Primăria Arad a fost amendată din cauza Ștrandului Neptun, de Ministerul de Finanțe, cu 1,745 milioane de lei, din cauza neplății unor taxe percepute de minister de la operatorii de ștranduri. Primăria s-a apărat cu faptul că nu a plătit „taxa de lux” impusă de Guvern operatorilor de ștranduri, pentru simplul fapt că ștrandul de la Arad nu era, de fapt, ștrand, ci baie publică.
O mică ghidușie semantică, pe bună dreptate neconvingătoare pentru inspectorii de la Finanțe.
Amenda, acordată în anul 1935, a fost un record în domeniu, în condițiile în care investițiile anuale ale primăriei pentru modernizarea ștrandului erau de aprox. 300.000 de lei (după cum declara în sezonul estival al anului 1933 primarul Aradului, dr. Alexe Boțioc, ziarului „Patria”, anul XV, nr. 225).
Situația delicată a ajuns și în atenția presei centrale, unde a fost descrisă de ziarul „Dimineața”, sâmbătă, 23 februarie 1935.
„Aradul are baia zisă „Neptun”, socotită „ştrandul” oraşului, precum şi alte două băi populare. La „Neptun” vine lumea bună a oraşului, contra unei taxe de intrare minimale — şi cum această baie este proprietatea oraşului, din veniturile ei, acelaş oraş întreţine alte două băi, unde intrarea este absolut gratuită. Ei bine, Ministerul de Finanţe a taxat baia „Neptun” drept ştrand propriu-zis, obligând pe proprietatar (în cazul de faţă, primăria), să achite anumite taxe cari se percep, după legile fiscale, numai băilor de lux.”
Întrucât Primăria Arad a refuzat achitarea sumelor cerute, a fost amendată cu 1.745.480 lei. O lovitură grea pentru Arad, care a dezechilibrat bugetul primăriei.
Autoritățile arădene au făcut apel împotriva deciziei Ministerului de Finanţe, bazându-și apărarea pe trei puncte:
1). Băile „Neptun” nu întrunesc elementele unui ştrand, fiind simple băi populare, cerute oraşelor de însăşi legea sanitară;
2). Fiind astfel de băi, nu pot fi supuse nici unei fel de impozit;
3). Pentru ca o baie să poată fi socotită drept un stabiliment de lux, s-ar cere ca pe terenul ei să se aranjeze diferite spectacole, fapt care nu s-a întâmplat la Arad.
Dr. Jegessy, jurisconsultul Primăriei, a fost delegat să apere apelul Aradului în faţa justiţiei.
Cum putem observa, argumentația administrației locale nu a fost foarte validă. Ștrandul Neptun nu putea fi considerat o simplă baie publică, chiar și datorită caracteristicilor sale: avea plajă de nisip, bazine amenajate pe râul Mureș, zonă de promenadă și de relaxare, terase, berării, vestiare, garderobă – toate elementele specific unui ștrand. Faptul că Primăria se prevala că oamenii făceau baie aici, deci stabilimentul era nu ștrand, ci baie publică, a constituit un argument șubred. Era suficientă o scurtă vizită pe malul Mureșului să te convingi de diferența dintre Băile Simay sau Băile Diana, respectiv ștrandul Neptun, un ștrand în adevăratul sens al cuvântului.
Sursa:Dimineața, București, anul XXXI, nr. 10115, 23.02.1935, pag. 12
Primăria Arad a fost amendată din cauza Ștrandului Neptun, de Ministerul de Finanțe, cu 1,745 milioane de lei, din cauza neplății unor taxe percepute de minister de la operatorii de ștranduri. Primăria s-a apărat cu faptul că nu a plătit „taxa de lux” impusă de Guvern operatorilor de ștranduri, pentru simplul fapt că ștrandul de la Arad nu era, de fapt, ștrand, ci baie publică.
O mică ghidușie semantică, pe bună dreptate neconvingătoare pentru inspectorii de la Finanțe.
Amenda, acordată în anul 1935, a fost un record în domeniu, în condițiile în care investițiile anuale ale primăriei pentru modernizarea ștrandului erau de aprox. 300.000 de lei (după cum declara în sezonul estival al anului 1933 primarul Aradului, dr. Alexe Boțioc, ziarului „Patria”, anul XV, nr. 225).
Situația delicată a ajuns și în atenția presei centrale, unde a fost descrisă de ziarul „Dimineața”, sâmbătă, 23 februarie 1935.
„Aradul are baia zisă „Neptun”, socotită „ştrandul” oraşului, precum şi alte două băi populare. La „Neptun” vine lumea bună a oraşului, contra unei taxe de intrare minimale — şi cum această baie este proprietatea oraşului, din veniturile ei, acelaş oraş întreţine alte două băi, unde intrarea este absolut gratuită. Ei bine, Ministerul de Finanţe a taxat baia „Neptun” drept ştrand propriu-zis, obligând pe proprietatar (în cazul de faţă, primăria), să achite anumite taxe cari se percep, după legile fiscale, numai băilor de lux.”
Întrucât Primăria Arad a refuzat achitarea sumelor cerute, a fost amendată cu 1.745.480 lei. O lovitură grea pentru Arad, care a dezechilibrat bugetul primăriei.
Autoritățile arădene au făcut apel împotriva deciziei Ministerului de Finanţe, bazându-și apărarea pe trei puncte:
1). Băile „Neptun” nu întrunesc elementele unui ştrand, fiind simple băi populare, cerute oraşelor de însăşi legea sanitară;
2). Fiind astfel de băi, nu pot fi supuse nici unei fel de impozit;
3). Pentru ca o baie să poată fi socotită drept un stabiliment de lux, s-ar cere ca pe terenul ei să se aranjeze diferite spectacole, fapt care nu s-a întâmplat la Arad.
Dr. Jegessy, jurisconsultul Primăriei, a fost delegat să apere apelul Aradului în faţa justiţiei.
Cum putem observa, argumentația administrației locale nu a fost foarte validă. Ștrandul Neptun nu putea fi considerat o simplă baie publică, chiar și datorită caracteristicilor sale: avea plajă de nisip, bazine amenajate pe râul Mureș, zonă de promenadă și de relaxare, terase, berării, vestiare, garderobă – toate elementele specific unui ștrand. Faptul că Primăria se prevala că oamenii făceau baie aici, deci stabilimentul era nu ștrand, ci baie publică, a constituit un argument șubred. Era suficientă o scurtă vizită pe malul Mureșului să te convingi de diferența dintre Băile Simay sau Băile Diana, respectiv ștrandul Neptun, un ștrand în adevăratul sens al cuvântului.
Sursa:Dimineața, București, anul XXXI, nr. 10115, 23.02.1935, pag. 12
4.756 ron
4.194 ron
