Stiri cu tag: arad

  • USR Arad vrea la guvernare locală, iar pentru asta e dispus să negocieze şi cu PSD-ul lui Fifor

    USR Arad vrea la guvernare locală, iar pentru asta e dispus să negocieze şi cu PSD-ul lui Fifor

    Sambata, 03 Octombrie, 2020 11:51

    A început "ciolaniada", începe să aibe sens declaraţia lui Adrian Wiener de după alegerile locale din 27 septembrie, când, printr-un comunicat de presă, printre altele, explica arădenilor că : “Nu vom negocia pentru noi ci în numele vostru. Nu oameni, ci proiecte. Nu funcții ci principii.”   Şi se pare că a ...

  • Se așterne stratul de uzură pe drumul Sânpetru German-limită județ Timiș

    Se așterne stratul de uzură pe drumul Sânpetru German-limită județ Timiș

    Sambata, 03 Octombrie, 2020 11:35

    Ritm susținut pe tronsonul de drum județean Sânpetru German-limită județ Timiș (spre comuna Gelu), unde s-a ajuns la așternerea celui de al doilea strat de asfalt. Acest drum este construit de la zero, până în prezent fiind finalizate atât fundația, cât și stratul de legătură. „Acest drum, aflat în prelungi ...

  • Descoperă cum să alegi o cuvertura de pat „de vis”! (P)

    Descoperă cum să alegi o cuvertura de pat „de vis”! (P)

    Joi, 01 Octombrie, 2020 20:36

    In fiecare dormitor, trebuie sa existe o cuvertura de pat. Aceasta transforma o simpla piesa de mobilier intr-un element practic si nespus de confortabil. In general, patul ocupa cel mai mare spatiu din dormitor, fiind piesa centrala a acestei incaperi. Din acest motiv, este esential sa alegi o cuvertura pat de calitate, care sa creeze impresia de ordine in ...

  • Trei camione s-au făcut scrum la balastiera din Șofronea

    Trei camione s-au făcut scrum la balastiera din Șofronea

    Joi, 01 Octombrie, 2020 20:27

    Ieri, 30 septembrie în jurul orei 22.00, Detașamentul Arad a fost alertat pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la 3 camioane (3 cap tractor) în balastiera de la Șofronea. La locul incendiului s-au deplasat 2 autospeciale de stingere, 10 subofițeri și SVSU Șofronea. In momentul sosirii echipajelor de intervenție cele 3 cap tracto ...

  • Încă 18 km de cale ferată de mare viteza din tronsonul Simeria–Arad–Curtici, daţi în folosinţă

    Încă 18 km de cale ferată de mare viteza din tronsonul Simeria–Arad–Curtici, daţi în folosinţă

    Joi, 01 Octombrie, 2020 20:06

    Aproape 18 km de cale ferată de mare viteza din tronsonul Simeria–Arad–Curtici au fost daţi în folosinţă miercuri pe coridorul IV paneuropean, ce va lega, în final Nürnbergul de Constanţa.    Tronsonul deschis începe de la km 614 şi duce pană la Radna, acesta fiind cel mai mare din cele 4 tronsoane aflate ...

  • Accident pe podul  Traian, al patrulea pe ziua de joi care a blocat şi traficul în zonă

    Accident pe podul Traian, al patrulea pe ziua de joi care a blocat şi traficul în zonă

    Joi, 01 Octombrie, 2020 19:44

    Un al patrulea accident pe ziua de joi a avut loc ăn jurul orei 18.00, chiar pe podul Traian, blocând traficul în zonă. Citeşte şi: Trei accidente joi dimineaţa în municipiul Arad    În incident rutier au fost implicate….culmea, două autoturisme aceeaşi marcă şi culmea, acelaşi model, este vorba de Volksw ...

  • Povești cu tâlc, în octombrie, la Marionete

    Povești cu tâlc, în octombrie, la Marionete

    Joi, 01 Octombrie, 2020 19:15

    Dacă iubiți poveștile, dacă vă plac istoriile cu tâlc sau dacă, pur și simplu, mai vreți să copilăriți un pic, Trupa Marionete vă dă în dar, duminică, de duminică  de la ora 11.00 dimineața, un spectacol inspirat care să vă fie pe plac fiecăruia dintre voi, dragi iubitori de teatru. Așadar, vă poftim, ca, în luna o ...

  • Încep cursurile la Şcoala Populară de Arte Arad

    Încep cursurile la Şcoala Populară de Arte Arad

    Joi, 01 Octombrie, 2020 12:23

    Şcoala Populară de Arte a Centrului Cultural Judeţean Arad își deschide porțile joi, 1 octombrie, cursurile urmând să se desfășoare conform reglementărilor în vigoare, cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus (igienizare, purtarea măștii pe toata durata cursului, distanțare). Vor exis ...

