Vitraliile Palatului Administrativ din Arad sunt printre cele mai frumoase din România, într-o astfel de clădire! Unii susțin că ar fi chiar cea mai frumoasă lucrare în tehnica vitraliului din arta contemporană românească!
Ele au fost realizate de artistul Sever Frențiu, în anul 1977, la o sută de ani de la construirea clădirii. Înnobilează interiorul somptuos al clădirii proiectate ca un veritabil palat, în stilul primăriilor occidentale, cu spații largi, scări impresionante și interioare bogat ornamentate în stil secession. Într-o discuție pe care am avut-o cu mult timp în urmă cu Ovidiu Cornea, cel mai longeviv director al Teatrului de Stat Arad și prieten bun al artistului Sever Frențiu, cel care a realizat vitraliile, Cornea își amintea contextul realizării acestei capodopere.
El a relatat că Frențiu și-a dat seama mai demult de oportunitatea pentru lucrare în tehnica vitraliului pe care o oferea Palatul Administrativ din Arad. La un moment dat a propus să fie valorificate ferestrele imense cu o lucrare în vitraliu.
Autoritățile de atunci ale Aradului, din jurul anului 1970, și-au dat acceptul și au și sugerat ce să cuprindă vitraliile: strunguri, vagoane, lanuri de grâu, spice, trimiteri la industria și agricultura municipiului și a județului.
„Eram în atelierul lui Frențiu când a venit cu vestea și mi-a zis: auzi ce absurditate, să fac eu vagoane și strunguri în vitralii, cine a mai pomenit așa ceva”, își amintea Ovidiu Cornea.
Sever Frențiu însă nu a abandonat proiectul de punere în valoare a casei scărilor din Palatul Administrativ cu vitralii de mari dimensiuni. A început să lucreze la proiect în mare taină, în atelierul său din Parcul Pădurice. Aici a pregătit primele schițe, pe cartoane. Erau, de fapt, desene executate impecabil. În centrul vitraliilor s-a proiectat pe el însuși, în forma lui Cronos – un autoportret al artistului, flancat de prezentări alegorice ale celor patru anotimpuri și ale celor 12 luni ale anului cu denumirile lor populare. Una dintre legendele urbane arădene susține că muzele anotimpurilor și lunilor anului ar fi fost chiar fostele iubite ale artistului.
„Erau lucrate în desen extraordinar și ne-am dus împreună la sediul administrativ și acolo autoritățile când au văzut cât de frumoase sunt, nu a mai îndrăznit nimeni să spună că ar fi fost alta comanda: să facem strunguri, vagoane, lanuri de grâu, ciorchini de struguri și ce mai e specific județului Arad. Au acceptat lucrarea”, îmi relata Ovidiu Cornea.
O bună parte a sticlei acestor vitralii a fost adusă de Sever Frențiu din Italia, de la Murano, de lângă Veneția. Maestrul s-a dus personal să aleagă această sticlă. S-au și făcut multe speculații în perioada aceea că ar putea să nu se mai întoarcă în țară, ceea ce însă s-a dovedit o speculație fără temei. Sticla adusă de la Murano este mai închisă la culoare, este acel albastru amplasat deasupra personajelor și care le dă o anumită greutate. O altă parte din sticlă a fost realizată în România.
Turnarea în plumb și arderea vitraliilor s-au realizat într-un atelier din Timișoara. Lucrarea este de o valoare excepțională, era considerată atunci cea mai frumoasă lucrare în tehnica vitraliului din arta contemporană românească.
Inițial a fost o luptă și pentru validarea acestor vitralii. Informația am primit-o de la regretatul publicist Emil Șimăndan, care își amintea că într-o perioadă în care la nivel decizional se pleda împotriva misticismului și pentru educație materialist-științifică, tema vitraliilor de la Arad a fost primită cu suspiciuni. Chiar și la nivel local, oamenii de cultură ai Aradului s-au scindat în două tabere: de susținere și blamare a proiectului. Dar Frențiu a demonstrat cu cărți și albume de artă că este vorba despre mitologie și nu de misticism.
Dezbaterea a ajuns și în capitală. S-a cerut autorizare și la București pentru vitralii, iar acolo s-au găsit niște oameni luminați care au înțeles valoarea artistică extraordinară a lucrării.
Expunerea în sticlă s-a făcut cu un meșter bătrân din Timișoara, Szabados. Deși nu era artist, el cunoștea tehnica vitraliului cel mai bine din România. Emil Șimăndan îmi relata că în procesul de fabricație interveniseră probleme din cauza execuției pretențioase. Frențiu era supărat că nu va reuși să livreze vitraliile la timp și să onoreze comanda autorităților arădene. Era nevoie nu numai de îndemânare tehnică, ci și de capacitate de producție adecvată, iar odată intervenită problema Frențiu se temea de un blocaj.
