Peste 2,5 milioane de vârstnici vor primi banii începând din luna aprilie, în două tranșe.
Persoanele care pot beneficia de suma de 800 lei trebuie să aibă un venit maxim de 2.574 de lei, adică echivalentul salariului minim pe economie din anul 2025. Cele două tranșe vor fi egale,
”Guvernul va acorda în 2025 un sprijin financiar de 800 de lei, în două tranșe egale, pentru pensionarii cu venituri mici. Prima tranșă va fi în aprilie, iar a doua la sfârșitul anului. De acest sprijin financiar vor beneficia aproximativ 2.5 milioane de pensionari, care au pensii de până la 2.574 de lei (echivalentul salariului minim net pe economie).
Anvelopa financiară pentru acest sprijin financiar este de aproximativ 2 miliarde de lei, bani care se regăsesc în bugetul de stat din acest an”, a transmis Guvernul.
”Urmează ca Ministerul Muncii să elaboreze actul normativ și să îl pună în transparență urmând apoi să fie avizat de ministerele de resort și adoptat în Guvern, astfel încât să fie suficient timp pentru parcurgerea procedurilor birocratice până în aprilie când pensionarii vor primi prima tranșă din acest sprijin financiar”, arată Guvernul.