  • Ultima ședință ordinară a Consiliului Local cu actuala componență

    Ultima ședință ordinară a Consiliului Local cu actuala componență

    Joi, 01 Octombrie, 2020 12:14

    Aproape 40 de proiecte de hotărâre pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal din luna septembrie. Rectificarea bugetară, aprobarea contractului de închiriere a imobilului de pe strada Mihai Eminescu unde iși vor desfășura orele de curs elevii Colegiului Național Elena Ghiba Birta pe durata derulării lucrărilor d ...

  • Trei accidente joi dimineaţa în municipiul Arad

    Trei accidente joi dimineaţa în municipiul Arad

    Joi, 01 Octombrie, 2020 09:27

    Vreme mohorâtă, ploaie măruntă, oameni grăbiţi şi neatenţia, au dus la trei evenimente rutiere în muncipiu joi dimineaţa, în prima zi a lunii Octombrie. În două dintre acestea au fost implicate tramvaie şi autoturisme, iar în cel de-al treilea, trei autoturisme la urcarea pe podul Decebal.   În primul acci ...

  • Sergiu Bîlcea : „Arădenii au dat PSD mesajul pe care îl merită!”

    Sergiu Bîlcea : „Arădenii au dat PSD mesajul pe care îl merită!”

    Joi, 01 Octombrie, 2020 07:07

    Duminică a fost ziua în care arădenii şi-au făcut auzită vocea, au ales partidele care au făcut ceva pentru ei şi i-au sancţionat pe cei care au fost timp de patru ani împotriva Aradului. „Oamenii din judeţul nostru au dat PSD mesajul pe care îl merită! Un mesaj de sancţiune, pentru aceşti patru ani în care au votat ...

  • Record de cazuri noi! 2.158 de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore! 47 de cazuri noi în Arad!

    Record de cazuri noi! 2.158 de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore! 47 de cazuri noi în Arad!

    Miercuri, 30 Septembrie, 2020 13:34

    La nivel național, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.158 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.   În intervalul 29.09.2020 (10:00) – 30.09.2020 (10:00) au f ...

  • PNL Arad, din nou în top 4 la nivel național

    PNL Arad, din nou în top 4 la nivel național

    Miercuri, 30 Septembrie, 2020 12:52

    PNL Arad a fost întotdeauna una din cele mai puternice organizații la nivel național, obținând procente semnificative la alegerile atât locale, cât și parlamentare sau prezidențiale. În urma scrutinului de duminică, 27 septembrie, PNL Arad a reușit să obțină un procent de 48,15% cu peste 14% mai mult decât scoru ...

  • Corneliu Coposu: ”Negociem orice, dar NU NEGOCIEM PRINCIPII!”. Adrian Wiener este dispus însă să negocieze principii

    Corneliu Coposu: ”Negociem orice, dar NU NEGOCIEM PRINCIPII!”. Adrian Wiener este dispus însă să negocieze principii

    Miercuri, 30 Septembrie, 2020 12:28

    Pe 11 noiembrie 1995, se stingea din viață la 79 ani, Corneliu Coposu – liderul Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, cel care a petrecut 17 ani și jumătate în închisorile comuniste. Adversarii politici ai acestuia, i-au recunoscut adevărata valoare abia la moartea Seniorului. La înmormântarea lui Corneliu Co ...

  • CNAS : Cardul de sănătate redevine obligatoriu de la 1 octombrie

    CNAS : Cardul de sănătate redevine obligatoriu de la 1 octombrie

    Miercuri, 30 Septembrie, 2020 11:38

    Din 1 octombrie, cardul de sănătate redevine obligatoriu, cu excepția consultațiilor la distanță, transmite, luni, într-un comunicat, Casa Națională de Asigurări de Sănătătate. Se mențin până la finalul anului consultațiile la distanță.   Se mențin până la finalul anului consultațiile la distanță acordate de med ...

  • Şcolile din municipiul Arad trec de astăzi în scenariul galben

    Şcolile din municipiul Arad trec de astăzi în scenariul galben

    Miercuri, 30 Septembrie, 2020 10:44

    Şcolile din municipiul Arad trec de miercuri în scenariul galben, ceea ce înseamnă că o parte dintre elevi vor merge pe grupe la şcoală, o parte vor continua să meargă la școală, în timp ce o parte vor face cursurile on line. Elevii claselor I-IV, a VIII-a şi a XII-a  vor continua să meargă la şcoală la programul normal ...

