Studenții să poată cât mai curând achiziționa online bilete de tren, iar Guvernul să țină cont de situațiile speciale ale studenților care nu au gară în localitatea de domiciliu, ale studenților străini sau ale celor care trebuie să călătorească cu mai mulți operatori feroviari, solicită Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), printr-un comunicat de presă.
Comunicatul vine după ce prin Ordonanța ”trenuleț” au fost luate măsuri de austeritate care taie anumite facilități pentru studenți.
ANOSR anunță că va continua să centralizeze feedback-ul din partea studenților în ceea ce privește problemele de transport și să le înainteze la posibilele întâlniri cu reprezentanții Ministerului Transportului.
Mai mult, ANOSR susține că va continua „demersurile pentru a recăpăta dreptul legitim al studenților de a beneficia de tarif redus cu 90% pentru toate rutele feroviare, precum și de gratuitate pentru studenții cu unul sau ambii părinți decedați, precum și studenții proveniți din centre de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal”, este menționat în comunicat.
O parte dintre operatorii de transport feroviar, printre care inclusiv C.F.R. Călători, au transmis în spațiul public, până în acest moment, comunicate cu privire la operaționalizarea măsurilor care limitează aplicarea reducerii de 90% la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri clasa a 2-a. Comunicatele menționează faptul că studenții nu mai pot achiziționa bilete online, ci exclusiv fizic, pe baza legitimațiilor de student pentru reducere/gratuitate la transport pe care să existe evidențiată localitatea în care se află instituția de învățământ împreună cu actul de identitate.
Sursa: edupedu.ro