Trei picioare amputate au fost furate din spațiul destinat deșeurilor medicale anatomo-patologice de la Spitalul Cantacuzino din București. Polițiștii bucureșteni au deschis dosar penal pentru furt calificat și fac cercetări.
Furtul a avut loc în urmă cu 4 zile. O persoană neidentificată a sărit gardul Spitalul Cantacuzino și a mers în spațiul în care sunt depozitate deşeuri medicale. Dintr-o ladă frigorifică, a furat 3 pachete cu picioare amputate, părăsind apoi unitatea medicală. Unul dintre pachete a fost abandonat pe o stradă din apropierea spitalului.
Un alt pachet a fost descoperit marți dimineață într-o pubelă de depozitate din curtea unității medicale.
Polițiștii au vizionat înregistrările de pe camerele de supraveghere ale spitalului și încearcă acum să identifice autorul furtului. De asemenea, conducerea unității medicale a început o anchetă internă, iar verificări face și Direcția de Sănătate a Municipiului București.
La Spitalul Cantacuzino sunt internați pacienți cu diabet. În unele cazuri este nevoie de amputarea unor membre dacă situația medicală a pacienților se complică.

Sursa: Europafm.ro
Foto: pixabay.com