjează…Dăncilă şi Fifor se deplasează cu elicopterul

    Vineri, 16 August, 2019 14:28

    ”E la latitudinea partidului ce mijloace are ca să-și poată face campania. Nu folosim bani publici. Cred că e dreptul partidului să ia decizii, mai ales când timpul nu permite să ajungi rapid în locuri mai îndepărtate”, a spus Dăncilă. Reamintim că Moldova este singura regiune istorică fără o autostradă, iar mișc ...

  • Dezinsecții la sol contra țânțarilor, gândacilor, muștelor și târâtoarelor, în municipiu

    Dezinsecții la sol contra țânțarilor, gândacilor, muștelor și târâtoarelor, în municipiu

    Miercuri, 14 August, 2019 19:48

    În nopțile de 12 și 13 august 2019, Primăria Municipiului Arad a reluat activitatea de dezinsecție pe fâșiile verzi plantate, spațiile verzi de la condominii, parcuri, scuaruri, malurile Mureșului și Mureșelului acoperind o suprafață de 281.55 ha.Produsul utilizat a fost Soldat trio EC 200, produs Bayern, care are ca și componente tre ...

  • Tomograf pentru scanarea copacilor: o achiziție a Primăriei pentru un oraș verde

    Tomograf pentru scanarea copacilor: o achiziție a Primăriei pentru un oraș verde

    Marti, 13 August, 2019 12:52

    Primăria Municipiului Arad a achiziționat un tomograf cu ajutorul căruia se vor scana copacii pentru a identifica defectele existente în interiorul acestora.   Tomograful realizează 3 tipuri de scanări, și anume, o scanare sonică, una electrică și una dimensională. În urma acestor scanări un soft specializat realizează structur ...

  • Ministrul Educației Ecaterina Andronescu a fost demisă din funcție. AFLĂ motivul demiterii

    Ministrul Educației Ecaterina Andronescu a fost demisă din funcție. AFLĂ motivul demiterii

    Vineri, 02 August, 2019 14:52

    Ecaterina Andronescu a fost demisă vineri 2 august de către premierul Viorica Dăncilă. AFLĂ motivulMinistrul Educației este al doilea-lea ministru demis după tragedia de la Caracal. Ecaterina Andronescu a aflat de pe Facebook despre demiterea domniei sale. Ea nu a fost contactată de premierul Dăncilă, cu privire la demitere. Androneasca a fost ...

  • Echipa fantasticilor dă tonul schimbării!

    Echipa fantasticilor dă tonul schimbării!

    Vineri, 02 August, 2019 14:16

    Tinerii liberali din TNL Arad au lansat o campanie care invită la implicare, acţiune şi schimbare. „Sunteţi fantastici! Expresia aceasta folosită de preşedintele Klaus Iohannis, care a apreciat implicarea şi votul tinerilor ne inspiră şi ne obligă. Suntem cu adevărat fantastici dacă punem umărul la schimbare, şi asta vrem să facem. Echip ...

  • SCHIMBARE importantă pentru toți șoferii ! AFLĂ despre ce este vorba

    SCHIMBARE importantă pentru toți șoferii ! AFLĂ despre ce este vorba

    Joi, 01 August, 2019 06:37

    Se dorește o schimbare importantă pentru toți șoferii, fapt ce va duce la scăderea numărului de accidente. AFLĂ despre ce este vorbaPremierul Viorica Dăncilă a anunțat că toate trecerile de nivel al drumurilor naționale cu căile ferate vor fi iluminate. Pentru acest lucru Guvernul va acorda 35 de milioane de lei, bani pentru montarea st&aci ...

  • VEȘTI extraordinare pentru elevi ! Când este posibil să înceapă școala

    VEȘTI extraordinare pentru elevi ! Când este posibil să înceapă școala

    Miercuri, 31 Iulie, 2019 16:18

    Potrivit unui ordin de ministru Ecaterina Andronescu a stabilit că școala începe pe data de 9 septembrie 2019. Guvernul dorește să schimbe această zi de începere a noului an școlarGuvernul vrea să modifice data începerii noului an școlar iar premierul dăncilă ia cerut ministrului Ecaterina Andronescu să prelungească vacanța de ...

