Președintele Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu, a explicat în exclusivitate pentru exclusivNEWS.ro, de ce a contestat rezultatul primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, desfășurat în 4 mai 2025.
Președintele PNR susține că scopul pincipal al contestației, NU este anularea alegerilor, ci să tragă un semnal de alarmă cu privire la faptul că și aceste alegeri prezidențiale au fost viciate și că rezultatul final al celor doi clasați este rodul unor încălcări sistematice de legislație electorală și au la bază o manipulare grosolană a opiniei publice.
”Procedural, a trebuit să formulez o contestație a rezultatului primului tur al alegerilor prezidențiale, pentru a putea fi depusă la CCR. În realitate, scopul principal al acetui demers democatic și legal, este acela de a aduce la cunoștința opiniei publice faptul că aceste alegeri nu au fost nici libere, nici corece, nici democratice și nici transparente. Nu a existat nicio egalitate de șanse pentru toți cei 11 candidați. 4 au fost mega promovați și favorizați de toată lumea și mass media, iar ceilalți 7 au fost marginalizați și etichetați drept irelevanți, fapt ce le-a scăzut dramatic orice șansă la o cursă electorală echitabilă”, a declarat Sebastian Popescu pentru exclusivNEWS.ro.
Contestația formulată de candidatul PNR la prezidențiale, invocă multiple încălcări ale principiilor democratice și ale legislației electorale în alegerile prezidențiale din 4 mai 2025. Principalele argumente sunt:
- Inegalitatea de șanse în mass-media: Clasificarea candidaților în „relevanți” și „irelevanți”, alocarea inechitabilă a timpului de antenă, și excluderea unor candidați din dezbateri.
- Manipularea opiniei publice: Prin sondaje selective, promovarea „votului util”, și utilizarea de comentarii automate pe platforme sociale (TikTok).
- Încălcări ale GDPR și ale legislației electorale: Utilizarea abuzivă a listelor electorale pentru campanii politice și trimiterea de SMS-uri interzise.
- Probleme tehnice: Persoane decedate menținute pe listele electorale și aplicarea abuzivă a regulilor privind eticheta electorală.
- Deturnarea campaniei unor candidați: Presiuni asupra Elenei Lasconi să se retragă în favoarea lui Nicușor Dan.
- Favorizarea partidelor parlamentare: Discriminarea partidelor neparlamentare în desemnarea reprezentanților în birourile electorale.
Sursa: exclusivnews.ro