Uniunea Europeană a adoptat principalul program de lucru Orizont Europa pentru perioada 2023 – 2024, prin intermediul căruia aproximativ 13,5 miliarde EUR vor fi dedicate sprijinirii cercetătorilor și inovatorilor din Europa în vederea găsirii unor soluții revoluționare la provocările de mediu, energetice, digitale și geopolitice.
Finanțarea va contribui la atingerea de către UE a obiectivelor sale climatice, la creșterea rezilienței energetice și la dezvoltarea tehnologiilor digitale esențiale. Ea va viza și acțiuni specifice menite să sprijine Ucraina, să stimuleze reziliența economică și să contribuie la o redresare sustenabilă de pe urma pandemiei de COVID-19. Finanțarea va contribui, de asemenea, la consolidarea ecosistemului european de cercetare și inovare, inclusiv printr-o participare mai largă a cercetătorilor și inovatorilor din întreaga Europă, printr-o mai mare mobilitate și finanțare pentru infrastructuri de cercetare de nivel mondial.
5,67 miliarde EUR (peste 42 % din bugetul programului de lucru) sunt dedicate îndeplinirii obiectivelor esențiale ale politicilor climatice, găsirii unor soluții inovatoare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și adaptării la schimbările climatice. 1,67 miliarde EUR vor contribui la sprijinirea biodiversității.
Peste 4,5 miliarde EUR vor sprijini tranziția digitală a UE, inclusiv dezvoltarea tehnologiilor digitale esențiale și încurajarea integrării acestora în viețile noastre. De asemenea, se va acorda un sprijin amplu noului Bauhaus european care urmărește să demonstreze beneficiile tranziției verzi în viața de zi cu zi și în spațiile de locuit ale oamenilor.
Sprijinul specific pentru Ucraina este pus la dispoziție în plus față de măsurile dedicate în valoare de 70 milioane EUR deja lansate în 2022. Printre acțiunile noi se numără consolidarea accesului cercetătorilor din Ucraina la infrastructurile de cercetare europene, sprijinirea în continuare a oamenilor de știință din domeniul sănătății din Ucraina și sprijinirea reconstrucției neutre din punct de vedere climatic a mai multor orașe ucrainene.
Sursa: Europe Direct Arad