  • Mihai Fifor, linguşeli strategice: o compară pe Dăncilă cu Ştefan cel Mare!

    Mihai Fifor, linguşeli strategice: o compară pe Dăncilă cu Ştefan cel Mare!

    Sambata, 27 Iulie, 2019 12:31

    Revenirea lui Mihai Fifor în Guvern, pe post de aghiotant al Vioricăi Dăncilă a debutat cu o declaraţie plină de slugărnicie. Potrivit presei centrale, Fifor a comparat-o pe Dăncilă cu Ştefan cel Mare şi campania electorală pentru prezidenţiale cu lupta de la Podul Înalt. „Cum ar fi să vezi vasluienii că se aliniau în sp ...

  • PSD şi Dăncilă nu sunt soluţii pentru România

    PSD şi Dăncilă nu sunt soluţii pentru România

    Joi, 25 Iulie, 2019 14:50

    Desemnarea candidatului PSD pentru preşedinţia României, în persoana primului ministru Viorica Dăncilă, arată că acest partid nu are soluţii viabile pentru ţară, consideră Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad.„Tot ce poate să propună PSD în acest moment este doamna Dăncilă: un prim ministru slab, care a ...

  • Viorica Dăncilă este candidatul PSD la alegerile prezidențiale "Am încredere în mine"

    Viorica Dăncilă este candidatul PSD la alegerile prezidențiale "Am încredere în mine"

    Miercuri, 24 Iulie, 2019 09:16

    Comitetul Executiv al PSD a decis marți, cu doar două voturi împotrivă, să o desemneze pe Viorica Dăncilă drept candidat al partidului la alegerile prezidențiale, după ce, anterior, ea fusese votată și de către Biroul Permanent. Dăncilă va trebui validată și de către Congresul PSD, programat să aibă loc pe 3 august. Dăncilă a rămas ...

  • Dăncilă provoacă haos. Alertă pentru românii care au copii! S-a dat o Ordonanță bombă

    Dăncilă provoacă haos. Alertă pentru românii care au copii! S-a dat o Ordonanță bombă

    Joi, 18 Iulie, 2019 15:02

    Guvernul condus de Viorica Dăncilă a adoptat o Ordonanță de Urgență care lovește în toți cei care au copii. Este vorba de eliminarea unei facilități. Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 51/2019 prin care transportul județean de persoane a fost eliminat din sfera serviciilor publice. Acest demers dă o lovi ...

  • Festivalul PĂRĂDĂICILOR la ediția a XI-a

    Festivalul PĂRĂDĂICILOR la ediția a XI-a

    Luni, 08 Iulie, 2019 09:37

    În acest an, trei zile au fost dedicate diverselor activități din cadrul FESTIVALULUI PĂRĂDĂICILOR, ediția a XI-a. Evenimentul a început cu concursul de pescuit la Balta Macea ce a avut loc vineri, iar sâmbată, s-a derulat concursul de ciclism pentru amatori, Festivalul părădăcilor pe biciclete. Traseul cicliștilor de 34 d ...

  • Festivalul Părădăicilor, la a XI-a ediție!

    Festivalul Părădăicilor, la a XI-a ediție!

    Luni, 01 Iulie, 2019 17:04

    Macea găzduiește, la sfârșitul săptămânii viitoare, cea de a XI-a ediție a Festivalului Părădăicilor, un eveniment organizat de Consiliul Județean, Centrul Cultural Județean, Primăria și Consiliul Local Macea, în colaborare cu Asociația Experiența Multisport.  Festivalul Părădăicilor de la Macea, care de la an la an s ...

  • Se apropie Festivalul Părădăicilor Ediția a XI-a, care va avea loc la Macea în perioada 5-7 iulie.VEZI programul

    Se apropie Festivalul Părădăicilor Ediția a XI-a, care va avea loc la Macea în perioada 5-7 iulie.VEZI programul

    Marti, 25 Iunie, 2019 14:07

    Mare sărbătoare se apropie la Macea, în perioada 5-6-7 IULIE 2019 când va avea loc FESTIVALUL PĂRĂDĂICILOR , ce se află în acest an la ediția a XI-a. VEZI programulOrganizatorii vă invită și in acest an, să vă bucurați de produsele bio din zona localității Macea să vă bucurați de muzică tradițională, port local, dar nu ...

