Mda, chiar așa, fiecare ar trebui să-și dea cu presupusul la ce se pricepe, nu la ce crede că se pricepe, dar pentru asta ai nevoie de o doză de realism ca să fiu finuț.
Rețelele sociale au transformat oamenii în specialiști, politicienii în manipulatori iar ziarele online pe unii din breasla noastră pricepuți în orice domeniu.
Evident că este trendy în ziua de azi să fii ecologist, dă bine, chiar dă bine pentru oricine, indiferent ce profesie ai, dacă te dai mare iubitor de ozon, natura sau copaci între blocuri, deja ești “altceva”, ești de băgat în seama că-ti pasă, deși tu nu deosebești o specie de pom de alta, habar n-ai tehnici de toaletare sau perioade de toaletare, poate ai crescut la bloc toată viața și n-ai tăiat o creangă la un copac de când exiști, dar pe net ești o somitate în domeniu.
Am făcut această introducere pentru că voiam de mult timp să spun asta (cu precizarea că nu fac referire la nimeni în mod voalat), mai ales după ultimul scandal iscat de niste politruci în Parcul Eminescu, când au dat năvală să-și facă campanie electorală cu un arbore tăiat, să-și facă live-uri cu pomul tăiat în spate aberând și derapând cu o seninătate debordantă. Am zis din păcate, și articole care n-aveau nicio treabă cu povestea, ci doar cu dreptul de a așterne o opinie, dar asta nu presupune că ai avea și dreptate, sau că te-ai pricepe la subiect, și o spun fără să arat expres către cineva….
Revenind la idea principală a acestui articol, cei din primărie s-au mobilizat se pare și au adus și niște oameni cu aparatură dar în special cu experiență să-și spună părerea vizavi de 2 arbori “seculari” cum le place “speciliștilor ecologiști” să le spună.
REZISTOGRAF
Este vorba despre Cosmin Truța și Valentin Latti, reprezentând firma Fish Royal Glass, care au ani de zile de experiență dobândită în Germania, aceștia au venit în cursul zilei de sâmbătă, 16 septembrie a.c., să investigheze cei doi arbori care în opinia celor din primărie, reprezintă un pericol pentru cei care trec prin parcul Eminescu și fostul Parc al Copiilor, actualul Parc “Zsolt Torok”. Cei doi au analizat cu ajutorul unui rezistograf, rezistența la nivelul trunchiului la doi arbori, iar pe scurt concluzia a fost una clară. Cei doi arbori, trebuie indiscutabil puși în siguranță, cam ăsta este termenul. Vorbim aici de un salcâm japonez din Parcul Eminescu, căruia trebuie să i se reducă destul de mult din coronament, acesta având o vârstă însemnată, estimarea fiind undeva între 120 și 150 de ani (vorbim de o estimare din ochi la prima vedere), reducere a coronamentului care este obligatorie având în vedere rezultatele de pe grafice după analiza trunchiului.
„Conform graficelor, mai avem lemn sănătos până la 25 de centimetri, din 1,10 metri cât are diametrul său. Dacă ar fi un tub complet ar avea o rezistență de 200 la sută. E ciudat, pentru că dacă ar fi plin ar avea rezistență de 100 la sută, cu condiția ca să aibă mai mult de 30 la sută din diametrul lui ca să fie sănătos, ca și tub am avea o rezistență de 200 la sută, pentru că permite la vânt să lucreze fără să crape. În cazul de față, nu mai avem tub, avem întreruperi ale tubului, în cel puțin 6 locuri. Din cauza aceasta trebuie să reducem, să evităm să se rupă.”
Cel de-ai doilea arbore, care reprezintă un real pericol, este un stejar din Parcul Copiilor „Zsolt Török”. Acesta este într-o stare de sănătate precară, vizibilă și pentru un specialist de Facebook, trunchiul arborelui este crăpat, este invadat de „croitorul mare al stejarului”, are foarte multe crengi uscate care în orice clipă se pot rupe și cădea, lucru pe care nu și-l dorește nimeni, acesta se află exact lângă labirintul din parc unde sunt zeci de copii.
Verdictul și pentru acest arbore a fost unul extrem de clar după analiza trunchiul – trebuie pus urgent în siguranță.
