M.V., în vârstă de 26 ani, obișnuit să încalce prevederile legale referitoare la ordinea și liniștea publică, se află din nou în atenția polițiștilor locali, fiind invitat la sediul Poliției Locale să dea explicații în urma postării unor insulte, jigniri și acuzații neprobate, după ultima sancțiune aplicată de angajați ai Direcției Generale Politia Locală Arad.
Astfel, în data de 18 ianuarie 2023, bărbatul, aflat la adresa de domiciliu dintr-un imobil cu mai multe apartamente situat în cartierul Drăgășani, a devenit agresiv cu angajatele Serviciului Fond Locativ din cadrul Primăriei Municipiului Arad care se aflau la fața locului în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu. Respectivul le-a adus injurii, fiind nevoie de intervenția unui echipaj de ordine publică al DGPL pentru a le proteja de furia individului.
Acesta a fost condus la sediul DGPL pentru identificare, unde a continuat să profereze injurii, ținta fiind de această dată reprezentanții poliției locale. Pentru faptele sale, a primit o amendă de 3.000 lei, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Acest act normativ prevede că reprezintă contravenții ”provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice”, ”tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin strigăte sau larmă” precum și ”proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora”.
M.V. fusese sancționat și în anii 2020, respectiv 2021, de către polițiștii locali, pentru nerespectarea mai multor acte normative, iar opțiunea sa de a transmite în spațiul virtual, ulterior datei de 18.01.2023, injurii echipajului care l-a împiedicat să escaladeze conflictul cu angajatele Serviciului Fond Locativ din cadrul Primăriei Municipiului Arad, va conduce la o nouă serie de explicații pe care va trebui să le prezinte la sediul Direcției Generale Poliția Locală.