Acționarul principal al Nordis, Vladimir Ciorbă, și soția lui, Laura Vicol, fosta șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților (PSD) au fost reținuți luni seară de procurorii DIICOOT, după ce au fost audiați ore în șir în cursul zilei.
Laura Vicol este suspectă de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani în formă continuată și aderare la grup infracțional organizat.
Procurorii DIICOT au făcut luni 65 de percheziții în România și Monaco în dosarul Nordis, potrivit unui comunicat de presă. Procurorii îi acuză pe liderii presupusului grup infracțional că au delapidat 71 de milioane de euro din banii clienților.
Procurorii susțin că liderii presupusului grup infracțional organizat au încasat de la clienți suma de peste 195 milioane euro ca avans în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări și mobilier).
Fondurile astfel constituite au fost delapidate, de regulă într-un interval scurt de timp, prin transferuri către persoane fizice, membri ai presupusului grup infracțional organizat, transferuri către persoane juridice, societăți afiliate structurii criminale, plata de salarii, dar și diverse cheltuieli voluptorii, în suma de aproximativ 346.000.000 lei (69 milioane de eur0) și 2.400.000 euro.
foto: captură video