Stiri cu tag: ață

  • Locul din România în care a nins miercuri dimineață. „E prima zăpadă căzută în luna iulie”

    Locul din România în care a nins miercuri dimineață. „E prima zăpadă căzută în luna iulie”

    Miercuri, 10 Iulie, 2019 16:33

    Primul strat de zăpadă din luna iulie a fost înregistrat în noaptea de marţi spre miercuri din cauza temperaturilor scăzute pe Vârful Pietrosu Rodnei, judeţul Maramureş, la o altitudine de peste 2.300 de metri.Primarul oraşului Borşa, Sorin Timiş, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că nu ştie să mai fi fost zăpadă ...

  • S-a stabilit data alegerilor prezidențiale 2019

    S-a stabilit data alegerilor prezidențiale 2019

    Miercuri, 10 Iulie, 2019 09:39

    Președintele AEP Constantin-Florin Mitulețu Buică a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că a avut o discuție cu premierul Viorica Dăncilă, iar alegerile prezidențiale urmează să se desfășoare pe 10 noiembrie, primul tur de scrutin, și 24 noiembrie, al doilea tur. Președintele Autorității Electorale Permanente a precizat că a avut o discuție ...

  • CUTREMURĂTOR : o altă sinucidere a șocat pe toată lumea. Este vorba despre un medic stomatolog

    CUTREMURĂTOR : o altă sinucidere a șocat pe toată lumea. Este vorba despre un medic stomatolog

    Marti, 09 Iulie, 2019 22:52

    O altă tragedie a șocat o comunitate întreagă. Un medic stomatolog, cunoscut și foarte respectat a decis să își pună capăt zilelor într-un mod cumplit. Ce anume l-a împins să facă acest gest necugetatAvea doar 39 de ani, era un medic stomatolog renumit și lucra împreună cu soția lui în cabinetul privat pe care ...

  • Sâmbătă 13 iulie Scufița Roșie vine la Cinematograful din Grădiște cu spectacolul de păpuși

    Sâmbătă 13 iulie Scufița Roșie vine la Cinematograful din Grădiște cu spectacolul de păpuși

    Marti, 09 Iulie, 2019 15:45

    Sâmbătă 13 iulie de la ora 11:00 la Cinematograful din Grădiște toți copiii cu mic cu mare sunt așteptați la spectacolul teatrului de păpuși "Scufița Roșie". Distracția, bucuria și magia vor fi nelipsite în lumea de poveste, iar la final, păpușile vor face poze cu toți copilașii, după care vor intra și ele în vacanț ...

  • Eveniment rutier spectaculos la Arad, în care a fost implicată o mașină a poliției

    Eveniment rutier spectaculos la Arad, în care a fost implicată o mașină a poliției

    Marti, 09 Iulie, 2019 09:20

    Un echipaj de poliție, din cadrul Biroului Rutier Arad a fost implicat într-un eveniment rutier în seara zilei de luni 8 iulie, în jurul orei 23:00 în zona Fortuna din municipiul Arad. Se pare că maşina poliţiei, aflată în misiune a fost pur şi simplu proiectată pe liniile de tramvai, din cauza unui şofer care nu a ...

  • Actualizare Avertizare meteo 07 iulie! Aradul sub avertizare de cod ROŞU până luni dimineaţa!

    Actualizare Avertizare meteo 07 iulie! Aradul sub avertizare de cod ROŞU până luni dimineaţa!

    Duminica, 07 Iulie, 2019 21:05

    Conform rulărilor modelelor de duminică  dimineața, se impune o actualizare a avertizărilor emise pentru duminic[ 7 iulie. Toată ţara este sub cod de vreme severă, unele judeţe din estul ţării sunt sub cod galben, pentru zonele de N, N-E, şi N-V, precum şi câteva judeţe din sudul ţării, este emis un cod portocaliu de vreme severă, ...

  • Dacă mergi spre litoral cu maşina, mergi liniştit, s-au remediat problemele tehnice  la plata de pe telefonul mobil a taxei de pod şi Rovinietei!

    Dacă mergi spre litoral cu maşina, mergi liniştit, s-au remediat problemele tehnice la plata de pe telefonul mobil a taxei de pod şi Rovinietei!

    Duminica, 07 Iulie, 2019 17:44

    Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţa prin intermediul unui comunicat de presă, că taxa podurilor dunărene și Rovinieta nu pot fi achiziționate prin intermediul operatorilor de telefonie mobilă din cauza unor probleme tehnice, potrivit Agepres.   Totuși, instituția a precizat că achitarea PEAJ și a Rovinietei ...

