Calendarul înscrierilor pentru examenul de Bacalaureat rămâne neschimbat, deși în școli este grevă generală de 5 zile și în unele unități de învățământ întreg personalul nu lucrează.
Candidații se pot înscrie începând de luni, 29 mai, iar “directorii unităților de învățământ care pot asigura resursa umană necesară acestui tip de activitate vor comunica părinților și elevilor toate aspectele necesare pentru realizarea înscrierii”, anunță ministerul Educației, într-o informare de presă transmisă jurnaliștilor.
Sunt însă școli unde întreg personalul școlar și nedidactic și auxiliar este în grevă și nu se desfășoară nici un fel de activitate.
În aprilie, calendarul examenului de Bacalaureat 2023 a fost modificat. Înscrierea se face în perioada 29 mai – 7 iunie, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.
Calendarul modificat al examenului național de Bacalaureat 2023, Sesiunea iunie – iulie:
- 29 mai – 7 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 2 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 12—14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
- 14—15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
- 14—16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale — proba D
- 19—21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
- 26 iunie 2023: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
- 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
- 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
- 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
- 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00—18.00
- 4—6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
- 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale
sursa: edupedu.ro