În urmă cu 11 ani lansam, la București, prima mea carte: Societate Vie. Proiect România 2020. Este o carte de analiză politică a României în context european – singurul în care românii pot avea încredere! Am încercat să argumentez soluțiile pe care România le avea și le are și să prezint o noua abordare politică, necesară și atunci, la fel ca și acum. Am analizat fiecare domeniu important, iar soluțiile găsite de mine au fost și sunt, cred eu, cele necesare pentru transformarea României: avem nevoie de ceea ce eu numesc o societate vie, a viitorului, într-o țară europeană cu politici publice viabile și o clasă politică responsabilă.
În viziunea mea, statul român aparține acelei societăți vii despre care scriam și în urmă cu un deceniu și pe care PNL luptă să o ofere cetățenilor.
Despre reforma statului s-a vorbit și se vorbește de multă vreme, dar sunt puțini liderii care, precum Traian Băsescu, la vremea lui, sau președintele Iohannis, au făcut pași reali și importanți în direcția reformei, un proces imperativ pentru corectarea dezechilibrelor cu care România se confruntă.
Iar aceste dezechilibre, trebuie să o spunem, au fost generate în ultimii treizeci de ani de încercările celor de stânga de a crea un așa zis stat social, de fapt o utopie egalitaristă și păguboasă care, în realitate, i-a dus pe români în pragul falimentului, iar pe mulți i-a făcut să plece!
Prioritatea celor de stânga a fost constant sugrumarea bugetului statului prin diverse forme de așa zise ajutoare sociale. Au fost politici absolut înșelătoare pentru că oamenii și-au dat seama, uneori prea târziu, că stânga nu știe să facă investiții - singura sursă sustenabilă pentru buget, ci doar să crească impozitele sau să se împrumute. Oamenii au realizat că tot ei, prin munca lor, finanțau acele așa zise ajutoare, că tot ei, prin munca lor, trebuiau să lucreze decenii pentru a plăti datoriile făcute de guvernele de stânga care pretindeau că îi ajută…
De aceea avem nevoie de reforma statului! Pentru ca România să aibă un viitor mai bun, nu un prezent în permanență bântuit de lipsuri, așa cum reușesc mereu cei de stânga să ne aducă. Avem nevoie de un stat scăpat de povara birocrației, de un stat în care sistemul sanitar e finanțat pentru performanță, adică pentru sănătatea oamenilor, avem nevoie de un stat în care sistemul de educație, așa cum luptă PNL și Klaus Iohannis, lucrează pentru viitorul copiilor, al elevilor și studenților, nu pentru lefurile angajaților la stat!
Concret, pentru mine, statul roman reformat este unul puternic dar discret, adică un stat cu un aparat birocratic redus și monitorizat permanent prin prisma performanței pe care o oferă în slujba cetățenilor. Nimic altceva nu poate justifica existența birocrației de stat în afara sprijinului real pe care îl oferă românilor!
De asemenea, un stat reformat este unul al legilor clare si aplicate ferm, tuturor, iar românii au arătat cât de important este acest lucru pentru ei!
Statul roman pe care eu și PNL ni-l dorim este cel recompensează munca, meritul și inițiativa.
Dar mai important decât orice, statul român reformat înseamnă, pentru mine, un stat care oferă comunităților care îl compun șansa de a renaște, împreună, într-o societate vie!
Ce înseamnă asta? Înseamnă că vreau o România a celor activi, liberi, competenți și responsabili, singurii în măsură să dea un nou sens, modern și european, parteneriatului între cetățeni și stat. În acel stat, pentru care noi cei din PNL luptăm, puterea va reveni celor onești, oamenilor de valoare, liderilor autentici și profesioniștilor, adică societății vii, românilor care refuză risipa și statutul de asistat spre care stânga îi împinge mereu din dorința de a-i ține captivi!
Nici eu și nici PNL nu ne dorim acest lucru. Dimpotrivă! Ne dorim ca românii să se simtă sprijiniți și încurajați, ne dorim să nu-i uităm niciodată pe cei bolnavi, sau aflați în neputință, dar știm că viitorul aparține celor activi, generoși cu semenii lor și întreprinzători. Viitorul României aparține celor care nu renunță niciodată la speranță, dar care luptă în fiecare zi pentru ea. Știu că suntem mulți, foarte mulți care gândim așa și de aceea am încredere că vom reuși.
Gheorghe Falcă – articol de opinie