  • Echipele românești și-au aflat adversarii din primele două tururi preliminare ale Champions League și Europa League! Misiune facilă pentru Man, Țucudean nu a avut noroc

    Echipele românești și-au aflat adversarii din primele două tururi preliminare ale Champions League și Europa League! Misiune facilă pentru Man, Țucudean nu a avut noroc

    Miercuri, 19 Iunie, 2019 15:56

    Ieri și astăzi s-au făcut tragerile la sorți pentru primele două tururi preliminare din cupele europene. Patru echipe românești au fost implicate: campioana CFR Cluj (golgheterul căreia este arădeanul George Țucudean) în UEFA Champions League, plus FCSB (cu Dennis Man în componență), CSU Craiova și Viitorul în UEFA Europa ...

  • Azi se votează moțiunea de cenzură anti-Dăncilă! Opoziția are 204 voturi și speră să adune 233 de voturi să debarce guvernul

    Azi se votează moțiunea de cenzură anti-Dăncilă! Opoziția are 204 voturi și speră să adune 233 de voturi să debarce guvernul

    Marti, 18 Iunie, 2019 10:14

    Moţiunea de cenzură a fost depusă şi citită săptămâna trecută în plen de deputatul liberal Gigel Ştirbu, dezbaterea începe la ora 14.00, iar votul va fi secret, cu bile.  PSD şi ALDE au anunţat, deja, oficial, că vor participa la dezbaterea moţiunii, însă, la vot, vor sta în bănci.  Pentru a fi ado ...

  • Cum a încurcat Viorica Dăncilă CEX-ul cu sexul

    Cum a încurcat Viorica Dăncilă CEX-ul cu sexul

    Vineri, 14 Iunie, 2019 09:09

    Viorica Dăncilă a reușit să detensioneze ședința Comitetului Executiv al PSD, la finalul discuțiilor, făcând o greșeală de exprimare în discursul său. Încercând să își convingă colegii să renunțe la dispute, președintele partidului a spus ”sex” în loc de ”CEX”, făcându-i pe t ...

  • Pensiile, în aer! Milioane de români ar putea fi afectați

    Pensiile, în aer! Milioane de români ar putea fi afectați

    Joi, 06 Iunie, 2019 10:16

    Veşti importante pentru milioane de români, după ce noua Lege a pensiilor a ajuns pe masa Consiliului Naţional Tripartit, prezidat de Viorica Dăncilă.Premierul Viorica Dăncilă a prezidat reuniunea Consiliului Naţional Tripartit, convocată miercuri, la Palatul Victoria, de ministrul Muncii Marius Budăi. Pe masa dezbaterilor s-au aflat ...

  • Guvernul e gata să pună mâna pe pensiile private: un OUG pregătește retragerea administratorilor

    Guvernul e gata să pună mâna pe pensiile private: un OUG pregătește retragerea administratorilor

    Vineri, 24 Mai, 2019 12:11

    Guvernul Dăncilă a emis, joi, o ordonanță de urgență prin care, în cazul în care administratorul unui fond de pensii administrate privat se retrage de pe piață, banii vor fi gestionați de Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private, subordonat ASF.   Fondurile e pensii administrate privat gestionează ...

  • Pe Surse: Dăncilă a dat de pământ cu Fifor după vizita la Arad!

    Pe Surse: Dăncilă a dat de pământ cu Fifor după vizita la Arad!

    Marti, 14 Mai, 2019 10:33

    Premierul Dăncilă a fost foc şi pară după vizita la Arad, care i-a adus doar prejudicii de imagine, iar ţinta reproşurilor ar fi fost senatorul PSD Mihai Fifor. Se pare ca acesta a fost cel care a cerut vizita la Arad şi a făcut un program defectuos. Premierul a fost nemulţumit de agenda vizitei, lipsită de conţinut. Viorica Dăncilă nu a vizita ...

