Elevii olimpici români au obținut 5 medalii de aur și una de argint la Olimpiada Internațională de Matematică (OIM) 2023 din Japonia, aducând România pe locul 1 în Europa și pe locul 4 în lume, după China, Statele Unite și Coreea de Sud, potrivit rezultatelor confirmate marți după-amiază, 11 iulie, pentru Edupedu.ro, de către profesorii implicați în pregătirea lotului. Doar un singur elev al lotului provine de la un liceu de stat.
Olimpicii români au bătut recordul de 194 de puncte în total de anul trecut, adunând 208 puncte anul acesta, stabilind astfel cel mai mare punctaj al lotului român de olimpici la matematică din 1995 încoace, când au fost înregistrate 230 de puncte.
În 1999, România s-a clasat însă pe locul 4 la nivel internațional, cu 173 de puncte. Amintim că în 1996 România a obținut locul I la nivel mondial la Olimpiada Internațională de Matematică, cu 187 de puncte.
Lotul olimpic de matematică al României este coordonat de profesorii Cătălin-Liviu Gherghe de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București și Mihai Chiș de la Universitatea de Vest din Timișoara.
Elevii care au obținut medalii de aur la Olimpiada Internațională de Matematică 2023 (IMO 2023):
- David – Andrei Anghel, clasa a XI-a. A obținut medalie de aur și în 2022 și medalie de argint în 2021. Este elev la Liceul Internațional de Informatică din București
- Andrei Moldovan, clasa a XII-a. A obținut medalie de argint la IMO 2022 și 2021. Este elev la Liceul Internațional de Informatică din București
- Pavel Ciurea, clasa a X-a – nou în echipă, este elev la Liceul Internațional de Informatică din București
- Robert Dragomirescu, clasa a XII-a. A obținut medalie de aur în 2022 și Honorable Mention la IMO 2021. Este elev la Liceul Internațional de Informatică din București
- Andrei – Giovani Chiriță, clasa a XI-a. A obținut medalie de argint la IMO de anul trecut și medalie de bronz în 2021. Este elev la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București
Radu – Andrei Lecoiu, clasa a XII-a a obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională de Matematică 2023 (IMO 2023). La IMO 2022 a obținut tot argint, iar în 2021 – medalie de bronz. Este elev la Liceul Internațional de Informatică din București
Sursa: edupedu.ro
Foto: captură video / You Tube