  • DAS anunță începerea preluării cererilor pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzire în municipiul Arad

    DAS anunță începerea preluării cererilor pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzire în municipiul Arad

    Miercuri, 30 Septembrie, 2020 10:15

    Preluarea cererilor, declarațiilor pe propria răspundere și a actelor doveditoare pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuințelor se va face, conform dispoziției primarului municipiului Arad nr. 1.824/23.09.2020 începând cu data de 12.10.2020, în următoarele locații: 1) Centrul pentru acordarea ajutorului pentru &i ...

  • Târgul de adopție canină, sâmbătă la Arad

    Târgul de adopție canină, sâmbătă la Arad

    Miercuri, 30 Septembrie, 2020 10:03

    Societatea GOSPODĂRIREA COMUNALĂ ARAD SA  în parteneriat cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD, vă invită, sâmbătă,  03.10.2020, între orele 10:00 – 13:00, la ediția A XI-A , a târgului de adopție canină ce va avea loc la Adăpostul de Animale  (Câini fără stăpâ), pe strada Calea Bodrogului, nr. 5 ...

  • Marcel Ciolacu CONFIRMĂ: PSD ar fi luat un împrumut de la FMI daca era la guvernare

    Marcel Ciolacu CONFIRMĂ: PSD ar fi luat un împrumut de la FMI daca era la guvernare

    Marti, 29 Septembrie, 2020 11:11

    " Marcel Ciolacu CONFIRMĂ-PSD avea negociat un imprumut cu FMI!   Aseară, la o televiziune a PSD, Marcel Ciolacu a recunoscut că trebuia să luăm un împrumut de cel puțîn 2 miliarde euro de la FMI!.   Mai clar : PSD ar fi luat un împrumut de la FMI daca era la guvernare. Vă dați seama ce ticăloși?   V-am preze ...

  • Continuă seria de cursuri organizate în cadrul Camerei de Comerţ Arad

    Continuă seria de cursuri organizate în cadrul Camerei de Comerţ Arad

    Marti, 29 Septembrie, 2020 09:57

    Începând cu data de 28 septembrie 2020, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad organizează cursul autorizat Consilier pentru Dezvoltare Personală - cod COR 242324. Absolvenţi acestui curs pot practica meseria de Consilier pentru Dezvoltare Personală în cabinetul propriu, în cadrul unei companii sau sub alt ...

  • A găsit Fifor vinovatul pentru scorul catastrofal de duminică, e Beniamin Vărcuș, pe care l-a exclus din PSD

    A găsit Fifor vinovatul pentru scorul catastrofal de duminică, e Beniamin Vărcuș, pe care l-a exclus din PSD

    Marti, 29 Septembrie, 2020 09:45

    Scorul dezastruos obținut de Mihai Fifor și PSD-ul pe care-l conduce în Arad are consecințe, însă nu din cele normale, adică nu cei care au condus campania PSD sunt vinovați – Mihăiță Calimente, nu candidatul Mihai Fifor care în loc să fie un motor al partidului așa cum se dorea să fie, s-a dovedit de fapt o piatră de moa ...

  • Accident cu victime la Şicula

    Accident cu victime la Şicula

    Luni, 28 Septembrie, 2020 18:16

    Două echipaje ale Detașamentului Ineu, unul SMURD si unul descarcerare au intervenit luni seara, în localitatea Șicula, pentru acordarea asistenței medicale de urgență pentru două victime în urma unui accident rutier. Victimele, femeie si bărbat, au fost găsite în afara autoturismului, conștiente, stabile.Revenim cu amănunte &n ...

  • Încep discuţiile unei coaliţii între PNL şi USR la Arad, iar USR are şansa să primească un post de viceprimar!

    Încep discuţiile unei coaliţii între PNL şi USR la Arad, iar USR are şansa să primească un post de viceprimar!

    Luni, 28 Septembrie, 2020 14:03

    Luni dimineaţa, a avut loc conferinţa de presă a liberalilor arădeni, după scrutinul din 27 septembrie. În condiţiile noii distribuţii a mandatelor în Consiliul Local Municipal, PNL a obţinut 9 mandate, USR – 7 mandate, PSD – mandate, iar UDMR şi PMP câte doua mandate, iar pentru o majoritate este nevoie de minim 12, P ...

  • Primarul din Ghioroc, victorie absolută cu 95%: „V-am ciuruit!”

    Primarul din Ghioroc, victorie absolută cu 95%: „V-am ciuruit!”

