În această seară (12 noiembrie), a izbucnit un incendiu la acoperișul unui cabinet medical din Șagu.
La fața locului au intervenit forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere, o autoscară și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora au acționat și pompierii voluntari din localitate.
Incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului pe o suprafață de aproximativ 150 de mp.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime; în clădire nu se aflau persoane în momentul izbucnirii incendiului.
Incendiul a fost localizat în limitele găsite, iar pompierii acționează în aceste momente pentru stingere și îndepărtarea efectelor negative.
Sursa: ISU Arad
Foto: arhivă