Update:
”În ziua de 21 aprilie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii arădeni au fost sesizați despre un eveniment rutier.
Din cercetări, a reieșit că un bărbat de 23 de ani, cetățean turc, în timp ce conducea un autoturism pe centura de Vest a municipiului Arad, a iesit de pe partea carosabilă, ca urmare a unui incediu produs la autovehicul.
Incendiul a fost lichidat un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Vasile Goldiș” din Arad.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară (la prima vedere) a conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngijiri medicale și evaluarea stării sale.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că șoferul nu se afla sub influența alcoolului.
Întrucât cauza principală a producerii evenimentului ar fi fost incediul autoturismului, evenimentul nu este clasificat ca accident rutier, conform prevederilor legale.
Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru distrugere din culpă”, a transmis Biroul de Presă aș IPJ Arad.
Știrea inițială:
Un autoturism a luat foc azi, 21 aprilie, în jurul orei prânzului, pe Centura municipiului Arad.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă.
În urma accidentului în care a fost implicat un autoturism, a rezultat o victimă (un bărbat) conștientă, cooperantă, neîncarcerată.
În urma evaluării medicale efectuate de echipajul medical SMURD victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.
Incendiul a fost lichidat, autoturismul fiind afectat în proporție de 80%.