Clar că în momentul în care acești doi arbori se vor toaleta și se vor pune în siguranță, vor veni politrucii și vor începe live-urile ecologiste, iar internetul se va umple de specialiști si părelologi cum îi place primarului Bibarț să-i numească, însă ce spun eu este mai simplu, dacă se evită o tragedie, înseamnă că este bine că se face, și ar fi bine cât mai repede.
T.B.

Vineri, 15 septembrie 2023, primarul municipiului Arad, Călin Bibarț a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a anunțat că a găsit soluția optimă la problema cu care se confruntă Colegiul ...
Execuția săpăturilor de canalizație necesare în cadrul proiectului ,,AMENAJARE TRASEU DE TRANSPORT PUBLIC DE CĂLĂTORI CU AUTOBUZUL, CARE SĂ ASIGURE LEGĂTURA PE ARTERELE URBANE ÎNTRE ZONA UTA ȘI ...
Constructorul contractat de municipalitate pentru realizarea Podului peste Mureș din capătul străzii Șaguna, a transportat vineri seara cel mai mare element din structura podului. Vorbim despre o Grindă ...
Vineri, 8 septembrie, în jurul orei 18.30, cu 2 zile înainte de al treilea termen, a fost finalizat tronsonul care a fost reabilitat pe Spl. Gen. Praporgescu, mai exact cel cuprins între str. Marce ...
S.C. RECONS S.A. ARAD , prin serviciul Parcări de Reședință, aduce la cunoștință că din data de 05.09.2023 începe preluarea și înregistrarea de documente pentru licitatii privind parcăril ...
Sărbătoarea orașului a fost și anul acesta una dintre cele mai așteptate și mai apreciate de către arădeni. Pe durata celor 9 zile au fost organizate 22 de evenimente, în 15 locații diferite din munic ...
Bulevardul Nicolae Titulescu, artera Maranata – pod Micălaca 300 este vizat pentru primele intervenții din acest an.
Joi, 17 august 2023, între orele 18.00 – 5.00, Primăria Mun ...
Primăria Municipiului Arad anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ, începând de miercuri, 9 august 2023:
P ...
În intervalul 16-18 august 2023, la nivelul municipiului, se vor executa tratamente aviochimice pentru combaterea insectelor care produc disconfort, în special țânțari, dar și muște, omizi, că ...
Anul acesta Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură a pregătit un program extrem de complex adresat arădenilor de toate vârstele și gusturile, cu ocazia Zilelor Aradului.
Kilometrul ...
Între 7-13 august 2023, Aradul va fi gazda unuia dintre cele mai mari turnee de șah din Europa. Este vorba despre Festivalul Internațional de Șah Arad Grand Prix Classic.
Primăria Municipiului Arad prin C ...
În cursul zilei de joi, 03.08.2023, Primăria Municipiului Arad, prin direcția de specialitate și operatorul economic contractat în acest scop va executa lucrările de amenajare a sensului giratoriu pr ...
Primăria Arad a finalizat lucrările la un al doilea Pumptrack, destinate iubitorilor de acrobații atât cu bicicletele cât și cu skateboardurile. Noul Pumptrack este situate în cartierul Alfa, ...
Primăria Municipiului Arad va reaminteşte că amplasamentele pentru desfășurarea activității de comerț ambulant cu pepeni pe domeniul public al municipiului Arad au fost stabilite, după cum urmează:
1.&nbs ...
Entuziasmul fanilor a revenit în forță și în acest an la Festivalul Arad Open Air. Prima seară a evenimentului a fost plină de bucurie, dans până în zori, atmosferă plină de energie, ...
Proiectul de modernizare a drumurilor transfrontaliere din județul Arad a fost primul de acest fel din România, remarcat și la Bruxelles, unde a fost dat ca exemplu de inițiativă transfrontalieră de coezi ...
Municipiul Arad implementează programul „Vinerea Verde” , începând de vineri, 7 iulie 2023. Programul este derulat de Primăria Municipiului Arad și Compania de Transport Public S.A. ...
Primăria Municipiului Arad anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ, începând de vineri, 30 iunie 2023:
...
Se dă startul unui nou program complex de screening, în regim gratuit, care se adresează arădenilor din întreg județul. Este vorba despre servicii medicale pentru depistarea activă a cancerului de c ...