  • Sergiu Bîlcea (PNL): „Vizita primului ministru: zero rezultate pentru Arad!”

    Sergiu Bîlcea (PNL): „Vizita primului ministru: zero rezultate pentru Arad!”

    Luni, 13 Mai, 2019 11:17

    Protestele cu care arădenii au întâmpinat vizita primului ministru la arată o stare de nemulţumire a oamenilor. „Nemulţumirea este justificată, iar dovada este chiar agenda primului ministru Dăncilă. Era normal să avem rezultate concrete ale vizitei, să vedem proiecte importante pentru Arad, să se discute despre investiţii guvern ...

  • Fifor atacă arădenii care au huduit-o pe Dăncilă!

    Fifor atacă arădenii care au huduit-o pe Dăncilă!

    Sambata, 11 Mai, 2019 11:43

    Şoc şi groază la PSD, care nu a mai ştiut cum să o ascundă pe Viorica Dăncilă de sutele de arădeni care o contestau. Problema vizitei primului ministru al PSD nu a fost doar contestarea, ci mai ales faptul că se soldează cu zero rezultate. Disperat, senatorul Mihai Fifor a devenit agresiv şi a atacat Aradul şi arădenii. Mai întâi, a ...

  • Obedienţă sau slugărnicie? Sefa ISJ Arad vrea sanţionarea elevilor care au protestat la Lipova împotriva lui Dăncilă

    Obedienţă sau slugărnicie? Sefa ISJ Arad vrea sanţionarea elevilor care au protestat la Lipova împotriva lui Dăncilă

    Sambata, 11 Mai, 2019 09:58

    Deranj mare de tot la PSD Arad, după vizita “de lucru” a celui mai “devastator” premier postdecembrist.  Vineri, cea mai celebră Viorică din ţară a ajuns pe plaiuri arădene, iar prima oprire, aşa ca să-ţi facă încălzirea la huiduieli, a fost la Lipova (unde au primar PSD). Ajunşi la destinaţie, adică în ...

  • Incredibil: prefectul Aradului transformat în şef de galerie PSD la vizita premierului Dăncilă!

    Incredibil: prefectul Aradului transformat în şef de galerie PSD la vizita premierului Dăncilă!

    Vineri, 10 Mai, 2019 15:35

    Momente incredibile de slugărnicie din partea prefectului Florentina Horgea, la vizita primului ministru Viorica Dăncilă. Pentru a scăpa de protestele sutelor de arădeni, autorităţile au blocat circulaţia în centrul oraşului şi au grăbit accesul spre Prefectură pe contrasens. Câţiva pesedişti au scandat slogane pro-PSD şi pro-Dănc ...

  • Premierul Dăncilă, huiduit de sute de arădeni!

    Premierul Dăncilă, huiduit de sute de arădeni!

    Vineri, 10 Mai, 2019 15:12

    Vizita premierului Dăncilă la Arad a fost un eşec. În loc să aducă un plus de imagine PSD, vizita a arătat de fapt imaginea proastă a Guvernului şi revolta arădenilor. Încă de ieri, a avut loc o mobilizare pe reţelele de socializare, cu îndemne la proteste. Astăzi de dimineaţa la început zeci, apoi sute de oameni au aşte ...

  • Cum o întâmpini  pe “Devastatoarea Veorica”, joi, la descălecarea prin Arad ?

    Cum o întâmpini pe “Devastatoarea Veorica”, joi, la descălecarea prin Arad ?

    Joi, 09 Mai, 2019 14:16

    Arhi-mega-celebra de acum, Viorica Dâncilă, cea care ocupă în mod absolut de neînțeles, fotoliul de premier al plaiurilor mioritice, cică ar ajunge prin urbea noastră joi, așa se laudă PSD-istii zonei.   Campionă a “perlelor” pe care nu ne mai apucăm să le înșiruim că am scrie vreo două ore, cică vine ...

