Directorul Școlii Generale nr. 33 Anghel Saligny Constanța a sunat miercuri, 10 mai, la numărul de urgență 112, pentru a anunța că un elev al școlii, în vârstă de 7 ani elev ar fi introdus, în incinta unității de învățământ, o armă de tip airsoft, potrivit comunicatului de presă al Poliției Constanța.
La școală a ajuns “o patrulă mixtă, formată din polițist și jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, care a constatat că, la data de 10 mai a.c., în jurul orei 17.00, minorul ar fi introdus, în unitatea de învățământ, o armă cu lunetă de tip airsoft (neletală și nesupusă autorizării), aceasta fiind ridicată de un cadru didactic”, potrivit comunicatului de presă.
Potrivit surselor Edupedu.ro, băiatul ar fi adus cu el mai multe jucării de tip pistol, printre care și această armă, cu care nu a intrat în școală, ci doar în curte, când un cadru didactic i-a luat-o.
“În cauză, cercetările sunt continuate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul”, potrivit unui comunicat de presă.
Totodată, se fac verificări sub aspectul comiterii unor fapte de natură contravențională, prevăzute de Legea 295/2004″, se mai arată în comunicat.
sursa: edupedu.ro
foto cu rol ilustrativ: airsoft.ro