Când s-au montat în cele din urmă vitraliile, în casa scărilor din Palatul Administrativ arădean, rezultatul a fost un șoc pentru toată lumea. Nimeni nu se aștepta să iasă ceva atât de maiestuos. A fost considerată cea mai frumoasă lucrare în arta vitraliului din România. Lucrarea a schimbat radical aspectul interior al clădirii.
Istoricul local Horia Truță spune că spre deosebire de ceea ce se întâmplă acum, în perioada comunistă existau bani pentru achiziții de la artiștii locali. Horia Truță explică că la vremea aceea se rezervau fonduri pentru cumpărarea și încurajarea artiștilor arădeni, în timp ce acum ei sunt totali neglijați.
În anii 1980, Nicolae Ceaușescu a venit la Arad într-o vizită la nivel înalt și a trecut evident și prin Palatul Administrativ. A văzut lucrarea respectivă și s-a blocat acolo, pe scări, a cântărit-o mut din toate părțile, s-a uitat la ea din toate unghiurile, în tăcere, iar oficialitățile s-au îngrozit, temându-se de o reacție negativă a președintelului. Dar Ceaușescu a cerut să-l cunoască pe Sever Frențiu și s-a declarat impresionat de munca sa. După vizita la Arad, i-a comandat decorarea Sălii Cavalerilor de la Palatul Cotroceni. Vitraliile cu domnitori, care există și acum, se pot vedea de către public.
Sever Frențiu a fost un mare artist pe care Aradul se pare că îl uită. O mare pierdere o reprezintă faptul că nu se mai știe ce s-a ales cu cartoanele, machetele după care s-au realizat lucrările. Nu erau la scară de 1:1, dar după ele s-au putut mări vitraliile și ele însele reprezință capodopere ale artei contemporane. Artistul care a realizat vitraliile magnifice, Sever Frențiu, și-a desfășurat activitatea timp de două decenii în Arad, unde a condus ca președinte activitatea filialei locale a Uniunii Artiștilor Plastici.
„Pictura lui Sever Frenţiua constituit obiectul de „cercetare“ cinematografică a regizorului Nicolae Cabel, în filmul intitulat „Sentimentul unu“. Sentimentul primordial, „argumentează“ vizual filmul, este dragostea pictorului atât pentru peisajul interior, cât şi pentru cel exterior, pentru fantasticul tratat în cheie feerică, dar şi grotesc-satirică. Insolită viziune plastică”, scria Alice Mănoiu, în ziarul Scânteia, la 19 decembrie 1987, la zece ani de la inaugurarea vitraliilor de la Arad.
Vitraliile Palatului Administrativ din Arad sunt printre cele mai frumoase din România, într-o astfel de clădire! Unii susțin că ar fi chiar cea mai frumoasă lucrare în tehnica vitraliului din arta contemporană românească!
Ele au fost realizate de artistul Sever Frențiu, în anul 1977, la o sută de ani de la construirea clădirii. Înnobilează interiorul somptuos al clădirii proiectate ca un veritabil palat, în stilul primăriilor occidentale, cu spații largi, scări impresionante și interioare bogat ornamentate în stil secession. Într-o discuție pe care am avut-o cu mult timp în urmă cu Ovidiu Cornea, cel mai longeviv director al Teatrului de Stat Arad și prieten bun al artistului Sever Frențiu, cel care a realizat vitraliile, Cornea își amintea contextul realizării acestei capodopere.
El a relatat că Frențiu și-a dat seama mai demult de oportunitatea pentru lucrare în tehnica vitraliului pe care o oferea Palatul Administrativ din Arad. La un moment dat a propus să fie valorificate ferestrele imense cu o lucrare în vitraliu.
Autoritățile de atunci ale Aradului, din jurul anului 1970, și-au dat acceptul și au și sugerat ce să cuprindă vitraliile: strunguri, vagoane, lanuri de grâu, spice, trimiteri la industria și agricultura municipiului și a județului.
„Eram în atelierul lui Frențiu când a venit cu vestea și mi-a zis: auzi ce absurditate, să fac eu vagoane și strunguri în vitralii, cine a mai pomenit așa ceva”, își amintea Ovidiu Cornea.
Sever Frențiu însă nu a abandonat proiectul de punere în valoare a casei scărilor din Palatul Administrativ cu vitralii de mari dimensiuni. A început să lucreze la proiect în mare taină, în atelierul său din Parcul Pădurice. Aici a pregătit primele schițe, pe cartoane. Erau, de fapt, desene executate impecabil. În centrul vitraliilor s-a proiectat pe el însuși, în forma lui Cronos – un autoportret al artistului, flancat de prezentări alegorice ale celor patru anotimpuri și ale celor 12 luni ale anului cu denumirile lor populare. Una dintre legendele urbane arădene susține că muzele anotimpurilor și lunilor anului ar fi fost chiar fostele iubite ale artistului.
