Șapte autovehicule au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc astăzi, puțin înainte de ora 11:30, pe autostrada A1, în județul Timiș.
„Astăzi, în jurul orei 11:32, polițiștii Biroului de Autostradă A1 Deva – Nădlac au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier între mai multe autovehicule. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că, pe sensul de deplasare Timișoara – Margina, s-ar fi produs un accident rutier între cinci autoturisme, o autoutilitară și un ansamblu rutier”, a transmis IPJ Timiș.

„În urma verificărilor efectuate la fața locului, cu privire la evenimentul rutier produs pe Autostrada A1, s-a stabilit faptul că accidentul rutier ar fi avut loc în urma coliziunii față – spate, dintre 5 autoturisme, o autoutilitară și un tir. În urma impactului, trei minori, de 2, 8 și 6 ani, precum și un bărbat de 23 de ani și o femeie de 46 de ani, au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Timiș
”Carambol la coborâre de pe A1 spre Margina, jud. Timiș. Un autotren a lovit alte autovehicule. Traficul se desfășoară îngreunat până la ora 16, estimativ”, a transmis DRDP Timișoara.
Foto: DRDP Timișoara