Imagini revoltătoare sâmbătă 2 septembrie a.c., la orele prânzului, în intersecția semaforizată de pe strada Pădurii colț cu strada Cocorilor, din municipiul Arad. Un tânăr de numai 14 ani, care circula regulamentar pe bicicletă a fost la un pas să ia bătaie de la un șofer nervos. Norocul copilului a fost spiritul civic al doi soți, aflați în alt autoturism și care i-au sărit copilului în ajutor.
Ce s-a întâmplat și cum s-a ajuns la agresarea unui minor, în trafic
Din toată întâmplarea aceasta am reușit să aflăm mai multe detalii chiar de la mama băiatului agresat în trafic.
Femeia ne-a povestit extrem uluită cum s-au petrecut lucrurile. Ea se afla la serviciu când a fost sunată de fiul ei, care speriat fiind i-a relatat incidetul în care a fost implicat pe drumul spre casă.
Tânărul mergea cu bicicleta pe strada Cocorilor, pe pista de biciclete, iar la un moment dat, din spate a apărut un autoturism a cărui șofer părea vizibil nervos era încurcat de biciclistul care se deplasa pe pista de biciclete. Neputând să-l depășească din cauza vitezei prea mici de rulare a acestuia.
Dacă ar fi fost finalul poveștii, nici nu aveam ce scrie, însă abia din acest moment începe partea mai halucinantă. Brusc, șoferul în cauză i-ar fi tăiat calea cu mașina copilului aflat pe bicicletă și care circula regulamentar pe pistă.
Conducătorul auto a coborât din mașină îndreptându-se spre băiat țipând niște invective pe care nu le putem reda, după care s-a trecut la alt nivel, agresiune fizică.
Din fericire, incidental nu a degenerat, însă părinții baiatului a depus o plângere la Poliție.
De: Andrada Bobiș