”Urmare a propunerii de arestare preventivă, formulată de procurorul ce caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a bărbatului din Pâncota, pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și omor calificat”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Arad.
Știrea inițială:
În urma unor activități investigative complexe, desfășurate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Serviciului Criminalistic și Poliției orașului Pâncota, a fost identificat un bărbat, de 42 de ani, din localitatea Pâncota.
Din cercetări, a reieșit că cel în cauză, la data de 26 februarie 2022, ar fi pătruns în locuința unei femei, din localitatea Pâncota, cu intenția de a sustrage bunuri.
Bărbatul ar fi fost surprins de victimă, în timp ce se afla în casă, aplicându-i acesteia mai multe lovituri care au dus la decesul femeii.
După săvârșirea faptei, bărbatul a plecat din imobil cu mai multe bijuterii și telefoane mobile.
La data de 27 aprilie, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție, la domiciliul bărbatului bănuit, de unde au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și omor calificat.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Institutului Național de Criminalistică - Biroul de Expertize Genetice Judiciare și al Unității Centrale de Analiză a Informațiilor.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
foto: captură video
Update:

La data de 20 septembrie, polițiștii din municipiu, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad au desfășurat o acțiune preventivă, pe raza de competență, cu scopul menținerii unui climat de ord ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș a fost identificat un tânăr de 21 de ani din Șiclău care, la data de 9 septembrie a.c., ar fi sustras 5 bagaje cu ...
Cinci situații de abandon de deșeuri, la doar două platforme de pe străzile Șezătorii și Flacăra, au fost sancționate de polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului în doar o săpt ...
În conferința de presă organizată la sediul I.P.J. Arad, în ziua de 19 septembrie 2023, dl. Comisar Șef Stoicănescu Dan-Constantin, șeful inspectoratului, împreună cu dl. Comisar Șef Turnag ...
Marți, 19 septembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu Brigada de Combatere a Criminalității O ...
La data de 15 septembrie, în jurul orei 23.00, polițiștii orașului Ineu au fost sesizați despre un scandal în trafic, pe strada Mihai Eminescu din localitate.
Din cercetări a reieșit că, ...
O femeie a murit, vineri, 15 septembrie, în cimitirul din Mănăștur din municipiul Cluj-Napoca. Potrivit ISU Cluj, peste femeie a căzut o cruce.
O femeie de 47 de ani, care se dusese să pună flor ...
În noaptea de 13/14 septembrie, un tânăr de 24 de ani, din Arad, a condus un autoturism pe strada Unirii, din municipiu. Testarea acestuia cu aparatul DrugTest a indicat valoare pozitivă pentru metamfe ...
Polițiștii orașului Lipova, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, împreună cu polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe ...
Comisarul șef Cezar Șerbănică, ofițer în cadrul Biroului Siguranță Școlară și fost adjunct al IPJ Arad, a fost implicat, luni seara, într-un scandal conjugal. Acesta și-ar fi luat la bătaie s ...
Un bărbat în vârstă de 57 de ani, călugăr la o chilie de pe masivul Postăvaru, a fost reținut și ulterior arestat pentru tentativă de viol, după ce ar fi încercat să violeze o femeie de ...
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au procedat la încarcerarea unui bărbat de 33 de ani, din Arad, urmărit național.
Pe numele acestuia, Tribunalul Timiș a emis un mandat de execu ...
Luni, 11 septembrie, în jurul orei 12:20, un tânăr de 21 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Iuliu Maniu, la ieșirea din curtea unui imobil, a acroșat o femeie de 50 de ...
În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din Arad și județ desfășoară ample acțiuni, pe șoselele intens circulate și în zonele cu risc rutier ridicat, pentru impunerea respect ...
Polițiștii arădeni au constatat, în ziua de joi, 7 septembrie, mai multe infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
Astfel, în municipiu, polițiștii Biroului Rutier ...
În perioada 6-7 septembrie, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu cu specialiști ai Gărzii Forestiere Arad, au desfășurat o acțiune pentru impunerea r ...
Reţeaua de sănătate Regina Maria lansează un nou tip de abonament medical dedicat exclusiv femeilor însărcinate, care acoperă investigaţii specifice la peste 3.000 de medici si peste 400 de clinici.
&n ...
Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat, în dimineața zilei de miercuri, 6 septembrie, în jurul orei 5:30, un tânăr de 25 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe ...
Polițiștii Secției 2 Micălaca au identificat un bărbat de 60 de ani, din Pecica, care, în ziua de 11 august, ar fi sustras bunuri alimentare în valoare de aproximativ 154 de lei, dintr-un supermarke ...
