O femeie în vârstă de patruzeci de ani și cei șapte copii ai săi au murit după ce casa în care se aflau a luat foc în satul Charly-sur-Marne din Franța, în noaptea de duminică spre luni, 5/6 februarie, scrie LeParisien.
Contactați de Le Parisien, pompierii confirmă că în satul cu 2.600 de locuitori a avut loc o operațiune de amploare. Au fost mobilizate „foarte multe echipaje și 48 de utilaje de intervenție”.
Pompierii din Seine-et-Marne, departamentul de frontieră al orașului, au fost chemați și ei să-și ajute colegii, potrivit locotenent-colonelului Jean-Claude Ouguel, membru al pompierilor din Aisne.
Potrivit jandarmeriei și pompierilor, cei șapte copii aveau vârste cuprinse între 2 și 14 ani. Tatăl, care a suferit arsuri grave, a fost transferat la spitalul din Château-Thierry. Cauzele incendiului nu sunt încă cunoscute și sunt în curs de cercetare, procurorul se află la fața locului, scrie presa din Franța.
Sursa: facebook.com/leparisien