    Luni, 28 Septembrie, 2020 13:30

    Victorie absolută la Ghiroc. Primarul PNL în funcţie, Corneliu Popi Morodan a câştigat cursa pentru încă un mandat de primar în comuna Ghioroc, cu un scor care l-ar fi făcut invidious şi pe Ion Iliescu în anii 90, şi a reuşit să obţină 95% din voturile exprimate la scrutinul de duminică.   „Dragii mei ...

  • Harta politică a României: Cine sunt noii primari ai marilor oraşe şi noii preşedinţi ai Consiliilor Judeţene

    Harta politică a României: Cine sunt noii primari ai marilor oraşe şi noii preşedinţi ai Consiliilor Judeţene

    Luni, 28 Septembrie, 2020 12:23

    Primarii municipiilor reședință de județ - Rezultate parțiale     1. Alba Iulia (Alba) USR: Gabriel Pleșa 2. Arad (Arad) PNL: Călin Bibarț 3. Pitești (Argeș) 4. Bacău (Bacău) USR: Lucian Stanciu Viziteu 5. Oradea (Bihor) PNL: Florin Birta – 45% – rezultate parțiale 6. Bistrița (Bistrița-Năsăud) 7. Botoșani ( ...

  • Fifor şi PSD, marii perdanţi în alegerile locale de la Arad

    Fifor şi PSD, marii perdanţi în alegerile locale de la Arad

    Luni, 28 Septembrie, 2020 12:00

    Mihai Fifor, cel care intoxica votanţii arădeni din municipiu cu cateva zile înainte de scrutinul din 27 septembrie, în care arăta un sondaj mincinos în care era plasat la doar 4 procente în urma candidatului PNL, Călin Bibarţ, adică era cotat la 31%, a obţinut unul din cele mai slabe scoruri din ultimii ani, obţinând pu ...

  • Rezultate Alegeri Locale: PNL câştigă în 55 de primării în judeţ

    Rezultate Alegeri Locale: PNL câştigă în 55 de primării în judeţ

    Luni, 28 Septembrie, 2020 10:50

    PNL Arad este de departe câştigătorul alegerilor locale din 2020 la nivelul judeţului, adjudecânduşi nu mai puţin de 55 de primării din judeţul Arad. Dacă la municipiu, PNL câştigă primăria cu Călin Bibarţ cu un procent de peste 33% , PNL a câştigat în majoritatea primăriilor şi din judeţ, şi anume: Zerind, P ...

  • Rezultate parțiale alegeri locale Arad 2020: PNL câştigă alegerile cu Bibarţ la primărie şi Cionca la C.J.A.

    Rezultate parțiale alegeri locale Arad 2020: PNL câştigă alegerile cu Bibarţ la primărie şi Cionca la C.J.A.

    Luni, 28 Septembrie, 2020 10:19

    Călin Bibarț a câștigat Primăria Municipiului Arad, iar Iustin Cionca preşedenşia Consiliului Judeşean Arad.   387.977 de electori au fost aşteptaţi la urne în județ pentru a-și alege primarii, consilierii locali, consilierii județeni și pe președintele Consiliului Județean, care la alegerile de anul acesta este ales prin vo ...

  • Falcă: „Ne vom alege viitorul, viitorul legat de oamenii care au putut să construiască”

    Falcă: „Ne vom alege viitorul, viitorul legat de oamenii care au putut să construiască”

    Duminica, 27 Septembrie, 2020 17:06

    Europarlamentarul Gheorghe Falcă a votat la Sectia 103 în Aradul Nou,  secție amplasată în incinta Liceului Teoretic Adam Müller Guttenbrunn. Referindu-se la cei care au criticat modul în care a fost administrat Aradul în ultimii 16 ani, Falcă le-a transmis să nu uite că în acești ani s-au schimbat multe lucruri ...

  • Primarul Călin Bibarț a votat

    Primarul Călin Bibarț a votat

    Duminica, 27 Septembrie, 2020 16:37

    Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț s-a prezentat la orele amiezii la secţia de vot organizată în incinta Colegiului Național “Vasile Goldiș” de pe Calea Victoriei. Edilul a venit însoțit de soția sa.  La ieşirea din secţia de vot primarul Călin Bibarț a declarat: “ Am venit evident din respect pentru a ...

  • Peste 26.000 de arădeni au votat până la ora 10

    Peste 26.000 de arădeni au votat până la ora 10

    Duminica, 27 Septembrie, 2020 10:08

    Peste 26.000 de arădeni au votat în judeţul Arad până la ora 10.00.   Mai exact, la ora 10.00, se prezentaseră la urne 26.863 de arpdeni la nivelul judeţului Arad, dintre care 12.065 femei si 14.798 bărbati, în mediul rural s-au prezentat la urne 14.966 de arădeni, iar in mediul urban 12.106. La ora 10.00 la nivelul judeţulu ...

