Trenul copiilor din Arad a poposit astăzi în fața Grădiniței P.P. ,,Bambi" de unde i-a luat pe copiii grădiniței la o binemeritată plimbare prin oraș, și chiar până în pădure, la aer curat. Copiii au fost extrem de fericiți când au văzut ce surpriză-i așteaptă la poarta grădiniței.
Ca multe alte activități frumoase, desfășurate împreună cu preșcolarii grădinițelor din Arad, această plimbare cu Trenulețul Copiilor a fost de un mare succes.
Pe străzile orașului, pe unde trecea trenulețul plin cu copiii fericiți s-a auzit multă voie bună, iar bucuria sclipea în ochii celor mici.
De menționat este faptul că pentru arădeni, a deține un astfel de mijloc de transport precum Trenulețul Copiilor este un beneficiu major. Acesta poate fi închiriat în timpul săptămânii, de toți cei care doresc să facă o plimbare organizată cu grupuri de copii...și nu numai.
Arădenii care s-au întâlnit astăzi cu Trenulețul Copiilor, pentru câteva clipe au uitat de griji , iar cei mici au reușit să le ,,fure" câte-un zâmbet.
De: Andrada Bobiș
Trenul copiilor din Arad a poposit astăzi în fața Grădiniței P.P. ,,Bambi" de unde i-a luat pe copiii grădiniței la o binemeritată plimbare prin oraș, și chiar până în pădure, la aer curat. Copiii au fost extrem de fericiți când au văzut ce surpriză-i așteaptă la poarta grădiniței.
Ca multe alte activități frumoase, desfășurate împreună cu preșcolarii grădinițelor din Arad, această plimbare cu Trenulețul Copiilor a fost de un mare succes.
Pe străzile orașului, pe unde trecea trenulețul plin cu copiii fericiți s-a auzit multă voie bună, iar bucuria sclipea în ochii celor mici.
De menționat este faptul că pentru arădeni, a deține un astfel de mijloc de transport precum Trenulețul Copiilor este un beneficiu major. Acesta poate fi închiriat în timpul săptămânii, de toți cei care doresc să facă o plimbare organizată cu grupuri de copii...și nu numai.
Arădenii care s-au întâlnit astăzi cu Trenulețul Copiilor, pentru câteva clipe au uitat de griji , iar cei mici au reușit să le ,,fure" câte-un zâmbet.
Festivalul Internațional de Jazz – JAZZAR, Ediția a IV-a, 22–24 mai 2025, aduce un program bogat, desfășurat în spații culturale emblematice din Arad. JAZZAR este un eveniment dedicat promovă ...
Educația rămâne o prioritate, susținută prin reforme, a susținut deputatul PNL Răzvan Cadar prin intermediul unei declarații politice susținută în Camera Deputaților.
„În u ...
La data de 20 aprilie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au fost sesizați despre faptul că, o persoană necunsocută ar fi pătruns într-o societate comercială din municipiu, de unde ar fi su ...
În perioada 12.05.2025 - 16.05.2025, începând cu ora 10:00, pe Linia 216, stația Margina, la trecerea la nivel, km CF 35+179, care intersectează DN 68A (E673), se vor realiza lucrări de în ...
Pe șantierul drumului de legătură dintre DN 69 Timișoara – Arad spre autostrada A1 continuă lucrările de așternere a stratului de bază AB 31,5.
Acest tip de asfalt este o componentă esențial ...
Consiliul Județean Arad investește considerabil în modernizarea și, de asemenea, în întreținerea drumurilor aflate în administrare.
„În bugetul pe acest an am alocat ...
AJOFM ARAD organizează Bursa generală a locurilor de muncă, în data de 23.05.2025, începând cu orele 9 :00 la sediul AJOFM ARAD.
Bursa generală a locurilor de muncă v ...
Ai peste 60 de ani și îți dorești să ai parte de o experiență artistică inedită? Te invităm să urci pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad și să dansezi alături de dansatori pro ...
Manifestările organizate în Arad cu prilejul Zilei Victoriei în Europa, Zilei Uniunii Europene și Zilei Independenței Naționale a României se vor desfășura în Piața Avram Iancu, după ...
