ANM a emis două avetizări meteo pentru zona de vest a țării, în intervalul 24 – 24 septembrie.
Este vorba de un Cod Galben de instabilitate atmosferică valabil în intervalul 24 septembrie, ora 13 – 25 septembrie, ora 10. Zona vizată este N-V Transilvaniei, și cuprinde nouă județe, Hunedoara, Alba, Maramuș, Cluj, Bihor, Satu Mare, Bistrița Năsăud și Mureș. În cea mai mare parte a Transilvaniei, vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, rafale în general de 55...70 km/h și pe alocuri grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 25...30 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp.
A doua averizare de Cod Portocaliu vizează județele Timiș, Arad, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj și zona de munte a județului Hunedoara. Averitizarea este valabilă în intervalul 24 septembrie, ora 15 – 25 septembrie, ora 03, fenomele vizate fiind: averse torențiale cu cantități însemnate.
În județele Timiș, Arad, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj și zona de munte a județului Hunedoara vor fi averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40...50 l/mp și izolat de peste 70 l/mp.