Deși se știe că bărbații sunt mult mai împătimiți de jocurile de noroc decât femeile, există însă cazuri când și câte o reprezentantă a sexului frumos devine dependentă de acest viciu.
Astfel o femeie din Micălaca a pierdut într-o singură zi cam jumătate din salariul pe care-l lăsase partenerul de viață doar cu o zi înainte în casă.
Când a aflat bărbatul a văzut roșu în fața ochilor și a provocat ditamai scandalul. Dar cel ce va avea de suferit e tot el căci polițiștii i-au emis un ordin de protecție provizoriu.
”Polițiștii Secției 2 Micălaca au fost sesizați despre un scandal în familie, pe strada Zimbrului, din municipiu.
Din cercetări, a reieșit că un arădean de 38 de ani, pe fondul unui conflict spontan, i-ar fi adresat injurii concubinei și ar fi provocat scandal.
Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu”, a transmis Biroul de presă al IPJ Arad.