  • Ai datorii la CASS? Guvernul încearcă ”disperat” să repare din greșeli

    Ai datorii la CASS? Guvernul încearcă ”disperat” să repare din greșeli

    Joi, 09 Mai, 2019 10:52

    Guvernul anunță că mii de români vor scăpa de datorii. Despre ce este vorba și ce se întâmplă acum în plină campanie electorală citește mai departeExecutivul PSD-ALDE a decis să facă o mutare de milioane de euro. Ministerul Finanțelor Publice face o mutare șoc înaintea alegerilor europarlamentare și a referendumulu ...

  • UMILINŢĂ maximă pentru PSD! Socialiştii europeni au refuzat să se întâlnească cu Dăncilă şi cu Dragnea la summitului european de la Sibiu!

    UMILINŢĂ maximă pentru PSD! Socialiştii europeni au refuzat să se întâlnească cu Dăncilă şi cu Dragnea la summitului european de la Sibiu!

    Joi, 09 Mai, 2019 08:52

    Deşi se află la Sibiu cu ocazia summitului european, într-o ţară cu guvern socialist, liderii stângii europene au refuzat să se întâlnească la Sibiu cu Liviu Dragnea şi cu Viorica Dăncilă, în ciuda insistenţelor premierului român, susţin cei de la adevărul.ro, asta în timp ce liderii PNL sunt alături de ...

  • Gheorghe Falcă, vocea primarilor din România!

    Gheorghe Falcă, vocea primarilor din România!

    Marti, 23 Aprilie, 2019 11:00

    Continuă abuzurile Guvernului PSD împotriva administraţiilor locale. Primarii din toate localităţile s-au trezit cu o somaţie din partea Guvernului, care cere banii plătiţi pe cheltuielile sociale de la buget, pentru primele luni ale anului 2019. Toate administraţiile locale pierd bani mulţi, marile oraşe pierd bani foarte mulţi. Primarul Ar ...

  • Câinii periculoși sau agresivi la control

    Câinii periculoși sau agresivi la control

    Sambata, 20 Aprilie, 2019 08:39

    Direcția Generală Poliția Locală Arad îi anunță pe arădenii care dețin exemplare canine încadrate în categoriile câinilor periculoși sau agresivi asupra demarării verificărilor la domiciliu privind existența animalelor, respectiv notificarea stăpânilor acestora asupra intrării în legalitate. O listă a str ...

  • Un taximetrist grăbit a provocat un accident rutier pe Voinicilor

    Un taximetrist grăbit a provocat un accident rutier pe Voinicilor

    Miercuri, 17 Aprilie, 2019 11:02

    În dimineața zilei de miercuri 17 aprilie, în jurul orei 9:30 pe strada Voinicilor a avut loc un accident în urma căruia un autoturism a unei firme de taxi a fost complet distrus. Un șofer taximetrist a virat la stânga, dorind să intre în stația de gaz, fără să se asigure și a intrat în coliziune cu un autotu ...

  • Glad Varga : „Reprezentanţii PNL în Parlamentul României sunt preocupaţi de respectarea politicilor de mediu comunitare”

    Glad Varga : „Reprezentanţii PNL în Parlamentul României sunt preocupaţi de respectarea politicilor de mediu comunitare”

    Vineri, 12 Aprilie, 2019 11:36

    Comisia Europeană a dat publicităţii, la începutul lunii aprilie 2019, Raportul de ţară privind evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu în România. Gestionarea deşeurilor, gestionarea apelor uzate şi asigurarea apei potabile, conservarea naturii, respectiv calitatea slabă a aerului sunt principalele dificultăţi ...

  • Ce s-a întâmplat astăzi cu euro ! Nimeni nu se aștepta la așa ceva

    Ce s-a întâmplat astăzi cu euro ! Nimeni nu se aștepta la așa ceva

    Luni, 18 Februarie, 2019 11:15

    ELuni 18 februarie, euro începe săptămâna cum nimeni nu se aștepta! Asta după două săptămâni în care cursul de referință anunțat de BNR a fost oscilant.Euro începe săptămâna la 4,73 lei, aproape de cursul anunţat vineri de BNR când a atins cea mai scăzută valoare, în faţa leului, din 31 ianuarie ...