  • Aradul votează. Vezi câţi arădeni au votat în prima oră de la deschiderea urnelor

    Aradul votează. Vezi câţi arădeni au votat în prima oră de la deschiderea urnelor

    Duminica, 27 Septembrie, 2020 08:25

    27 septembrie este ziua în care în toate localităţile ţării, oamenii sunt chemaţi la urne pentru a-i alege pentru următorii patru ani pe cei care le vor conduce urbiile.   Peste 19 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne duminică, de la ora 7:00, pentru a-şi alege primarii, consilierii locali şi judeţeni ...

  • Scrisoare către arădeni(P)

    Scrisoare către arădeni(P)

    Vineri, 25 Septembrie, 2020 15:21

    Dragul meu prieten,                           Îmi permit să mă adresez astfel pentru că în toată perioada trecută mi-ai arătat prietenia ta, pe care o prețuiesc și care îmi dă motive să îți scriu. & ...

  • PNL este alegerea corectă pentru Arad(P)

    PNL este alegerea corectă pentru Arad(P)

    Vineri, 25 Septembrie, 2020 14:48

    Pentru că a realizat proiecte despre care alţii doar vorbesc, pentru că a atras fonduri europene, pentru că a construit zi de zi, pentru că a apărat singur Aradul de abuzurile PSD – toate acestea sunt motivele pentru care PNL se bucură de încrederea arădenilor. Acestea sunt motivele pentru care PNL este alegerea corectă pentru Arad. &nb ...

  • Wiener nu ştie în ce an a fost construită clădirea Spitalului Municipal în care munceştete

    Wiener nu ştie în ce an a fost construită clădirea Spitalului Municipal în care munceştete

    Vineri, 25 Septembrie, 2020 07:33

    Dacă Mihai Fifor nu ştie cum se numesc parcurile din Arad, fiind în campanie în parcul din cartierul Micălaca “Regina Maria” crezând că se numeşte tot  “23 August”, mai are o scuză, e din Craiova, dar domnul Wiener, candidatul USR la Primăria Arad, crescut ]n Arad, am crezut că se pricepe mai bine la dom ...

  • A fost asfaltată și intersecția cu Vladimirescu, pe drumul Arad-Șiria

    A fost asfaltată și intersecția cu Vladimirescu, pe drumul Arad-Șiria

    Vineri, 25 Septembrie, 2020 06:49

    Lucrările la drumul județean Arad-Pâncota avansează cu repeziciune, pe tronsonul Arad-Șiria. Potrivit informațiilor puse la dispoziție de firma constructoare, la această oră este frezată îmbrăcămintea bituminoasă pe 19 km, de la ieșirea din Arad spre Șiria. „În cursul zilei de joi a fost turnat primul strat de asfalt ș ...

  • Cionca: „Infarctul se va trata la Arad, pacienții nu vor mai fi deplasați la Timișoara!”

    Cionca: „Infarctul se va trata la Arad, pacienții nu vor mai fi deplasați la Timișoara!”

    Vineri, 25 Septembrie, 2020 06:38

    Din această toamnă, la Arad se vor realiza intervenții de urgență pentru salvarea vieții pacienților care suferă de infarct miocardic. Aceștia nu vor mai fi transportați la Timișoara, pentru că în cadrul secției de cardiologie, respectiv a laboratorului de cardiologie intervențională se vor realiza linii speciale de gardă. Informația a ...

  • UTA – un proiect de succes al Aradului!(P)

    UTA – un proiect de succes al Aradului!(P)

    Joi, 24 Septembrie, 2020 15:48

    Un brand al Aradului străluceşte din nou: UTA joacă în liga I pe un stadion nou. Cu stabilitate financiară, arenă sportivă care atrage spectatorii, un public apropiat şi management sportiv corect, performanţele sportive trebuie să vină. În spatele acestui vis devenit realitate este o muncă de mulţi ani, un proiect de succes care acum ...

  • Proiectele care schimbă radical Aradul intră în linie dreaptă!(P)

    Proiectele care schimbă radical Aradul intră în linie dreaptă!(P)

    Joi, 24 Septembrie, 2020 15:32

    Aradul frumos nu este un simplu slogan – este un obiectiv la care se munceşte deja. Rezultatele încep să se vadă şi vor continua să schimbe oraşul radical. Sunt zeci de milioane de euro câştigate de administraţia liberală din fonduri europene, în timp ce alte proiecte sunt pregătite pentru a obţine finanţare. S-au făcut ...

