Până pe data de 23 decembrie, încă 190.000 de copii o să primească tichetele educaționale de 500 de lei, după cum a declarat, pentru Edupedu.ro, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș: „Acum am rezolvat și primesc toți banii săptămâna aceasta, până pe 23”.
Deși ministrul Boloș a precizat în luna noiembrie că tichetele educaționale pentru cei 190.000 de copii o să fie date în prima săptămână din decembrie, banii n-au fost virați încă.
În anul școlar 2022-2023 sunt 405 mii de beneficiary, dintre care pentru 160.000 au fost virați banii în perioada septembrie-noiembrie. 190.000 o să primească cei 500 de lei săptămâna aceasta, până pe 23 decembrie, iar restul de 55.000 în perioada ianuarie-februarie, potrivit lui Marcel Boloș.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat pentru Edupedu.ro că, începând cu anul școlar 2023-2024, o să fie schimbat mecanismul pentru acordarea voucherelor educaționale pentru copiii din medii vulnerabile.
Suma de 500 de lei primită pe card de părinții elevilor defavorizați poate fi folosită pentru a cumpăra rechizite și haine pentru școală, însă cursurile anului școlar 2022-2023 au început pe 5 septembrie.
Banii au întârziat pentru că a fost nevoie de o aprobare de la Comisia Europeană, fiind mai mulți beneficiari anul acesta față de anul trecut, motiva MIPE.
Beneficiază de sprijinul în valoare de 500 de lei:
-Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);
-Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).
Sursa: edupedu.ro
Foto: Ministerul proiectelor și investițiilor europene