Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, în colaborare cu instituțiile partenere au desfășurat pe perioada vacanței de vară, mai multe activități informativ-preventive, cu privire la evenimentele negative în care pot fi implicați elevii, în perioada de vacanță și nu numai.
Principalele teme abordate au fost prevenirea violenței în rândul școlarilor, prevenirea abuzului, neglijării și a exploatării minorilor, precum și alte teme, dezbătute în cadrul campaniilor desfășurate la nivel național, intitulate ,,Dorințe îndeplinite la vârste potrivite’’ și ,,Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți’’.
Activitățile s-au desfășurat în în unități de învățământ preuniversitar, în zonele din municipiu și județ unde sunt organizate tabere școlare, școli de vară, stații C.F.R, case de tip familial, precum și la spectacole, la activități luând parte atât elevi, părinți cât și cadre didactice.
Pe perioada vacanței au fost realizate peste 110 întâlniri, la care au participat peste 5.300 de persoane (elevi, cadre didactice, părinți, precum și alte persoane interesate).
Prin activitățile desfășurate pe perioada vacanței de vară, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au urmărit să sprijine comunitatea educațională, să consolideze parteneriatul cu elevii, părinții și cadrele didactice și să contribuie la formarea unui climat de siguranță și responsabilitate.
Prevenirea comportamentelor de risc și promovarea unor valori sănătoase rămân priorități constante, pentru ca întoarcerea elevilor în bănci să se facă într-un mediu sigur și prietenos.
Comunicat de presă – IPJ Arad