  • Program prelungit prntru Serviciile de evidenţă a persoanelor de pe raza judeţului Arad

    Program prelungit prntru Serviciile de evidenţă a persoanelor de pe raza judeţului Arad

    Joi, 24 Septembrie, 2020 15:01

    Având în vedere faptul că duminică, 27.09.2020 va avea loc procesul electoral pentru alegerea autorităților administrației publice locale, în scopul asigurării condiţiilor optime de desfășurare a scrutinului electoral, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad şi cele 19 Servicii locale de evidenţă a persoanelor de ...

  • Iustin Cionca (PNL): „Avem cinci spitale noi în construcție la Arad, 510 aparate medicale noi în doi ani, bani economisiți pentru arădeni, premiere medicale!”(P)

    Iustin Cionca (PNL): „Avem cinci spitale noi în construcție la Arad, 510 aparate medicale noi în doi ani, bani economisiți pentru arădeni, premiere medicale!”(P)

    Miercuri, 23 Septembrie, 2020 16:52

    Administrația liberală a Aradului a început investiții în sistemul de sănătate arădean, fără precedent în ultimii patruzeci de ani, în mai multe direcții. Statistic vorbind, am cumpărat câte un aparat medical nou aproape în fiecare zi, în ultimii doi ani!   Prima direcție este a construcțiilor noi. ...

  • Iustin Cionca: „PNL a început digitalizarea administrației arădene!”(P)

    Iustin Cionca: „PNL a început digitalizarea administrației arădene!”(P)

    Miercuri, 23 Septembrie, 2020 16:39

    Digitalizarea este o preocupare a administrației PNL la nivelul județului Arad. „Noi suntem în curs de digitalizare a activității Consiliului Județean Arad, dar trebuie să se înțeleagă foarte bine că asta merge în paralel cu digitalizarea instituțiilor cu care colaborăm. Veți spune că putem da tonul. Numai că noi trebui ...

  • Curs Specialist în managementul deșeurilor

    Curs Specialist în managementul deșeurilor

    Miercuri, 23 Septembrie, 2020 16:04

    Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad organizează în perioada octombrie -  noiembrie 2020 cursul autorizat de Specialist în managementul deșeurilor, cod COR 325713. La acest curs se pot înscrie absolventii de studii superioare.    “Deşeurile reprezintă o problemă majoră şi complexă, ...

  • Un nou RECORD de infectări 1.767 cazuri noi, 43 în Arad și 47 decese

    Un nou RECORD de infectări 1.767 cazuri noi, 43 în Arad și 47 decese

    Miercuri, 23 Septembrie, 2020 14:01

    47 de cazuri noi de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2 şi 10 probe pozitive la retestare, au fost raportate luni de autorităţi  pentru ultimele 24 de ore. În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, la nivelul Județului Arad erau înregistrate 1753 de persoane po ...

  • Beat la volan, a lovit o femeie pe trecerea de pietoni pe Bulevardul Titulescu

    Beat la volan, a lovit o femeie pe trecerea de pietoni pe Bulevardul Titulescu

    Marti, 22 Septembrie, 2020 16:37

    Din primele cercetări la fața locului, s-au stabilit următoarele: astăzi în jurul orei 12:45, un bărbat de 51 de ani, din Vinga, a condus o autoutilitară pe Bulevardul N. Titulescu, dinspre Maranata spre clinicile medicale.   La intersecție cu strada Elena Drăgoi a surprins și accidentat ușor o femeie de 50 de ani din Arad, angajată & ...

  • Iustin Cionca: „Încep lucrări la rețeaua de gaz, de apă și canalizare, în tot județul!”(P)

    Iustin Cionca: „Încep lucrări la rețeaua de gaz, de apă și canalizare, în tot județul!”(P)

    Marti, 22 Septembrie, 2020 16:14

    Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad și candidat din partea Partidului Național Liberal pentru un nou mandat, la alegerile din data de 27 septembrie, explică marile investiții în rețeaua de gaz, de apă și canal, care se derulează începând cu anul viitor, în județul Arad! „Proiectul meu pentru Arad &i ...

  • Administrația PNL modernizează încă 200 km de drumuri județene în următorii patru ani! (P)

    Administrația PNL modernizează încă 200 km de drumuri județene în următorii patru ani! (P)

    Marti, 22 Septembrie, 2020 15:55

    Administrația PNL a județului Arad va moderniza încă 200 km de drumuri județene în următorii patru ani. Cu asta, se ajunge la 650 km, adică 55% din totalul rețelei de drumuri județene din județul Arad! Bugetul Consiliului Județean Arad este de 444 milioane lei, aprox. 90 de milioane de euro. 49% din buget sunt sume folosite pentru inv ...