  • Leul românesc este pe cale de dispariție. Când va trece România la euro

    Leul românesc este pe cale de dispariție. Când va trece România la euro

    Luni, 11 Februarie, 2019 12:18

    De acum totul este oficial și nu se mai pune nicin măcar problema datei, când leul românesc va fi înlocuit cu euro. Este clar că se schimbă banii și încă destul de repede. Leul românesc este pe cale de dispariţie. Totul se va întâmpla, cel mai probabil, în 2024, după cum o spune chiar premierul Rom&acir ...

  • Primarul Aradului, Gheorghe Falcă a fost dus de URGENȚĂ la Spitalul Universitar

    Primarul Aradului, Gheorghe Falcă a fost dus de URGENȚĂ la Spitalul Universitar

    Joi, 31 Ianuarie, 2019 15:19

    După bătăliile cu Guvernul Dragnea-Dăncilă pentru păstrarea banilor arădenilor, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă și-a petrecut noaptea la Spitalul Universitar din Capitală. Edilul a fost transportat cu o Ambulanță în cursul nopții trecute. Din fericire, am aflat că Falcă se află în afara oricărui pericol, însă b ...

  • Românii au primit o nouă lovitură ! Ce au făcut astăzi băncile din România

    Românii au primit o nouă lovitură ! Ce au făcut astăzi băncile din România

    Joi, 24 Ianuarie, 2019 10:18

    Astăzi românii au primit o nouă lovitură. Euro se vinde și cu peste 4,85 lei la băncile comerciale din România, iar pe piața interbancară a rămas peste nivelul de 4,76 lei.Miercuri 23 ianuarie a.c.,  Banca Națională a României (BNR) a  anunțat un curs de referință de 4,75 69 lei, aceasta fiind a zecea oară în l ...

  • Iustin Cionca: „Guvernul Dragnea-Dăncilă mângâie pușcăriașii, nu îi pasă de românii cinstiți”

    Iustin Cionca: „Guvernul Dragnea-Dăncilă mângâie pușcăriașii, nu îi pasă de românii cinstiți”

    Miercuri, 23 Ianuarie, 2019 11:38

    Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, prim-vicepreședinte al PNL Arad, susține că parlamentarii PSD, inclusiv cei de Arad, sunt complicii Guvernului la punerea în libertate a pușcăriașilor. Acești parlamentari PSD de Arad nu au deloc voce la București, nu contează în Parlamentul României, doar la Arad se în ...

  • Peste 117.000 țigări de contrabandă găsite de polițiști în urma a două percheziții domiciliare

    Peste 117.000 țigări de contrabandă găsite de polițiști în urma a două percheziții domiciliare

    Vineri, 18 Ianuarie, 2019 09:36

    Joi 17 ianuarie a.c., peste 117.000 fire țigarete au fost indisponibilizate de polițiști în urma a două percheziții domiciliare Polițiștii orașului Pecica împreuna cu cei ai Biroului de Ordine Publica si ai Secției nr. 1 și 2 Rurale Arad, sprijiniți de lucrătorii Serviciuclui pentru Acțiuni Speciale, au efectuat ieri două percheziț ...

  • BULLA Zilei! Fifor, Torok, Dăncilă şi “Himalaia”, o postare de milioane de cuvinte!

    BULLA Zilei! Fifor, Torok, Dăncilă şi “Himalaia”, o postare de milioane de cuvinte!

    Joi, 17 Ianuarie, 2019 17:14

    O poză se spune că face cât 1000 de cuvinte, acum noi am zice că poza asta face cât multe mii de cuvinte. Zolt Torok , alpinistul arădean care a cucerit  “Himalaia” vorba senatorului Fifor, noi ştiam că Torok a cucerit Himalaya cu “Y”, are performanţe pe care n-am vrea să le umbrim cu nimic şi avem respectul ...

