Comunicat de Presă
Deputatul liberal arădean Glad Varga anunță că marți, 8 octombrie 2024, se deschide sesiunea de înscrieri pentru Programul „Casa Verde Fotovoltaice” pentru regiunea de Vest (județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș).
„Programul oferă finanțări substanțiale pentru instalarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei electrice, permițând consumatorilor casnici să devină prosumatori, adică să își producă propria energie din surse regenerabile.
Beneficiarii eligibili vor putea primi un sprijin financiar de până la 30.000 lei, cu o contribuție personală de 3.000 lei. Programul are ca scop reducerea facturilor la energie și promovarea utilizării energiei verzi în gospodăriile din România. Prin alocările prevăzute, se urmărește totodată și diminuarea dependenței de surse tradiționale de energie, contribuind astfel la protecția mediului înconjurător”, susține Glad Varga, deputat PNL de Arad.
Acesta a ținut să menționeze că fondurile se epuizează foarte repede, astfel încât doritorii sunt sfătuiți să se înscrie în program la ora deschiderii. „Atenție! Înscrierile sunt deschise până la epuizarea fondurilor, așa că vă încurajez să aplicați la ora deschiderii programului pentru a beneficia de această oportunitate. În alte regiuni, fondurile au fost epuizate în câteva minute.
Miercuri, 9 octombrie 2024, va începe și sesiunea de înscrieri pentru unitățile de cult care doresc să instaleze panouri fotovoltaice, oferind același tip de finanțare pentru implementarea sistemelor de energie verde”, a încheiat parlamentarul arădean.
01.10.2024 Departamentul de Comunicare al PNL Arad