  • Arad Free Tours pe două roți – Turul Aradului interbelic

    Arad Free Tours pe două roți – Turul Aradului interbelic

    Marti, 22 Septembrie, 2020 13:13

    Peste 70 de persoane au participat duminică la a 5-a ediție „Arad Free Tours pe două roți", eveniment anual organizat de Asociația Turism Alternativ. Evenimentul îmbină cultura și istoria orașului cu mersul pe bicicletă.   Tematica de anul acesta a fost perioada interbelica, iar în conceperea și elaborarea turului au fost i ...

  • Primul turneu internațional de șah din România, organizat în „era Covid-19”, debutează joi la Arad!

    Primul turneu internațional de șah din România, organizat în „era Covid-19”, debutează joi la Arad!

    Marti, 22 Septembrie, 2020 12:46

    Alin Câmpeanu, președintele Șah Club Vados Arad, sprijinit de Fundația Alber, reușește și în acest an să organizeze Festivalul de Șah - Arad Open. Ajunsă la ediția cu numărul XIII, competiția arădeană va avea loc între 24-30 septembrie, la mesele amplasate în incinta Hotelului Continental ocupând loc șahiști din: ...

  • Bibarț: “UTA și FCC Baschet Arad vor beneficia de finanțarea promisă de municipalitate”

    Bibarț: “UTA și FCC Baschet Arad vor beneficia de finanțarea promisă de municipalitate”

    Marti, 22 Septembrie, 2020 12:27

    Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț dă asigurări că atât UTA cât și FCC Baschet Arad vor beneficia de finanțarea promisă de municipalitate.  Astfel, pe ordinea de zi a ședinței ordinare a acestei luni, programată să aibă loc în data de 30 septembrie, se va afla proiectul de hotărâre privind alocările bugetare ...

  • Anunțul ANM care dă  peste cap prognozele meteo

    Anunțul ANM care dă peste cap prognozele meteo

    Marti, 22 Septembrie, 2020 11:49

    De la temperaturile scăzute din ultima vreme ajungem din nou la 33 de grade Celsius.   Un val de aer cald va ajunge în România și va influența temperaturile din toate zonele țării. Maximele vor ajunge și la 33 de grade Celsius! Începând cu cea de-a doua jumătate a săptămânii în curs, vremea se va ...

  • Școala gimnazială Aron Cotruș din Grădiște a fost închisă de un caz de infectare în rândul profesorilor

    Școala gimnazială Aron Cotruș din Grădiște a fost închisă de un caz de infectare în rândul profesorilor

    Marti, 22 Septembrie, 2020 10:50

    Școala gimnazială Aron Cotruș din cartierul Grădiște a fost închisă după ce un cadru didactic a fost confirmat pozitiv, iar celelalte cadre au trebuit să intre în izolare la domiciliu pentru că au intrat în contact cu acesta.   În județul Arad, 6 școli sunt închise: în municipiul Arad, la Vărădia de Mur ...

  • Incendiu la un apartament la Foruna în Vlaicu

    Incendiu la un apartament la Foruna în Vlaicu

    Luni, 21 Septembrie, 2020 17:38

    În cursul zilei de luni, a fost alertat prin serviciul 112 Detaşamentul de Pompieri Arad, pentru a intervenii la un incendiu în cartierul Arădean Aurel Valicu. Incendiul a fost identificat la Blocul C2, la un apartament la etajul 8. Pentru stingerea lui, ISU Arad a intervenit cu două autospeciale de stingere, o autospecială SMURD, o autospec ...

  • Un primar amabil şi competent: Călin Bibarţ(P)

    Un primar amabil şi competent: Călin Bibarţ(P)

    Luni, 21 Septembrie, 2020 16:39

    Este aproape de oameni, amabil, jovial, o fire plăcută. În acelaşi timp, este responsbil şi implicat în marile proiecte de dezvoltare, capabil să muncească pentru a obţine fonduri europene. Călin Bibarţ a început în 2016 ca viceprimar, a preluat conducerea Primăriei ca primar interimar şi a demonstrat că este omul potrivit ...

  • Consiliul Județean construiește șase podețe noi între Arad și Pâncota!

    Consiliul Județean construiește șase podețe noi între Arad și Pâncota!