  • Fratele tinerei din Arad, atacată de fostul iubit, a murit după ce a fost înjunghiat în inimă de același agresor

    Fratele tinerei din Arad, atacată de fostul iubit, a murit după ce a fost înjunghiat în inimă de același agresor

    Duminica, 07 Iulie, 2019 13:03

    Fratele tinerei din Nădab care a fost atacată de fostul iubit cu un cuțit a murit, ieri, la Spitalul Județean Arad. Acesta a sărit în apărarea surorii sale și a fost înjunghiat în zona inimii.Reprezentanții Spitalului Județean Arad au confirmat decesul, susținând că inima băiatul a încetat să mai bată &ic ...

  • Explozie la un apartament de pe Iuliu Maniu. O femeie are arsuri pe 50% din suprafața corpului

    Explozie la un apartament de pe Iuliu Maniu. O femeie are arsuri pe 50% din suprafața corpului

    Vineri, 05 Iulie, 2019 20:58

    În această seară a avut loc o explozie fără incendiu în urma acumulărilor de gaz într-un apartament de pe Calea Iuliu Maniu.Explozia s-a produs în momentul în care proprietara de 31 de ani și-a aprins o țigară. La locul faptei s-au deplasat forțe ale Detașamentului de Pompieri Arad, 2 autospeciale de stingere, o Autosp ...

  • Fostul polițist timișorean Gavrea George a fost condamnat la 8 ani și 11 luni de închisoare. IMAGINEA IPJ-ului din Timiș grav afectată

    Fostul polițist timișorean Gavrea George a fost condamnat la 8 ani și 11 luni de închisoare. IMAGINEA IPJ-ului din Timiș grav afectată

    Vineri, 05 Iulie, 2019 14:15

      Județul Timiș a ținut în ultima perioadă cap de afiș în presa din România, iar în cadrul IPJ Timiș a izbucnit scandal după scandal. Gavrea George, fostul șef al Biroului Furturi din buzunare din cadrul instituției a fost condamnat de Tribunalul Arad, la 8 ani și 11 luni de închisoare cu executare.  Condam ...

  • O femeie din Arad a fost înjunghiată de fostul iubit, live pe Facebook

    O femeie din Arad a fost înjunghiată de fostul iubit, live pe Facebook

    Vineri, 05 Iulie, 2019 12:23

    O femeie din localitatea arădeană Nădab a fost înjunghiată noaptea trecută de către fostul ei iubit care nu s-a oprit doar la ea și l-a înjunghiat și pe fratele acesteia.   Se pare că bărbatul a recurs la acest gest îngrozitor datorită geloziei, după ce a aflat că femeia era la o petrecere.   Scenele au fost filma ...

  • Noi detalii în cazul crimei din Făget. Asasinul a fost arestat. Cum şi-a motivat criminalul faptele în faţa anchetatorilor

    Noi detalii în cazul crimei din Făget. Asasinul a fost arestat. Cum şi-a motivat criminalul faptele în faţa anchetatorilor

    Vineri, 05 Iulie, 2019 10:43

    Criminalul din Timiș care a ucis un om și a rănit alți cinci va fi supus unei expertize psihiatrice. Asasinul a fost arestat preventiv și riscă să-și petreacă restul zilelor după gratii.  Printre capetele de acuzare se numără şi agresarea unui poliţist. Totul ar fi pornit de la o înjurătură. Analizele de sânge au arata ...

  • Exploatări miniere ilegale la Lipova

    Exploatări miniere ilegale la Lipova

    Joi, 04 Iulie, 2019 15:23

    Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat, ieri, o acțiune pe raza localității Lipova, unde a fost depistată locația unei exploatări miniere.În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat faptul că exploatarea minieră nu este autorizată legal, în sensul Legii 85/2003. În cauză a fost &ici ...

  • Cinci tineri tâlhari din județ au fost prinși

    Cinci tineri tâlhari din județ au fost prinși

    Joi, 04 Iulie, 2019 11:04

    Polițiștii Secției 2 Rurală Arad au identificat cinci tineri, bănuiți de tâlhărie calificată. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore.   La data de 2 iulie, un tânăr de 23 de ani, din Șeitin a reclamat că în noaptea de 1/2 iulie, mai multe persoane necunoscute, prin forțarea porții de acces, ar fi pătruns în ...

  • Harta parcurilor naționale și naturale administrate de Romsilva este publicată pe pagina de internet a regiei

    Harta parcurilor naționale și naturale administrate de Romsilva este publicată pe pagina de internet a regiei

    Joi, 04 Iulie, 2019 10:55

    Regia Națională a Pădurilor – Romsilva publică pe pagina sa de internet, www.rosilva.ro, începând cu data de 2 iulie 2019, harta detaliată a tuturor celor 22 de parcuri naționale și naturale aflate în administrarea sa.Publicarea acestor hărți în sistem digital și interactiv este parte a procesului de informare a public ...