  • Reabilitarea canalizării pluviale din zona Pasajului Voinicilor costa 80,000 de euro Primăria Arad, nu 80 milioane euro

    Reabilitarea canalizării pluviale din zona Pasajului Voinicilor costa 80,000 de euro Primăria Arad, nu 80 milioane euro

    Joi, 17 Ianuarie, 2019 13:53

    O ştire publicată astăzi de colegii de la aradon.ro, a făcut multă vâlvă pe reţeaua de socializare Facebook. Informaţia care s-a cascadat rapid mai ales în zona adversarilor politici ai puterii locale, era că: Reabilitarea canalizării pluviale din zona Pasajului Voinicilor costa nu mai puţin de uluitoarea sumă de: “80 de milioan ...

  • Leul își continuă PRĂBUȘIREA! Al cincilea maxim istoric în acest an!

    Leul își continuă PRĂBUȘIREA! Al cincilea maxim istoric în acest an!

    Joi, 17 Ianuarie, 2019 10:45

    Moneda euro a continuat să crească în raport cu leul și atinge, miercuri, un nou record istoric la cursul anunțat de BNR. Banca Națională a anunțat, miercuri, un curs în creștere cu 0,02% până la valoarea de 4,6830 lei/euro. Este a cincea cădere a leului la minime istorice, în ultima săptămână. Printre motiv ...

  • Noua şefă ANAF, o practicantă în insolvenţă, cu experienţă

    Noua şefă ANAF, o practicantă în insolvenţă, cu experienţă

    Joi, 03 Ianuarie, 2019 16:39

    Premierul Viorica Dăncilă a semnat joi Decizia de numire a Mihaelei Triculescu, economist cu peste 19 ani de experienţă în mediul privat, în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), cu rang de secretar de stat.     Desemnarea doamnei Mihaela Triculescu la conducerea ANAF a fost stabilită d ...

  • COCKTAILUL FINANCIAR ce ne va face MAI SĂRACI! Ce impozite și taxe a introdus Guvernul de la 1 ianuarie 2019

    COCKTAILUL FINANCIAR ce ne va face MAI SĂRACI! Ce impozite și taxe a introdus Guvernul de la 1 ianuarie 2019

    Miercuri, 02 Ianuarie, 2019 14:35

    Guvernul Dăncilă a introdus de la 1 ianuarie 2019 noi taxe, iar aplicarea anumitor impozite se va prelungi. O parte dintre măsuri se aplică deja de la 29 decembrie 2018, însă altele au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019.   Salariul minim brut creşte de la 1.900 de lei, la 2.080 de lei pentru cei care nu au studii universitare şi 2 ...

  • A plecat de la domiciliul său din Ineu și nu s-a mai întors

    A plecat de la domiciliul său din Ineu și nu s-a mai întors

    Miercuri, 12 Decembrie, 2018 15:50

    La data de 10 decembrie a.c., a plecat de la domiciliul său din Ineu și nu s-a mai întors, COVACI CLAUDIU, de 17 ani.   Tânărul are următoarele semnalmente: 1,80 m., 95 de kg., păr negru tuns scurt, ochi negri, două alunițe pe obrazul stâng și deasupra buzei superioare.   La data dispariției, acesta purta pantaloni de ...

  • PSD nu mai are răbdare şi vrea să dea OUG pentru modificarea legilor justiţiei!

    PSD nu mai are răbdare şi vrea să dea OUG pentru modificarea legilor justiţiei!

    Luni, 10 Decembrie, 2018 19:32

    Premierul Viorica Dăncilă a făcut declarații la finalul ședinței PSD, susținută la Palatul Parlamentului, în care s-a votat în unanimitate adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru modificarea legilor justiției.   „A fost o astfel de discuție în CExN. În unanimitate s-a hotărât ca articolele declarate ...

  • Bisericile de lemn, o zestre etnografică și religioasă a Aradului

    Bisericile de lemn, o zestre etnografică și religioasă a Aradului

    Luni, 10 Decembrie, 2018 16:01

    Județul Arad are o inestimabilă zestre etnografică și religioasă prin cele peste 40 de biserici de lemn, răspândite pe Văile Mureșului și Crișului Alb. Consiliul Județean dorește să vă prezinte aceste biserici, reperele lor istorice, profitând de prilejul dat de aceste zile de sărbătoare, când creștinii așteaptă Sărbăto ...