Beneficiar: Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Arad
Obiectivele proiectului: Reducerea emisiilor de carbon din transport în Municipiul Arad prin achiziția de material rulant nou (tramvaie ...
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”
LANSARE PROIECT „REABILITARE TERMICĂ ȘI MODERNIZARE CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUNDAR SUPERIOR &nda ...
„PNRR - Planul Național de Redresare și Reziliență”
REABILITARE TERMICĂ CLĂDIRI UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN MUNICIPIUL ARAD –LICEUL TEORETIC
,,ADAM MULLER GUTTENBRU ...
Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț a anunțat joi, 22 iunie 2023, că a câştigat încă un proiect pe PNRR privind construirea unui Campus Profesional în municipiu, investiție ...
Primăria Municipiului Arad a stabilit amplasamentele pentru desfășurarea activității de comerț ambulant cu pepeni pe domeniul public al municipiului. Fiecărui amplasament îi sunt aloca ...
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”
Lansare Proiect „Reabilitare termică și modernizare clădiri unități de învățământ secundar superior din M ...
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”
LANSARE PROIECT „AMENAJARE CAMPUS PREUNIVERSITAR TEHNOLOGIC” – cod C5-B2.1.a-1760
Numele proiectului: A ...
Astăzi, 09.06.2023, Primăria Municipiului Arad, anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ:
Proiect de hotărâre ...
Primăria municipiului Arad anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ, începând de astăzi, 31 mai 2023:
...
Peste două milioane de lei a investit Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în parteneriat cu Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad pentru reabilitarea Compartimentului Anestezie și ...
Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitor la stejarul exploatat din parcul Mihai Eminescu, Primăria Municipiului Arad face următoarele precizări:
S-a constatat că la aproxim ...
În această perioadă, în Cairo (Egipt), se desfășoară Târgul Internațional de Educație, evenimentul fiind unul dintre cele mai importante din acest domeniu, din Egipt. Eve ...
În noaptea de 17/18 februarie, polițiștii Secției 8 Săvârșin au depistat un bărbat de 38 de ani, din Vladimirescu, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 682, la ieșir ...
Duminică seara, în jurul orei 22:45, pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială pentru salvare la în ...
O tânără de 20 de ani a murit sâmbătă, 28 ianuarie, după ce ar fi căzut de la etajul întâi al blocului în care locuia, în municipiul Târgu Jiu.&nbs ...
“În ziua de 29 Ianuarie a.c., în jurul orei 11:25, o femeie de 38 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada N. Grigorescu, din municipiu, a pătruns &i ...
Digitalizarea și reducerea birocrației sunt ținte obligatorii pentru Guvern, consideră deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
„În era tehnologiei, trebuie să folosim mijloac ...
Comunicat de presă
„Mobilitate urbană durabilă – tramvaie eficiente energetic pentru Municipiul Arad”, cod C10-I1.1-3
Cu o preocupare continuă pentru m ...
29 ianuarie - Jandarmii arădeni aniversează 104 ani de la înființare ca structură pe teritoriul județului Arad Prin Ordinul ministrului Afacerilor Interne nr. 10 din 07.02.2018, ...
Iertați-mi titlul ironic dar UTA are nevoie de doar 3 meciuri câștigate pentru a-și adjudeca Cupa României și din păcate este din ce în ce mai aproape de Liga a 2-a.
  ...
SALA DE CONGRESE a Martorilor lui Iehova, str. Ion Creangă nr. 86, Negrești-Oaș, Satu Mare (1-3 septembrie 2023) – După o pauză de trei ani cauzată de pandemie, unul dintre cei mai ma ...
Nemulțumiți de impasul din dialogul social dintre ceferiști și stat, membrii celei mai mari organizații sindicale a lucrătorilor de căi ferate din România anunță intrarea în ...
Având în vedere activitatea desfăşurată în cadrul ANRE cu privire la colectarea, verificarea datelor, întocmirea fișelor de analiză și determinarea sumelor ce se cuv ...
Sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 14.00, a avut loc un incident rutier la iesirea din localitatea arădeană Sintea Mare spre Chișineu-Criș. În incidental ruti ...
În conversaţiile noastre cu trecutul, nu putem să trecem cu vederea unul dintre obiectivele emblemă: Cetatea Aradului, una dintre cele cinci fortificaţii de tip vauban din Romania
&nbs ...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.