Care va fi rolul inteligenței artificiale în educație și cercetare? Cum poate fi integrată în procesul educațional?
O dezbatere provocatoare pe care Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, alături de Institute for Geopolitical Studies și Research Centre for Mathematical Models and Computer Systems din cadrul UAV, o propune celor interesați de modul în care inteligența artificială poate fi integrată în procesele științifice și educaționale.
Conferința „The Role of Artificial Intelligence in Scientific and Educational Processes – Perspectives for the Future” va avea loc pe 20 noiembrie, în Sala Festivă din Complexul M (str. Elena Drăgoi nr. 2), cu începere de la orele 13.00.
„Inteligența artificială nu mai este doar o temă de cercetare, ci o realitate care redefinește modul în care învățăm, predăm și inovăm. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad își asumă rolul de a deschide dialogul despre impactul și responsabilitatea pe care lumea academică o are în fața acestei transformări.
Prin această conferință, dorim să oferim un spațiu de reflecție și colaborare între mediul universitar, profesorii din învățământul preuniversitar, cercetători și studenți, pentru a identifica cele mai etice și eficiente modalități de integrare a inteligenței artificiale în educație și cercetare.
Este o oportunitate de a învăța de la experți internaționali și de a poziționa universitatea noastră în centrul unei conversații globale despre viitorul cunoașterii”, a declarat rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, conf. univ. dr. Teodor Florin Cilan.
Conferința se bucură de participarea a doi invitați de marcă, recunoscuți pentru activitatea lor științifică în domeniul inteligenței artificiale:
- Prof. dr. Mitja Jermol, de la Jožef Stefan Institute (Slovenia), titularul UNESCO Chair on Open Technologies for Open Educational Resources, care va susţine, în cadrul conferinței, un discurs-keynote despre rolul tehnologiilor deschise şi al inteligenţei artificiale în învăţământul superior.
- Prof. dr. Valeriu Beiu, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, expert in cercetare pe arhitecturi de calcul de inspirație biologică, proiectare de infrastructuri de calcul pentru AI.
Intrarea este liberă.