  • “Ajută-ne, să-i ajutăm!”, campania studenților de la specializarea Asistență Socilă continuă

    “Ajută-ne, să-i ajutăm!”, campania studenților de la specializarea Asistență Socilă continuă

    Duminica, 09 Decembrie, 2018 18:07

    Duminică, studenții de la specializarea Asistență Socilă au vizitat o nouă familie, de această dată o familie monoparentală, o mamă și trei copilași. O mamă destul de iresponsabilă pentru cei trei școlari, care nu uită să frecventeze școala. Trăiesc în condiții extraordinar de vitrege, în imobil locuind mai multe familii. Oare ...

  • Fetița de 9 ani, dată dispărută a fost GĂSITĂ pe strada Voinicilor

    Fetița de 9 ani, dată dispărută a fost GĂSITĂ pe strada Voinicilor

    Miercuri, 21 Noiembrie, 2018 16:30

    Părinții unei fetițe în vârstă de 9 ani sunt disperați. Fetița lor a plecat astăzi de la Școala "Caius Iacob" , (fosta Generală Nr.22) și nu a mai ajuns acasă. UPDATE: " În urma mediatizării masive, fetița a fost găsită de un bărbat pe strada Voinicilor, teafără" au precizat reprezentanți ai IPJ Arad. ȘTIR ...

  • Viorica Dăncilă a făcut deja propunerile , după ce a fost votată remanierea

    Viorica Dăncilă a făcut deja propunerile , după ce a fost votată remanierea

    Luni, 19 Noiembrie, 2018 14:52

    S-a votat remanierea. AFLĂ care sunt propunerile premierului Viorica Dăncilă Şedinţa Comitetului Executiv al PSD (CEx) a început în jurul orei 11:30, după ce Liviu Dragnea s-a întâlnit cu apropiaţii săi, iar "puciştii" din PSD (Paul Stănescu, Adrian Ţuţuianu, Liviu Negoiţă) au avut o şedinţă separată.   G ...

  • O tânără de 33 de ani, care participa la Balul Bobocilor la Casa de Cultură din Sebiș a murit vineri noaptea

    O tânără de 33 de ani, care participa la Balul Bobocilor la Casa de Cultură din Sebiș a murit vineri noaptea

    Sambata, 10 Noiembrie, 2018 13:56

    O adevărată dramă, a avut loc vineri noaptea, când o tânără în vârstă de 33 de ani ce participa la Balul Bobocilor ce avea loc la Casa de Cultură din Sebiș din județul Arad a murit în urma unui infarct. Vineri seara în jurul orei 22:30 a avut loc Balul Bobocilor la Casa de Cultură din Sebiș. La un moment da ...

  • DACIA dublează producţia în fabricile din Maroc în timp ce la Mioveni, scade încet dar constant

    DACIA dublează producţia în fabricile din Maroc în timp ce la Mioveni, scade încet dar constant

    Vineri, 26 Octombrie, 2018 14:07

    Constructorul auto francez Renault, proprietarul Dacia, va dubla producţia la uzina sa de la Casablanca (Maroc) până la 160.000 de unităţi pe an în 2022, a anunţat joi agenţia de presă MAP, preluată de Reuters.   Graţie acestei dublări a producţiei la uzina SOMACA din Casablanca, Renault va ajunge să producă anual o jumătate ...


SUS Pagina:  << 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 >>

Accident grav la Sânleani, 4 victime între care un minor în stare gravă, ajun ...

STIREA ZILEI - Sambata, 03 Mai, 2025 20:08

Accident grav la Sânleani, 4 victime între care un minor în stare gravă, ajun ... Sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 17.00, a avut loc un accident grav la Sânleani în apropiere de sala de evenimente Ava Garden. În incidentul rutier au fost implicate 2 autoturisme care s-au acroșat frontal, în care se afl ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:20

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.   La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 12:41

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 16:54

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:47

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

Joi, 02 Ianuarie, 2025 10:56

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7. ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 16:09

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 09:26

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...



Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.