    Luni, 21 Septembrie, 2020 14:40

    Pe drumul județean Arad-Șiria-Pâncota se construiesc șase podețe noi, iar alte 22 sunt modernizate. Lucrările avansează foarte bine, la sfârșitul săptămânii trecute a fost dat în folosință tronsonul Arad-Horia, pe care se poate circula pe primul strat de asfalt (încă în regim de șantier). În aceste zile, ...

  • Investiţii de peste 41 de milioane de lei în lucrări de reabilitare a reţelelor de apă şi canal în judeţ

    Investiţii de peste 41 de milioane de lei în lucrări de reabilitare a reţelelor de apă şi canal în judeţ

    Sambata, 19 Septembrie, 2020 07:55

    Comunicat presă:Referitor la informațiile apărute în social media, Compania de Apă Arad face precizări legate de investițiile în rețeaua de apă și de canalizare din orașul Lipova: Peste 10 milioane de lei au fost investite prin Proiectul “Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în județul Arad&r ...

  • USR vrea să închidă CET şi se laudă cu asta! (P)

    USR vrea să închidă CET şi se laudă cu asta! (P)

    Vineri, 18 Septembrie, 2020 16:51

    Bombă lansată de USR, susţinută în programul electoral şi în dezbaterile televizate: dacă ar ajunge la putere, ar închide CET! Habarnismul şi diletantismul useriştilor iese la iveală în paşii simpli (după părerea lor) care ar duce la închiderea termocentralei. Bine, nu se spune clar că ar urma să fie închisă ...

  • Iustin Cionca: „Curticiul, administrat de Bogdan Ban, este un oraș care se schimbă vizibil în bine, de la o lună la alta”(P)

    Iustin Cionca: „Curticiul, administrat de Bogdan Ban, este un oraș care se schimbă vizibil în bine, de la o lună la alta”(P)

    Vineri, 18 Septembrie, 2020 15:39

    Liberalul Bogdan Ban muncește la Curtici ca un primar tânăr, cu multe inițiative și proiecte noi! Orașul Curtici s-a schimbat mult în bine, în ultimii ani, și este vorba și de aspectul localității, dar și de relația dintre administrație și cetățeni. În tot ce se face, se ține cont de opinia și nevoile oamenilor. Așa ...


Târgul de Paște în Piața Catedralei în perioada 26 aprilie -7 mai 2024

STIREA ZILEI - Miercuri, 24 Aprilie, 2024 12:51

Târgul de Paște în Piața Catedralei în perioada 26 aprilie -7 mai 2024 La sfârșitul acestei săptămâni se va deschide Târgul de Paște. Una dintre noutățile acestei ediții este locația care va găzdui evenimentul, respectiv Piața Catedralei, recent supusă unor lucrări complexe de amenajare. Ediția din ac ...

Două victime, dintre care o femeie în stop cardio respirator, în urma unui accident produs pe centura Ineului. Echipajul medical de pe ambulanță a reușit resuscitarea femeii

Luni, 12 Februarie, 2024 09:31

Două victime, dintre care o femeie în stop cardio respirator, în urma unui accident produs pe centura Ineului. Echipajul medical de pe ambulanță a reușit resuscitarea femeii

Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor. &nbs ...

Atac cibernetic la 18 spitale din toată țara. Sistemul e nefuncțional!

Luni, 12 Februarie, 2024 13:30

Atac cibernetic la 18 spitale din toată țara. Sistemul e nefuncțional!

Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...

Șoferii fără poliță RCA la mașină ar putea riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Propunere ASF trimisă în Parlament

Luni, 12 Februarie, 2024 15:40

Șoferii fără poliță RCA la mașină ar putea riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Propunere ASF trimisă în Parlament

Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului. &nb ...

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Luni, 12 Februarie, 2024 16:53

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Luni, 12 Februarie, 2024 17:08

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:49

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...

Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:10

Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...

Supărat că și-a pierdut salariul la păcănele, un bărbat din Grăniceri a vrut să distrugă aparatul de joc

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:13

Supărat că și-a pierdut salariul la păcănele, un bărbat din Grăniceri a vrut să distrugă aparatul de joc

Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Luni, 12 Februarie, 2024 12:14

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...

Lucrări de spălare a rețelelor de apă în localitățile Ineu, Beliu și Tăgădău în cursul zilei de marți

Luni, 12 Februarie, 2024 17:31

Lucrări de spălare a rețelelor de apă în localitățile Ineu, Beliu și Tăgădău în cursul zilei de marți

Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...

Timișoara, primul oraș românesc care va intra oficial în Schengen

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:47

Timișoara, primul oraș românesc care va intra oficial în Schengen

Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:45

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:20

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.   ...



{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.