Veste tristă în presa arădeană, primită în cursul zilei de azi. Jurnalistul Dorin Bodea - al site-ului ,,Arq"- s-a stins din viață în dimineața zilei de miercuri, 06 septembtie, la doar 55 d ...
Doliu în lumea învățământului arădean, prin pierderea fulgerătoare a regretatului profesor Dacian Giura, care a murit subit la doar 45 de ani
Dacian, care era profesor de pictur ...
O altă tragedie a avut loc ca urmare a unui accident cumplit provocat de un șofer beat şi drogat. Accidentul mortal a avut loc la Popeşti Leordeni, județul Ilfov, sâmbătă, 2 septembrie, în jurul o ...
Poliștii orașului Lipova, împreună cu jandarmii arădeni, au desfășurat, marți, 29 august, o acțiune pentru impunerea respectării legislației rutiere și descurajarea fenomenului infracțional, pe raz ...
Polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre un scandal, într-un local din localitate.
Din cercetări, s-a stabilit că, în dimineața zilei de luni, 28 august, un b ...
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad ...
Duminică, 27 august, în jurul orei 20.30, poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi – Biroul Transporturi Navale Galaţi au fost sesizaţi prin intermediul unui apel la ...
Polițiștii arădeni au desfășurat, joi, 24 august, mai multe acțiuni cu efective mărite, pentru impunerea respectării legislației rutiere și normelor de conviețuire socială, precum și pentru descurajarea ...
În urma activităților desfășurate de polițiștii orașului Lipova, într-un dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, în ziua de 24 august, împreun ...
Un tânăr de 19 ani din judeţul Dâmboviţa a fost reţinut şi este cercetat pentru şantaj, după ce i-a cerut fostei lui iubite să facă sex cu el şi să-i dea bani, ameninţând-o că, î ...
Azi dimineață, 24 august, în jurul orei 10:00, a avut loc un accident rutier cu victimă la ieșirea din Bârsa spre Aldești.
În urma unei tamponări între 2 autoturisme a rezultat ...
În această perioadă, în Cairo (Egipt), se desfășoară Târgul Internațional de Educație, evenimentul fiind unul dintre cele mai importante din acest domeniu, din Egipt. Eve ...
În noaptea de 17/18 februarie, polițiștii Secției 8 Săvârșin au depistat un bărbat de 38 de ani, din Vladimirescu, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 682, la ieșir ...
Duminică seara, în jurul orei 22:45, pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială pentru salvare la în ...
O tânără de 20 de ani a murit sâmbătă, 28 ianuarie, după ce ar fi căzut de la etajul întâi al blocului în care locuia, în municipiul Târgu Jiu.&nbs ...
“În ziua de 29 Ianuarie a.c., în jurul orei 11:25, o femeie de 38 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada N. Grigorescu, din municipiu, a pătruns &i ...
Digitalizarea și reducerea birocrației sunt ținte obligatorii pentru Guvern, consideră deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
„În era tehnologiei, trebuie să folosim mijloac ...
Comunicat de presă
„Mobilitate urbană durabilă – tramvaie eficiente energetic pentru Municipiul Arad”, cod C10-I1.1-3
Cu o preocupare continuă pentru m ...
29 ianuarie - Jandarmii arădeni aniversează 104 ani de la înființare ca structură pe teritoriul județului Arad Prin Ordinul ministrului Afacerilor Interne nr. 10 din 07.02.2018, ...
Iertați-mi titlul ironic dar UTA are nevoie de doar 3 meciuri câștigate pentru a-și adjudeca Cupa României și din păcate este din ce în ce mai aproape de Liga a 2-a.
  ...
SALA DE CONGRESE a Martorilor lui Iehova, str. Ion Creangă nr. 86, Negrești-Oaș, Satu Mare (1-3 septembrie 2023) – După o pauză de trei ani cauzată de pandemie, unul dintre cei mai ma ...
Nemulțumiți de impasul din dialogul social dintre ceferiști și stat, membrii celei mai mari organizații sindicale a lucrătorilor de căi ferate din România anunță intrarea în ...
Având în vedere activitatea desfăşurată în cadrul ANRE cu privire la colectarea, verificarea datelor, întocmirea fișelor de analiză și determinarea sumelor ce se cuv ...
Sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 14.00, a avut loc un incident rutier la iesirea din localitatea arădeană Sintea Mare spre Chișineu-Criș. În incidental ruti ...
În conversaţiile noastre cu trecutul, nu putem să trecem cu vederea unul dintre obiectivele emblemă: Cetatea Aradului, una dintre cele cinci fortificaţii de tip vauban din Romania
&nbs ...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.