  • CRIMĂ înfiorătoare la Făget. Un bărbat de 33 de ani și soția lui au fost atacați cu cuțitul

    CRIMĂ înfiorătoare la Făget. Un bărbat de 33 de ani și soția lui au fost atacați cu cuțitul

    Miercuri, 03 Iulie, 2019 13:38

    Crimă ÎNGROZITOARE în dimineața zilei de miercuri 3 iulie a.c., la Făget, în județul Timiș unde un tânăr în vârstă de 33 de ani a fost ucis cu sânge rece. Crima a avut loc într-un parc din localitate, unde două persoane soț și soție au fost înjunghiați de un bărbat. CITEȘTE mai multe detalii ...

  • Lapte STRICAT scos de pe piață din Arad, Timiș și alte județe. VEZI ce alte nereguli au găsit inspectorii ANPC

    Lapte STRICAT scos de pe piață din Arad, Timiș și alte județe. VEZI ce alte nereguli au găsit inspectorii ANPC

    Miercuri, 03 Iulie, 2019 10:25

    Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat peste 700 de operatori economici din industria laptelui și a constatat abateri la aproximativ 60% dintre aceștia. ANPC a desfășurat o serie de acțiuni de control, în perioada 27.05 – 07.06.2019, la nivelul întregii țări, pentru a se asigura de respectarea pr ...

  • Proteste în sănătate. Este posibilă chiar și o grevă generală

    Proteste în sănătate. Este posibilă chiar și o grevă generală

    Miercuri, 03 Iulie, 2019 10:02

    Consiliul de Coordonare al Federației Solidaritatea Sanitară a decis demararea unui program de proteste pentru a-și extrima nemulțumirea faţă de intenţia introducerii evaluării personalului sanitar în funcţie de performanţă și încercarea de anulare a unor drepturi câștigate de salarizați. Principala nemulțumire a sindicalișt ...

  • Reviziile la magistrale întrerup în aceată lună furnizarea apei calde în municipiul Arad

    Reviziile la magistrale întrerup în aceată lună furnizarea apei calde în municipiul Arad

    Miercuri, 03 Iulie, 2019 06:30

    CET Hidrocarburi informează cetățenii orașului Arad că în perioada  1 – 19 iulie 2019 se vor realiza probe de presiune și reviziile magistralelor de termoficare primare. Pentru a micșora disconfortul creat, CET Hidrocarburi și-a propus ca aceste lucrări să se realizeze după următorul program: 1 iulie – magistrala IV:  ...

  • Mașină spulberată de tren la Halta Comlăuș din județul Arad

    Mașină spulberată de tren la Halta Comlăuș din județul Arad

    Marti, 02 Iulie, 2019 12:31

    Un grav accident feroviar a avut loc în dimineața zilei de marți 2 iulie a.c., în jurul orei 11:00, pe DJ 791 pe trecerea la nivel cu cale ferată de la Halta Comlăuș în apropiere de Sântana. Ce s-a întâmplat cu șoferulAutoturismul condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani din Zimandu Nou a fost pur și ...

  • Rus se operează și va rata partidele amicale ale verii! Căpitanul UTA-ei s-a accidentat în amicalul contra Ineului

    Rus se operează și va rata partidele amicale ale verii! Căpitanul UTA-ei s-a accidentat în amicalul contra Ineului

    Marti, 02 Iulie, 2019 12:13

    Căpitanul UTA-ei, Ciprian Rus, se va opera astăzi, la Timișoara, în urma accidentării suferite sâmbătă, în amicalul contra lui CS Ineu. „Vârful” și-a fracturat pometele stâng și va avea nevoie de două săptămâni de repaus după intervenția suferită.   Vestea bună e că Rus va face deplasarea ...

  • Amplă acțiune de prevenire, combatere și distrugere a ambroziei inițiată de Gospodărirea Comunală Arad

    Amplă acțiune de prevenire, combatere și distrugere a ambroziei inițiată de Gospodărirea Comunală Arad

    Luni, 01 Iulie, 2019 00:25

    Luând în considerare legislația privind combaterea buruienii ambrozia adoptată la nivel național,  SC. GOSPODĂRIREA COMUNALĂ ARAD SA. a inițiat o amplă acțiune de prevenire, combatere și distrugere a ambroziei de pe domeniul public pe tot parcursul lunii iunie.S-a intervenit cu două echipe coordonate de șef department spații verz ...

  • UTA – CS Ineu 11-1, în primul amical al verii! Balint: „Un antrenament reușit, mă bucur că jucătorii au arătat poftă de joc”

    UTA – CS Ineu 11-1, în primul amical al verii! Balint: „Un antrenament reușit, mă bucur că jucătorii au arătat poftă de joc”

    Duminica, 30 Iunie, 2019 14:29

    La primul amical sub comanda lui Laszlo Balint, UTA a pulverizat o echipă tânără a Ineului, cu scorul de 11-1, pe terenul „Banatul” din Sânnicolau Mic.Tehnicianul utist a folosit următoarele formule:Prima repriză: Bolboașă - Ivan, Melinte, Ilie, Deta - Hrezdac, Pușcaș - Ciucur, Isac, Oroian – Rus (28 Botea).Repriza a do ...