Primăria Municipiului Arad și Compania de Transport Public anunță publicul călător că, în perioada 08 - 22.05.2025, în vederea execuției lucrării de înlocuire a liniei de trecere ...
La data de 6 mai, în jurul orei 15.15, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au depistat un bărbat de 27 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism în Șimand. Din verificări a ...
Comisia de sistematizare a Circulației a avizat favorabil restricționarea/devierea circulației rutiere pe Calea Aurel Vlaicu – str. Făt – Frumos și Bariera de trecere la nivel cu calea ferată &icir ...
La data de 5 mai, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe periculoase împreună cu comisari ai Gărzii de Mediu Arad au efectuat un control la o societate comercială din municipiu, cu scopul v ...
Palatul Copiilor Arad a dat start înscrierilor pentru anul școlar 2025 - 2026. Copiii care doresc să frecventeze una sau mai multe activități în anul școlar următor, se pot înscrie în p ...
În doar câteva zile, pe scenele Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad începe un adevărat maraton teatral. Este vorba despre cea de a X-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru ...
Deputatul PNL Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Camera Deputaților în care a vorbit despre investițiile din fonduri europene pentru sistemul de sănătate: lansarea a două apeluri ...
În luna aprilie a acestui an, pompierii militari au acționat pentru gestionarea optimă a celor 1249 de situații de urgență produse la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au constat î ...
S-a încheiat acordul de parteneriat cu CNAIR, pentru realizarea documentației tehnice în vederea construirii centurii de nord-est a municipiului Arad! Asta înseamnă că, potrivit acordului, Compa ...
La nivel mondial Ziua Internationala a Astmului este marcată pe data de 7 mai.
Initiata in 1998, Ziua Mondiala a Astmului a fost creata pentru a atrage atentia tuturor persoanelor asupr ...
Polițiștii locali cu atribuții de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au identificat și amendat două persoane pentru practicarea comerțului ilicit, cu încălcarea prevede ...
Elevi din 11 licee din județul Arad participă mâine, 7 mai, la Duelul Liceelor organizat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad în parteneriat cu Inspectoratul Școlar General.
...
La sfârșitul acestei săptămâni, Aradul va fi gazda primei ediții a Festivalului Internațional al Artelor Studențești. Organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu”, Facultatea de Des ...
Jókai Mór, una dintre figurile emblematice ale literaturii maghiare din secolul al XIX-lea, este autorul a sute de romane și nuvele, traduse deja în peste cincizeci de limbi încă din timp ...
În data de 25.04.2025, în jurul orei 20:00, polițiștii locali cu atribuții de ordine publică și intervenție din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au surprins și amendat un bărbat c ...
Filmul „Joy“ (r. David O. Russell), insiprat din viața unei femei de afaceri din America, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad.
Filmul îi aduce pe marele ecran pe ...
Suporterii arădeni au tremurat și aseară, în special în primul mitan al partidei dintre UTA și Petrolul, dar nu de frig, ci de emoții privind deznodământul întâlnirii, căci Bătr ...
Ziua Europei va fi sărbătorită printr-un spectacol impresionant de muzică și dansuri, care va promova tradițiile și cultura românească, precum și diversitatea minorităților istorice care au convieț ...
În perioada minivacanței ocazionate de 1 Mai (01-04 mai 2025), peste 130 de pompieri arădeni s-au aflat zilnic la datorie, pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.
Astfel, pe par ...
Potrivit rezultatelor prezentate pe pagina prezenta.roaep.ro, în județul Arad s-au înregistrat următoarele rezultate:
George Simion – 46,66 % Crin Antonescu – 19,51 % Nicușor Dan ...
Secțiile de vot s-au deschis la ora 7.00 dimineața. În primele 10 ore de la deschidere, la nivelul întregii țăti au votat peste 7.300.000 români reprezentînd aproape 40,67% din aleg ...
Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.
La sosirea echipajului de in ...
Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.
La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...
Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...
Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.
La sosirea echipajului de in ...
Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...
În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7.
...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...
În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00), străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...
Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.
În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...
Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.