Gabriela Firea, a anunţat că i-a prezentat premierului vineri, 14 iulie, demisia de la cârma Ministrului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi că s-a suspendat, pentru o perioadă limitată, şi din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PSD Bucureşti.
„În aceste 10 zile de război total pentru demolarea mea și mai puțin pentru aflarea adevărului, am observat că subit, ca la un semn sau o comandă, a existat un singur interes : să se arunce cât mai mult noroi spre mine, cât mai multe dezinformări, să se exercite presiune mediatică asupra mea și a soțului meu, să fim puși la stâlpul infamiei, cu un singur scop”, a scris Firea pe pagina sa de Facebook.
„Sunt complet nevinovată, s-a văzut și din ancheta derulată, se va constata și în continuare, în justiție, dar ceea ce s-a întâmplat cu viața mea și a familiei mele în ultimele 10 zile mi-a arătat interesul imens ca eu să mă erodez și să-mi scadă până la anulare șansele de a mai câștiga un mandat de primar general”, a conchis fostul ministru.
Vă reamintim că doar cu o zi în urmă, pe 13 iulie și ministrul Muncii, Marius Budăi,a demisionat din funcție ca o consecință a scandalului azilelor groazei.
foto: Gabriela Firea / Facebook