  • O casă din municipiu a luat foc! Pompierii se deplasează la fața locului

    O casă din municipiu a luat foc! Pompierii se deplasează la fața locului

    Vineri, 28 Iunie, 2019 19:18

    În această după-masă, un incediu a izbucnit la o casă de pe strada Buciumului din municipiu. Din fericire nu există victime.În aceste momente se deplasează două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o mașină SMURD și 12 subofițeri ai detașamentului ISUJ ARAD.Potrivit ISU Arad au ars aproximstiv 70 mp din ...

  • TIR răsturnat între Zimand și Șimand cu șofer încarcerat

    TIR răsturnat între Zimand și Șimand cu șofer încarcerat

    Miercuri, 26 Iunie, 2019 15:23

    Un accident rutier a avut loc în această după-masă care s-a soldat cu un autotren răsturnat pe drumul Arad-Oradea, între Zimand și Simand, pe DN 79.Șoferul tirului, încarcerat, a fost scos din autocamion de către participanții la trafic, iar la fața locului a ajuns un echipaj medical tip B,de la SAJ Chișineu Criș. La a ...

  • PANICĂ și groază într-un bloc din Arad, marți dimineața, când un apartamant a luat foc

    PANICĂ și groază într-un bloc din Arad, marți dimineața, când un apartamant a luat foc

    Marti, 25 Iunie, 2019 08:37

    UPDATE: Incendiul s-a manifestat violent cu flacără deschisă și degajare mare de fum, generalizat în bucătărie cu posibilitatea de propagare la tot apartamentul de cinci camere. Au intervenți trei echipaje, unul de stingere, unul descarcerare și unul de lucru și salvare de la înălțime. Focul a fost localizat, izolat și limitat î ...

  • De Ziua Drapelului Național va fi înălțat un nou drapel pe catargul din vecinătatea Palatului Administrativ

    De Ziua Drapelului Național va fi înălțat un nou drapel pe catargul din vecinătatea Palatului Administrativ

    Luni, 24 Iunie, 2019 12:58

    Ziua Drapelului Național va fi marcată și în acest an printr-o ceremonie de înălțare a unui drapel nou pe catargul aflat în vecinătatea Palatului Administrativ, spre Palatul Cenad. Conform tradiției, în seara zilei de 25 iunie, drapelul vechi, ce a fost înălțat anul trecut, va fi coborât de pe catarg iar drapelul ...

  • O zi colorată, înflorată și plină de feminitate la cea de-a VIII-a ediție SkirtBike Arad

    O zi colorată, înflorată și plină de feminitate la cea de-a VIII-a ediție SkirtBike Arad

    Luni, 24 Iunie, 2019 11:11

    Celebrul eveniment SkirtBike a fost prezent, duminică, în Arad pentru cea de-a VIII-a ediție.Sute de participante zâmbitoare, colorate în ținute șic au defilat pe biciclete accesorizate de pe Platoul din fața Primăriei până la Gară și înapoi spre Teatru.Au avut loc activități precum concursuri cu premii şi tombole ad ...

  • Banciu Eva este din Vârfurile și este dată DISPĂRUTĂ !

    Banciu Eva este din Vârfurile și este dată DISPĂRUTĂ !

    Luni, 24 Iunie, 2019 10:27

    În data zilei de sâmbătă 22 iunie a.c., o femeie de 49 de ani din Vârfurile a dispărut de la domiciliu și de atunci nimeni nu mai știe nimic de ea. AI văzut-o ? Sună la 112 Femeia se numește BANCIU EVA și a plecat de la domiciliul său de pe raza localității Vârfurile și de atunci nu s-a mai întors. Familia o caută ...

  • Mașină răsturnată în urma unui accident între Zimand și Sântana

    Mașină răsturnată în urma unui accident între Zimand și Sântana

    Luni, 24 Iunie, 2019 09:12

    În dimineața zilei de luni 24 iunie a.c., un eveniment rutier s-a petrecut pe DJ 791 (între Zimand și Sântana) în care au fost implicate două autoturisme. Unul dintre autoturisme s-a rostogolit.Șoferul, un bărbat în vârstă de 32 de ani din Sântana care conducea unui autoturism dinspre Sântana spre Zimandu ...

  • Cătălin Chebeleu s-a stins din viaţă duminică dimineaţa după ce cu doar o zi înainte  şi-a serbat ziua de naştere

    Cătălin Chebeleu s-a stins din viaţă duminică dimineaţa după ce cu doar o zi înainte şi-a serbat ziua de naştere

    Duminica, 23 Iunie, 2019 16:45

    Cătălin Chebeleu, proprietarul restaurantului Cartier din zona Mioriţa, s-a stins din viaţă la doar 38 de ani duminică dimineţa pe terenul de tenis de la baza Constructorul unde juca cu prietenii. Tragedia s-a întâmplat în jurul orei 8 dimineaţa, când prietenii acestuia l-au văzut prăbuşindu-se pe terenul de tenis şi nu s- ...