„Erau lucrate în desen extraordinar și ne-am dus împreună la sediul administrativ și acolo autoritățile când au văzut cât de frumoase sunt, nu a mai îndrăznit nimeni să spună că ar fi fost alta comanda: să facem strunguri, vagoane, lanuri de grâu, ciorchini de struguri și ce mai e specific județului Arad. Au acceptat lucrarea”, îmi relata Ovidiu Cornea.
O bună parte a sticlei acestor vitralii a fost adusă de Sever Frențiu din Italia, de la Murano, de lângă Veneția. Maestrul s-a dus personal să aleagă această sticlă. S-au și făcut multe speculații în perioada aceea că ar putea să nu se mai întoarcă în țară, ceea ce însă s-a dovedit o speculație fără temei. Sticla adusă de la Murano este mai închisă la culoare, este acel albastru amplasat deasupra personajelor și care le dă o anumită greutate. O altă parte din sticlă a fost realizată în România.
Turnarea în plumb și arderea vitraliilor s-au realizat într-un atelier din Timișoara. Lucrarea este de o valoare excepțională, era considerată atunci cea mai frumoasă lucrare în tehnica vitraliului din arta contemporană românească.
Inițial a fost o luptă și pentru validarea acestor vitralii. Informația am primit-o de la regretatul publicist Emil Șimăndan, care își amintea că într-o perioadă în care la nivel decizional se pleda împotriva misticismului și pentru educație materialist-științifică, tema vitraliilor de la Arad a fost primită cu suspiciuni. Chiar și la nivel local, oamenii de cultură ai Aradului s-au scindat în două tabere: de susținere și blamare a proiectului. Dar Frențiu a demonstrat cu cărți și albume de artă că este vorba despre mitologie și nu de misticism.
Dezbaterea a ajuns și în capitală. S-a cerut autorizare și la București pentru vitralii, iar acolo s-au găsit niște oameni luminați care au înțeles valoarea artistică extraordinară a lucrării.
Expunerea în sticlă s-a făcut cu un meșter bătrân din Timișoara, Szabados. Deși nu era artist, el cunoștea tehnica vitraliului cel mai bine din România. Emil Șimăndan îmi relata că în procesul de fabricație interveniseră probleme din cauza execuției pretențioase. Frențiu era supărat că nu va reuși să livreze vitraliile la timp și să onoreze comanda autorităților arădene. Era nevoie nu numai de îndemânare tehnică, ci și de capacitate de producție adecvată, iar odată intervenită problema Frențiu se temea de un blocaj.
Când s-au montat în cele din urmă vitraliile, în casa scărilor din Palatul Administrativ arădean, rezultatul a fost un șoc pentru toată lumea. Nimeni nu se aștepta să iasă ceva atât de maiestuos. A fost considerată cea mai frumoasă lucrare în arta vitraliului din România. Lucrarea a schimbat radical aspectul interior al clădirii.
Istoricul local Horia Truță spune că spre deosebire de ceea ce se întâmplă acum, în perioada comunistă existau bani pentru achiziții de la artiștii locali. Horia Truță explică că la vremea aceea se rezervau fonduri pentru cumpărarea și încurajarea artiștilor arădeni, în timp ce acum ei sunt totali neglijați.
În anii 1980, Nicolae Ceaușescu a venit la Arad într-o vizită la nivel înalt și a trecut evident și prin Palatul Administrativ. A văzut lucrarea respectivă și s-a blocat acolo, pe scări, a cântărit-o mut din toate părțile, s-a uitat la ea din toate unghiurile, în tăcere, iar oficialitățile s-au îngrozit, temându-se de o reacție negativă a președintelului. Dar Ceaușescu a cerut să-l cunoască pe Sever Frențiu și s-a declarat impresionat de munca sa. După vizita la Arad, i-a comandat decorarea Sălii Cavalerilor de la Palatul Cotroceni. Vitraliile cu domnitori, care există și acum, se pot vedea de către public.
Sever Frențiu a fost un mare artist pe care Aradul se pare că îl uită. O mare pierdere o reprezintă faptul că nu se mai știe ce s-a ales cu cartoanele, machetele după care s-au realizat lucrările. Nu erau la scară de 1:1, dar după ele s-au putut mări vitraliile și ele însele reprezință capodopere ale artei contemporane. Artistul care a realizat vitraliile magnifice, Sever Frențiu, și-a desfășurat activitatea timp de două decenii în Arad, unde a condus ca președinte activitatea filialei locale a Uniunii Artiștilor Plastici.
„Pictura lui Sever Frenţiua constituit obiectul de „cercetare“ cinematografică a regizorului Nicolae Cabel, în filmul intitulat „Sentimentul unu“. Sentimentul primordial, „argumentează“ vizual filmul, este dragostea pictorului atât pentru peisajul interior, cât şi pentru cel exterior, pentru fantasticul tratat în cheie feerică, dar şi grotesc-satirică. Insolită viziune plastică”, scria Alice Mănoiu, în ziarul Scânteia, la 19 decembrie 1987, la zece ani de la inaugurarea vitraliilor de la Arad.
4.756 ron
4.194 ron
