Joia Albă sau Joia Rea, (20 aprilie 2023) așa cum mai este denumită, este una dintre cele mai importante zile de după Paști. Potrivit tradiției se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Joia din Săptămâna Luminată este temută în popor.
Credincioșii trebuie să țină cont de mai multe obiceiuri stricte. În caz contrar, ghinionul se va abate asupra lor. Cele care vor coase astăzi vor fi blestemate, spune tradiția. De asemenea, femeile nu au voie să spele și nici să calce.
Potrivit obiceiurilor, cine munceşte în această zi aduce asupra locuinței nenoroc, secetă şi dăunători ai livezii.
Numele ”Joia rea” provine dintr-un obicei care cere un ritual al morților: 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.