  • Cod galben de inundații pentru aproape toată țara, valabil până marți

    Cod galben de inundații pentru aproape toată țara, valabil până marți

    Sambata, 22 Iunie, 2019 19:15

    Meteorologii de la ANM au emis astăzi Cod Galben de inundații pentru aproape toată țara care este valabil până marți, 25 iunie, ora 16.00. Județele vizate de inundații sunt: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, București, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Călărași, Dol ...

  • Accident rutier lângă Hanul de la Răscruce. O șoferiță a fost transportată la spital

    Accident rutier lângă Hanul de la Răscruce. O șoferiță a fost transportată la spital

    Sambata, 22 Iunie, 2019 17:03

    Un accident rutier ce putea avea urmări grave a avut loc sâmbătă după-masa, în jurul orei 15:30 pe DN 7 la ieșire din Arad spre Pecica, în apropiere de Hanul de la Răscruce. În urma accidentului o șoferiță a fost transportată la spitalÎn timp ce conducea pe DN 7 din direcția Arad, șoferul unui autoturism marca Volksw ...

  • O femeie din Zărand este dată DISPĂRUTĂ

    O femeie din Zărand este dată DISPĂRUTĂ

    Sambata, 22 Iunie, 2019 15:50

    Pe data de 20 iunie a.c., o femeie în vârstă de 33 de ani a dispărut și de atunci nimeni nu mai știe nimic de ea. Dacă ai văzut-o sună la 112Familia femeii în vârstă de 33 de ani este disperată și roagă pe orice persoană care are detalii legate de ea să anunțe poliția. Femeia dispărută se numește PETOK MONICA ș ...

  • Accident spectaculos, în Timișoara. Video cu mașina răsturnată sub pasaj

    Accident spectaculos, în Timișoara. Video cu mașina răsturnată sub pasaj

    Sambata, 22 Iunie, 2019 12:21

    Accident spectaculos în Timișoara. O mașină a rămas cu roțile în sus, sub un pasaj, iar o persoană a ajuns la spital.Un șofer a intrat pe contrasens și lovit o altă mașină, care venea din sens opus. Impactul a fost atât de puternic, încât a răsturnat-o. Autoturismul șoferului vinovat s-a izbit apoi de o mașină car ...

  • O arădeancă a primit amendă după ce a vândut haine în piață

    O arădeancă a primit amendă după ce a vândut haine în piață

    Vineri, 21 Iunie, 2019 20:33

    Surprinsă de polițiștii locali cu atribuții de ordine publică în timp ce vindea haine noi și la mâna a doua în zona Pieței Mihai Viteazul, fără a deține în acest sens autorizație și acte de proveniență a mărfurilor, o arădeancă a fost amendată joi, 20 iunie 2019, pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990/R, pri ...

  • Ofertele de angajări în videochat din Bucureşti sunt tot mai căutate! Iată de ce!

    Ofertele de angajări în videochat din Bucureşti sunt tot mai căutate! Iată de ce!

    Vineri, 21 Iunie, 2019 20:14

    Unul dintre cele mai profitabile domenii de activitate de astazi este videochatul, astfel incat exista atat o oferta deosebit de diversificata de angajari in videochat in Bucuresti si in tara, cat si o cerere foarte mare din partea tinerelor care se afla la inceput de drum si doresc sa isi cladeasca o cariera de succes. In prezent, sunt peste 100.000 de roma ...

  • Caravana SMURD este prezentă sâmbătă și duminică (22-23 iunie) la Chișineu Criș și la Sebiș

    Caravana SMURD este prezentă sâmbătă și duminică (22-23 iunie) la Chișineu Criș și la Sebiș

    Vineri, 21 Iunie, 2019 13:59

    Dacă vrei să devii un salvator sau vrei sa vezi cum se pregătesc salvatorii vino sâmbăta 22 iunie, începând cu ora 08:00 în Parcul Central din orașul Chișineu Criș și duminica începând cu ora 10:00 în fața Primăriei din orașul Sebiș, deoarece Caravana SMURD va fi acolo!Vrei sa înveți tehnici de baz ...

  • UPDATE: Fetița va fi transferată cu elicopterul la București| Incendiu la o casă din Pecica! O fetiță de 2 ani are arsuri grave

    UPDATE: Fetița va fi transferată cu elicopterul la București| Incendiu la o casă din Pecica! O fetiță de 2 ani are arsuri grave

    Joi, 20 Iunie, 2019 19:38

    UPDATE: Fetița va fi transferată cu elicopterul la București.În această după-masă o fetiță de 2 ani a suferit arsuri grave în urma unui incendiu izbucnit la o casă particulară din Pecica. Incendiul a fost stins de pompierii detașamentului ISUJ Arad, SVSU Pecica, respectiv o ambulanță SAJ care au intervenit cu două autospeciale ...

