Una dintre cele mai iubite voci a lumii, cântărețul italian Toto Cutugno a murit în după-masa zilei de marți, 22 august, în jurul orei 16:00, la vârsta de 80 de ani.
Vestea tristă a circulat repede printre vedetele lumii, iar regretatul cântăreț este acum una dintre acele voci de care de azi înainte doar ne vom mai aduce aminte cu mult drag.
Cantautorul a murit la Milano, într-un spital unde acesta era internat, fiind grav bolnav de mai multe luni.
Fanii regretatului artist își vor aduce aminte de numeroase piese de succes, precum L”italiano şi Solo noi, care i-a cucerit pe toți cei care i-au ascultat piesele.
Cotugno a fost unul dintre cei mai renumiți artiști muzicali italieni, care a reușit să văndă peste 100 de milioane de albume. Acest lucru l-a urcat în fruntea topurilor, atât ca interpret al propriilor melodii, cât și ca producător și compozitor pentru alții.
Cântărețul a câștigat concursul Eurovision în anul 1990 cu piesa ”Insieme”.
Artistul și-a arătat de mai multe ori dragostea și aprecierea față de România şi a susţinut mai multe concerte la noi în ţară.
Primul concert susținut în România de Cotugno a fost la Cerbul de Aur, în anul 1993, atunci când artistul a cucerit zeci de mii de fani.