  • Târgul de Adopție Canină ajunge, sâmbătă, la cea de-a VII-a ediție

    Târgul de Adopție Canină ajunge, sâmbătă, la cea de-a VII-a ediție

    Joi, 20 Iunie, 2019 14:47

    Sâmbătă,  29.06.2019, între orele 10:00 – 13:00,  vă invităm la ediția VII-a Târgului de Adopție Canină ce va avea loc în Parcul Chinologic din Subcetate lângă Activ Club, pe strada Infanteriei nr. 4.Persoanele interesate să adopte un căţel trebuie să aibe asupra lor actul de identitate pentru complet ...

  • Vești excelente pentru iubitorii de înghețată ! Nu-ți vine să crezi asta

    Vești excelente pentru iubitorii de înghețată ! Nu-ți vine să crezi asta

    Miercuri, 19 Iunie, 2019 12:11

    Știați că îngheţata poate avea și recomandări din partea nutriționiștilor? AFLĂ vești bune despre acest desert delicios, excelent pe timp de varăNutriționiștii spun că în locul prăjiturilor, a ciocolatei sau alte dulciuri, înghețata este alegerea cea mai sănătoasă şi dietetică. Specialiștii spun acest lucru pe seama in ...

  • ATENȚIONARE generală de la ANM! Cod galben de instabilitate atmosferică și ploi pentru aproape toată țara

    ATENȚIONARE generală de la ANM! Cod galben de instabilitate atmosferică și ploi pentru aproape toată țara

    Miercuri, 19 Iunie, 2019 11:37

    Meteorologii de la ANM au emis o nouă atenționare de COD GALBEN pentru manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități de apă însemnate.Fenomenele vizate vor avea loc în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Munteniei și local în Oltenia și Dobrogea unde vor fi peri ...

  • Jandarmeria din Arad este în doliu. Plutonierul-adjutant șef Claudiu Bănățan a murit la doar 48 de ani

    Jandarmeria din Arad este în doliu. Plutonierul-adjutant șef Claudiu Bănățan a murit la doar 48 de ani

    Marti, 18 Iunie, 2019 17:14

    Este mare tristețe la Jandarmeria din Arad, unde toți cei care l-au cunoscut pe plutonierul-adjutant șef Claudiu Bănățan sunt în stare de șoc la aflarea veștii că acesta a murit. Ce s-a întămplatEra un om plin de viață, un om cu un suflet mare, care mereu sărea în ajutorul celor care aveau nevoie de el. Muncea foarte mult, iar ...

  • Tratamentele de combatere a ţânţarilor continuă

    Tratamentele de combatere a ţânţarilor continuă

    Marti, 18 Iunie, 2019 16:23

    În perioada 20-22.06.2019, în intervalul orar 06.00-10.00 şi 19.00-22.00, Primăria Municipiului Arad va derula prin intermediul firmei specializate contractate în acest scop, cel de-al doilea tratament de combatere a ţânţarilor. Acesta va fi efectuat cu ajutorul aviaţiei utilitare. Substanţa utilizată este K- Othrine Profi EC 2 ...

  • Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal la Arad și Budapesta

    Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal la Arad și Budapesta

    Marti, 18 Iunie, 2019 13:08

    Duminică, 23 iunie, de la ora 19.00, va avea loc la Palatul Cultural din Arad un concert extraordinar susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal solist violoncelistul Ștefan Cazacu. Programul muzical va cuprinde Ludwig van Beethoven – Simfonia nr. 4 în Si bemol major, op. 60, Constantin Dimitrescu & ...

  • Un piroman a incendiat autoturismul unui instructor auto din Lugoj

    Un piroman a incendiat autoturismul unui instructor auto din Lugoj

    Duminica, 16 Iunie, 2019 14:52

    Răzbunare la Lugoj, unde un piroman a incendiat autoturismul unui bărbat, care este instructor auto. Pe lângă autoturismul incendiat au luat foc și alte 2 mașini.Se pare că piromanul s-ar fi răzbunat pe instructorul auto și i-a dat foc mașinii care se afla în parcare lângă alte autoturisme. Pe camerele de supraveghere din parcare ...

  • Tânărul care a „înţepat” două curăţătorii de haine într-o zi din două centre comerciale din Arad

    Tânărul care a „înţepat” două curăţătorii de haine într-o zi din două centre comerciale din Arad

    Sambata, 15 Iunie, 2019 19:52

    Un tânăr din Arad a reuşit să sustragă banii din casele de marcat de la două spălătorii de haine din două centre comerciale din Arad. Este vorba de MAICOR Clean din centrul comercial Real, si de Lava & Cuce din  Atrium Mall. Ambele “lovituri” se pare că le-a dat în aceeaşi zi, adică vineri în 14 iunie a.c. &i ...

  • Peste 1000 de tineri în prima seara la Pool Party Arad! Urmează DJ PROJECT live pentrun sâmbătă seara!

    Peste 1000 de tineri în prima seara la Pool Party Arad! Urmează DJ PROJECT live pentrun sâmbătă seara!

    Sambata, 15 Iunie, 2019 15:25

    Petrecerea Pool Party de pe strandul Neptul de vineri seasra a umplut zona bazinelor unde s-a incins o petrecere pe cinste. “Vinovaţii” de servici au fost vineri seara la retro party Lăpuşcă şi KIDU care au incins platanele până spăre dimineaţă.  Sâmbătă seara se anunţă din nou o atmosferă incinsă, nu doar din ca ...

  • Podeaua de sticlă a unui zgârie-nori a crăpat, la etajul 103, sub picioarele unor turiști

    Podeaua de sticlă a unui zgârie-nori a crăpat, la etajul 103, sub picioarele unor turiști

    Vineri, 14 Iunie, 2019 18:44

    Podeaua de sticlă de la etajul 103 al celui mai înalt zgârie-nori de Chicago a crăpat chiar sub picioarele unor vizitatori, luni seară.Zona unde podeaua este doar din sticlă a Turnului Willis, numită Skydeck, oferă turiștilor o panoramă unică asupra orașului Chicago. Stratul lui protector este făcut din geam laminat și este constr ...

  • Ordin de protecție pentru violență domestică după ce un arădean ar fi încercat să-și strângă de gât soția

    Ordin de protecție pentru violență domestică după ce un arădean ar fi încercat să-și strângă de gât soția

    Vineri, 14 Iunie, 2019 12:18

    Polițiștii Secției 1 din Vlaicu cercetează un bărbat de 49 de ani, din Arad, pentru că și-ar fi agresat fizic soția.Femeia de 46 de ani, a reclamat, ieri seară, că soțul acesteia, fiind sub influența alcoolului, ar fi agresat-o fizic, lovind-o cu pumnii și cu picioarele și ar fi încercat să o strângă de gât.Conform proceduri ...

  • Doi copii în vârstă de 14 și 15 ani au furat o tabletă dintr-un autoturism parcat pe strada Școalei din Arad

    Doi copii în vârstă de 14 și 15 ani au furat o tabletă dintr-un autoturism parcat pe strada Școalei din Arad

    Joi, 13 Iunie, 2019 16:11

    În urmă cu mai bine de o lună, mai exact pe data de 1 mai a.c., doi minori au spart un autoturism din Arad și au furat o tabletă. Cei doi copii s-au ales cu dosar penalÎn ultima perioadă în Municipiul Arad au fost date mai multe spargeri de autoturisme din care s-au furat diverse obiecte lăsate la vedere.  Cel mai trist este fapt ...

  • Magazin din Arad suspendat și amendat după ce a vândut ilegal alcool

    Magazin din Arad suspendat și amendat după ce a vândut ilegal alcool

    Joi, 13 Iunie, 2019 16:08

    Un agent economic care comercializa ilegal băuturi alcoolice în cartierul Grădiște a fost amendat de polițiștii locali din cadrul Biroului Activitate și Control Comercial, activitatea firmei fiind, totodată, suspendată. Controlul întreprins de polițiștii locali în acest sens s-a derulat în urma unei reclamații făcute prin ...

  • Cursa Bucureşti-Timişoara a fost astăzi amânată pentru că s-a furat o piesă din avion

    Cursa Bucureşti-Timişoara a fost astăzi amânată pentru că s-a furat o piesă din avion

    Joi, 13 Iunie, 2019 15:30

    Un avion care trebuia să plece joi dimineaţă de pe Otopeni, cu destinaţia Timişoara, a fost nevoit să rămână la sol mult timp, după ce s-a descoperit că „o piesă a fost furată sau a dispărut”, scrie Digi24.„Cursa Ryanair care trebuia să decoleze la 6:30 de la Otopeni nu a mai decolat pentru că "o piesă a fost furată s ...

  • Concursul de ciclism Road Grand Tour vine pentru prima dată în Arad

    Concursul de ciclism Road Grand Tour vine pentru prima dată în Arad

    Joi, 13 Iunie, 2019 15:24

    Cel mai mare concurs de ciclism de șosea din România vine în premieră anul acesta la Arad! Pe 15 și 16 iunie 2019 peste 250 de competitori din toată țara, practicanți ai ciclismului de șosea, se vor întrece pe drumurile Județului Arad și pe străzile Municipiului.Concursul va debuta sâmbătă 15 mai la Șiria cu un contratimp ...

  • Profesorii revoltați, bătaia de joc a Inspectoratului PSD

    Profesorii revoltați, bătaia de joc a Inspectoratului PSD

    Joi, 13 Iunie, 2019 13:44

    Astăzi mai mulți profesori arădeni protestează împotriva deciziilor aiuritoare ale Guvernului referitoare la școală și elevi. Printre altele, ei acuză decizii fără consultarea profesorilor, părinților, care afectează atât sănătatea elevilor (limitarea importanței sportului) cât și decizii care bulversează planurile de șco ...

  • Viitorul începe cu stângul turneul semifinal al Ligii Elitelor U15: elevii lui Dinu Maghici au cedat cu 0-4 în fața gazdelor de la CSU Craiova

    Viitorul începe cu stângul turneul semifinal al Ligii Elitelor U15: elevii lui Dinu Maghici au cedat cu 0-4 în fața gazdelor de la CSU Craiova

    Miercuri, 12 Iunie, 2019 16:49

    Viitorul Arad se află în această săptămână la Craiova, unde se dispută Grupa 2 a Turneului Semifinal din Liga Elitelor Under 15. Echipa antrenată de Dinu Maghici se află într-o grupă cu CSU Craiova, Rapid și Universitatea Cluj.   În prima partidă, disputată astăzi contra echipei gazdă, arădenii au cedat cu scorul ...

  • „Staţia de sortare” aprobată cu unanimitate de voturi este atribuită către Recons

    „Staţia de sortare” aprobată cu unanimitate de voturi este atribuită către Recons

    Miercuri, 12 Iunie, 2019 09:04

    Respins de 7 ori de consilierii PSD-ALDE, proiectul privind aprobarea unor măsuri pentru reglementarea  activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad a fost în cele din urmă aprobat. Marţi, 11 iunie 2019, toţi consilierii prezenţi la şedinţa ordinară CLM au fost în unanimitate de acord cu atribui ...

  • Alertă ANM! Cod portocaliu de vreme severă imediată în județul Arad

    Alertă ANM! Cod portocaliu de vreme severă imediată în județul Arad

    Marti, 11 Iunie, 2019 14:43

    Alertă ANM: Cod portocaliu de vreme severă imediată în județul Arad - averse torențiale ce vor cumula 35...40 l/mp, vijelie, grindină de dimensiuni mici și medii, descărcări electrice frecvente valabile pentru localitățile: Vladimirescu, Ghioroc, Fântânele, Livada, Păuliș. Fenomene meteorologice asteptate: averse t ...


VIDEO / Autoturism în flăcări între Arad și Șiria

STIREA ZILEI - Joi, 25 Aprilie, 2024 23:08

VIDEO / Autoturism în flăcări între Arad și Șiria Un autoturism a luat foc în timpul mersul pe drumul județean DJ 709 între Horia și Șiria.Incendiul s-a produs în jurul orei 22:45.Din primele informații, nu există nicio persoană rănită sau încarcerată, șoferul a reușit să ias ...

Două victime, dintre care o femeie în stop cardio respirator, în urma unui accident produs pe centura Ineului. Echipajul medical de pe ambulanță a reușit resuscitarea femeii

Luni, 12 Februarie, 2024 09:31

Două victime, dintre care o femeie în stop cardio respirator, în urma unui accident produs pe centura Ineului. Echipajul medical de pe ambulanță a reușit resuscitarea femeii

Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor. &nbs ...

Atac cibernetic la 18 spitale din toată țara. Sistemul e nefuncțional!

Luni, 12 Februarie, 2024 13:30

Atac cibernetic la 18 spitale din toată țara. Sistemul e nefuncțional!

Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...

Șoferii fără poliță RCA la mașină ar putea riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Propunere ASF trimisă în Parlament

Luni, 12 Februarie, 2024 15:40

Șoferii fără poliță RCA la mașină ar putea riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Propunere ASF trimisă în Parlament

Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului. &nb ...

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Luni, 12 Februarie, 2024 16:53

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Luni, 12 Februarie, 2024 17:08

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:49

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...

Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:10

Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...

Supărat că și-a pierdut salariul la păcănele, un bărbat din Grăniceri a vrut să distrugă aparatul de joc

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:13

Supărat că și-a pierdut salariul la păcănele, un bărbat din Grăniceri a vrut să distrugă aparatul de joc

Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Luni, 12 Februarie, 2024 12:14

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...

Lucrări de spălare a rețelelor de apă în localitățile Ineu, Beliu și Tăgădău în cursul zilei de marți

Luni, 12 Februarie, 2024 17:31

Lucrări de spălare a rețelelor de apă în localitățile Ineu, Beliu și Tăgădău în cursul zilei de marți

Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...

Timișoara, primul oraș românesc care va intra oficial în Schengen

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:47

Timișoara, primul oraș românesc care va intra oficial în Schengen

Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:45

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:20

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.   ...



{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.